Cum să trăieşti o viaţă sănătoasă cu tulburare bipolară

 

1 Despre afecţiunea bipolară

a. Ce este tulburarea bipolară

b. Copii şi adolescenţi cu tulburare bipolară

c. Modalităţi de tratare

d. Suicidul şi Afecţiunea Bipolară

e. Riscurile consumului de substanţe pentru cei cu tulburare bipolară

f. Sarcina şi Afecţiunea Bipolară

g. Stigmatizarea şi Sănătatea Mintală

 

2. O viaţă sănătoasă

a. Sănătatea în relaţiile şi viaţa cu familia

b. O nutriţie benefică

c. Tratamente naturiste

d. Tulburarea Mintală şi famiile de credinţă

e. Tulburarea bipolară la locul de muncă

f. Studiile şi Tulburarea Bipolară

g. Viața socială

h. Călătoreşte inteligent

i. Îngrijitorul

 

3. Resurse

a.  Graficul de medicaţie

b. Graficul stării de spirit

c. Lista de efecte adverse în cazul medicaţiei

d. Jurnal de exerciţiu

e. Jurnal de alimentaţie

f. Informaţiile de contact ale doctorului

g. Întrebări pentru Doctor

 

Dedicaţie

Această carte este dedicată tuturor celor afectaţi de tulburarea bipolară. Dacă dumneavoastră sau cineva cunoscut , suferiţi de tulburare bipolară, curajul şi puterea dumneavoastră este o sursă de inspiraţie pentru noi toţi. Îţi dedicăm această carte şi îţi dorim să ai parte de o viaţă sănătoasă. Mulţumim,în special, copiilor care ne-au inspirat să formăm această organizaţie, Chris, Court, Lauren şi Sam.

 

Certificare şi Mulţumiri

Fundaţia Internaţională pentru cei cu Tulburare Bipolară a fost înfiinţată în 2007 de către patru mame cu copii afectaţi de această boală. În dorinţa de a le oferi un viitor mai bun copiilor lor şi a altora afectaţi de tulburare bipolară,au pus bazele acestei organizaţii dedicate înţelegerii şi tratării acestei afecţiuni prin ajutorul cunoştinţelor oferite.

În acest manual, suntem recunoscători să găsim informaţii de la experţi în domeniu,practicieni ,cât şi de la cei care au învins această boală; oameni care au făcut un scop comun din prezentarea acestei cărţi care poate ajută pe oricine care intră în contact cu această boală. Dorinţa lor de a face un viitor mai bun pentru persoanele cu tulburare bipolară nu a scăzut niciun moment.

Dorim să mulţumim sincer catedrei de ştiinţă şi consiliere, pentru suportul oferit acestei fundaţii.

Nu în ultimul rând, dorim să mulţumim tuturor celor care susţin Fundaţia Internaţională Bipolară, prin încurajările, sfaturile şi dragostea,oferite celor afectaţi de această boală.

În cinstea voastră,

Fondatorii

Lynn Hart-Muto       Karen Sheffres      Muffy Walker      Lisa Selbst Weinreb

 

 

Modul de utilizare al acestui manual

Această carte a fost concepută pentru a ajută orice persoană care suferă de tulburare bipolară. A fost scrisă de o varietate de autori care au studiat sau trăit experienţe legate de această boală. Capitolele conţin informaţii vitale bazate pe o serie de probleme întâlnite în viaţă cotidiană şi de asemenea, resursele necesare în lupta cu acestea. Deşi cartea este scrisă pentru audienţă americană, majoritatea materialului poate fi procesat şi de alte ţări şi culturi.Această carte a fost tradusă într-o varietate de limbi şi are capitole special dedicate tratării acestei boli ,atât medical ,cât şi cultural ,într-o anumită ţară.

Este scopul nostru să oferim noi perspective şi să ajutăm la crearea unei vieţi sănătoase ,în lupta cu provocările şi stigmatizarea tulburării bipolare.

Pentru resurse facultative, vizitaţi site-ul nostru www.ibpf.org sau ne puteţi contacta pe info@ibpf.org

 

Autori

Ashley Aleem, B.A.

Ashley Aleem, B.A. a absolvit Universitatea de Stat din San Diego în 2008, licenţiată în Psihologie. În timpul facultăţii,a făcut voluntariat la Centrul de copii din San Diego ,unde a interacţionat cu cazuri de tineri cu probleme emoţionale severe. De asemenea,a lucrat cu San Diego County Independent Living că supraveghetor rezidenţial pentru femeile din plasament, şi că manager de caz şi educator în grupele de tineri din centrele de plasament pentru a-i ajută să stabilească o relaţie normală în comunităţile umane. Momentan, se ocupă de lucrarea de Masterat,cu specializarea în Consiliere în domeniul Sănătăţii Mintale Clinice , la Universitatea din San Diego. În Iulie 2010, Ashley a venit cu propunerea de a înfiinţa un proces de ocrotire a infractorilor violenţi cu tendinţe psihopatice, la  conferinţă naţională  a Asociaţiei Americane de Consiliere în Sănătatea Mintală din Boston, Massachusetts. Încă de la întemeiere  în Ianuarie 2010 ,Ashley a colaborat cu Exodus Central Connections, secţia de tratament a San Diego Behavioral Health Court Calendar; a ajutat că mediator şi şi-a oferit serviciile în scopul reabilitării infractorilor cu severe probleme mintale.

 

Dr.. Jennifer Bahr

Dr. Jennifer Bahr , ND este doctor licenţiat naturopat, în San Diego, CĂ. Este specializată în tratarea tulburărilor de comportament a copiilor/ adolescenţilor care suferă de afecţiune bipolară. Perspectiva ei,cât şi metodă de practică unic, i-au permis să introducă medicină naturistă în tratament pentru a asigura tratarea şi integrarea invidiuala a fiecărui pacient, pentru o sănătate corporală completă.

Dr. Bahr preda endocrinologia şi învaţă despre dietă şi nutriţie pentru o sănătate mintală şi despre dependenţe la Universitatea Bastyr din California.  Oferă publicului lecturi extensive despre sănătatea mintală.

Dr. Bahr şi-a primit Doctoratul în Medicină Naturopata la Southwest College of Naturopathic Medicine din Tempe ,AZ,  Licenţă de ştiinţă în Fiziologie şi Neurobilologie la Universitatea din Maryland. Este vicepreşedintele Asociaţiei de Doctori Naturopati din California , membră a Casei de Delegaţi pentru Asociaţia Americană de Fizicieni Naturopati şi membră a Asociaţiei de Fizicieni Naturopati Pediatrici.

 

Colin Depp

Colin A.Depp, PhD , este Profesor Asociat în Departamentul de Psihiatrie la Şcoală de Medicină din cadrul Universităţii din California ,San Diego ( UCSD). Profesează că Psiholog în VA San Diego,oferind servicii clinice,pregătire şi cercetare în Centrul ASPIRE , un program rezidenţial oferit veteranilor de război fără adăpost.Dr. Depp este,de asemenea, Directorul Adjunct al Diviziei de Educare şi Pregătire de la Institutul de Cercetare Clinică şi este membru al UCSD , Institutului Sam şi Rose Stein împotriva Îmbătrânirii. Dr.Depp şi-a primit licenţă de la Universitatea din Michigan, iar doctoratul în Psihologie Clinică la Universitatea din Louisville. Şi-a completat pregătirea la Administraţia Veteranilor din Palo Alto.

 

Russ Federman , Ph.D, ABPP

Russ Federman ,PhD , ABPP , este Directorul de Consiliere şi Ajutor Psihologic din cadrul Universităţii din Virginia şi Profesor Asistent în Departamentul de Ştiinţe Neurobiologice şi Psihiatrie din cadrul Universităţii. Este psiholog licenţiat , diplomat în Psihologia Clinică în cadrul Catedrei Americane al Psihologilor Profesionalisti. şi membru al Jurnalului de Psihoterapie al Studenţilor de Colegiu. Dr Federman scrie pe blogul Psychology Today , numit Bipolar You and este co-autor din 2010 al cărţii - Facing Bipolar. Ghidul Tinerilor Adulţi pentru Tratarea Tulburării Bipolare în Populaţia Universităţilor a fost selectată de către Fundaţia Colegiilor Americane de Sănătate , drept câştigătoarea premiului Stephen Weiss.

 

Karen Freeman , MS, RD, CSSD

Karen Freeman este Specialist Certificat în Dietă şi Sporturi Dietetice; şi-a practicat cunostiintele în domenii academice, clinice şi private de-a lungul a peste 30 de ani .

Se specializează în controlarea greutăţii, tulburări de alimentaţie şi nutriţie sportivă pentru toate vârstele. De asemenea ,este dieteticianul sportiv al echipei de fotbal San Diego chargers. A colaborat cu San Diego Padres, San Diego Spirit ( echipa de fotbal feminin) , Los Angeles Raiders, New York Rangers (echipa de hochei ) şi atleţii de liceu ,universitari şi olimpici.

Karen este Instructor Clinic la Universitate din California ,San Diego ,la Departamentul de Familie şi Medicină de prevenire ,unde preda Nutriţia Sportivă studenţilor din cadrul Sport Medicine Fellows.

Karen şi-a primit diplomă în Dietetică la Buffalo Stato University College, New York, diplomă de Masterat în Nutriţie şi Sănătate Publică la Columbia University.

 

Rob Friedman ,M.D

Rob Friedman MD face parte din Catedră de Psihiatrie Pediatrică şi Adolescentină ,cât şi Adultă. După absolvirea Magna Cum Laude în Psihologie la Duke University, şi-a primit diplomă medicală la Programul de State al New York-ului din cadrul Şcolii Sackler de Medicină din Tel Aviv ,în 1985 . Şi-a completat Rezidenţiatul la Centrul Medical Long Islan Jewish/Hillside în domeniul Psihiatriei.

Dr Friedman îşi practică profesia în San Diego; este fondator-partener , Preşedinte şi CEO aş PsyCare,Inc., un grup care oferă ajutor în domeniul sănătăţii ,cu şapte clinici în San Diego . Este Profesor Asistent de Psihiatrie la UCSD , Departamentul de Psihiatrie ,San Diego, oferind pregătire în domeniul psihiatriei pediatrice.Este membru al Asociaţiei Americane de Psihiatrie şi al Academiei Americane de Psihiatrie Pediatrică şi Adolescentină .

 

Ellen Frudakis

Elle Frudakis s-a născut în California de Nord. În 2004, a fondat Impact Young Adults ( IYA) , o organizaţie nonprofit care oferă activităţi sociale pentru tinerii adulţi cu probleme mintale. Ellen face parte din Comisia Executivă a Fundaţiei Internaţionale Bipolare. Şi-a primit diplomă de ştiinţe în Servicii Umane la Springfield College în 2005, absolvind cu onoruri şi câştigând Premiul Student Humanics pentru prezentarea principiilor acestui program de diplomă. În prezent, studiază pentru Diplomă de Master în Conducerea Nonprofit şi Management la Universitatea din San Diego.

 

Reverand Susan Gregg-Schroeder

Reverand Susan Gregg-Schroeder din California a fondat Ministerul de Sănătate Mintală în 2001 pentru a oferi informaţii şi resurse în educaţie pentru a reduce stigmatizarea bolilor mintale în comunităţile umane. Setul DVD al lui Susan Mental illness and Families of Faith : How Congregations can Respond oferă 8 emisiuni bazate pe diferite probleme mintale. Susan îşi explică propria experienţă cu depresia clinică a cartea ei : ÎN the Shadow of God's Wings: Grace în the Midst of Depression. Susan colaborează cu mai multe grupuri naţionale , incluzând Advisory Committee for NĂMI FaithNet, American Association of Pastoral Counselors and The Board of Directors for Pathways to Promise.

 

Dr Felice Jacka

Profesor Asociat Felice Jackâ este Membru Principal în Cercetare la Universitatea Deakin. Este recunoscută pentru expertiză ei mondială în asocierea dintre calitatea dietelor şi tulburările mintale comune, depresie şi anxietate , la copii, adolescenţi şi adulţi . Este preşedintele ISNPR şi al Alianţei Australiene de Prevenţie a Tulburărilor Mintale.

 

 

 

 

 

Ce este Tulburarea Bipolară ?

De Lisa Selbst Weinreb

 

 

Tulburarea bipolară , denumită în trecut , boală maniaco-depresivă, este o boală a creierului care cauzează fluctuaţii instabile şi neobişnuite în comportamentul unei persoane. Aceste fluctuaţii sunt foarte diferite faţă de schimbările de comportament ,pe care majoritatea oamenilor le experimentează. Cei cu afecţiune bipolară suferă deseori de schimbări severe de comportament care pot avea impact asupra tuturor aspectelor din viaţă acestora, incluzând serviciul, relaţiile ,şcoală ,şi pot implică abuzul de substanţe şi tentative de suicid.Totuşi, tulburarea bipolară este tratabilă ,iar majoritatea persoanelor diagnosticate cu această boală pot avea o viaţă sănătoasă, activă şi de succes.

Conform unui studiu făcut de Institutul Naţional de Sănătate Mintală, sunt 27 de milioane de persoane în lume care suferă de tulburare bipolară. Numărul este,cu toate acestea ,mai mare din moment ce statisticile asupra copiilor nu au fost incluse. Tulburarea bipolară se dezvoltă, de obicei, în perioada târzie a adolescenţei, însă sunt persoane care experimentează primele simptome în copilărie. Adesea, ori nu este sesizată ori este diagnosticată greşit ,rezultând în suferinţă inutilă de-a lungul a mai multor ani până este diagnosticată corect şi tratată corespunzător. Afecţiunea Bipolară este o boală pe viaţă ,care trebuie înfruntată şi tratată de-a lungul vieţii, că orice altă boală cronică, cum ar fi diabetul sau problemele de inima.

 

Simptomele Tulburării Bipolare

 

Conform Institutului Naţional de Sănătate Mintală , ''oamenii care suferă de tulburare bipolară,experimentează stări emoţionale neobişnuit de intense ,care au loc în diferite perioade ,numite ''episoade '' ''. INSM descrie Episodul care se manifestă că o stare exaltantă de fericire sau Supra-excitaţie  drept Episod Maniacal , iar opus Episodul Depresiv care se manifestă printr-o stare de tristeţe extremă sau pierdere totală a speranţei. Câteodată, un Episod , poate include ambele stări ,atât manie ,cât şi depresie ,rezultând într-o stare mixtă.Persoanele cu tulburare bipolară pot deveni impulsive,iritabile şi violente într-un astfel de episod.

Episoadele :

Simptomele maniei sau episodul maniacal include :

* Sentiment exaltant de fericire pentru o perioada lungă de timp

* Stare extreme de agitată sau de iritabilitate

Simptomele depresiei sau episodul depresiv include :

*  Tristeţe sau devastare pe o perioada lungă de timp

* Pierderea interesului în activităţile satisfăcătoare.

 

Schimbări de comportament :

Episoadele maniacale :

* Pierderea concentrării

* Hiperactivitate în desfăşurarea proiectelor sau activităţilor

* Lipsa somnului

*Speranţe nerealiste în abilităţile unei persoane

*Impulsivitatea sau angrenarea în activităţi de risc major sau creşterea apetitului sexual

 

Episoadele depresive :

* oboseală permanentă

*probleme de focusare, de memorie, de decizie

*iritabilitate

*schimbare în activităţile obişnuite ; dietă ,somn sau alte obiceiuri

* dorinţa de moarte sau sinucidere ,sau tentativă de sinucidere

 

Copii şi Adolescenţi cu Tulburare Bipolară

De Rob Friedman

 

 

Dacă sunteţi un părinte şi suspectaţi sau vi s-a spus că infantul este suspect de a suferi de această tulburare bipolară, fără îndoială, va aflaţi deja în încercarea de a înţelege ce înseamnă această pentru dumneavoastră, pentru copil şi pentru restul familiei , acum şi pe viitor. Nu toţi copiii care suferă de schimbări de comportament sau accese de furie, suferă de tulburare de comportament.

Subiectul  ''tulburare bipolară '' asupra copiilor şi adolescenţilor este derutant, chiar şi în cadrul comunităţilor medicale. Este de înţeles , ca părinte ,să fiţi de asemenea pus într-o stare de confuzie . Scepticismul sau neîncrederea sunt reacţii iniţiale frecvent întâlnite , câteodată având motive întemeiate. Pe de altă parte, este important ca părinţii să nu permită că propria confuzie şi frică să interfereze cu găsirea unei soluţii de ajutor pentru propriul copil. În acest capitol,  vom explică de ce se produce atâta confuzie privind tulburarea bipolară la copii şi adolescenţi,  vom clarifica câteva din problemele cauzate de această confuzie , şi vom încerca să oferim câteva sfaturi utile pentru dumneavoastră şi cei din familie. Având informaţia corectă, puteţi fi pregătiţi pentru a caută şi obţine soluţia şi tratamentul pentru copilul dumneavoastră, iar cu tratamentul potrivit , îi veţi oferi copilului şansele de a avea o viaţă fericită, sănătoasă şi împlinită.

Tulburarea bipolară este o afecţiune a creierului

Este dificil să comparăm să analizăm creierul aşa cum analizăm alt organ din corpul nostru, cum ar fi inima, pielea, pancreasul sau plămânii. Când unul din aceste organe nu funcţionează corect, că rezultat al unei afecţiuni,  nu există o stigmatizare negativă legată de natură acestei afecţiuni.  De exemplu, dacă cineva are probleme cu tensiunea, prietenii şi rudele nu pot sugera că acea persoană să-şi stabilizeze tensiunea prin folosirea minţii şi a gândului în acest scop. Dacă cineva suferă de cancer de piele, nimeni nu speră că acea boală se va vindecă doar prin puterea gândului. Dacă cineva suferă de diabet, acea persoană nu poate să-şi folosească puterea creierului pentru a-şi ''convinge'' pancreasul să îşi regleze nivelul de zaharuri din sânge. Desigur, sunt anumite lucruri pe care le putem face pentru a ameliora situaţia. Pentru diabet, putem modifică dietă, putem introduce exerciţii şi cantitatea de zahăr; pentru cancer sau o infecţie, persoană are nevoie de odihnă pentru că organismul să se poată reface.

Dacă cineva suferă de o afecţiune a creierului, această nu poate fi detectată prin analize ale sângelui sau testarea glicemiei; este greu să măsori schimbările în gândire, în comportament sau a sentimentelor unei persoane.Că şi în exemplele date mai sus, alteratiile în gândurile unei persoane sau modificările de comportament nu pot fi controlate. Suntem crescuţi ,cu toate acestea, să credem că avem control şi puterea de a exercită controlul asupra propriilor gânduri, sentimente sau a comportamentului. Atunci când nu putem, suntem traşi la răspundere şi există consecinţe, ceea ce este perfect acceptabil în lipsa unei boli a creierului.Însă, atunci când totuşi există o tulburare , apar schimbări la nivel chimic, celular şi structural cauzate de boală care, până recent ,a fost dificil de observat şi măsurat. Din moment ce aceste schimbări sunt greu de analizat, oamenii observă mai greu aceste schimbări ,câteodată alegând chiar să le ignore.Credinţa că suntem abili să ne controlăm sentimentele,gândurile şi comportamentul, combinată cu lipsa dovezilor care să arate că există ceva fizic alterat în creierul persoanei, rezultă în prejudecăţi şi stigmatizare faţă de acele persoane, care ar trebui cumva să aibă control asupra gândurilor anormale pe care le au . Această învinovăţire este alimentată de fricile noastre de a nu ne putea controla propriile gânduri, sentimente, în timp ce eşuăm să facem diferenţa dintre un creier care funcţionează normal şi un creier care suferă de o afecţiune, tulburare sau boală.

Totuşi ,de-a lungul ultimelor două decenii, datorită avansului în tehnologie şi a dezvoltării tehnicilor imagistice sofisticate asupra creierului , schimbările în activitatea creierului oamenilor care suferă de o boală mintală pot fi mai uşor observabile, măsurate şi studiate. Însă, în timp ce astfel de tehnici ştiinţifice sunt folosite în cercetarea bolilor mintale ,în majoritatea cazurilor ,acestea nu sunt încă disponibile pentru examinarea creierului unui individ, cu scopu de a depista, diagnostica şi trata persoanele care suferă de afecţiuni mintale ,sau boli ale creierului.

După ani de cercetare, deşi încă se ştiu relativ puţine despre modul de funcţionare al creierului, sunt anumite lucruri care au fost descoperite despre bolile acestuia, cum ar fi tulburarea bipolară. S-a descoperit că afecţiunea bipolară ,este determinată de factori genetici ai ADN-ului, moşteniţi de la unul din strămoşi ,care au stimulat şi eliberat compuşi chimici către celulele nervoase, având impact asupra funcţionarii propice a creierului. În funcţie de care părţi ale creierului sunt afectate, apar schimbările în comportamentul unei persoane.  Deşi sunt implicaţi mai mulţi compuşi chimici , câţiva din aceştia predomină şi se numesc ''neurotransmiţători''. Aceşti neurotransmiţători sunt, de obicei , Serotonină, Dopamină, Acetylcholina şi Norepinephrina.  Cauzată complet genetic sau prin interacţiunea dintre un aspect al mediului înconjurător şi ADN-ul nostru moştenit, rezultatul poate fi structural; compuşii chimici aflaţi în creier încep să altereze felul în care o persoană gândeşte, se simte şi se comportă. Când aceste gânduri încep să iasă din tiparul ''normalului'' ,se formează simptomele. Când acestea se înmulţesc şi se diversifică, având un impact negativ asupra funcţionarii normale a unui individ , se numeşte boală, sindrom sau afecţiune. În trecut, înainte de a avea o modalitatea de a formă o legătură între aceste simptome şi structura fizică a creierului, oamenii atribuiau vină asupra ''minţii'' şi le defineau că a fi un rezultat al unei ''tulburări a minţii''.  Toată confuzia şi stigmatizarea, legate de aceste afecţiuni ,ar putea fi uşor eliminate dacă am începe să înţelegem că acestea sunt,simplu , Afecţiuni ale Creierului.

Genetică şi Mediul Înconjurător

 

Tulburarea bipolară este explicată că o boală genetică a creierului ,care rezultă în alterarea gândurilor unei persoane, a sentimentelor şi comportamentului acesteia, fără a putea fi controlate de dorinţa sau voinţă individului. Conform studiilor efectuate de Academia Americană de Psihiatrie Infantilă şi Adolescentină  asupra  perechilor de gemeni identici , sunt şanse de 70% că unul din gemeni să dezvolte boală, dacă celălalt suferă deja de tulburare bipolară. De asemenea , şansele de a moşteni afecţiunea bipolară de la un părinte sau o rudă sunt destul de ridicate; deşi riscul unui copil de a dezvoltă boală,moştenită de la un părinte sau frate, poate fi de la patru la şase ori mai mare ,comparativ cu majoritatea populaţiei,  mulţi copii nu vor moşteni sau dezvoltă această tulburare. Cu ajutorul unei nutritii adecvate ,a exerciţiilor , a unui orar de somn adecvat , evitând situaţiile de stres din viaţă cotidiană, absenţa traumelor şi evitarea substanţelor care pot fi considerate toxice creierului, cum ar fi abuzul de droguri şi alcool, boală ar putea fi prevenită , sau întârziată, sau minimalizată în cazul persoanelor vulnerabile.

Este dificil să găsim argumente împotriva ideii că oamenii sunt răspunzători pentru comportamentul lor, însă, dacă putem înţelege că purtarea unui copil sau adolescent poate fi rezultatul sau influenţă unei boli a creierului, fără că acesta să aibă vină, putem că părinţi , fraţi ,profesori ,prieteni şi medici să menţinem o poziţie de empatie şi compasiune ,minimalizând,în acelaşi timp, tendinţa de respingere ,furie ,frustrare. Aceste emoţii negative pot avea un impact major în stresul cu care se confruntă un copil sau adolescent cu tulburare bipolară,ceea ce poate duce la un rezultat mai puţin pozitiv în cazul lor şi al familiilor afectate.  Pentru a menţine o astfel de atitudine, este necesară multă răbdare şi control de sine , subliniind nevoia de ajutor şi îngrijire. Este important să înţelegem că atingerea unui nivel de calmitate major nu poate fi întotdeauna posibilă, însă este de mare ajutor să-l tratăm că pe un ideal pe care dorim să-l obţinem ,în  momentul în care suntem părinţii unui copil sau adolescent cu tulburare bipolară.

 

Diagnosticarea unui Copil sau Adolescent cu Tulburare Bipolară

 

Că şi pentru oricare altă boală, înţelegerea şi tratarea condiţiei medicale , şi ce consecinţe există pe viitor, începe cu o diagnosticare corectă. Aici,începe confuzia legată de diagnosticarea tulburării bipolare infantilă . În urmă cu 30 de ani, tulburarea bipolară la copii ,era considerată o raritate. În ultimii 10 ani, a avut loc o creştere majoră în diagnosticarea tulburării bipolare la copii şi adolescenţi, aproximativ un milion de copii şi adolescenţi din Statele Unite ,fiind diagnosticaţi cu tulburare bipolară. A apărut controversă legată de aceste statistici, dacă reflectă o mai bună recunoaştere a acestei tulburări, o creştere a frecvenţei apariţiei acestei tulburări, o definiţie mai bună a bolii sau o combinaţie între aceşti trei factori.

Cu toate acestea, este dificil pentru un părinte să audă ,şi să accepte că starea sau comportamentul copilului lor poate fi rezultatul unei condiţii psihiatrice severe. Că părinţi, ne dorim să avem un copil ''normal'' şi ne luptăm cu vestea ca acesta nu se încadrează în parametrii pe care ştiinţă îi defineşte că ''normalitate'',indiferent de diagnostic. Dintr-odată, speranţele, visele şi dorinţele noastre pentru acest copil ,par a fi ameninţate. Pentru a înrăutăţi lucrurile , fapt cunoscut în lumea medicală şi ştiinţifică, cu cât cunoaştem mai multe, realizăm că încă nu ştim foarte multe. Este important că acel copil să fie evaluat de un medic calificat ,în prezenţa căruia să se simtă comfortabil şi în care poate avea încredere.

În trecut, Bipolaritatea era cunoscută drept "Depresie Maniacală'' sau '' Sindrom Depresiv Maniacal''. Aceşti termeni sunt sinonimi ,însă astăzi, ne referim la această boală că '' tulburare bipolară''.  Apariţia ei este suspectată atunci când apar simptome sugestive cum ar fi '' episoade maniacale'' sau '' mania'' , sau '' episoade depresive'' sau ''depresia''. Episoadele pot fi slabe, moderate sau severe. Când sunt foarte severe ,deja pot fi acompaniate de perceperea greşită a realităţii , ''simptomul psihotic'' ; apar credinţe delirante sau halucinaţii. Una din problemele care apar în recunoaşterea bolii şi diagnosticarea acesteia,este că pentru o perioada de timp, o persoană pare să fie maniacă , în altă perioada aceeaşi persoană poate fi deprimată, iar apoi poate avea o stare normală, chiar euritmică. Acest tipar se numeşte Tulburare Bipolară de Tipul 1.  Dacă episodul maniacal este relativ uşor, ne putem referi ca a fi drept un episod ''hypomanic'',deoarece nu a atins cotele de diagnostic ale unui episod ''maniacal'' exploziv. În loc să fie diagnosticat cu Tulburare Bipolară de Tipul 1 , acesta poate fi diagnosticat cu Tulburare Bipolară de Tipul 2. Atunci când avem de-a face cu episoade uşoare de depresie alternant cu episoade hypomaniacale, o numim ''Cyclothyrnie''. Dacă cineva experimentează simptomele sugestive unei afecţiuni bipolare , dar simptomele nu intră în categoria subtipurilor de mai sus, poate fi diagnosticat cu Tulburare Bipolară Nespecificată în Altă Categorie ( NOS).

Pentru a induce în eroare şi mai mult, aceste schimbări de stare alternative durează pe parcursul a câtorva săptămâni sau luni ,iar alte daţi frecvenţa lor este succesivă şi rapidă; fenomenul este denumit drept ''rapid cycling''. Când aceste schimbări de comportament şi gândire apar foarte frecvent ,cum ar fi de câteva ori pe zi ,de-a lungul a câtorva zile consecutive, are loc fenomenul numit ''ultra rapid cycling''. Dacă acest lucru nu este destul de derutant , uneori persoanele bolnave pot avea stări rapide de manie ,apoi depresie, incluzând suprapunerea momentului prezent cu cel trecut ,în acelaşi timp. Acesta este un episod ''mixt'' al tulburării bipolare.

Că să înlăturăm un pic această confuzie , s-a elaborat o traiectorie de dezvoltare a bolii de la copilărie la maturitate. În primii ani de viaţă,este ceva comun că un copil să experimenteze stadiile mixte,cât şi simptomele ultra-rapide ale Cycling-ului. Pe măsură ce avansează în vârstă, tiparul este pasibil de a se modifică spre un tipar rapid. În adolescenţă, are loc o separare între stările mixte,  manie clasică şi episoade depresive alternând cu stări normale şi episoade depresive, tiparul continuând să fie tot mai comun spre maturitate.

 

Să analizăm simptomele episoadelor Maniacale şi a episoadelor Depresive:

Mania:

* stare exaltantă, supra-fericită, elevată

* o diminuare a nevoii de somn

* gânduri în număr excesiv

* comunicare orală foarte rapidă

*respect de sine ''grandios''

*implicare excesivă în activităţi riscante

*activitate fizică sau mentală sporită

*apetit sexual crescut

*scăderea abilităţii de concentrare sau de a rămâne focusat

 

Depresia:

* stare frecvenţa de tristeţe, inutilitate, plâns sau iritabilitate

* scăderea interesului în activităţile ce păreau odată interesante, sau inabilitatea de a se bucură de acele activitari

*sentiment de plictiseală, lipsa speranţei, senzaţia de a fi fără valoare, senzaţie de vină

*energie scăzută

*izolarea faţă de societate, faţă de cei apropiaţi

*sensibilitate la a fi respins sau în faţă eşecului

*respect de sine scăzut, ostilitate, furie

*probleme de concentrare

* performanţe şcolare scăzute

*schimbări în alimentaţie ( creşterea/scăderea în greutate)

*schimbări în programul de somn (creşterea/scăderea duratei de somn) ,dureri de cap, dureri de stomac şi alte dureri fizice

* gânduri sinucigaşe

 

Pentru a diagnostica în mod corect ,tulburarea bipolară la copii şi adolescenţi , trebuie să ţinem cont de informaţiile de mai sus şi să le punem în context cu durata şi frecvenţa simptomelor. Este important să facem diferenţa dacă sau dacă nu , acele stări sau schimbări de comportament se încadrează în modul normal de reacţie al unui copil sau în domeniul de anomalie. Trebuie luate în considerare că suplimentele, condiţia medicală sau efectele adverse ale unor medicamente pot imită simptomele tulburării bipolare. Alte stări sau boli psihiatrice , că şi consumul ilicit de droguri sau alcool pot avea simptome care pot fi confundate cu simptomele afecţiunii bipolare.

De exemplu, simptomele ADHD-ului ,o altă boală întâlnită în copilărie, suprapune simptomele tulburării bipolare la copii. Impulsivitatea, hiperactivitatea sau tulburarea atenţiei, principalele simptome ale ADHD-ului, se găsesc de asemenea în tulburarea bipolară. Iritabilitatea, precum şi comportamentul împotriva unuia sau sfidarea, sunt prezente în mod obişnuit la copii cu ADHD ,cât şi la copii cu tulburare bipolară. Este util să recunoaştem starea de elevare, de grandiozitate, lipsa nevoii de somn şi creşterea interesului sexual sau a comportamentului; acestea sunt caracteristici sugestive ale tulburării bipolare, deoarece nu fac parte din simptomele ADHD-ului.Un alt indiciu este acela că simptomele ADHD-ului sunt mereu prezente, în timp ce simptomele de neatenţie ,hiperactivitate şi impulsivitate provocate de tulburarea bipolară fluctuează în funcţie de frecvenţa episoadelor maniacale sau depresive.Însă, din moment ce 85% din copiii şi adolescenţii cu tulburare bipolară suferă şi de ADHD, nici această distincţie nu este foarte utilă.

Încă una din dilemele care cauzează confuzie în diagnosticare,o reprezintă abuzul de alcool sau droguri care pot mima simptomele unuia din episoadele tulburării bipolare.

Alte dăti,când un adolescent experimentează un episod maniacal sau depresiv , devin mai vulnerabili în faţă drogurilor sau al alcoolului, astfel adăugând un strat în dificultatea de a diagnostica această boală la adolescenţi sau la tinerii adulţi.Un lucru este foarte clar.Consumul de droguri sau alcool în prezenţa tulburării bipolare ,trebuie să fie interzis. Nu doar complică diagnosticare, dar consumul substanţelor ''pune paie pe foc'' unui creier deja alterat de o boală severă ,înrăutăţind simptomele şi rezultatul. Tulburările de Anxietate, Tulburările majore depresive, Schizofrenia ,Autismul, Stresul Post-Traumatic şi ADHD-ul sunt câteva din cele mai întâlnite condiţii psihiatrice , ale căror simptome se confundă între ele ,deseori ,sau se pot suprapune, în cazul copiilor şi adolescenţilor.

O evaluare completă include o examinare fizică, analize de sânge, teste anti-drog, un istoric medical amănunţit, istoricul de suplimente şi medicaţie administrată ,istoricul psihosocial al funcţionarii în cadrul familiei, al şcolii şi al comunităţii pe durata vieţii, cu atenţie specială acordată fluctuatilor de dispoziţie, comportament,performanţă, somn,poftă de mâncare ,energie şi nivelul de activitate; acestea reprezintă părţi esenţiale pentru a ajunge la un diagnostic corect şi precis. De asemenea, un interviu cu infantul ,şi cu părinţii acestuia, cu implicare din partea profesorilor şi prietenilor sau al altor rude ,se poate dovedi a fi util.

Dacă provocările asupra diagnosticării ,explicate mai sus ,nu sunt de ajuns , diagnosticarea copiilor şi adolescenţilor cu tulburare bipolară continuă să ridice semne de întrebare şi controversă. În ultima decadă, a avut loc o creştere dramatică în diagnosticarea copiilor cu afecţiune bipolară. În timp ce unii părinţi refuză să accepte acest rezultat, alţii vor caută rezultatul că un mod de a explică modul de purtare al copilului lor, deşi problema ar putea fi în educaţia oferită şi problemele familiale.Totuşi ,alţi copii pot fi diagnosticaţi cu tulburare bipolară datorită acceselor de furie severe sau a izbucnirilor asociate cu un comportament destructiv,care cere intervenţie neapărată,dar nu există o altă categorie în care simptomele să se potrivească mai bine decât în aceea a tulburării bipolare. Recent, cercetătorii au început examinarea unui grup de copii care au fost diagnosticaţi cu această boală ,dar care nu prezintă simptomele generale.Este posibil că o parte din aceşti copii să tranziteze foarte rapid prin stările bipolarităţii, în timp ce alţii se manifestă diferit. Sunt anumiţi copii care prezintă,în acelaşi timp , iritabilitate severă dar toleranţă la frustrare scăzută, ceea ce duce la izbucniri emoţionale mai frecvente ,care nu intră în concordanţă cu vârsta lor; aceste izbucniri pot fi acompaniate de stare de tristeţe, anxietate, lipsa atenţiei, insomnie şi agitaţie. Ei pot fi adăugaţi într-o altă categorie, o altă traiectorie de dezvoltare a bolii ,faţă de copiii care suferă de tipul clasic de tulburare bipolară. Această va produce o schimbare la maturitate, trecând de la tulburare bipolară la Tulburare de Anxietate şi Depreie. Un nou diagnostic, denumit Tulburarea Neregulată a Stării în Mod Perturbator , folosit pentru a identifica şi descrie boală acestor copii ,se doreşte a fi promovat. Indiferent de etichetare, copiii care manifestă aceste simptome, de asemenea şi părinţii lor, rudele şi cei care intră în contact cu aceştia, au de suferit, iar deficienţele de care suferă aceşti copii nu sunt de trecut cu vederea. Este necesară o intervenţie specială şi tratamente pentru a ameliora aceste simptome care le cauzează suferinţă.

Pentru a rezumă, no oricine are ''modificări de dispoziţie'' suferă de afecţiune bipolară. Deşi este o provocare, o examinare calificată efectuată de un medic specialist poate clarifica problemele relaţionate cu schimbările de stare, şi poate facilita stabilirea unui diagnostic corect, ceea ce va duce la recomandarea unei intervenţii sau al unui tratament corect. Dacă într-adevăr copilul dumneavoastră suferă de tulburare bipolară ,este foarte important să începeţi tratamentul efectiv şi imediat. Netratată sau tratată incomplet, bipolaritatea poate avea consecinţe teribile. Există multe tratamente eficiente ,disponibile ce pot ameliora simptomele tulburării bipolare şi pot permite copilului dumneavoastră să aibă parte de o viaţă împlinită ,productivă şi de succes.

Parcursul şi Rezultatul în lupta Copiilor şi Adolescenţilor ce suferă de Afecţiune Bipolară

 

Descoperiri noi în domeniul cercetării ştiinţifice în privinţa tulburării bipolare la copii şi adolescenţi , se fac chiar în momentul actual. Din 2005, studiile sugerează că şansele de 40% cresc la 100% că un copil sau adolescent care suferă de un episod maniacal ,se vor vindecă într-o perioada de un an ,maxim doi. Desigur, în conformitate cu Jurnalul Academiei Americane de Psihiatrie, din cei care se vindecă, vor avea şanse de 60% să experimenteze o recidivă a unui episod la o perioada de 10-12 luni. Adiţional, majoritatea tinerilor vor experimenta frecvent fluctuaţii în stările lor , deseori însoţite de depresie sau stări mixte. Factorii asociaţi unui rezultat pesimistic, în timp, pentru copii şi adolescenţi ,includ declanşarea timpurie , o durata lungă a bolii, episoade mixte ,cycling rapid, prezenţa simptomelor psihotice, lipsa tratamentului medical şi nerespectarea medicaţiei. Un procent de 20-25% din copiii şi adolescenţii cu Tulburare bipolară NOS şi Tipul Bipolar 2 ,arată că aceştia vor progresa la Tipul Bipolar 1 la maturitate. Între episoade, majoritatea vor experimenta ceea se numeşte ''simptom subsindromal'' al tulburării bipolare, sau schimbări de comportament ce depăşesc normalitatea,însă nu atât de severe încânt să fie întrunească nivelul unui Episod. Pentru copii şi adolescenţi ,30% din timp ,vor experimenta schimbări între manie şi depresie , cât despre un episod întreg ,acesta va avea loc o dată pe an sau chiar mai rar; în acelaşi timp pentru 50% din timp ,schimbările de stare vor avea loc într-o medie de 5-6 ori pe an .Aproximativ 40 % din timp ,aceste schimbări între depresie şi manie vor avea loc mai mult de 10 ori pe ani ,iar în 24% ,mai mult de 20 de ori pe an.

 

Tulburarea bipolară la copii şi adolescenţi poate fi cel mai bine descrisă de fluctuaţia de episoade depresive şi maniacale, în timp ce între perioada liberă dintre acestea, apar stările mixte de depresie ,manie ,cât şi schimbări comportamentale foarte rapide.

Provocarea pentru părinţi şi specialişti este să poată face diferenţa între un copil normal şi un copil cu tulburare bipolară ce necesită tratament. Deşi nu este simplu, este totuşi o problema majoră ,deoarece în fiecare an creşte numărul de copii cu afecţiune bipolară netratată, astfel rezultând într-o recuperare mai lentă decât expectativă. Nefiind tratată, această boală poate provoca discrepanţe majore în integrarea individului respectiv în societate, având impact asupra sutdiilor ,serviciului, relaţiilor ,a sănătăţii şi a duratei de viaţă. Nu este deloc surprinzător că mulţi dintre cei cu afecţiune bipolară, sfârşesc la închisoare. De asemenea, poate rezultă în moartea prematură datorită comportamentului dus la extrem, inclusiv a consumului de droguri şi alcool ,accidente ,sinucidere . Una din patru persoane care suferă de tulburare bipolară va încerca să se sinucidă, rezultând câteodată în leziuni permanente, în timp ce una din zece persoane, va muri în urmă suicidului.

 

Tratamentul copiilor şi adolescenţilor ce suferă de Tulburare Bipolară

 

Varii forme de psihoterapie, sau ''conversaţie'' terapeutică, ce include copilul şi părinţii acestuia sau alţi membri ai familiei sunt foarte importante . Este vital că oricine face parte dintr-o astfel de familie să fie iniţiat sau educat în ceea ce înseamnă tulburare bipolară, şi să fie rămână informat despre noi descoperiri şi cercetări,pentru o mai bună percepţie a acestei boli.  Trebuie de ţinut minte că deşi uneori copilul pare că deţine controlul asupra stării sale, comportamentul sau este majoritar în controlul bolii, nu al copilului.Este posibil că acel copil deja să experimenteze greutăţi sau să se învinovăţească pentru comportamentul lui. Un mediu înconjurător ce oferă furie ,frustrare, dezamăgire sau respingere, va avea un impact negativ asupra copilului,ingreunandu-i şi mai mult drumul în viaţă.Deşi este raţional să aşteptăm astfel de sentimente între membrii familiei , cu ajutorul unui terapeut sau al unui consilier profesional ,aceste sentimente pot fi uşor modificate, ameliorate şi pot fi transformate într-un factor adjuvant.

Deşi nu este ceva plăcut auzului unui părinte, medicamentele prescrise pot ajută la stabilizarea stărilor copilului.Administraţia Alimentaţiei copiilor cu tulburare bipolară a aprobat diverse medicamente  cum ar fi Risperdal, Abilify, Seroquel, Zyprexa. Cu toate acestea ,este bine de ţinut minte că anumite medicamente folosite în tratare bolilor de copilărie ,cum ar fi cancerul la copii, pot fi aprobate de FDA spre folosirea de către adulţi ,dar nu de către copii.De multe ori ,extrapolăm utilizarea medicamentelor destinate adulţilor către copii. Există câteva alte medicamente , ce au fost folosite în cazul copiilor şi adolescenţilor  ,având diferite grade de succes. Acestea conţin anti-convulsivele Depakote, Tegretol ,Trileptal ,Topamax, Neurontin şi Lamictal , sau Geodon şi Clorazil. Majoritatea acestor medicamente sunt folosite că singulare sau în combinaţie cu altele ,în funcţie de circumstanţele pe care le prezintă individul.

Utilizarea medicamentelor anti-depresive, cum ar fi Prozac, Paxil, Zoloft,Celexa şi Lexa pro, ajută la tratarea simptomelor de depresie, însă prezintă un risc serios atunci când sunt folosite pentru tratarea depresiei în cazul persoanelor cu tulburare bipolară.

Activarea sau declanşarea unui episod maniacal şi înrăutăţirea simptomelor sunt un rezultat destul de comun .De aceea ,se recomandă folosirea acestor medicaţii cu precauţie .Din moment ce nu este neobişnuit pentru un bipolar să fie afectat de alte afecţiuni psihiatrice, cele mai des întâlnite fiind ADHD sau Anxietatea , se recomandă medicamentaţie pentru tratarea a mai mult de o tulburare.Tratamentul poate fi o provocare, din moment ce simptomele uneia din tulburări  poate înrăutăţi simptomele alteia. Fiecare medicaţie sau combinaţie de medicamente are efecte pro şi contra, riscuri şi beneficii. Diferite medicaţii pot fi administrate la perioade diferite. Fiecare medicament are un efect advers neplăcut asupra unei părţi ale creierului sau altă parte a corpului.Aceste efecte adverse pot varia de la neplăceri pe termen scurt ,însă unele pot deveni permanente.Totuşi ,doar pentru că există riscul de a suferi de un anumit efect advers, nu înseamnă că persoană bolnavă va suferi cu siguranţă de acel efect.Trebuie de reţinut că nefolosirea medicamentelor pentru a trata tulburarea bipolare poate avea consecinţe grave. Informarea despre aceste medicamente şi diverse tratamente medicamentoase sau alternative cu un psihiatru pentru copii, este vitală.Medicaţia prescrisă, controlul medical periodic , şedinţele copilului cu un psihiatru pentru a monitoriza boală, garantează că acel copil va primi oportunitatea de a avea parte de cel mai bun tratament disponibil.

 

Cunoştinţa este Putere

 

Poate la prima vedere nu pare, însă un copil sau adolescent cu stări de spirit incontrolabile ,cauzate de tulburarea bipolară, este un copil speriat de lipsa de control asupra să.Deşi adesea este o provocare, este important ca părintele să facă tot posibilul să îşi menţină statutul de adult. O poziţie calmă şi raţională, în faţă situaţiilor supărătoare sau atunci când copilul îşi pierde controlul , poate fi greu de menţinut, însă această atitudine poate avea un impact semnificativ , ceea ce poate rezultă într-o îmbunătăţire a stării copilului.Copilul are nevoie de dumneavoastră, se bazează pe faptul că dumneavoastră veţi face alegerile corecte şi deciziile menite să-l ajute pe parcursul copilăriei până la maturitate. Studiaţi cât de mult puteţi, din informaţiile şi sursele de încredere ,şi luaţi hotărârea corectă în ceea ce puteţi face pentru sănătatea, siguranţă şi viitorul copilului dumneavoastră.

 

Modalităţi de tratare

De Thomas S. Jensen

 

Medicamentaţia este ''piatră de baza'' în formarea unui plan eficient pentru a-i ajută pe cei ce suferă de tulburare bipolară.Deşi medicaţia nu este de ajuns, este dificil că ceilalţi factori să funcţioneze fără această. Pacientul se va confruntă cu stări alternanţe , manie, depresie, anxietate severă.

Acest capitol explică despre componentele de baza ale unui plan de tratament ,incluzând medicamente, terapie şi alegerea stilului de viaţă. Vom explică şi efectele adverse majore ,cât şi riscurile prezente. Că o regulă generală, fiecare dintre medicamente pot cauza greaţă, vomă, migrene, reacţii alergice ,insomnie.

Vom explică de asemenea cum interacţionează în mod benefic compuşii acestor medicamente.  Este recomandat că membrii familiei să folosească un program de interacţiune a medicamentelor ,de fiecare dată când un nou medicament este adăugat în tratament . Aceste programe de calculator pot fi găsite în mediul Online ,cum ar fi www.drugs.com  Cereţi întotdeauna informaţii despre medicament ,farmacistului şi medicului.

 

Stabilizatorii Stării de Spirit

 

În această categorie ,includem Stabilizatorii de Dispoziţie şi Stabilizatorii Anti-Psihotici , cei din urmă având caracteristici diferite, avantaje şi dezavantaje faţă de Stabilizatorii tradiţionali. În rutină de zi cu zi ,monoterapia nu se dovedeşte a fi eficientă în cazurile severe. De aceea , mulţi pacienţi primesc o serie de Stabilizatori

*STABILIZATORI DE STARE: medicamente pentru tulburarea de dispoziţie ce conţine litiu şi anti-convulsive

Cei mai comuni stabilizatori utilizaţi:

Litiu

Anti-convulsive : Depakote (Epival) , Depakene (Valproic Acid), Keppra ( Levetirecetam ), Klonopin ( Clonazepam ), Lamictal ( Larnotrigine), Neurontin (Gabapentin), Tegretol (Carbamazepine), Topomax (Topiramate),Trileptal ( Oxcarbazepine) , Zonegran ( Zonisamide)

 

* STABILIZATORII ANTI-PSIHOTICI : medicamente folosite pentru mania acută sau stările mixte, formele severe ale acestor stări care ameninţă siguranţă pacientului. Avantajul,îl reprezintă faptul că pot ajusta în mod imediat stările severe, aducând pacientul sub control .Pentru cei care experimentează halucinaţii ,paranoia, deziluzie,sau alte simptome care împiedică pacientul să facă diferenţa între realitate şi ireal , anti-psihoticul este cel mai bun agent de stabilizare,deşi prezintă efecte adverse destul de neplăcute.

Cei mai comuni stabilizatori anti-psihotici utilizaţi :

Abilify (Aripiprazole)

Clorazil ( Clozapine)

Fanapt (Iloperidone)

Geodon (Ziprasidone)

Invega (Paliperidone)

Latuda (Lurasidone )

Risperdal (Risperidone)

Saphris (Asenapine)

Seroquel (Quetiapine)

Zyprexa (Olanizipine)

 

Efectele adverse  şi riscurile stabilizatorilor anti-psihotici:

 

Există tendinţa de îngrăşare, ducând la obezitate ,deviind în ultimul stadiu la Diabet de Tip 2

Majoritatea medicamentelor acestei clase au efect sedativ puternic, asta însemnând că poate induce somnolenţă imediată unui pacient ce experimentează un episod sever; dezavantajul îl reprezintă apariţia stării de somn în timpul zilei.Un alt dezavantaj este că ,spre deosebire de stabilizatorii tradiţionali, anti-psihoticul nu prelungeşte durata de timp între episoade,adică nu ameliorează stările bolii pe termen lung.

EFECTELE ADVERSE EXTRAPIRAMIDALE

(EPS)  ''Extrapiramidal'' se referă la anatomia creierului ,acolo unde aceste droguri produc efecte adverse.  Efectul advers,cel mai întâlnit, este rigiditatea musculară reversibilă.Afectează muşchii fetei, astfel că pacientul poate părea Inexpresiv ,sau expresia facială să fie că o ''masca'' , factor pe care îl asociem deseori cu Parkinson.Că o extensie, afectează muşchii gâtului ,rezultând în rigiditatea sau neputinţă de a-l mişcă.

Akathisia este un efect advers subtil ,insesizabil de multe ori , ce poate fi definit prin starea de agitaţie excesivă. Poate fi de natură fizică ,caracterizată prin inabilitatea de a stă liniştit , sau mintală exprimată prin discomfort extrem, izbucniri de furie . Deoarece ,că prim efect mintal ,se exprimă prin agitaţie constanţa, adesea este confundată cu un episod maniacal. Pacientul trebuie intervievat cu mare atenţie ,pentru că interlocutorul să facă diferenţa între cele două condiţii medicale. De obicei ,dacă nu se face diferenţa, se va folosi un medicament care să anuleze efectele Akathisiei. Motivul pentru care trebuie să facem diferenţa între cele două condiţii este acela că  dacă pacientul suferă o stare de hypomanie sau stare mixtă acută, se va mari doză de anti-psihotic, ceea ce este o greşeală dacă pacientul doar suferă de efectul akathisia. Medicamentele folosite,în general, în tratarea Akathisiei includ anticholinergici şi benzodiazepine. Alţi compuşi ,care pot stimula producţia de dopamină ,pot fi folosiţi ,însă aceştia sunt folosiţi pentru Akathisia Cronică, nu doar că efect advers.

Dyskinesia Tardivă sau DT. DT este o tulburare serioasă care poate cauza mişcări incontrolabile ale gurii ,buzelor sau a limbii ,şi arareori ,ale altor părţi ale corpului. Începe cu mişcări zvarcolite ale limbi , deseori semănând cu ''o pungă de viermi '',atunci când pacientul încearcă să scoată limba. Plesnirea buzelor este o altă manifestare comună, iar zvârcolirile se pot împrăştia pe alte părţi ale fetei, apoi gâtul ,umerii. Este important că fizicianul să monitorizeze aceste efecte adverse atunci când aceste medicamente sunt administrate pe o perioada lungă de timp.

Un efect advers foarte rar, dar grav este Sindromul Neuroleptic Malign sau NMS. NMS este un efect cu riscuri serioase. Este caracterizat de creşterea temperaturii corpului până la punctul în care devine periculos ( 40 grade Celsius). În acelaşi timp, muşchii înţepenesc,ceea ce generează o parte din temperatura mărită , deşi majoritatea temperaturii crescute este generată de creierul ,care în acel moment, nu mai funcţionează la capacitate normală. Contracţiile musculare duc la eliberarea de enzime musculare în sânge. În cantităţi suficiente, acele enzime formează cheaguri care blochează rinichii . Acest sindrom necesită atenţie medicală imediată la cel mai apropiat centru medical.

Antidepresive

Antidepresivele fac referire la varii grupuri de compuşi chimici, care combat depresia. Aceste grupuri includ Inhibitori Selectivi de Recaptare a Serotoninei, Antagonist Serotonic ,Inhibitori de Recaptare, Inhibitori de Recaptare a Serotoninei Noradrenalină, Inhibitori de Recaptare a Dopamină Norepinefrină, Tricyclic, Inhibitori de Monoaminoxidaza.

Utilizarea antidepresivelor tradiţionale în tratarea tulburării bipolare este considerată experimentală ,niciunul din acestea fiind aprobate de FDA. Nu există un studiu care să dovedească un beneficiu mai mare decât al unui stabilizator.Multe din studiile făcute asupra eficacităţii lor, au fost făcute mai mult pe oameni unipolari,decât bipolari.

Folosirea unui antidepresiv, pentru a trata un episod depresiv, nu este recomandată. Aceste medicamente pot afecta starea persoanei , provocând un episod manic sau hipomanic. Consumul de antidepresive poate înrăutăţi rapid starea unui pacient bipolar, declanşând un ciclu . Într-un ciclu rapid ,o persoană poate experimenta patru sau mai multe episoade diferite de manie sau depresie . În timp ce îşi vor reveni relativ repede din depresie ,riscă să aibă o recidivă mai devreme şi mai frecvent decât persoanele care nu au ciclul rapid.

Există foarte multe tipuri de antidepresive folosite în tratarea depresiei persoanelor cu afecţiune bipolară. Pacientul răspunde ,de obicei, la acest tratament în 3-4 săptămâni . Doctorul va testa mai multe tipuri de medicament pe un pacient pentru a observă care se potriveşte. Aceste medicamente includ Zoloft sau Prozac ,Effexor Wellbutrin.

Notă: FDA a concluzionat că medicamentele antidepresive pot creşte riscul de sinucidere la copiii şi adolescenţii cu depresie sau alte tulburări psihiatrice. Dacă aveţi întrebări, consultaţi medicul .

CELE MAI FOLOSITE ANTIDEPRESIVE :

Anafranil (TCA )

Celexa (SSRI)

Cymbalta ( SNRI)

Effexor (SNRI)

Lexapro (SSRI)

Paxil ( SSRI)

Prozac (SSRI)

Desyrel ( SSRI) >Wellbutrin (NDRI)

Zoloft (SSRI)

 

Abordări Naturiste

 

Există doi compuşi naturali demonstraţi să aducă un beneficiu în depresia bipolară:

* Doze mari de acizi graşi Omega 3 - sub formă de ulei de peste. Sunt două lucruri importante de notat atunci când achiziţionaţi ulei de peste. Cei mai buni acizi sunt cei ''învăluiţi enteric'', însemnând că nu vor elibera uleiul de peste înainte să treacă de stomac.Acest lucru diminuează gustul neplăcut. Unele preparate , care pot fi foarte scumpe, sunt îmbuteliate în ambalaje antioxidabile, pentru că uleiul de peste să nu ''oxideze''. Acest tip de ulei de peste nu este inodor şi insipid, şi poate fi digerat uşor în stare lichidă.

* Inositol - numit adesea vitamin B8 , are o structura similară cu glucoză. Este prezent în membranele celulelor nervoase şi se implică în funcţionarea neuronilor de serotonină. Neuronii de serotonină sunt bine cunoscuţi pentru rolul pe care îl joacă în ameliorarea depresiei.

 

Abordări Non-medicamentoase

 

* Terapia Electroconvulsiva (ECT ) - Implică utilizarea impulsurilor electrice ,în timp ce pacientul este anesteziat ,pentru a induce un atac de apoplexie. În mod normal, se folosesc de la 6 la 12 şedinţe. Această introduce pacientul într-o stare de manie, iar apoi stabilizatorii de dispoziţie tratează mania .

*Stimulare Magnetică Transcraniala (TCMS) - O serie de pulsuri magnetice aplicate pe anumite părţi precise din creier.

* Stimulare Cerebrală Profundă - Microelectrozi sunt înseraţi într-o zona celulară specifică . Odată ce se atinge frecvenţa şi amplitudinea necesară de impulsuri electrice , acestea vindecă depresia.

*Privarea de Somn - sub supraveghere medicală, poate ajută la tratarea stării depresive. Motivul pentru care trebui să fie făcută doar la prescripţia doctorului este pentru că poate derivă rapid de la stare depresivă,la stare mixtă, iar apoi la stare maniacală.

* Terapie Cognitiv- Comportamentală - o apropiere psihoterapeutică ,ce se adresează emoţiilor disfuncţionale, comportamentelor maladaptive şi proceselor cognitive printr-un număr de proceduri sistematice explicite.

* Terapia Comportamental-Dialectică - este o terapie destinată să ajute pacienţii să schimbe tipare din comportamentul lor ,cum ar fi gândirea suicidară sau abuzul de substanţe.Această abordare ajută oamenii la reglarea emoţională şi cognitivă prin informarea despre factorii declanşatori care adesea conduc la stări de reacţie . Îi învaţă cum să facă faţă unei situaţii pentru a evita declanşarea unui episod.

* Terapia de Familie - toţi membrii familiei sunt incluşi ,consistă în anumiţi paşi ,începând cu psihoterapia despre simptomele şi etimologia tulburării bipolare ,până la aderenţa la medicamente. Familiile sunt învăţate să reacţioneze la simptome şi să ofere ajutor ,utilizând cele mai bune metode. Terapia luminii: Plimbările la lumina zilei pot fi de mare ajutor , însă trebuiesc făcute sub supravegherea unui psihiatru, deoarece supraexpunerea la lumina poate declanşa o stare maniacală sau mixtă.

* Terapia de Ritm Interpersonal şi Social - este o terapie adjuvantă pentru persoanele cu dereglări de dispoziţie; subliniază tehnici pentru ameliorarea aderenţei la medicamente , gestionarea situaţiilor de stres din viaţă ,reduce întreruperea ritmului social. IPSRT învaţă pacientul cum să se protejeze împotriva propriei minţi, în cazul unui viitor episod.

* Alegeri de viaţă

> Este foarte important să nu întrerupeţi medicaţia ; este posibil ca un medicament să nu funcţioneze a două oară, după ce tratamentul a fost întrerupt. Este important în cazul unei forme severă a bolii sau dacă aţi devenit imun la diversele medicamente încercate înainte. Va puteţi pierde reacţia la medicament şi alternativele sunt relativ puţine.

> Menţinerea unui tipar de somn ( va culcaţi la aceeaşi ora în fiecare noapte şi va treziţi la aceeaşi ora în fiecare dimineaţă )

> Abuzul de substanţe poate fi un destabilizator, incluzând consumul de Cannabis. Din cele două categorii generale de Cannabis ,Cannabis Sativa şi Indică ,Sativa este mult mai dăunător ,deşi este dovedit că Indică induce depresia ,dacă este folosit regulat. Cocaină şi Ecstasy sunt substanţe destabilizatoare. Chiar şi alcoolul poate declanşa depresia. În general ,dacă suferiţi de tulburare bipolară, ar fi indicat să nu consumaţi astfel de substanţe.

> Nutriţia adecvată este foarte importantă

> Meditaţie& Yoga

Tulburarea bipolară este o boală care poate fi tratată cu eficacitate. Având tratamentul optim şi un stil de viaţă sănătos ,majoritatea persoanelor bipolare pot avea o viaţă fericită, sănătoasă şi productivă .

Cheia este să primiţi tratamentul corect ,să respectaţi recomandările ,să nu întrerupeţi medicaţia şi să va definiţi un stil de viaţă sănătos .

Sinuciderea şi Tulburarea Bipolară

De Dr. Tom Jensen

 

Scopul acestui capitol este să descriem ceea ce cunoaştem despre sinucidere în cazul persoanelor bipolare, şi cum putem minimaliza riscul unor astfel de întâmplări teribile. În toate cele trei intervenţii majore pe care le folosim pentru a trata persoanele cu tulburare bipolară, folosim instrumente utile pentru a reduce riscul de sinucidere.

În urmă cu 20 de ani ,statistică arată că 20-25% din persoanele bipolare sfârşeau prin a se sinucide. De-a lungul timpului ,s-a constatat o reducţie substanţială în rată sinuciderilor ,datorită tratamentului îmbunătăţit. Procentajul de 5 % arată să tratamentul are un impact substanţial în reducerea suicidului în rândul persoanelor bipolare.

Chiar şi aşa, 5% este un număr de 30 de ori mai mare decât în rândul populaţiei generale. Trebuie să îmbunătăţim tehnicile de tratare ale acestei boli, trebui să aplicăm ceea ce ştim pentru a reduce riscul şi mai mult. Provocarea este să includem toate aceste ''instrumente'' în tratamentul fiecărei persoane cu afecţiune bipolară. Desigur ,trebuie de asemenea să continuăm cercetările asupra acestei boli pentru a găsi cai mai eficiente de tratare şi prevenire.

Din păcate, nu există o formulă care să prezică cine va încerca să se sinucidă . Cu toate acestea, sunt anumite caracteristici în comportamentul celor care vor să îşi ia viaţă . Cel mai evident factor declanşator sunt o mama, o tată, o sora, un frate care au comis suicid. Acest factor multiplică înzecit dorinţa de a muri. Cei care comit sau încearcă să se sinucidă se află de obicei în starea în care se conving singuri că durerea pe care o simt ,este mai mare decât pot suportă în viaţă, iar celor din jur le va fi mai bine fără prezenţa să.

Al doilea factor declanşator este abuzul de substanţe. Majoritatea persoanelor care se sinucid ,au alcool sau droguri în sistem.

Încă un factor important este posesia unei arme. Sinuciderea prin împuşcare este extrem de comună ,în special în rândul tinerilor. Cele mai multe tentative de sinucidere sfârşesc prin moartea individului ,sau dacă există supravieţuitor , prin leziuni severe ale creierului.  Dacă am ştii cu siguranţă că putem reduce numărul sinuciderilor într-o comunitate ,cea mai eficientă metodă ar fi implementarea seifurilor de armă şi a blocării tragaciurilor.

Un alt factor este izolarea faţă de societate.Această boală se manifestă de regulă în adolescenţă, în momentul dezvoltării abilităţilor sociale şi a tiparelor de prietenie. Persoanele care manifestă simptomele tulburării bipolare, încă de la o vârstă fragedă, devin atât de demoralizati în privinţa propriei persoane ,încât nu doresc să dezvolte relaţii sau prietenii pe termen lung, astfel izolandu-se de restul lumii.  Chiar şi membrii familiei îşi epuizează răbdarea după ce înfruntă câteva din crizele repetate ale fiicei, fiului, soţia care suferă de tulburare bipolară. De aceea, noi am format un ideal din a crea o comunitate în care cei afectaţi de această boală să găsească ajutor ,suport moral şi înţelegere .Unul din lucrurile pe care le-am învăţat despre această boală, în ultimii douăzeci de ani, este că jumătate din persoanele care suferă de tulburare bipolară, suferă şi de anxietate. Această anxietate este considerată un factor de risc în tentativă de sinucidere. Va rugăm să consultaţi capitolul de Tratament Medicamentos pentru a află cum poate fi redusă starea de anxietate cu ajutorul terapiei şi a medicaţiei; reţineţi că anumite medicamente folosite împotriva anxietăţii pot cauza stările mixte.

Încercarea de stabilizare a stărilor inadecvată şi prezenţa stărilor mixte reprezintă un factor. De aceea ,cum am descris în capitolul de medicaţie, trebuie să ne ferim de medicamente care pot induce stări mixte ( antidepresive şi steroizi, cele mai comune) ,să avem un plan de tratare care să permită detectarea stărilor mixte şi a tratamentului agresiv dacă acestea se agravează.

Poate că cea mai bună prevenire a tentativei de sinucidere este să ajutăm persoană să îşi descopere calităţile; dacă negăm valoarea de contribuţie a cuiva , va fi foarte dificil să luptăm împotriva izolării faţă de societate.

Toţi dintre noi am dori să cunoaştem măcar unul din semnalele de alarmă care duc un pacient în faţă pericolului iminent de sinucidere. Răspunsuri există, însă sinuciderea are loc,de regulă, în timpul stărilor mixte , iar persoanele din jur nu au puterea de a observă ceea ce pacientul urmează să facă . Semnalele de alarmă,cele mai frecvente, sunt discuţia despre moarte sau referirea la sinucidere. Individul începe ''să-şi facă orânduială'' prin donarea lucrurilor  personale, actualizarea unui testament, orice acţiune care consideră că le va uşura viaţă celorlalţi atunci când el/ea nu va mai fi. Procurarea informaţiilor online despre cum să te sinucizi sau cercetarea acestui subiect sunt semnale de îngrijorare majoră. Repetiţia, în formă vizitelor frecvente al locului unde plănuiesc să se sinucidă , înnodarea unei sfori , antrenamentul cu pistolul încărcat cu gloanţe oarbe reprezintă motive serioase de îngrijorare.

Ce poate face o persoană pentru a diminua riscul că această sau una din persoanele dragi ,care suferă de tulburare bipolară, să cominta suicidul ?  Adiţional securizării armelor de foc, prevenţiei de consum de substanţe interzise, a vigilenţei , am adăugat anumite intervenţii adjuvante.

Este foarte important că cei care suferă de afecţiune bipolară să ceară psihiatrului ,ajutor şi tratament  pentru a trata această boală. Din păcate, nu putem confirmă că fiecare psihiatru va oferi un tratament propice. Aveţi nevoie de un fizician ,pe care îl puteţi găsi în grupurile de suport .În această boală, în care starea vi se poate altera în orice moment, aveţi nevoie de un psihiatru pe care va puteţi baza la orice moment al zilei.

Există anumite intervenţii psihoterapeutice specifice ,efectuate de terapeuţi sau psihiatri; acestea oferă răspunsuri pacientului şi membrilor familiei pentru a îi ajută să recunoască mai uşor stările de manie, depresie sau hipomanie. De asemenea, se va folosi un grafic pentru a notă schimbările sezonale sau tiparele care se dezvoltă; acest grafic ajută pacientul să înţeleagă că se simt aşa rău din cauza bolii ,nu doar din cauza evenimentelor care declanşează un episod. Odată ce o persoană este capabilă să identifice stările în care se află , pot primi terapie cognitiv-comportamentală, pentru a învaţă cum să lupte împotriva acestor sentimente şi gânduri distorsionate, cauzate de fiecare episod. Terapeutul poate oferi sfaturi familiei despre securizarea căminului .Adiţional ,familia poate implementa strategii pentru a reduce izolarea socială şi pentru a găsi o modalitate că pacientul să îşi găsească un scop util în viaţă. Terapeutul monitorizează şi încurajează respectarea medicaţie . Comportamentul sinucigaş apare ,de obicei ,atunci când pacienţii cu tulburare bipolară nu respectă tratamentul.

O altă intervenţie vine din partea prietenilor sau a rudelor care au cunoştinţe despre această boală pentru a observă şi ajută persoanele care experimentează stări de dispoziţie alterate. Soţii /soţiile sunt invitate să participe la şedinţele cu psihiatrul sau terapeutul.

Un plan de acţiune,în scris , în cazul în care dumneavoastră sau o persoană dragă, aveţi gânduri despre sinucidere ,este de mare ajutor. Este foarte greu să căutaţi ajutor în mijlocul unei crize. Acest plan trebuie să includă următoarele elemente:

1. Numele şi numărul psihiatrului şi al terapeutului care va tratează.

2. Numerele de telefon ale liniilor de asistenţă telefonică

3. 112 în cazul în care cineva are tendinţe sinucigaşe şi nu poate accesa numărul terapeutului.

4. Numele şi numărul de telefon al spitalului dorit.

5. Informaţii despre asigurarea de sănătate dacă este nevoie să va prezentaţi la spital.

6. Lista scrisă cu toate medicamentele ingerate.

7. Lista cu toate ''motivele pentru care merită să trăieşti '' şi de ce ''gândurile sinucigaşe sunt gânduri distorsionate''.

 

Sinuciderea NU este un mod de a lupta împotriva acestei boli. Tulburarea bipolară se tratează ,iar noi descoperiri se fac în fiecare an. Pentru a preveni tentativă de sinucidere, dumneavoastră şi grupul de suport va puteţi ajuta reciproc, prin conversaţie ,prin sprijin moral ,găsirea unor noi cai de tratament. De asemenea, deşi persoană bolnavă consideră că starea de sănătate nu i se va ameliora niciodată, este important să i se reamintească să nu renunţe la lupta, cât şi despre noile căi de tratament împotriva acestei boli.

 

Riscul consumului de substanţe în cazul persoanelor cu tulburare bipolară

De Russ Federman& J. Anderson Thomson

 

( Să stingi cu apă un foc pornit de ulei)

Dacă suferiţi de tulburare bipolară, dar reuşiţi să va abţineţi de la consumul de alcool şi substanţe, nu aveţi nevoie să citiţi acest capitol! Consumul de droguri ( cannabil ,alcool ,cocaină ,heroină ) complică ,în general ,experienţele celor bolnavi. Acest capitol explică de ce abstinenţă este cea mai simplă şi sigură cale de acţiune. Cu toate acestea ,va vom oferi informaţii despre perioada în care puteţi folosi consumul moderat.

 

Două exemple de caz :

FRANK .

Frank este un bărbat,în vârstă de 26 de ani ,creativ şi inteligent ,care a dus o lupta acerbă cu tulburarea bipolară combinată cu abuzul de substanţe, pe toată perioada adolescenţei. Boală să l-a obligat de multe ori să renunţe la studii, însă perserverand ,şi-a obţinut, într-un final ,diploma de bacalaureat. În mijlocul unei economii scăzute ,singurul loc de muncă pe care l-a obţinut ,a fost că ospătar într-un restaurant . Tinerii care lucrau alături de el,în acel restaurant,  participau la petreceri şi chefuri foarte des şi nu a trecut mult ,până când Frank li s-a alăturat. El ar fi trebuit să fie primul conştient de riscurile acestei acţiuni. Însă, că mulţi dintre noi ,Frank voia să socializeze şi colegii lui de muncă îi ofereau această şansă. După o perioada lungă de stabilitate, pe care el o atribuise abstinenţei de la substanţe interzise ,cât şi respectării tratamentului medical , Frank a început să petreacă alături de colegi ,până noaptea târziu. Lipsa de somn şi cantitatea mărită de alcool, au declanşat inevitabilul. A devenit convins că el posedă toată înţelepciunea lui Thomas Jefferson şi s-a simţit obligat să rătăcească prin universitate , la orice ora, şi să predice din acea înţelepciune oricăruia ar fi fost dispus să asculte,inclusiv statuetelor. Consideră că se simte bine, chiar mai bine că niciodată . Cei care nu îl înţelegeau,erau consideraţi nebuni.

GABRIELLE

Instabilitatea emoţională a Gabriellei s-a declanşat la vârstă de 12 ani. Stările ei ,erau de obicei întunecate şi agitate, caracterizate de iritabilitate şi furie. Până în perioada liceului , ''iarbă'' ( cannabis) făcea parte din rutina zilnică. O ajuta să-şi mai domolească durerea pe care o resimţea datorită stării ei depresive şi îi diminua starea iritabilă. O faţă cu rezultate rezonabil bune la liceu, a ales să continue această dependenţă şi în facultate. În schimb şi-a găsit un mod de a se întreţine ,din vânzarea de haine. La vârstă de 20 de ani, unul din colegii ei i-a oferit o doză de Oxycontin. Fiind curioasă, a încercat şi i-a plăcut. Tipul care îi făcea rost de Oxycontin, a început să îi procure,în curând ,heroină. Funcţiona, sau cel puţin aşa credea ea.  Nu mai era preocupată despre viitorul ei. Singură grijă era să obţină bani pentru mai multă heroină. După ce şi-a pierdut locul de muncă şi a ajuns pe stradă , familia ei a intervenit şi au internat-o pe Gabrielle într-un centru pentru tratarea dependenţilor de substanţe. Intervenţia a fost eficientă parţial, deoarece a renunţat la heroină, însă a continuat consumul de Cannabis.

În următorii patru ani, Gabrielle şi-a reluat serviciul în retail. Starea ei a alternat spre moderat depresivă cu episoade intermitenţe de iritabilitate. La 25 de ani ,a ales să înceapă studiile la un colegiu de arte liberale. Îşi începuse semestrul ,plină de speranţe ,pentru a-şi repune viaţă pe picioare, dar a realizat curând că avea foarte puţine lucruri în comun faţă de colegii ei de 18-19 ani ,devenind astfel extrem de anxioasă în privinţa performanţelor ei academice.

Pentru a se destresa, a început să fumeze cannabis în fiecare seară. Mărind doză ,grijile ei au fost înlocuite de euforie. Somnul a devenit mai puţin important, astfel încât stătea trează până la 4-5 dimineaţă pe internet, socializând online. A realizat că nu o mai interesau notele şi performanţele. Aceste lucruri au dus la corigentă şi probaţiune academică.

Când a devenit conştientă de această realitate ,Gabrielle a suferit o cădere nervoasă. Energia ei euforică a fost înlocuită de disperare. Şi-a petrecut majoritatea timpului în pat , fiind lipsită de motivaţie pentru a îşi pune viaţă în ordine . În cele din urmă, a fost internată în spital din cauza agravării condiţiei medicale , fiind în cele din urmă diagnosticată cu tulburare bipolară.

 

Analiză beneficiu-cost

 

Cum ar fi putut Frank sau Gabrielle să aibă un final mai puţin dureros? Să analizăm un pic rolul substanţelor în viaţă fiecăruia, prin analizarea raportului cost-beneficiu ,începând cu beneficiile. Pentru Frank, beneficiul consumului de alcool şi marijuana a fost simplu. Şi-a dorit o viaţă socială, iar alcoolul şi marijuana l-au ajutat să socializeze cu uşurinţă în grupurile umane . Pentru Gabrielle , beneficiul marijuanei a fost reducerea anxietăţii în privinţa notelor şi a acceptării în societate.

Deşi nu putem spune cu siguranţă, costul consumului de substanţe în fiecare caz, poate instigă un episod maniacal. Analiza de cost ridică o întrebare specifică : a meritat ? Ne vom asumă că sunteţi de acord că în fiecare din cele două cazuri ,beneficiile nu au fost pe măsura costului .

Trebuie să recunoaştem că idealurile fiecăruia par rezonabile şi merită să fie urmate. Din legătură formată cu indivizii bolnavi de bipolaritate ,rezultă că acest consum de substanţe este relaţionat cu unul sau mai mulţi factori : dorinţa de 1. energie sau agitaţie 2. diminuarea depresiei 3. a elimina plictiseală 4. a instigă sau a prelungi intensitatea sentimentului de ''înălţare'' în starea hipomanica. Nu este cu nimic surprinzător sau anormal în dorinţa de a fi calm, de a scapă de plictiseală sau de a avea o stare de spirit bună.

Problema care apare odată datorită consumului de substanţe pentru a urmă aceste idealuri es că dacă acel drog are efect asupra pacientului, va fi dificil să moderam doză.  Mai mult, atunci când sunt folosite în exces ,drogurile 1. funcţionează atât de bine, încât atrofiază capacitatea de acţiune ,2. nu funcţionează deloc bine şi diminuează starea pe care au oferit-o primele daţi , 3. cresc riscul de accidente şi 4. precipiteaza tulburarea bipolară.

Probabil va gândiţi : ''Observ care sunt riscurile în această situaţie. Nu voi permite una că asta să mi se întâmple mie. Voi avea grijă '' . Repetăm ,cea mai simplă cale de a rămâne în siguranţă este să va abţineţi de la consumul de substanţe. Este decizia dumneavoastră care este ''marja de eroare'' pe care sunteţi dispuşi să v-o asumaţi. Deşi sunt câteva aspecte ale tulburării bipolare care scapă de sub controlul dumneavoastră, abstinenţa este singurul lucru pe care îl puteţi controla. Gândiţi-vă, cum v-aţi simţi dacă din cauza abuzului de substanţe interzise , ar rezultă un întreg episod maniacal ,necesitând spitalizarea de urgenţă , ştiind că toate acestea puteau fi evitate cu ajutorul abstinenţei.

Restul capitolului vă oferă informaţii care vă pot ajută să luaţi în calcul problema moderaţiei vs abstinenţă. De asemenea, vom revizui statisticile despre interacţiunea substanţelor cu persoanele cu tulburare bipolară şi cum se poate ajunge la moderaţie.

 

Relaţia Pacient- Drog

Multe persoane folosesc greşit varii substanţe.Dacă abuzează în mod frecvent ,se consideră că pacientul are o problema medical mintală ,datorită consumului de droguri. Cea mai puţin severă versiune se numeşte Abuz de Substanţe Interzise. Cea mai severă formă se numeşte Dependenţă. În acest capitol, vom folosi termenul de Întrebuinţare greşită de Substanţe , incluzând abuzul şi dependenţă. Astfel ,ne referim la orice nivel de consum de droguri care poate provoca o problema în viaţă dumneavoastră, dacă acest nivel nu este destul de ridicat ,încât să fie diagnosticat.

De-a lungul vieţii, un individ cu tulburare bipolară are 60% şanse să dezvolte o tulburare pe baza consumului de substanţe, 50% şanse să aibă o tulburare din cauza alcoolului. Cu alte cuvinte, 6 din 10 persoane bipolare vor experimenta abuzul sau dependenţă. Majoritatea acestora se confruntă cu alcoolismul, în timp ce alţii cu marijuana, opiate ,stimulante, etc.

Deşi o tulburare cauzată de abuzul de droguri, este asociată altor probleme serioasă, această poate agrava situaţia dacă suferiţi de tulburare bipolară. Dacă suferiţi de bipolaritate şi consumaţi substanţe , puteţi experimenta :

* răspuns slab la tratament

*episoade hipomaniacale, maniacale sau depresive mai frecvente

*episoade de durata mai lungă

*episoade de stări mixte şi ciclu rapid

*lipsa somnului

*agresivitate şi impulsivitate

*tentative de sinucidere

*anxietate

*risc de infecţii

*spitalizare

Deşi este greu să facem diferenţa între cauză şi efect , în tulburarea bipolară, este clar din perspectiva medicală că lipsa consumului de substanţe diminuează problemele adiacente acestei boli. Pentru a ilustra câteva din probleme asociate folosirii drogurilor de către un pacient cu tulburare bipolară, în detaliu, analizăm Hepatita C şi perioada de închisoare. Înainte să va îngrijoraţi mai mult decât trebuie,  dorim să înţelegeţi că Hepatitaă şi Închisoarea nu sunt  punctele finale ale tuturor celor cu bipolaritate. Noi vedem acest tip de consecinţe  că  rezultatul tulburării bipolare în reacţia cu dependenţa de droguri. Desigur, problemele în sine ilustrează mai mult decât trebuie, astfel că ne vom baza pe un model cost-beneficiu.

Hepatita C

Deşi complicaţiile care apar în relaţia dintre pacient-abuz de substanţe, nu sunt ceva surprinzător, câteva descoperiri recente arată că pacienţii care suferă de tulburare bipolară şi consumă substanţe interzise ,sunt de şapte ori mai predispuşi la Hepatita C ,faţă de o persoană fără probleme mintale. Un studiu arată că o treime din persoanele bipolare ,care consumă substanţe ,au fost testaţi pozitiv pentru Hepatita C . Această rată a infecţiei este de cinci ori mai mare decât testele făcute pe oricare alt diganostic. Această infecţie poate rezultă din injectarea drogurilor sau comportamentul sexual riscant , ori a maniei.

Hepatita C reprezintă un impediment în tratarea bipolarităţii. Cea mai mare problema a persoanelor cu tulburare bipolară este alcoolismul, iar pacienţii cu Hepatitaă C care consumă alcool mai mult decât moderat, sunt predispuşi la boli ale ficatului. Pot derivă în fibroză hepatică, ciroză ,şanse de a dezvolta scleroză . De asemenea, medicamentele folosite pentru a trata bipolaritatea sau alcoolismul pot avea efecte adverse asupra ficatului. De exemplu, acidul valproic ( Depakote) poate diminua nevoia de a consumă alcool a unui pacient bipolar,însă este conectat la niveluri mai ridicate de enzime hepatice în cazul unui pacient bolnav de Hepatita C . Asta înseamnă că nevoile ficatului trebuiesc a fi, în mod continuu, monitorizate , iar uneori medicaţia contra tulburării bipolare trebuie alterată.

Abuzul de substanţe,combinat cu tulburarea bipolară complică tratarea Hepatitaei C. Interferonul Alpha ,cel mai eficient tratament împotriva acesteia este asociat cu simptome psihiatrice ,observate în cazul pacienţilor bipolari. Acestea includ depresie, manie ,psihoza.  Tratamentul bolii psihiatrice necesită deseori întreruperea tratamentului cu interferon. Abuzul de alcool sau oricare altă substanţă interzisă este un factor negativ în succesul tratamentului cu interferon împotriva Hepatitaei C.

 

Închisoarea

Persoanele care abuzează de substanţe riscă perioada de închisoare mai des. Închisoarea este chiar mai frecvenţa atunci când persoană suferă de tulburare bipolară. Trei din patru delincvenţi diagnosticaţi cu bipolaritate ,au fost de asemenea testaţi pozitiv pentru droguri .

Femeile ,în general, au rată de abuz sau dependenţă mai mică decât bărbaţii, şi tot femeile au rată mai scăzută de încarcerare faţă de bărbaţi .Dar asocierea consumului de droguri cu arestul , este mai mare în cazul femeilor care suferă de tulburare bipolară.

Tulburarea bipolară este suprareprezentata printre indivizii cu mandate de arest repetat şi încarcerare. Într-un studiu făcut asupra a 79000 de condamnaţi ,în Texas ,în 2006 şi 2007,  s-a dovedit că majoritatea persoanelor bipolare erau deja la a treia sau a patra condamnare.

Deci ,dacă abuzul de substanţe cauzează atât de multe probleme în rândul persoanelor cu afecţiune bipolară, rămâne întrebarea : de ce o fac ? Explicaţia este medicaţia proprie : pentru că reglarea stărilor poate fi atât de dificilă adesea , aceste droguri uşurează treaba. Există dovezi care arată că abuzul de substanţe apare în efortul de a diminua simptomele bipolare, şi că anumite substanţe oferă o alinare ,iniţial. Desigur, atunci când ''medicaţia '' pare să îşi facă efectul ,este uşor să ne imaginăm că va continuă să funcţioneze , pe măsură ce este folosită. Aici, apare riscul apariţiei problemelor substanţiale.

Indivizii cu stări mixte şi stări ciclice rapide sunt de două ori mai predispuşi faţă de cei fără stări mixte, fără stări ciclice rapide , să abuzeze de droguri sau alcool. Agitaţia şi tumultul de stări mixte şi schimbări rapide pot fi dificile ,iar substanţele sunt folosite adesea pentru a uşura intensitatea stărilor.

Contrar teoriei ''medicaţiei proprii' , multe din substanţele folosite în tulburarea bipolară acţionează în mod opus. Când se simt ''la pământ'' , pacienţii recurg la alcool şi droguri pentru stimulare. Din păcate, la alegerea alcoolului pentru efectul anti-depresiv imediat, nu se ia în considerare efectul depresiv care urmează. Similar, când pacientul bipolar experimentează o stare de elevare şi simte nevoia de a se calmă, va folosi stimulante ( cocaină, metamfetamină, cofeină ,etc ). În loc să calmeze starea de exaltare, acesta încearcă să o sporească şi să o prelungească.

Este posibil că ,atât consumul de substanţe ,cât şi tulburarea bipolară să se dezvolte dintr-un set de factori comuni. Ştim că uneori consumul de substanţe antrenează dezvoltarea bipolarităţii. O putem numi o consecinţă a abuzului de droguri , ''stresăm sistemul neurochimic'', ajungând la apariţia unei boli care putea fi prevenită în lipsa consumului de substanţe. Aparenţă unei stări de psihoza maniacă ,în urmă folosirii substanţelor halucinogene ,reprezintă o posibilitate. Cu toate acestea, în alte cazuri,dependenţă de substanţe se dezvoltă ulterior apariţiei Tulburării Bipolare, că rezultat al bolii.Consumul de substanţe în cazul unei stări maniacale ,poate derivă cu uşurinţă în dependenţă, deoarece individul devine impulsiv , pierzând capacitatea de a judecă lucrurile cu claritate. La propriu, aceste droguri afectează capacitatea de reacţie.

Dacă sunteţi Bipolar, ce ar trebui să faceţi în această privinţă ?

Din motive care va vor fi explicate, recomandăm abstinenţă că cea mai simplă şi sigură cale de acţiune ,în cazul persoanelor bipolare.

Cu toate acestea, consumul de substanţe este îmbietor ,iar multe persoane nu vor să renunţe la senzaţia oferită de acestea. De aceea, multe persoane vor încerca să balanseze riscul cu plăcerea. Din păcate, această se dovedeşte a fi o problemă majoră, pe parcursul adolescenţei sau a maturităţii, momentul în care se declanşează tulburarea bipolară.

Motivele:

În primul rând , acest proces de dezvoltare a bolii ,are loc între vârstele de 15-25 de ani: progresul către o instituţie nouă ( universitatea ) ,explorarea independenţei faţă de familie, primele decizii luate pentru o direcţie în viaţă ,realitatea competiţiei în context academic ,pentru stabilirea unei cariere, explorarea sexuală şi relaţiile de iubire.

O influenţă puternică în acest stadiu al dezvoltării ,îl reprezintă nevoia de stabilire a unei conexiuni interpersonale. Această este fundamentală deoarece constă în slăbirea legăturilor cu familia  şi stabilirea de noi conexiuni .Această nevoie de a fi acceptat într-o comunitate ,este un factor important ,deoarece extinderea alcoolismului are loc majoritar în populaţia universitară. În 2010 ,Colegiul American de Evaluare a Sănătăţii,a stabilit că într-un număr de 30 000 de studenţi, 60% consumau alcool cel puţin o dată pe luna. Şi mai relevant este că studenţii au perceput că 94 %  au folosit alcool în ultima luna. Cu alte cuvinte, au supraestimat amploarea consumului de alcool ,de către colegii lor.Din acest grup , 30% au declarat că atunci când socializează sau ''petrec'' ,consumă mai mult de cinci băuturi alcoolice. Observăm că studenţii percep consumul de alcool al colegilor mai mare decât este, iar printre cei care beau ,o treime se intoxică.Aşa este viaţă între adolescenţă şi maturitate.

Este posibil că dumneavoastră să percepeţi informaţia altfel şi să va întrebaţi  : '' Ce se întâmplă cu cei 40% care au declara că nu consumă alcool ?'' Suntem de acord, este un număr semnificativ. Dar informaţia care predomină este aceea că studenţii consideră de 9 din 10 colegi consumă alcool. Cu alte cuvinte, abstinenţă nu este văzută că o regulă în rândul populaţiei universitare.Când ne gândim la importantă integrării într-un grup social, este normal să considerăm că majoritatea se vor comportă într-o manieră asemănătoare cu cea a colegilor lor. O alegere diferită poate fi dificilă . De exemplu ,participarea la o petrecere a frăţiei, şi limitarea la un singur pahar de alcool poate fi o alegere dificil de respectat. Iar atunci când colegii unui student fac parte din cei care nu îşi moderează consumul de alcool, afilierea la acest grup poate deveni o pistă alunecoasă spre excesul de alcool al acelui student. Formând o legătură strânsă cu un grup de persoane care beau, studentului îi cresc şansele de a abuza de alcool. Combinată cu predispoziţia genetică de a dezvoltă tulburarea bipolară , poate rezultă în problemele listate mai sus, în acest capitol.

 

Tocmai pentru că stimulentele herbale sau cofeină sunt percepute ca şi benigne, riscul de abuz este mai mare. Orice alterează gândirea, starea sau energia ,este considerat factor de pericol. Atunci când vorbim despre cocaină , marijuana sau metamfetamine ,concluzia este clară. Provoacă dependenţă , sunt substanţe puternice  şi mai presus, sunt substanţe periculoase. Chiar şi consumate moderat, nu există o siguranţă pentru persoană în cauza, mai ales dacă vorbim despre o persoană bipolară.

Dacă vorbim însă despre Psihostimulentele folosite în tratarea ADHD-ului ? Consumul acestora complică starea persoanelor afectate de bipolaritate, acestea necesitând monitorizare continuă, de către medicul specialist. Psihostimulentele au potenţial de a induce starea elevată ,că şi celelalte substanţe stimulente de altfel.Dacă acestea pot fi evitate, atunci există o şansă mai mare de stabilizare a stărilor de dispoziţie ale unui bipolar.Însă dacă nu tratăm simptomele ADHD-ului, acestea pot face ravagii în inercarea de a trata Bipolaritatea , iar uneori ,ingerarea de psihostimulente prescrise de către doctor este absolut necesară. Este suficient să spunem că alegerile pe care le facem atunci când folosim psihostimulente pentru a trata ADHD-ul, ţin de domeniul competenţei psihiatrilor,care trebuie să fie conştienţi de interacţiunea acestor două condiţii medicale. Pacientul bipolar care foloseşte aceste droguri pentru un plus de energie ,dacă nu sunt prescrise, se angrenează într-o situaţie majoră de risc.

Opiatele

Un risc similar se aplică şi în cazul analgezicelor sau calmantelor. Acestea acţionează asupra sistemului central nervos pentru a diminua durerea ,incluzând-o pe cea fizică. Provoacă dependenţă de materie psihologică ,cât şi fiziologică ,având un efect de depresie asupra stărilor de dispoziţie. Folosirea lor ,timp de câteva zile, în urmă unei intervenţii chirurgicale, este pe deplin adecvată,dar pentru o persoană bipolară, folosirea acestor calmante pentru a calmă durerea resimţită din cauza depresiei , o înlocuieşte pe această cu o scurtă euforie , crescând apoi intensitatea stării depresive. Consumul de opiate erodează capacitatea creierului de a lupta cu durerea psihică. Având în vedere că dezvoltarea toleranţei în cazul depresiei repetitive este iminentă pentru cei cu tulburare bipolară, putem fi de acord că abuzul de opiate nu este mai mult decât o măsură contraproductivă,fără un rezultat de succes.

Halucinogene

Halucinogenele reprezintă o gama largă de droguri ,cum ar fi LSD ,ecstasy ,mescalină, etc.  Majoritatea sunt produse şi comercializate ilegal, exceptând substanţele care sunt folosite strict pentru cercetare ştiinţifică.Deoarece aceste droguri nu sunt de natură farmaceutică, nu există siguranţă produsului, şi chiar şi cu informaţii despre compoziţia chimică a drogului ,fiecare individ reacţionează diferit la drogurile halucinogene. Cinci persoane pot consumă acelaşi drog, iar fiecare poate experimenta în mod diferit efectele.Dacă o persoană are o reacţie nefavorabilă la un halucinogen ,această poate cauza psihoza. După cum aţi învăţat pe parcursul capitolelor ,există un risc major de episoade psihotice ,în cazul tulburării bipolare. Cu cât mai severă este boală, cu atât creşte şi severitatea episoadelor maniacale, cât şi frecvenţa mărită a acestor episoade.Este clar că pacientul afectat de această boală,trebuie să se abţină de la consumul drogurilor halucinogene.În mod esenţial, reacţiile imprevizibile ale halucinogenelor şi interacţiunea cu psihoza maniacală sunt motive destul de puternice pentru a va reţine de la consumarea acestor droguri ,chiar şi moderat.

Cannabis ( Marijuana )

Există adepţi ai teoriei că Marijuana nu face parte din categoria halucinogenelor din cauza faptului că nu este o substanţă destul de puternică. Însă, '' nu suficient de puternică '' arată doar cât de mult este consumată. În afară de asta, din cauza procesului de creştere cu ajutorul tehnologiei avansate, cantitatea de THC ( tetrahydracannabinol ) care este principala substanţă psihoactiva în cannabis, acesta este un drog mult mai puternic decât era la începutul răspândirii sale în domeniul socială, în 1960.

Problema cu Marijuana este similară cu cea a alcoolului sau a stimulentelor uşoare. Este percepută că a fi benignă , iar în anumite state ,este chiar legalizată sub prescripţie medicală sau posesia cantităţilor mici reprezintă o infracţiune nu mai gravă decât o amendă de viteză. Tocmai această percepţie,că ar fi benignă ,o transformă într-un risc major.

Să ne imaginăm că o persoană cu tulburare bipolară foloseşte cannabis de câteva ori pe luna, fără să experimenteze vreo consecinţă negativă. Şi deoarece, este ferm convinsă că folosirea ocazională este benefică, ajunge treptat să dubleze doză.Chiar şi atunci ,gândul de a se droga o dată pe săptămâna încă pare ''ocazional'' şi nu prezintă riscuri de luat în seama. Însă, consumul ocazional sau frecvent de cannabis ,cresc riscul de destabilizare şi activare a stărilor bipolare, după cum arată studiile cercetătorilor.Acest risc de declanşare a unui episod depinde şi de stabilitatea emoţională a persoanei,la momentul respectiv.

În cazul unei persoane sănătoase mintal ,care nu suferă de tulburare bipolară, consumul de cannabis ocazional nu reprezintă un pericol, însă pentru persoană bipolară, lucrurile stau diferit. Consumul ocazional duce la consumul frecvent ,astfel având un impact negativ asupra stabilităţii persoanei bolnave. Acesta este procesul obişnuit pentru populaţia persoanelor cu tulburare bipolară. Când acestea consumă cannabis, stările variază în mod puternic ,faţă de o persoană bipolară care se abţine. Abstinenţă ajută la sănătatea psihologică mintală.

Deja vi se pare că toată informaţia primită în acest capitol se repetă în continuu. Toate substanţele prezintă riscuri. Pentru o persoană cu tulburare bipolară, toate drogurile prezintă un risc major de amplificare a stărilor. Poate că experienţă noastră este similară cu a fizicienilor de la camera de urgenţă care vorbesc împotriva conducerii unei motociclete. Ei văd rezultatul accidentelor de motocicletă : lezionare sau moarte. Majoritatea acelora care deţin o motocicletă se gândesc '' nu o să mi se întâmple mie''. Putem şi noi ,doar să sperăm că persoanele cu bipolaritate vor înţelege riscurile pe care precizăm ,pentru a ajută la reducerea riscurilor negative în privinţa vieţilor lor .

Vom încheia capitolul cu o poveste de viaţă adevărată, care demonstrează că nu se merită riscul folosirii drogurilor pentru răsplată primită în final.

Tulburarea Bipolară a lui Beth şi Tabăra de Vara :

Beth ,22 de ani, anul lll la facultate, adoră petrecerile. Colegii ei ,de asemenea. Într-un punct al tratamentului,raporta în mod consistent că ultimul sfârşit de săptămâna ,inclusese mult alcool şi foarte puţin somn. Aderenţa ei la medicamente a devenit inconsistenţa şi suferea în continuu de episoade de hipomanie şi depresie. Era îngrijorată că nu îşi va mai recăpăta stabilitatea niciodată ,sau că i-a fost afectată capacitatea de a-şi crea un viitor .

În una din veri ,Beth a fost angajată drept Consilier la o tabără rezidenţială ,aflată într-o zona montană, pe durata a trei luni . Iniţial ,era îngrijorată de schimbarea radicală din stilul ei de viaţă ,dar spre surprinderea ei ,a cunoscut cea mai lungă perioada de stabilitate încă de la începutul dezvoltării bolii, cu cinci ani în urmă. Reţeta lui Beth ,pentru stabilitate,era impusă iniţial de cerinţele job-ului.Stingerea se dădea la ora 22 ,iar trezirea începea la 6.30 . Existau opţiuni de distracţie după ore, alături de colegii ei ,consilierii. Fără prea mult efort, şi-a dezvoltat un program stabil de somn şi aderenţa crescută la medicaţie,în timp ce se abţinea de la alcool sau droguri ,de orice fel. Până la sfârşitul verii, a început să se simtă mai bine decât se simţise în multă vreme. Ajunsese la aceeaşi concluzie că şi Keith ,chiar mai devreme decât acesta.

Astăzi,Beth susţine că cel mai bun tratament pentru bipolaritate este ''tabăra de vara ''. S-a străduit să menţină aceeaşi structura formată în tabăra de vara , făcând din această un ideal ,decât o limitare. Deşi riscul de a intra în declin este relativ mic ,ea îşi iubeşte viaţă stabilă şi plăcută pe care o are în acest moment. A descoperit că abstinenţă este sinonimă cu sănătatea şi stabilitatea.

 

Sarcina şi Tulburarea Bipolară

De Alianta de Sprijin a persoanelor bipolare sau depresive (DBSA)

 

 

La scurt timp după naşterea primului ei copil ,un băieţel sănătos ,Janine a început să se simtă la pământ. Îşi simţea tot corpul greu, voia doar să se ascundă într-un loc liniştit, însă când s-a ivit momentul să se întindă şi să-şi tragă pătură peste faţă, şi-a dat seama că nu putea să doarmă. Chiar şi atunci când bebeluşul dormea, sau când soţul sau mama ei se jucau cu el în altă parte a casei ,nu putea să se odihnească. Era îngrijorată în mod constant de faptul că băieţelul ar putea păţi ceva sau s-ar putea opri din respirat .O lua plânsul fără un motiv plauzibil ,de câteva ori pe zi, şi în curând a început să se întrebe dacă nu cumva familiei sau copilului ei ,le-ar fi mai bine fără ea.

Deşi a încercat să-şi ascundă sentimentele, atât soţul cât şi mama ei au băgat de seama că ceva nu e în regulă. Le tot spunea că ea e bine, însă ei insistau că ar trebui să discute cu doctorul ei despre imposibilitatea de a se odihni, plânsul,îngrijorarea şi starea de nefericire pe care o simţea.Janine credea că doctorul o să o catalogheze că o mama rea ;în schimb,acesta a ajutat-o .A diagnosticat-o cu depresie postnatală, iar împreună ,Janine şi doctorul ei au dezvoltat un tratament adecvat pentru ea. În cele din urmă, ea a început să se simtă mai bine şi a înţeles cât de important este rolul ei în viaţă copilului sau.

Janine nu este singură. Una din zece mame experimentează simptomele depresiei postnatale.

Ce este depresia postnatală ?

Depresia postnatală este o tulburare medicală tratabilă caracterizată prin sentimente de tristeţe, indiferenţă, anxietate şi epuizare ,în urmă naşterii unui copil. Simptomele pot apărea imediat, sau atunci când copilul împlineşte câteva luni de viaţă.Depresia postnatală poate afecta orice femeie, indiferent de vârstă, rasă sau situaţie financiară. Nu este un defect de caracter sau semn de slăbiciune personală, şi nu defineşte abilitatea de a fi mamă.Nu există o cauza bine definită a depresiei postnatale, însă se ştie că atunci când o femeie este gravidă ,au loc schimbări la nivel chimic care contribuie în proces.

Este important să reţineţi că NU SUNTEŢI VINOVATE de activarea depresiei postnatale;nu indică faptul că sunteţi o persoană inadecvată şi nu poate fi evitată.

Poate fi destul de dificil să vorbiţi despre depresia de care suferiţi ,după ce aţi născut ,perioada despre care se presupune că este cea mai fericită din viaţă unei persoane.Dacă suferiţi de depresie postnatală, perioada de după naştere este oricum ,dar nu fericită. Este posibil să simţit că nu sunteţi o mama bună, că bebeluşului i-ar fi mai bine fără dumneavoastră în viaţă să. Aceste sentimente duc la o stare de ruşine şi vină , şi deşi simţiţi nevoia să le ascundeţi faţă de familie şi prieteni, ar fi indicat să discutaţi cu medicul ,care va poate ajută. Va veţi simţi mai bine primind tratament cât mai curând posibil, şi este cel mai bun lucru pe care îl faceţi pentru dumneavoastră şi bebeluş.

Depresia postnatală nu este doar o schimbare de atitudine sau un sentiment de tristeţe resimţit după naşterea copilului, nu dispare de la sine. Dacă aceste modificări de atitudine nu dispar în două săptămâni, sunteţi pasibilă de depresie postnatală, şi trebuie să cereţi ajutor.Nu trebuie să va simţiţi ruşinată de acest fapt sau de tratamentul pe care îl veţi urmă pentru a va simţi mai bine.

Care sunt simptomele depresiei postnatale ?

* Sentiment de tristeţe care persistă.

* Neputinţă de a dormi, chiar şi atunci când bebeluşul doarme.

* Schimbări în alimentaţie.

*Iritabilitate, anxietate, agitaţie, furie, îngrijorare.

*Inabilitatea de a lua decizii.

*Epuizarea

*Plâns incontrolabil

*Sentiment de vină excesivă

*Sentiment de disperare

*Frică de a fi o mama rea ,sau de ceea ce cred alţii despre dumneavoastră

*Gânduri de a va face rău sau copilului

* Gânduri despre sinucidere sau moarte

 

Ce ar putea creşte riscul de a dezvoltă depresie postnatală?

Deşi depresia postnatală poate afecta orice femeie care a născut recent, sunt câţiva factori care cresc şansele de a suferi de depresie postnatală:

* depresie suferită în timpul sau după alte naşteri avute

*depresie sau tulburare bipolară de-a lungul timpului

*rude care au suferit de depresie ,tulburare bipolară sau depresie potnatala

*lipsa sprijinului moral din partea familiei şi a prietenilor

*evenimente dificile în viaţă,experimentate în timpul sarcinii sau a naşterii

*lipsa stabilităţii în relaţia de cuplu sau mariaj

*nesiguranţă cu privire la sarcina dumneavoastră

Dacă citiţi acest capitol înainte a fi dat naştere unui copil şi sunteţi îngrijoraţi despre posibilitatea de a suferi de depresie postnatală, discutaţi cu doctorul dumneavoastră, înainte că sarcina să ajungă la termen. Simptomele pot începe în timpul sarcinii, discutaţi-le cu medicul.

Cum discut cu doctorul/medicul specialist despre depresia postnatală ?

Este important să formaţi o legătură cu doctorul dumneavoastră şi să va încredeţi în abilităţile ,cunoştinţele şi interesul sau ,că medic.Să nu va simţiţi intimidată de acest doctor sau să consideraţi că este o pierdere de timp. Este important să discutaţi despre toate problemele medicale ,în privinţa cărora necesităţi ajutor. Aduceţi-i la cunoştinţă istoricul dumneavoastră medical, toate simptomele, medicamentele sau remediile naturiste pe care le utilizaţi.

Medicul dumneavoastră ar trebui să va lămurească în privinţa grijilor pe care le purtaţi. Nu părăsiţi cabinetul doctorului până nu primiţi răspunsurile dorite. Dacă lucrurile par complicate, puteţi să notaţi informaţiile. Dacă aveţi mai multe întrebări ,notaţi-le pe o foaie înainte de consultaţie . Discutaţi despre cele mai dificile griji încă de la început.

Dacă simţiţi că doctorul nu se ridică pe măsură aşteptărilor dumneavoastră ,sau nu este capabil să va lămurească, este indicat să consultaţi un alt doctor.

Care sunt opţiunile de tratament ?

MEDICAŢIA

Unele mame decid, împreună cu doctorii lor , care este cea mai bună medicaţie pentru a trata depresia postnatală. Unele medicamente pot altera laptele matern ,altele nu ,de aceea doctorul ar trebui să deţină informaţii despre ce medicamente sunt propice dumneavoastră şi copilului. Dacă trebuie să întrerupeţi alăptarea la san ,nu înseamnă că sunteţi o mama rea; înseamnă că aveţi grijă de dumneavoastră ,pentru a fi cea mai bună mama cu putinţă.

Anumite medicamente pot avea efecte adverse cum ar fi uscăciunea gurii ,disfuncţie sexuală sau creşterea în greutate. Anumite efecte adverse dispar de la sine, însă alteori e nevoie să schimbaţi medicaţia. Nu va descurajaţi dacă experimentaţi efecte adverse; discutaţi-le cu doctorul dumneavoastră pentru a află ce opţiuni aveţi .Sunt atâtea medicamente disponibile pentru a trata depresia. Toate funcţionează, însă nu funcţionează la fel pe toată lumea. Dacă un medicament cauzează efecte adverse sau nu va ameliorează simptomele, altul va funcţiona mai bine şi cu mai puţin efecte adverse. Nu renunţaţi. Menţineţi tratamentul aşa cum a fost prescris .Verificaţi cu doctorul înainte de a folosi remedii naturiste, herbale sau ''leacuri băbeşti'' ,deoarece uneori acestea pot interacţiona cu medicaţia prescrisă.

PSIHOTERAPIA

Psihoterapia sau ''terapia conversaţională'' poate fi o parte importantă a tratamentului. Uneori funcţionează fără ajutorul medicamentelor ;alte daţi ,simptomele sunt reduse cu ajutorul unui tratament medicamentos,înaintea psihoterapiei. Terapeutul va poate ajută să faceţi faţă sentimentelor cu care va confruntaţi şi să modifice tiparul care determina această depresie. Alegeţi un terapeut în prezenţa căruia va simţiţi în siguranţă şi care va înţelege. Puteţi vizită un psiholog, consilier sau terapeut.

Cum afectează această tulburare familia ?

Soţul sau partenerul de viaţă şi familia ,pot fi ,de asemenea,afectaţi de depresia postnatală.Este la fel de important că bărbatul să caute tratament dacă suferă de depresie postnatală ,care le afectează viaţă cotidiană. Câteodată, terapia de cuplu sau terapia de familie poate fi de mare ajutor.

Ceilalţi copii din familie pot fi şi ei afectaţi. Ar fi o idee bună că unul din părinţi să petreacă mai mult timp cu celălalt copil şi să îi explice ce se întâmplă într-o manieră pe care copilul să o înţeleagă.Puteţi să le explicaţi că mama nu se simte bine şi că primeşte tratament pentru a-şi ameliora starea. Este necesar să va asiguraţi constant copilul ,că boală nu este din vină acestuia. Ar fi indicat să cereţi doctorului sau terapeutului să poarte o discuţie cu familia pentru a le explică despre boală de care suferiţi ,tratamentul pe care îl urmaţi şi ce pot face ei . Dacă unul din copiii dumneavoastră experimentează simptomele depresiei , afectându-i activităţile şcolare, prieteniile , discutaţi cu medicul pediatric.

Cum poate veni familia în ajutor ?

Să nu va temeţi să cereţi ajutor în aceste momente. Dacă familia sau prietenii va întreabă despre cum va pot fi de folos, oferiţi-le mici atribuţii:

* Să facă ordine în casă

* Să va ajute la îngrijirea nou-născutului

* Să petreacă timp în linişte alături de dumneavoastră

*Să se educe în privinţa bolii dumneavoastră

*Să discute cu copilul dumneavoastră despre această boală

Ce este psihoza postnatală ?

Psihoza postnatală este o boală mult mai rară decât depresia postnatală ,caracterizată prin halucinaţii şi amăgirea propriei persoane. Este extrem de important să cereţi ajutor imediat în cazul psihozei postnatale. Reţineţi,nu este o boală fizică. Nu este o boală pe care să o puteţi controla prin forţe proprii ,însă este tratabilă cu ajutorul tratamentului adecvat.Evitarea de a se trata din cauza ruşinii sau a fricii poate avea consecinţe tragice.

Ce se întâmplă dacă am fost deja diagnosticată şi tratată de tulburare bipolară, înainte de a rămâne însărcinată ?

O femeie cu tulburare bipolară poate fi o mama la fel de pricepută că şi o femeie sănătoasă mintal. Însă, o femeie cu un istoric anterior în tulburarea bipolară ,este predispusă de patru ori mai mult să dezvolte depresie postnatală. Puteţi fi cea mai bună mamă, atâta timp cât aveţi grijă de stările dumneavoastră, discutaţi cu doctorul pentru a va monitoriza boală, administrarea unui tratament adecvat pe durata sarcinii. Este necesar să aveţi o reţea de sprijin la care să puteţi apela, formată din familie ,prieteni ,medic.

Pregătiţi planuri scrise ,cu ajutorul familiei ,despre cum trebuie acţionat în cazul în care dezvoltaţi depresie potnatala. Aceste planuri trebuie să includă numele şi numărul de telefon al doctorului, numele medicamentelor administrate în trecut, alergii , informaţii despre asigurarea de sănătate, lista oamenilor dispuşi să aibă grijă de dumneavoastră şi de bebeluş,dacă dumneavoastră nu va aflaţi în condiţia necesară.

Cum acţionează grupurile de sprijin ?

Grupurile de sprijin va ajută să rămâneţi fidelă tratamentului, va oferă un loc de acceptanţă şi redescoperire de sine, va ajută să vă redescoperiţi pasiunea, umorul şi spiritul comunităţii. Va oferă şansă de a beneficia de experienţele altora care au trecut deja prin aşa ceva.

Ce pot face pentru a rămâne sănătoasă ?

*Respectaţi şedinţele cu medicul ,şi tratamentul prescris

*Adunaţi informaţii despre depresia postnatală şi tratarea acesteia

*Ţineţi evidenţă stărilor dumneavoastră, a lucrurilor care reprezintă un stres,  al răspunsului la tratamentul prescris

*Împărtăşiţi sentimentele şi gândurile pe care le aveţi cu cei din jur

*Setaţi-va aşteptările de sine. Acceptaţi-va aşa cum sunteţi

*Nu săriţi peste mese. Chiar dacă apetitul este scăzut, este benefic să consumaţi alimente pentru a primi toţi nutrienţii de care aveţi nevoie

*Încercaţi să duceţi o viaţă activă. Plimbările va pot ameliora starea sau sănătatea

*Dezvoltaţi tehnici de reducere a stresului

Cu ajutorul tratamentului adecvat , vă veţi simţi mai bine pentru a va putea bucură de viaţă .

Stigma şi Boala Mintală

De Muffy Walker MSN.

 

 

Dicţionarul lui Webster defineşte stigma că ''orice semn de dizgraţie sau infamie; semn al ruşinii morale, pată ruşinoasă cauzată de comportament dezonorabil''.

Cuvântul ''sigma'' a fost prima dată folosit în 1593 , original din limba latină ''stigmat'' (pată ruşinoasă) sau din limba greacă ''stizein ''( tatuaj).

''Ştiu că sora mea mă iubeşte. Ştiu că prietenii mei mă iubesc. Dar tot mă vor judecă ,iar pată de a fi bolnav mintal tot afectează modul în  care ei mă percep,de aici...şi modul în care se poartă cu mine. Ca un bărbat de 36 de ani, observ că mulţi oameni cunosc femei prin intermediul familiei şi al prietenilor. Sora mea şi cumnatul meu cunosc multe femei cu care m-aş înţelege de minune. Ştiu că ei mă iubesc, dar niciodată nu îmi fac cunoştinţă cu nimeni ,din cauza acestui stigmat care lasă urme ,chiar şi în cei mai apropiaţi mie. Şi asta mă întristează. '' Brew W.

Stigmatizarea altora are loc de secole încoace. Criminalilor, sclavilor sau trădătorilor li se făceau semne speciale pe corp ,prin ardere sau tăiere, pentru a fi identificaţi,vizibil, de către alţii că persoane viciate moral. Aceşti indivizi erau agresaţi sau făcuţi de ruşine ,mai ales în locurile publice (1). Separarea şi judecarea grupurilor ,în funcţie de culoare, religie, orientare sexuală, condiţie medicală ( leproşi ) pentru a face diferenţa între ''noi '' şi ''ei''. Discriminarea, respingerea, intoleranţă ,inegalitatea şi excluderea sunt toate rezultate ale stigmatizării.

Erving Goffman definea ''stigma'' că pe un atribut, comportament sau reputaţie care era discreditată social într-un mod anume : individul este clasificat mintal de către alţii într-un stereotip respingător şi indezirabile ,faţă de un stereotip normal, acceptabil.

Cei cu boli mintale sunt ,din păcate, o ţintă pentru stigmatizare. Bolile mintale au o rată de dezvoltare de 26.4% în Statele Unite ale Americii până la 8.2 % în Italia. Asociind şi alte grupuri care sunt stigmatizate ,rezultă că facem parte dintr-o lume de oameni care se urăsc între ei.

Acest capitol se concentrează pe ruşinea şi respingerea cu care se confruntă cei care suferă de boli mintale, miturile legate de aceştia, cum să combatem fenomenul ''stigmei '' şi unde putem caută ajutor în caz de nevoie.

Patru din zece cazuri de dizabilităţi sunt provocate de bolile mintale.

Conform unui studiu realizat în 2005, aproximativ unu din trei americani se confruntă cu o tulburare mintală în fiecare an ,adică 75 de milioane de indivizi. Aproape o jumătate din americani vor experimenta o tulburare mintală pe parcursul vieţii. Este probabil că dumneavoastră sau cineva apropiat să experimenteze o problema de natură psihologică pe parcursul vieţii.

Costul direct al serviciilor medicale pentru sănătatea mintală, incluzând tratamentul şi reabilitarea ,este de aproximativ 69 de miliarde de dolari, doar în Statele Unite ale Americii. Costurile indirecte , care se referă la scăderea productivităţii la locul de muncă ,şcoală sau acasă, sunt estimate la 78,6 miliarde de dolari .(2)

Stigma asociată cu boală mintală , adaugă sănătăţii publice ,povara sănătăţii mintale. Boala în sine. În termeni generali ,stigma este pierderea statutului şi discriminarea persoanelor diagnosticate cu o boală mintală ,din cauza stereotipurilor negative.

Boală mintală poate afecta pe oricine! Nu are limita de vârstă, statut financiar ,rasă sau culoare.

Ştiinţă medicală a făcut progrese incredibile de-a lungul ultimului secol ,ajutându-ne să înţelegem mai bine ,să vindecăm şi să eliminăm cauzele multor boli, inclusiv a bolilor mintale. Cu toate acestea, în timp ce doctorii continuă să facă cercetări şi descoperiri asupra misterelor creierului uman , încă există multe necunoscute. Chiar şi în marile centre de cercetare, există întrebări asupra modului de funcţionare al creierului. Majoritatea bolilor mintale se dezvoltă că un rezultat al unor dezechilibre chimice,care pot fi moştenite sau dobândite în urmă abuzului de substanţe sau al stresului excesiv.

Deşi este uşor să uităm uneori ,creierul, că toate celelalte organe, este vulnerabil în faţă bolii. Persoanele cu tulburări mintale prezintă adeseori varii tipuri de comportament ,de la tristeţe extremă la iritabilitate, iar în cele mai severe cazuri,pot suferi de halucinaţii . În loc să primească înţelegere şi compasiune, persoanele bolnave pot experimenta ostilitate, discriminare şi stigmatizare.

'' La vârstă de 12 ani ,mi-am invitat prietenul să se joace cu mine, la mine acasă.Tatăl sau a refuzat, spunând că trebuie să meargă în vizită la bunica să.Câteva minute mai târziu, un alt băiat l-a invitat la joacă. Tatăl a acceptat de dată asta .Şi s-au dus la joacă .'' Court R.

Efectele stigmatizării sunt în mod special dureroase şi pot avea un impact negativ asupra respectului de sine. Persoanele cu tulburări mintale sunt consideraţi proscrişi ai societăţii. Chiar dacă stigma percepută este reală sau nu ,persoanele bolnave sunt afectaţi de interpretarea subiectivă .

'' Sunt o faţă tânăra din Tehran.Din cauza faptului că sunt bolnavă, familia mea crede că voi fi norocoasă dacă vor convinge măcar un bărbat bătrân să mă ia de soţie .'' (15)

De ce noi ,că societate, aruncăm cu vină asupra prietenilor ,familiei şi a altor membrii ai comunităţii noastre ? Poate este de vină educaţia, lipsa de educaţie, informaţia falsă, ignoranţa sau doar nevoia de a ne simţi superiori. Mass-media trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru perpetuarea concepţiilor greşite despre bolile mintale. Televiziunea şi ziarele au tendinţa să se concentreze asupra celor care comit crime violente ,în locul celor bolnavi mintali care contribuie în ajutorul societăţii. Aceste crime comise rar sunt exagerate în emisiuni ,pe coperta celor mai citite reviste.

''Bolile mintale nu au nici un rol în majoritatea crimelor violente comise în societatea noastră. Prezumţia că orice şi fiecare boală mintală creşte potenţialul pentru violenţă ,s-a dovedit a fi greşită în multe studii.

Cercetările curente arată că majoritatea persoanelor cu boli mintale sunt mai probabile să cadă victime ale violenţei ,decât să comită acte de violenţă. Acest fapt se întâmplă când factori că situaţia financiară, stilul de viaţă tranzitoriu şi abuzul de substanţe sunt prezente în viaţă unui individ. Oricare din aceşti factori vulnerabilizează o persoană cu tulburări mintale până la stadiul de a ajunge la violenţă.(5)

Există multe mituri în jurul bolilor mintale. Conform Alianţei Naţionale de Cercetare a Schizofreniei şi Depresiei (NARSAD) ,acestea sunt în topul 10 :

MITUL 1 :Tulburările mintale nu sunt boli adevărate, precum bolile de inima sau diabetul. Persoanele care suferă de o tulburare psihică sunt doar ''nebune ''

Fapt: Tulburările psihice ,că şi bolile cardiace sau diabetul ,sunt boli mintale legitime. Studiile arată că există cauze genetice şi biologice pentru tulburările psihiatrice ,iar acestea pot fi tratate în mod eficient.

'' Da, ne discriminează; nu se bazează pe noi; societatea noastră din Iran nu ne oferă nici un fel de ajutor; mă refer că nu există o înţelegere culturală în societatea noastră. Ne ridiculizează, insultă şi rănesc . Mi-aş dori că ei să înţeleagă că pacienţii psihiatrici sunt că ceilalţi pacienţi, că pacienţii cu boli cardiace sau cancer şi că şi aceştia au drept la viaţă '' (15)

MITUL 2: Persoanele cu o boală mintală severă, cum ar fi schizofrenia ,sunt periculoase şi violente.

Fapt : Statistiile arată că rată de violenţă a persoanelor cu o boală mintală nu este cu mult mai ridicată faţă de populaţia generală. Cei care suferă de psihoza ,cum ar fi schizofrenia ,sunt mai mult înfricoşaţi ,confuzi şi disperaţi , în loc de violenţi.

MITUL 3 :  Bolile mintale sunt rezultatul unei educaţii greşite din partea părinţilor.

Fapt : Majoritatea experţilor sunt de acord că predispoziţia genetică, asociată cu alţi factori de risc poate conduce la o tulburare psihiatrică. Cu alte cuvinte, bolile mintale au o cauza de natură fizică.

MITUL 4 : Depresia rezultă dintr-o personalitate slabă sau un defect de caracter, iar persoanele deprimate îşi pot reveni oricând doresc, dacă acestea încearcă .

Fapt: Depresia nu are nimic a face cu lenevia sau slăbiciunea. Se dezvoltă din schimbări chimice care au loc la nivelul creierului sau a funcţiilor cerebrale, iar medicaţia şi psihoterapia ajută la vindecare.

MITUL 5:  Schizofrenia înseamnă personalitate multiplă, fără să ai putere de control asupra ei.

Fapt : Schizofrenia este adesea confundată cu Boală Identităţii Disociative . De fapt ,schizofrenia este o tulburare mintală care fură abilitatea persoanelor de a gândi clar sau logic. Se estimează că 2.5 milioane de americani cu schizofrenia au simptome de halucinaţie sau izolare socială. Medicamentele ajută totuşi în ideea unei vieţi productive.

MITUL 6: Depresia este o parte normală în procesul de îmbătrânire .

Fapt : Nu este normal că adulţii mai în vârstă să fie depresivi. Semnele depresiei la persoanele în vârstă includ lipsa de interes în activităţi, somn, letargie. Depresia la vârste avansate rămâne adesea nediagnosticată. Este important că membrii familiei să recunoască problema şi să ceară ajutor.

MITUL 7 : Depresia şi alte boli ,cum ar fi anxietatea ,nu afectează copiii sau adolescenţii. Orice problema ar avea, face parte din procesul de creştere.

Fapt :  Copiii şi adolescenţii pot dezvoltă boli mintale severe.În Statele Unite, unul din zece copii şi adolescenţi suferă de o tulburare mintale destul de severă. Cu toate acestea, doar 20 % din copii primesc tratamentul necesar. Pentru cei care rămân netratati ,problemele se agravează. O simplă conversaţie despre suicid poate fi luată la cel mai serios mod.

MITUL 8 : Dacă suferiţi de o boală mintală ,o puteţi '' alungă cu puterea minţii ''. A fi tratat din cauza unei tulburări psihiatrice ,înseamnă că individul ''a dat greş'' sau este o persoană ''slabă''.

Fapt : O boală mintală severă nu poate fi îndepărtată cu ajutorul voinţei. Ignorând problema poate înrăutăţi lucrurile. Este nevoie de curaj pentru a cere ajutor profesional.

MITUL 9 : Dependenţă este o alegere în stilul de viaţă şi denotă lipsa a voinţei . Persoanele dependenţe de substanţe au o moralitate scăzută sau sunt ''rele ''.

Fapt : Dependenţă de substanţe este o boală care rezultă de obicei din schimbări chimicale survenite la nivelul cerebral. Nu are nimic de a face cu a fi o persoană ''rea''.

MITUL 10 : Terapia Electroconvulsiva (ECT) este dureroasă şi barbarica.

Fapt : ECT a oferit o şansă nouă multor persoane care suferă de depresie severă. Se foloseşte atunci când alte tratamente ,cum ar fi psihoterapia sau medicaţia nu dau rezultate sau nu pot fi folosite. Pacienţii care primest ECT sunt anesteziaţi, astfel încât nu simt nimic pe parcursul procedurii.

'' Aceste microconceptii pot cauza un rău iremediabil persoanelor cu tulburări mintale care ar trebui să primească tratament '' Herbert Pardes - President of NARSAD

În ciuda numărului alarmant de persoane afectate de o boală mintală ,statisticile arată că doar o treime din acestea caută să se trateze. Conform Dr. Thomas Înşel de la NIMH ,psihiatria este doar o parte din medicină - există o stigmatizare mai mare pentru încercarea de a primi tratament decât pentru prezenţa bolii în sine.

Deşi există motive pentru discrepanţa rezultată din a caută ajutor, stigma poate opri oamenii de la a cere tratamentul de care au nevoie. Indivizii cu o tulburare mintală se pot simţi ostracizati şi ruşinaţi din cauza existenţei unei probleme emoţionale sau psihologice în sistemul lor.

Această barieră care ne împiedică să cerem ajutor ,poate avea un efect de undă. Unele persoane pot încerca să ''rezolve '' problema prin alcool ,droguri, ambele agravând boală prin amplificarea sentimentelor de tristeţe şi de neputinţă. Netratată, boală duce la izolare, durere emoţională, disperare. În anumite cazuri, sinuciderea pare a fi singură opţiune.

Ruşinea împiedică refacerea prin erodarea statutului social al persoanei bolnave, contribuie la rezultate slabe, incluzând şomajul ,izolarea, tratarea întârziată, spitalizare.

Acest comportament spiralat decadent are un impact asupra tuturor. Membrii familiei ,prieteni ,şef ,cei care cunosc informaţii despre pacient şi boală de care suferă, pot interpreta greşit şi pot judecat greşit.

'' În 1994 studiam neurofarmacologie la Şcoală de Medicină din cadrul Universităţii din Wake Forest, în Winston-Salem,NC. În una din zile, un tehnician din laborator m-a tras deoparte că să se plângă despre comportamentul mamei sale care era ''maniaco-depresivă ''. I-am zis, '' păi,şi eu sunt maniaco-depresivă, poate o pot ajută ''. Am discutat. Câteva zile mai târziu ,consilierul meu , ''Dr. C'' m-a chemat în biroul dansului.Mi-a spus că nu-mi poate permite să îmi termin lucrarea de doctorat în laboratorul sau şi că îmi oferă o diplomă de Masterat terminal ,deoarece '' oamenii cu tulburare bipolară nu au succes în ştiinţă''. Nu doar că a fost începutul sfârşitului carierei mele ştiinţifice, dar a precipitat o cascadă de evenimente mizerabile .'' Sheryl S.

Cum luptăm împotriva învinuirii ? ( a stigmei )

Stigma, deşi un factor puternic, poate fi evitată. Ţări din întreagă lume au format o alianţă de combatere a stigmatizării şi a efectelor sale .Campanii anti-stigmatizare , legile, educaţia publică, comunităţile mobilizate în eforturile de anti-stigmatizare se desfăşoară chiar în acest moment.  Schimbarea modului de gândire a sistemului care impune stigma ,este doar unul din aspectele acestui război, al doilea fiind stigmatizarea credinţelor negative.

Majoritatea campaniilor anti-stigma se concentrează pe educaţia publică, informarea comunităţilor despre miturile şi realităţile bolilor mintale, promovarea serviciilor şi a tratamentelor medicale. Campaniile variază desigur în funcţie de fondurile disponibile ,accesul la tehnologie şi necesităţile specific demografice. În multe cazuri ,sunt folosite vedete pe post de oratori sau ''transmiţători ai mesajului''. Câteva exemple:

*  You KNOW Me Alaska ,campania anti-stigma foloseşte în fiecare an un conducător de sanie la Alaskan Iditarod că purtător de cuvânt pentru reclamele televizate, cărţi poştale, postere şi radio . www.mhtrust.org

*Pe 11 Iunie 2009, Wayne Cho a terminat cross-ul de 8207 km - Canada pentru a atrage atenţia asupra anxietăţii şi a depresiei. Aceste boli mintale afectează un număr mare de oameni şi poate face rău nu numai celor afectaţi, dar şi celor din jurul lor. Wayne Cho a învins anxietatea, după ce ani de zile a luptat cu stigmatizarea. Călătoria să l-a ajutat să-şi împlinească visul ,oamenii pe care i-a cunoscut, cât şi cei afectaţi de boli mintale pe plan mondial ,l-a inspirat pe Wayne să lupte împotriva stigmei .

* Actriţa Glenn Close - BringChange2Ming

*Fidgety Fairy Tales - Muzicalul Sănătăţii Mintale este un muzical original ce durează 40 de minute, produs de Asociaţia din Minnesota pentru Sănătatea Mintală a Copiilor www.macmh.org

*În Our Own Voice ( IOOV) este un program informaţional unic, dezvoltat de Alianţa Naţională împotriva Bolilor Mintale ,care oferă ajutor persoanelor cu boli mintale severe. Acest program tinde să răspundă nevoilor în educarea consumatorului, de a seta un standard în calitatea educaţiei asupra bolilor mintale.  www.nămi.org

* The Irish The Dragon ,seria de cărţi publicate în 2000 de către Gayle Grass în Ontario ,Canada. A fost creată pentru a reduce atitudinea negativă legată de asociera cu o boală mintală şi de a oferi informaţii cu privire la copiii cu probleme mintale. www.irishthedragon.com

* Campania '' 1 din 4'' ,dezvoltată în Andalusia ,Spania ,în Septembrie 2007 ,a ajutat la conştientizarea bolilor mintale pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce prezintă miturile. Doreşte reducerea discriminării suferite de oamenii cu tulburări psihiatrice www.1decadă4.com

*SANE StigmaWatch , o iniţiativă a SANE ,Australia ,monitorizează mass-media din Australia să se asigure de acurateţea şi reprezentarea într-un mod respectuos a bolilor mintale. www.sane.org

* Mind ( Asociaţia Naţională pentru Sănătatea Mintală ) oferă informaţii la nivel naţional pentru England şi Wales. Activităţile lor  promovează autonomia ,egalitatea, cunoştinţă şi participarea persoanelor din comunitate ,în special ,a acelora care suferă de boli mintale. www.mind.org.uk

De ce ar trebui să ne facem griji ?

Mass-media foloseşte resurse vaste pentru a atinge audienţa în fiecare zi ,incluzând televiziunea, filme ,radio, ziare, reclame şi internetul:

- persoană americană petrece 4 ore în fiecare zi ,în faţa televizorului

-1,36 miliarde de bilete la cinema au fost vândute doar în 2008

-1.72 milioane de DVD-uri au fost închiriate şi peste un miliard vândute în 2007

- un utilizator de internet petrece 61 de ore / luna în faţă calculatorului ( februarie 2009 )

Mass Media tinde să arate ,în mod inexact ,persoanele cu boli mintale că fiind violente şi periculoase.

* ''Periculozitate'' este cea mai folosită tema în articolele ziaristice relaţionate cu bolile mintale (9)

*Un studiu asupra orelor de vârf ale ştirilor arată că oamenii cu boli mintale sunt descrişi că a fi de 10 ori mai violenţi faţă de o persoană fără tulburări.

Mass-media nu doar asociază criminalitatea cu bolile mintale ,dar prezintă persoanele cu boli mintale că a fi imposibil de vindecat. Desenele, filmele, reclamele sunt folosite pentru ridiculizarea acestor persoane şi pentru sporirea problemelor de stigmatizare.

Jurnaliştii au un rol important în formarea opiniei publice şi dezbaterea problemei sănătăţii mintale . The Rosalynn Carter Fellowships for Mental Health Journalism este un program creat în 1996 ,pentru a reduce atitudinea negativă şi discriminarea asociată cu bolile mintale. Acest program tinde să facă lumina în cazurile persoanelor cu tulburări mintale;jurnaliştii produc articole de calitate pentru a oferi o mai bună perspectiva asupra acestor boli (11).

Din păcate, un studiu făcut de Universitatea Columbia şi Universitatea Indiana, arată că nu există o schimbare în prejudecăţile şi discriminarea faţă de persoanele cu tulburări psihiatrice severe sau faţă de problemele dependenţilor de substanţe interzise. (12)

Studiile recente au arătat că :

- 48 .6 % din public nu doresc să împartă locul de muncă cu o persoană care suferă de depresie

'' Când un nou coleg a fost angajat la biroul meu, eram sigură că se lupta cu depresia .Se întâmplă cu luni înainte să-mi admită că a fost diagnosticat cu tulburare bipolară. Am ţinut această informaţie strict confidenţială. După o vreme, datorită complicaţiilor de sănătate şi a medicaţiei ,colegul meu a început să se comporte la locul de muncă într-un fel care îi făcea pe ceilalţi colegi ai mei să se simtă incomfortabil.A căutat ajutor medical şi mi-a dat permisiune să împart informaţia despre boală lui cu ceilalţi colegi ,în speranţa de a primi compasiune. Reacţiile lor m-au oripilat : '' se foloseşte de acest diagnostic doar că să nu-şi piardă slujba'' sau '' nu cred că ar trebui să muncească aici . D-aia s-a inventat pensia de handicapat... ''

Deşi nu mă lupt cu tulburare bipolare, am un istoric în depresie şi anxietate. Am discutat cu Consiliul de Directori ,spunând că mă simt foarte ofensată de remarcile celorlalţi şi am sugerat să formăm un curs de sensibilizare în privinţa bolilor mintale. Nu am primit nici un răspuns.

Deşi această experienţă mi-a micşorat sentimentele pe care le aveam faţă de companie şi angajaţii ei , mi-a adus totuşi marea iubire lângă mine, deoarece acum plănuim să petrecem restul vieţii împreună. Deci ,a existat totuşi un motiv pentru care a intrat în viaţă mea şi a suferit un moment atât de întunecat la locul de muncă- îi era menit să mă cunoască. Mulţumim lui Dumnezeu, sănătatea lui s-a ameliorat acum .'' Caroline W.

- Acest procentaj al oamenilor care asociază boala mintală cu violenţa s-a dublat din 1956 ( 13)

'' Prejudecată şi discriminarea în Statele Unite nu se schimbă. De fapt ,în anumite cazuri ,creşte. E cazul să luăm o pauză şi să ne re-gândim strategia ''. Bernice Pescosolido .

'' De obicei ,avocaţii bolilor mintale ajung ''să cânte către cor''. Avem nevoie să implicăm aceste grupuri în fiecare comunitate, pentru a explică problemele adevărate cu care se confruntă aproape orice familie din America. E în interesul tuturor.''

Studiile denotă succesul, într-un efort de a reduce învinuirea unei persoane ,şi mai mult a boli de care suferă şi valorizarea abilităţilor şi competenţelor acestor persoane cu probleme mintale. Pescosolido consideră că grupurile care nu sunt implicate în problemele persoanelor cu boli mintale ,ar avea mai multă putere de convingere în comunităţile de oameni . (14)

Cum combatem stigmatizarea ?

Deci ,ce putem face pentru a combate stigmatizarea ? SAMHSA a realizat o apropiere în 4 paşi : Laudă ,Protest, Contact Personal şi Parteneriat. Ce putem şi ce nu putem face :

1. Într-un sondaj recent ,realizat de Asociaţia Psihiatrică Americană, 79% din cei care au luat parte la sondaj ,consideră că a caută şi a primi sprijin moral din partea familiei şi a prietenilor poate reduce sentimentele de stigma.

2.Împărtăşiţi-va experienţă în lupta cu tulburarea mintală.Povestea dumneavoastră le poate transmite celorlalţi bolnavi că nu au de ce să se simtă ruşinaţi.

3.Ajutaţi persoanele cu boli mintale să se reintegreze în societate.  Susţineţi-le efortul de a obţine o casă sau un loc de muncă.

4.Fiţi atenţi la limbajul pe care îl folosiţi:

* nu folosiţi termeni generici : ''retardul'' ,''bolnavul nostru mintal''

*nu folosiţi metaphore : ''situaţia schizofrenică''

*nu folosiţi termeni jignitori : ''Psihopat'', ''ţăcănit'', ''nebun'', ''dus cu pluta'', ''întârziat mintal'', ''drogat''.

*nu va referiţi la persoană bolnavă că la un diagnostic : ''e bipolar''; în schimb puteţi folosiţi : ''suferă de tulburare bipolară''.

5.Documentaţi-va despre stigma cu ajutorul resurselor oferite de media

6. Mass-media oferă cea mai bună speranţa la eradicarea stigmei ,datorită puterii de a educa şi influenţă opinia publică; oferiţi mulţumiri jurnaliştilor care oferă informaţiile corecte.

7. Trimiteţi scrisori ,sunaţi sau contactaţi grupurile ofensatoare.

8. Cereţi-i liderului local, regional sau naţional să-şi facă cunoscută poziţia.

9. Susţineţi efortul de a expune stigma via mass-media.

10. Autoeducaţi-va - eliminarea stigmei începe cu dumneavoastră.

11. Oferiţi-va muncă de voluntar în cadrul campaniei ''Say It Forward'' organizată în fiecare an ,în octombrie.

Referinţe:

(1) Healthline Network Inc. 2007

(2) About.com

(3) Link &Phelan ,2001

(4) MHA Colorado

(5) Canadian MH Association Ontario

(6) Lacondria Simmons

(7) Link ,Mirotznik & Cullen 1991

(8) Bryant, J & Thompson, S. 2002. Fundamentals and Media Effects

(9) Wahl,O. Wood , A.& Richards 2002

(10) Don Diefenback 2007

(11) www.samhsa.org

(12)Pescosolido, B.A. J.K Martin , J.S.Long , T.R Medina, J Phelan- '' A disease like any other ?'' 2010

(13) Link ,B.G. , Phelan ,J.C, Bresnahan, M.Stueve

(14) Pescosolido, B.A., J.K  Martin, J.S. Long

(15) GHANEAM, H. ,NOJOMI, M. JACOBSSON , L.

 

Tulburarea Bipolară şi Procesul de Îmbătrânire

De Thomas W. Meeks

 

Cât de comună este tulburarea bipolară mai târziu în viaţă ?

Tulburarea bipolară nu este o boală obişnuită vârstei avansate ,conform studiilor făcute asupra comunităţilor , cum ar fi Studiul  Ariei de Captare Epidemiologică (1993). Rezultatele sondajelor realizate în ECA arată că 0.4% din persoanele cu vârste cuprinse între 45 şi 64 de ani şi 0.1% din persoanele mai în vârstă de 65 ,dezvoltă această boală. Sondajele asupra altor comunităţi ,indică faptul că prevalenţa tulburării bipolare asupra persoanelor cu vârste mai mare de 60 de ani ,se întinde între 0.1% şi 0.5% . Deşi aceste date sugerează că tulburarea bipolară este mai puţin comună la persoanele vârstnice, faţă de persoanele tinere,studiile trebuiesc interpretate cu atenţie deooarece nu includ persoanele cu situaţii de trăi asistat. Este de notat că în clinicile de sănătate mintală, tulburarea bipolară este un diagnostic destul de comun pentru persoanele în vârstă, 8-10% din toate diagnosticele. Procentajele raportate pot scădea parţial în grupul de persoane în vârstă ,deoarece boală este asociată cu creşterea numărului de sinucideri şi a condiţiilor medicale cronice ,ambele scăzând numărul de persoane bipolare care trăiesc până în ultimii ani. Desigur, mulţi oameni se vor întreba : ''Ce este mai exact o persoană bătrână ?'' Literatură medicală defineşte termenul de ''geriatric'' sau '' vârstnic'' că fiind vârstă 65+. Nu există cu exactitate un motiv biologic pentru care această vârstă a fost aleasă, în loc de 60 sau 70, dar este o convenţie derivată din standardele naţionale de vârstă necesară pensionarii. Fiecare individ îmbătrâneşte în ritmul sau propriu; există persoane de 70 de ani ale căror organisme funcţionează mai bine că al unor persoane de 40 .

Ce se întâmplă cu persoanele cu tulburare bipolară pe măsură ce îmbătrânesc ?

În comparaţie cu studiile făcute asupra altor tulburări psihiatrice, cum ar fi depresia sau schizofrenia tardivă, avem foarte puţine informaţii despre cursul tulburării bipolare la vârste avansate( Charney et al. 2003). Majoritatea informaţiilor despre tulburarea bipolară la vârste avansate ,provin de la persoane internate într-o clinică medicală sau date anecdotice (Depp& Jeste ,2004).  Din observările timpurii ,rezultă că pe măsură ce avansăm în vârstă , simptomele afecţiunii bipolare se diminuează ,iar activitatea cerebrală se ameliorează ,ceea ce separă bipolaritatea de schizofrenie (Kraepelin ,1921). Alte examinări oferă un contrast puternic ,acela că pe măsură ce îmbătrânim ,episoadele tulburării bipolare îşi scurtează durata de timp, perioada de recuperare dintre episoade se ameliorează, demonstrând că tulburarea bipolară urmează un curs de declin progresiv ,odată cu avansarea în vârstă. Fiecare episod sau schimbare de stare produce schimbări la nivel cerebral ,astfel că viitoarele episoade vor avea loc mai devreme şi în mod mai devreme, decât expectanţă normală. Din păcate, încă nu există informaţii suficiente pentru a confirmă supoziţiile despre tulburarea bipolară pe termen lung.

Cu toate acestea, ştim că majoritatea oamenilor în vârstă care au trăit cu această boală , se confruntă cu ea de mulţi ani ,din moment ce perioada ei de declanşare are loc între vârstele de 20-25 de ani. Acestor persoane li se atribuie termenul de ''debut precoce''. ''Popasul'' dintre un debut precoce şi un debut tardiv este vârstă de 50 de ani, dar această informaţie variază de la studiu la studiu. Este mai comun că persoanele a căror tulburarea debutează tardiv să experimenteze boli neurologice, cum ar fi apoplexia sau dementia progresivă.De fapt, experimentarea unui episod depresiv sau maniac după vârstă de 50 de ani este cu siguranţă mai mult o excepţie, decât o regulă. Dacă cineva manifestă semne consistente de tulburare bipolară după vârstă de 50 de ani, acea persoană trebuie să fie examinată printr-un CT sau RMN asupra zonei cerebrale, pentru a se asigura că simptomele nu sunt datorate unei boli neurologice/ medicale sau a consumului de droguri. În general ,există mai multe similarităţi decât diferenţe ,între pacienţii cu debut precoce şi cei cu debut tardiv, dar sunt anumite diferenţe sesizabile.De exemplu, persoanele cu debut tardiv ,îşi ating mai rapid obiectivele de a avea o carieră sau un mariaj ,înainte că boală să se declanşeze, şi sunt mai puţin probabili să transmită boală rudelor de grade primare. Anumite cazuri de ''debut tardiv'' pot fi de fapt exemple de ani întregi de diagnosticare greşită sau netratare a tulburării bipolare; sau perioade în care primul episod maniac sau hipomaniac are loc după mai mult de un deceniu de la ultimul episod de depresie severă. Prejudecată legată de vârstă poate fi un factor de prevenţie a altor simptome de manie ,cum ar fi activitatea sexuală impulsivă sau alte comportamente riscante. Comparând tinerii cu persoanele în vârstă ,care suferă de tulburare bipolară, persoanele în vârstă pot experimenta simptome de manie mai puţin severe. Conform unui studiu,rezidenţele de persoane vârstnice au raportat un număr scăzut de episoade maniacale sau depresive. (Calabrese et al. 2003).

Cu ce alte probleme de sănătate se confruntă persoanele în vârstă care suferă de tulburare bipolară ?

Puse în balanţă, persoanele în vârstă experimentează un grad mai avansat al poverii medicale. Cel mai notabil ,riscul de diabet şi boli cardiovasculare este de câteva ori mai mare în cazul persoanelor vârstnice care suferă de tulburare bipolară ,în comparaţie cu cei care nu suferă de boli psihiatrice ( Killbourne et al ,2004). Factorii de risc ce duc la declanşarea mai multor tulburări medicale în acelaşi timp, includ obiceiurile nesănătoase ( Fumatul şi inactivitatea fizică), accesul limitat la îngrijirea medicală, efectele adverse ale bolilor cu care se confruntă de o viaţă; prevalenţa la tulburările provocate de abuzul de substanţe în cazul tinerilor adulţi cu tulburare bipolară este de 60%.,în timp ce în cazul persoanelor în vârstă este estimat între 20% şi 30%. Este o informaţie importantă deoarece ocurenţă tulburărilor cauzate de abuzul de substanţe alterează şi mai mult starea de dizabilitate asociată tulburării bipolare.

Odată cu răspândire bolii Alzheimer, publicul a deveni conştient de importanţa informării asupra tulburărilor cognitive ce pot fi dezvoltate de persoanele în vârstă. Că să clarificăm ,majoritatea oamenilor confundă termenul de ''demenţă '' cu boală Alzheimer. Dementia ( tulburarea neurocognitiva) este termenul folosit pentru a descrie orice disfuncţie progresivă şi ireversibilă ,în memorie, limbaj ,luarea deciziilor sau a aptitudinilor cognitive care afectează funcţionarea normală a vieţii unei persoane. Alzheimer este un tip specific de Demenţă ,ale căror cauze nu sunt încă pe deplin cunoscute, dar par relaţionate cu anumiţi factori genetici şi factori de mediu care cauzează depuneri excesivă la nivelul cerebral, al proteinei numite beta-amyloid. Deficienţele cognitive predomină în viaţă persoanelor vârstnice afectate de tulburarea bipolară ,faţă de tinerii adulţi . Se estimează că 50% din persoanele mai în vârstă de 60 de ani cu tulburare bipolară , prezintă deteriorări cognitive semnificative din punct de vedere clinic, chiar şi atunci când nu se află într-o stare depresivă sau maniacă. Nu este clar de ce aceste deficienţe cognitive se agravează într-un mod mai rapid decât cel aşteptat ,în cursul normal al avansării în vârstă.

Însă, este clar că oricând există îndoieli cu privire la schimbările în materie de memorie sau cognitivă a unei persoane,  se recomandă o evaluare medicală din partea unui doctor neurolog sau a unui psihiatru geriatric; aceste schimbări nu fac parte din procesul normal de îmbătrânire sau din avansarea tulburării bipolare.  Este important de reţinut că acest declin cognitiv poate destabiliza orice curs stabil al afecţiunii bipolare. Problemele de memorie pot afecta abilitatea aderenţei la recomandările unui tratament, iar schimbările produse în starea de dispoziţie, programul de somn şi în comportament sunt comune Demenţiei. Comorbiditatea medicală şi declinul cognitiv devin frecvent factorii cei mai importanţi atunci când o persoană vârstnică ce suferă de tulburare bipolară, are nevoie de îngrijiri ,iar deseori este necesar ajutorul din partea unui medic şi a membrilor familiei.

 

Ce am mai putea adăuga ? Bipolari falşi

 

Se ştie că persoanele în vârstă ,faţă de cei mai tineri , ingerează o cantitate mai mare de medicamente prescrise, care cresc potenţialul de a dezvoltă simptome similare cu episoadele de manie sau depresie. Medicaţia care produce simtpomele bipolarităţii maniacale ,include antidepresive, steroizi precumn prednisone, suplimente tiroidale şi medicamente pentru boală Parkinson. Trebuie notat că anumite persoane ,care chiar dezvoltă tulburarea bipolară, pot experimenta primul epsiod maniacal sau hipomaniac în timp ce iau antidepresive, însă următoarele episoade sunt independente de medicaţie. Prednisone, un steroid folosit pentru a trata tulburări asociate cu inflamatia, că artrită reumatoidă,emphysema sau lupus, pot cauza manie ,depresie sau simptome ale psihozei ,în special când este prescris în doze mari. În ciuda ratei scăzute, în comparaţie cu tinerii adulţi, un număr substanţial de persoane în vârstă suferă de alcoolism sau dependenţă de droguri. Abuzul de substanţe poate cauza simptome care mimează tulburarea bipolară, însă relaţia cauza-efect nu este cunoscută.Multe persoane care suferă de tulburare bipolară se lupta cu abuzul de substanţe şi pot experimenta în continuare simptome de bipolaritate ,chiar şi după recuperare.

Diverse condiţii medicale pot cauza o mulţime de simptome care imită tulburarea bipolară. Acestea includ accidente vasculare cerebrale, tiroidă hiperactivă,tumori cerebrale, scleroză multiplă şi demenţă frontalo-temporală. Comoţia cerebrală este un exemplu interesant de boală medicală care poate cauza tulburări de stare. Depresiile survenite în urmă unei comoţii ,sunt destul de comune;1 din 3 persoane experimentează simptome de depresie severă. Un accident vascular poate cauza un stres de viaţă semnificativ dacă rezultă într-o dizabilitate nouă, cum ar fi inabilitatea de a merge sau a vorbi, dar comoţiile cerebrale pot cauza schimbări de stare nu doar pe baza acestui motiv, ci şi din cauza impactului direct asupra creierului ,în regiuni responsabile pentru stabilizarea stărilor. Deşi efectele accidentului vascular în capacitatea de a vorbi să a se mişcă sunt vizibile, prejudiciul adus asupra controlului emoţional este mai subtil ,astfel că oamenii nu fac legătură între schimbările de dispoziţie şi comoţia cerebrală suferită.

Deşi mai puţin comun decât depresia, 1-2% din persoanele care suferă de un accident vascular cerebral experimentează simptome asemănătoare mâniei . Mania cauzată de un accident vascular ,este obişnuită atunci când atacul are loc asupra părţii drepte a creierului şi poate fi şi mai comună dacă persoană afectată are un istoric în familie de tulburare bipolară, care sugerează un substrat genetic. Comoţiile cerebrale sunt considerate a fi o cauza a mâniei dezvolatate tardiv, în special dacă cineva prezintă factori favorabili unui accident, cum ar fi diabetul sau tensiunea arterială mărită. Pe cealaltă parte, persoanele vârstnice cu debut precoce, sunt predispuse la boli cardiovasculare, boli şi accidente vasculare cerebrale ,cauzate de rată crescută a diabetului, colesterolului mărit ,tensiunii arteriale mărite şi a obezităţii prezente în tulburarea bipolară. Cauza şi efectul sunt prezentate că ''o stradă cu două sensuri de mers'' : atacurile cerebrale pot cauza simptome similare cu tulburarea bipolară, dar tulburarea bipolară poate cauza accidentele vasculare.

Cu ce diferă tratamentul la persoanele vârstnice ?

S-au realizat câteva studii sistematice asupra tratării tulburării bipolare în cazul persoanelor în vârstă. Lipsa tratamentului este notabilă în cazul persoanelor cu vârste de peste 75 de ani. Cum se întâmplă în multe tulburări ale sănătăţii mintale, recomandările de tratament pentru persoanele în vârstă cu tulburare bipolară derivă din studiile făcute asupra tinerilor şi a adulţilor de vârstă medie. Cu toate acestea ,aşa cum expectanţă de viaţă în cazul persoanelor cu tulburare bipolară creşte, creşte şi numărul celor care dezvoltă boala la o vârstă avansată.Studiile care evaluează opţiunile de tratament împotriva tulburării bipolare ,în cadrul populaţiei geriatrice, vor creşte de asemenea.

Lithium

Medicaţia rămâne ''piatră de baza'' în tratamentul tulburării bipolare ,în cazul persoanelor în vârstă. Litiul, deşi este cel mai folosit stabilizator de stare, prezintă dificultăţi în folosirea asupra populaţiei geriatrice.Persoanele vârstnice suferă schimbări importante în modul de absorbţie ,distribuţie şi eliminare a medicaţiei în corp. Una din schimbările relaţionate vârstei ,este scăderea eficienţei eliminării medicamentelor din corp, o funcţie performată în mod normal de către ficat sau rinichi.Rinichii suferă un declin în abilitatea de a funcţiona odată cu vârstă, chiar şi în lipsa unei boli care să îi afecteze. Adiţional ,litiul poate accelera declinul funcţiilor rinichilor ,din cauza folosirii pe o perioada lungă de timp. Anumite condiţii medicale  ce pot fi dezvoltate datorită îmbătrânirii, cum ar fi tensiunea arterială crescută sau diabetul ,cauzează deficienţe în funcţiile renale. Medicamentele utilizate în tratarea hipertensiunii, cum ar fi anumite diuretice sau lisinopril, pot interfera cu eliminarea litiului prin rinichi, cauzând un nivel ridicat de litiu.Alte medicamente care pot ridică nivelul de litium sunt anti-inflamatoarele non-steroidale folosite că analgezice- cele mai comune sunt ibuprofen şi naproxen.

Acest fenomen la nivelul rinichilor cauzează o cantitate mărită de litium ,eficace în cazul tinerilor, însă toxică în cazul bătrânilor.Efectele adverse pot include tremurat, frecvenţa urinară sau incontinenţă ,dezechilibru de balans, funcţionarea scăzută a tiroidei, creşterea în greutate. Simptomele intoxicării cu litiu se manifestă prin confuzie ,freamăt pronunţat, coordonarea musculară scăzută- acestea sunt urgenţe medicale care duc la încetarea imediată a tratamentului cu litiu şi hidratarea persoanei cu fluide lV,sau ocazional, dializă temporară pentru a reduce efectele excesului de litiu în corp. Propriu-zis, chiar şi la un nivel ''normal'' de sânge, sistemul corporal al unui vârstnic este mai sensibil în faţă efectelor litiului.Acest lucru poate fi relaţionat schimbărilor asociate vârstei avansate la nivelul integrităţii ''barierei sânge-creier'',care reglează care parte din sângele general din corp are voie să hidrateze suprafaţă cerebrală. Acest feomen îi determina pe psihiatrii să prescrie doze mici de litium. În adiţie monitorizării în laborator, persoanele în vârstă tratate cu litiu ,trebuie să efectueze EKG-uri periodice ,deoarece litiul poate afecta conducţia electrică la nivelul inimii.

În ciuda acestor schimbări, litiul poate fi foarte ajutător în cazul persoanelor bătrâne ce suferă de tulburare bipolară, incluzându-i pe cei care au răspuns pozitiv tratamentului cu litiu faţă de alte modalităţi de stabilizare a stării. Conform unui studiu recent, sponsorizat de guvern,asupra tratamentelor contra bipolarităţii ,numite STEP-BD ,atunci când adulţii trec de vârstă de 60 de ani, în comparaţie cu tinerii adulţi ,litiul este folosit mai puţin frecvent , doză fiind cu o treime mai mică în cazult persoanelor vârstnice. Interesant , bătrânii prezintă şanse duble de recuperare ,faţă de tinerii adulţi trataţi cu litiu ( D'Souza et al . 2011).

Litiul este ,de asemenea , singură medicaţie demonstrată să aibă efecte protectoare împotriva sinuciderii, în cazul persoanelor bipolare. Din cauza faptului că numărul de sinucideri complete reprezintă o îngrijorare în cazul sănătăţii mintale a bătrânilor, în special bărbaţii caucazieni, litiul este considerat benefic în cazul adulţilor cu tulburare bipolară şi risc proeminent de sinucidere.În plus, sunt prezentate anumite beneficii teoretice în cazult folosirii litiului asupra adulţilor în vârstă, care sunt mai sensibile în cazul bolilor cerebrale degenerative, cum ar fi Alzheimer. Litiul este studiat pentru proprietăţile ''neuro-protective'', acţiunile moleculare care pot preveni ''moartea'' celulelor nervoase.Este încă în mod experimental în acest stadiu însă, iar nivelul crescut de litiu poate afecta gândirea şi memoria,în special în cazul persoanelor în vârstă. Aceşti factori adunaţi ,uşurează folosirea altor stabilizatori de stare în locul litiului că agenţi de prima linie , în cazull persoanelor cu tulburare bipolară . Totuşi, aceşti factori nu sunt egai ,iar litiul poate fi foarte benefic pentru o perioada bună de timp în cazul unei persoane vârstnice, acele persoane care au răspuns pozitiv tratamentului cu litiu la o vârstă timpurie, acele persoane cu manie clasică euforică ,acele persoane cu risc ridicat de sinucidere şi cei fără probleme de rinichi evidenţiate.

Acidul Vaproic

Acidul valproic  (Depakote ),aprobat original pentru tratarea apoplexiei, a devenit cea mai comună alternativă a litiului că stabilizator de stare în cazul tulburării bipolare. Acidul valproic poate fi mai eficient decât litiul pentru anumite variante de tulburare bipolară, cum ar fi ciclul rapid sau episoadele mixte maniaco-depresive. Că o sugestie, poate fi chiar mai efectiv decât litiul în bipolaritatea asociată cu anormalitatile neurologice sau abuzul de substanţe. Per total , eficacitatea şi toleranţă transformă acidul valproic într-un stabilizator de prima mâna în tulburarea bipolară în stadii de vârstă avansată.Medicul poate prescrie acidul valproic, sub supraveghere. Odată cu avansarea în vârstă,  nivelul de albumina din sânge tinde să scadă;acest lucru este  relevant pentru faptul că acidul valproic se fixează de albumina. Atunci când nivelul de albumina este scăzută sau când alte medicamente precum warfarină (Coumadin) şi aspirina ''detaşează '' acidul valproic de pe albumina , rămâne un nivel ridicat de acid valproic în sânge. Formă pură a acestui medicament ( ex : neatasat de proteină ) este aceea care exercită atât beneficii,cât şi reacţii adverse. Testele de sânge din laboratoare ,performate periodic , pentru a verifică nivelul de acid valproic,nu pot lua în considerare o posibilă creştere în proporţii a drogului pur ,acţiune ce poate avea loc din cauza îmbătrânirii sau a unui regim complex de medicaţie.Acest lucru poate duce la situaţia în care persoane în vârstă beneficiază doar de o cantitate scăzută de acid valproic sau la situaţia în care efectele adverse se instalează la un nivel scăzut de acid valproic. Pentru a măsură nivelul de acid valproic pur, se recomandă testele în laboratoarele de specialitate, astfel pacientul şi doctorul vor avea acces la informaţiile necesare administrării cantităţii precise de acid valproic. Efectele terapeutice sunt observate,în cazul persoanelor vârstnice, la un nivel total de acid valproic de 65-90 mcg/ml sau 6-22mcg/mL de acid valproic pur.

Câteva din cele mai întâlnite efecte adverse includ greaţă ,sedarea ,tremuratul ,creşterea în greutate, par subţiat. Alte efecte adverse, mult mai puţin întâlnite includ toxicitatea hepatică, pancreatită sau nivel scăzut de trombocite din sânge.Anumite cercetări sugerează că efectele adverse asupra ficatului sau pancreasului scad din frecvenţa ,odată cu vârstă .Un alt efect este nivelul crescut de uree ,ce trebuie măsurat într-un laborator de specialitate.

Alte anticonvulsivante

Alte medicamente care au rol de a stabiliza starea de dispoziţie,includ carbamazepine ( Tegretol) şi lamotrigine ( Lamictal ).Carbamazepine ,că şi acidul valproic, poate fi folosit pentru a trata simptomele de tulburare bipolară rezistente litiului, cum ar fi acele ciclicităţi rapide sau tulburările asociate unei probleme neurologice.Carbamazepine tinde să fie mai greu de administrat decât acidul valproic ,datorită toleranţei scăzute în cazul persoanelor în vârstă ,producând efecte adverse de tip neurologic ,precum ameţeală, tremurat ,necoordonare, vedere înceţoşată ,deficienţe cognitive.Carbamazepine poate scădea nivelul de sânge în cazul multor medicaţii ,astfel că administrarea cu alte medicamente trebuie supravegheată.Alte efecte adverse care apar la toate vârstele ,dar poate mai problematice în cazul vârstnicilor ,sunt alergiile, pruritul ,nivelul scăzut de sodiu în sânge ,bătăi cardiace aritmice ,suprimarea producţiei de celule în măduva osoasă. Nivelul scăzut de sodiu determina confuzie, letargie, apoplexie şi chiar comă, şi poate apărea frecvent atunci când carbamazepine este administrat unei persoane care urmează un tratament baza pe antidepresive SSRI.

Lamotrigine a fost adăugat în tratamentul tulburării bipolare datorită rezistenţei sale în prevenirea episoadelor depresive ,fără riscul de a induce starea de manie sau ciclicitate rapidă observată la alte antidepresive convenţionale.Lamotrigine are o tolerabilitate bună în cazul persoanelor vârstnice.De exemplu, manifestă mai puţine efecte adverse decât majoritatea altor medicamente anti-apoplexice. Iritatia , că în toate grupurile de vârstă ,este cel mai important efect advers de monitorizat.Interacţiunea cu alte medicamente este importantă de supravegheat. Acidul valproicu creşte nivelul de lamotrigine,în timp ce carbamazepine scade nivelul de carbamazepine.

Antipsihoticele

Prin descrierea numelui ,aceste medicamente au fost create pentru tratarea tulburărilor psihotice ,cum ar fi schizofrenia.Cu toate acestea, psihoza este frecvent evidenţiată în episoadele maniacale sau depresive severe,iar antipsihoticele au fost folosite ani de-a rândul în tratarea tulburării bipolare.Cercetările au arătat că antipsihoticele pot avea efect stabilizator pe termen lung, pot fi folosite că agenţi anti-manie şi că antidepresive în cazul tulburării bipolare ,chiar şi fără simptome psihotice.Majoritatea studiilor asupra tulburării bipolare se concentrează pe noile antipsihotice ''atipice' deşi vechiile antipsihotice ''tipice'' , chlorpromazine ( Thorazine ) şi haloperidol ( Hadol ) ,au fost fost folosite zeci de ani ,mai ales în tratarea agitaţiei maniacale.

În ultimii ani ,au apărut dezbateri pentru a se decide cât de bune sunt antipsihoticele ''atipice'' pe lângă versiunea lor ''tipică''. Ambele tipuri prezintă avantaje şi dezavantaje în cazul persoanelor în vârstă. Antipsihoticele ''tipice'' tind să cauzeze mai multe efecte adverse de tip neurologic, cum ar fi tremuratul sau rigiditate asemănătoare bolii Parkinson, şi mişcări de zvârcolire sau de convulsie numite dyskinesie tardivă. Persoanele în vârstă sunt mai susceptibile decât tinerii, şi la efectele Parkinson şi la Dyskinesia tardive, sub administrarea antipsihoticelor. Alte efecte adverse în cazul agenţilor ''tipici'' includ creşterea hormonului Prolactin .Prolactină mărită blochează efectele estrogenului sau al testosteronului ,care oricum suferă declin în cazul persoanelor în vârstă. Acest lucru cauzează osteoporoză şi disfuncţie sexuală, două probleme des întâlnite în cazul persoanelor vârstnice.Anumite antipsihotice tipice blochează total neurotransmitatorul numit Acetylcholina. Scăzând nivelul de funcţiune al acetylcholinei poate fi problematic în cazul bătrânilor, deoarece poate agrava anumite simptome deja prezente în procesul de îmbătrânire: pierderi de memorie, incontinenţă urinară, vedere înceţoşată, constipaţie.

Antipsihoticele ''atipice'' au fost definite astfel ,datorită probabilităţii scăzute de a cauza efecte adverse de tip neurologic, comparativ cu antipsihoticele ''tipice''. Deşi este un fapt adevărat, entuziasmul în administrarea ''atipicelor'' scade din cauza dezvoltării altor efecte adverse asupra metabolismului. Schimbările induse de drogurile ''atipical'' includ glicemie mărită, nivelul de colesterol mărit, creşterea în greutate.Persoanele în vârstă au şanse mai mari de a dezvoltă diabet, astfel că aceste medicamente trebuiesc administrate cu precauţie.Cu toate acestea, există dovezi care sugerează că efectele asupra greutăţii sau a colesterolului nu sunt la fel de comune în cazul persoanelor vârstnice.Un avantaj major al acestor antipsihotice ''atipice'' asupra agenţilor tipici ,este reprezentat de beneficiile pe care le oferă în cazul tulburării bipolare; quetiapina (Seroquel) şi olanzapina ,în interacţiune cu fluoxetina (Symbyax) ,sunt singurele medicamente aprobate de FDA în tratamentul depresiei bipolare acute.

Un alt efect advers relaţionat cu vârstă ,important de menţionat ,este riscul crescut de moarte sau atac cerebral în cazul persoanelor bolnave de Dementie. Rată morţii sau a atacurilor cerebrale au crescut cu 2% în primele 12 săptămâni de tratament ,ceea ce ridică un semn de întrebare, dacă sau dacă nu avecte medicamente ameliorează simptomele asociate demenţei ,cum ar fi agresivitatea şi agitaţia. În timp ce multe persoană în vârstă,ce suferă de tulburare bipolară, nu suferă şi de demenţă, această poate deveni totuşi o problema pentru persoanele care au urmat un tratament împotriva tulburării bipolare, bazat pe antipsihotice. Adiţional ,nu este clar dacă riscul de atac cerebral sau moarte este specific diagnosticării cu demenţă sau este un risc asociat tratamentului cu antipsihotice,în cazul persoanelor vârstnice, independent de diagnostic. Administrarea de antipsihotice necesită o evaluare individuală de către fizicieni ,asupra riscurilor şi beneficiilor acestor medicamente. Beneficiile potenţiale ale antipsihoticelor în cazul tulburării bipolare sunt ,per total, mult mai bine stabilite decât cele pentru schimbările asociate demenţei . Alte riscuri potenţiale ale acestor antipsihotice includ dezechilibrul corporal ,căzături, scăderea tensiunii arteriale, anormalităţi electrice în zona inimii.

Antidepresive

Administrarea antidepresivelor în cazul tulburării bipolare este o tema controversată, indiferent de vârstă, deoarece riscurile provocate de medicamente, includ mania sau ciclicitatea rapidă. Antidepresivele sunt de obicei prescrise persoanelor bipolare ori pentru depresia acută ,ori pentru tratarea acesteia. Administrarea lor este mai rezonabilă în următoarele situaţii: depresie acută care nu răspunde tratamentului adecvat stabilizării de stare, absenţa ciclicităţii rapide sau a simptomelor mixte depresiv-maniacale, sau a tulburării bipolare caracterizată prin perioade de manie sau hipomanie. Deja menţionat, lamotrigina şi antipsihoticele ''atipice'' reprezintă alternative mai bune pentru tratarea depresiei acute, asta dacă nu sunt interzise de la administrare. O notă iluminantă depres folosirea antidepresivelor în cazul persoanelor în vârstă de 65 sau mai mult, este că aceste medicamente diminuează tendinţele suicidare, spre diferenţa de persoanele tinere.

Când folosim antidepresive , inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei (SSRI) şi bupropion (Wellbutrin) sunt considerate că alegeri principale. Printre SSRI ,includem sertralina ( Zoloft) şi escitalopramul (Lexapro) că opţiuni propice adulţilor cu vârste avansate, datorită şanselor slabe de interacţiune cu alte medicaţii folosite pentru starea generală de sănătate.Citalopram (Celexa) ,de asemenea prezintă slabe interacţiuni ,însă studiile recentele sugerează predispoziţia la probleme de inima în cazul în care doză depăşeşte 20 mg /zi. Fluoxetine (Prozac) şi paroxetine (Paxil) pot fi adjuvante în anumite cazuri ,însă nu sunt administrate de la început persoanelor în vârstă; ambele interacţionează cu metabolismul ficatului din cauza altor medicaţii, iar paroxetina este anticholinergica ,astfel că poate cauza disfuncţii de memorie. Cele mai întâlnite efecte adverse ale SSRI includ greaţă ,diarea ,anxietatea, oboseală ,insomnia ,migrene şi disfuncţii sexuale ( inabilitatea de a atinge orgasmul ). Majoritatea acestor efecte adverse dispar odată cu timpul. O excepţie notabilă este disfuncţia sexuală ,care persistă. Mai puţin comun ,SSRI pot fi asociate cu nivelul scăzut de sodiu, pierderea masei osoase şi sângerarea gastrointestinală.

Bupropion are un potenţial scăzut de a cauza mania ,faţă de antidepresive , nu cauzează creşterea în greutate, însă tremuratul ,anxietatea, insomnia şi agitaţia pot fi efecte adverse limitate. Bupropion ar trebui administrat cu atenţie extremă ,în cazul persoanelor pasibile de atacuri cerebrale. Alte antidepresive includ inhibitorii de recaptare a serotoninei norepinefrine, cum ar fi venlafaxina (Effexor) ,desvenlafaxina ( Pristiq) şi duloxetina (Cymbalta ). Aceste pot ajută persoane cu dureri cronice asociate tulburării bipolare, deşi tensiunea arterială trebuie monitorizată cu atenţie. Mirtazapina (Remeron) este un antidepresiv unic, deoarece accelerează în mod indirect, producerea de serotonină şi norepinefrină . Efectele adverse notabile includ creşterea în greutate şi sedarea, benefice unei persoane care se lupta cu lipsa poftei de mâncare sau insomnie. Mirtazapina nu cauzează disfuncţie sexuală şi calmează greaţă sau durerile de stomac. Medicaţiile precum antidepresivele tricyclice (TCA) şi inhibitorii de monoaminoxidaza (MAOI ) sunt încă cele mai folosite în cazul persoanelor vârstnice ce suferă de tulburare bipolară. TCA-urile pot induce manie şi au tolerabilitate scăzută în cazul persoanelor în vârstă.Posibilele efecte adverse includ constipaţia, uscăciunea gurii ,sedarea ,aritmia inimii. MAOI interacţionează puternic cu alte medicamente şi cu restricţiile dietetice; poate cauza tensiunea arterială mărită, atacul cerebral  şi chiar moartea. Cu toate acestea ,atunci când alte tratamente eşuează. acestea se pot dovedi de folos în tratarea tulburării bipolare.

Terapia electroconvulsiva (ECT)

Există puţine teme în medicină modernă care incită la mai multe controverse şi opinii divizate ,decât terapia electroconvulsiva (ECT ). Din păcate, dramatizarea mass-mediei ,stereotipurile nefondate şi anumite organizaţii ,au indus în eroare persoanele cu tulburări de stare de tip sever sau cronic, astfel încât multe din acestea refuză tratamentul electroconvulsiv ,înainte de a primi informaţiile corecte asupra riscurilor şi beneficiilor. ECT este folosit că tratament primar ,în cazul persoanelor care nu răspund la tratament medicamentos sau suferă de depresie acută ( includem depresia bipolară ) sau în tratarea efectivă a mâniei. Prezintă un istoric lung de utilizare bine intenţionată în domeniul psihiatriei ,deşi sunt raportate cazuri de administrare a ECT în condiţii neadecvate. Orice abuzuri săvârşite în trecut, deşi rare, sunt de condamnat, însă nu ar trebui să îi împiedice pe pacienţii suferinzi de la a fi evaluaţi precis ,în vederea stabilirii dacă ECT este un tratament alternativ viabil pentru aceştia. Procedurile tehnologice medicale moderne au simplificat terapia electroconvulsiva ,pentru a o face tolerabilă ; majoritatea ţărilor au instrucţiuni legale foarte stricte despre siguranţă şi folosirea etică a ECT.

Descrierea terapiei electroconvulsive ,făcută de către mass-media, o ilustrează ca o metodă de pedeapsă pentru ''comportamentul negativ '' sau că o experienţă traumatizantă şi dureroasă în care pacienţii sunt bătuţi şi ţipă în agonie. Personal ,nu am cunoscut niciodată o persoană care a asistat la o terapie electroconvulsiva pentru prima dată, fără că această să fie impresionată la prima vedere.  Stimulul electric real aplicat în zona cerebrală durează câteva secunde ,iar atacul cerebral indus ,cam 1-2 minute. De câteva decenii, pacienţii care se tratează prin terapie electroconvulsiva ,în Statele Unite ,sunt anesteziaţi ,ceea ce înseamnă că nu sunt conştienţi la momentul desfăşurării procedurii reale. Nu este un mijloc de pedeapsa ,iar pacienţii nu-şi amintesc procedura sau ce se întâmplă în minutele desfăşurării acesteia.Adiţional ,nu există urme de zbatere sau zvârcolire - acest lucru se întâmplă, într-adevăr în procedurile terapiei electroconvulsive, cu mulţi ani în urmă, dar metodele moderne utilizează un blocant muscular pentru a preveni mişcările de zvârcolire ale corpului. Cel mai invaziv aspect al terapiei electroconvulsive este efectul post-anestezic şi al blocantului muscular. Terapia electroconvulsiva a fost folosită în mod eficient asupra persoanelor în vârstă, care suferă de o varietate de boli medicale. De fapt ,anumite dovezi sugerează că persoanele vârstnice ,care suferă de depresie psihotică , reacţionează cel mai bine terapiei electroconvulsive. Cu toate acestea ,există efecte adverse. Deşi riscul de moarte este scăzut, nu este inexistent. Riscul de moarte este similar comparativ cu alte proceduri minore ce implică anestezia generală. Problemele medicale care pot complică utilizarea ECT-ului şi creşterea riscului de rezultate negative, includ bolile cardiace şi tumorile cerebrale. Cel mai îngrijorător efect advers în cazul acestui tratament este deteriorarea cognitivă,specifică pierderii de memorie.Acest fapt este relevant în cazul persoanelor în vârstă ,care sunt predispuse pierderilor de memorie. Pacienţii raportează dificultăţi în amintirea anumitor evenimente petrecute în săptămânile anterioare şi post ECT, deşi acestea revin ulterior. De fapt ,majoritatea persoanelor care se tratează prin electroconvulsii ,prezintă ameliorări în testele cognitive deoarece tulburarea de stare era deja alterată sever în domeniul memoriei şi al concentrării ,înainte de terapie. Anumite tehnici utilizate în procedura terapiei electroconvulsive pot crea o ''memorie de rezervă''.

Terapia electroconvulsiva are loc de trei ori în fiecare săptămâna, fiind nevoie de 8-12 şedinţe în total. Anumite persoane urmează un tratament medicamentos alternativ cu ECT-ul, deşi există şansă că acidul valproic sau lamotrigina să interfereze cu abilitatea de a induce pacientului un atac cerebral, iar litiul poate cauza stare de confuzie imediat după administrarea ECT-ului. Regimul de medicaţie trebuie să fie individualizat fiecărei persoane. Cu toate acestea, aproape întotdeauna ,anumite medicamente stabilizatoare de stare sunt continuate, începute sau reinitiate ,odată ce şedinţele de terapie electroconvulsiva sunt finalizate, deoarece ECT nu vindecă tulburarea bipolară. Efectele sale pot fi pe durata lungă de timp, şi multe persoane au nevoie doar de un curs de tratament pe durata vieţii. Alte persoane suferă de crize recurente de manie sau depresie ,care pot primi un răspuns pozitiv altui tratament cu electroconvulsii,faţă de medicamente. Mai puţin frecvent ,persoanele cu tulburare bipolară pot suferi simptome cronice ,care sunt tratabile doar cu terapia electroconvulsiva.În astfel de cazuri ,după finalizarea şedinţelor de terapie electroconvulsiva , şedinţele următoare pot fi distantiate între ele, una la câteva săptămâni; se numeşte ''mentenanţă ECT '', deoarece ECT nu tratează doar persoanele care suferă de episoade severe, dar este folosită mai puţin frecvent pe termen lung atunci când este folosit că metodă de tratament primar.

Care este rolul psihoterapiei în tulburarea bipolară la o vârstă avansată ?

Psihoterapia, că tratament adiacent, este tot mai multă considerată că o metodă viabilă pentru îmbunătăţirea şanselor pacienţilor de a rămâne într-o stare euritmică şi îmbunătăţirea funcţionarii generale. Există metode de psihoterapie care au sprijin pragmatic ,incluzând terapia comportamentală, psihoeducatia ,terapia focalizată pe familie şi terapia de ritm interpersonal şi social. Niciunul din aceste tratament, nu au fost adaptate în mod specific persoanelor în vârstă ,dar aceste persoane ce suferă de boli psihiatrice răspund pozitiv psihoterapiei ,atunci când sunt făcute anumite modificări .Adaptările făcute pentru persoanele vârstnice pot include sesiuni mai scurte, analiză scrisă a conţinutului sesiunii pentru a creşte retenţia, introducerea persoanelor de sprijin în terapie. O ţintă importantă a tratamentului psihosocial în tulburarea bipolară la o vârstă înaintată este aderenţa la medicamente. Deşi persoanele vârstnice au o aderenţa mai bună la medicaţie ,faţă de omologii lor mai tineri, sunt predispuşi totuşi să sprijine non-aderenţa ( ex: uită sau pune într-un loc greşit medicamentele ). De aceea, au loc intervenţii cum ar fi Medical Adherence Skills Training (MAST-BD) care îşi concentrează activitatea pentru a crea metode care să ajute persoanele cu deficienţe cognitive să îşi continue medicaţia ; aceste metode sunt cutiuţele de pastile,memento-uri, activităţi de asociere cu medicamentele.

Din cauza că persoanele în vârstă ce suferă de tulburare bipolară au nevoi diverse (acoperire financiară, transport, sprijin medical ,sprijin social), o atribuţie clinică importantă este aceea de a ne lua angajamentul de broker pentru agenţiile de asistenţă socială care ajută seniorii. Cunoştinţe despre serviciile de asistenţă din comunitate sunt necesare. Deoarece izolarea socială este printre cei mai potenţiali factori prezicători ai recurentei depresiei printre persoanele în vârstă, organizaţiile de sprijin reciproc reprezintă o resursă incredibilă pentru persoanele cu tulburare bipolară . The Depression and Bipolar Support Alliance ( www.dbsalliance.org) şi Naţional Alliance for Mental Illness ( www.nămi.org) sunt printre cele mai mari organizaţii, cu mii de filiale în toată America. Din păcate, din motive necunoscute , persoanele în vârstă evita să ceară ajutorul grupurilor de sprijin reciproc.

Concluzii

Tot mai multe persoane cu tulburare bipolară se bucură de creşterea longevităţii , un lucru de care populaţia generală se bucură de mulţi ani. Cu toate acestea ,tulburarea bipolară în procesul de îmbătrânire prezintă provocări unice, cum ar fi probabilitatea crescută de dezvoltare a tulburărilor medicale, deficienţe cognitive şi nevoia frecvenţa de adaptare la medicamente şi tratamente psihosociale.Tulburarea bipolară la o vârstă avansată a fost în mod marcant ,slab studiată,astfel încât rămân încă multe semne de întrebare. Anumite zone ce necesită studiu includ schimbările în cursul de manifestare a bolii, diferenţele de prezentare ale simptomelor, eficacitatea tratamentelor pentru persoanelor tinere, interacţiunea dintre tulburarea bipolară şi tulburarea cognitivă. Sunt multe aspecte pozitive în procesul de îmbătrânire ,relevante tulburării bipolare,cum ar fi aderenţa mai eficientă la tratament ,ameliorările asociate vârstei în reglarea emoţională.Printre rânduri ,ar fi mai bine să concluzionam discuţia despre efectele îmbătrânirii unei persoane ce suferă de tulburare bipolară, cu gândurile cuiva care a experimentat asta.

Un interviu cu David, un bărbat în vârstă de 69 de ani ,ce suferă de tulburare bipolară

David s-a născut în Massachussetts în anul 1943. A început să experimenteze primele simptome ale tulburării bipolare în primii 20 de ani de viaţă. Un internist i-a recunoscut boală, din cauza faptului că şi mama să suferise de aceeaşi afecţiune. David a fost spitalizat prima oară la vârstă de 24 de ani ,dar afirmă că ''în timp ce alţi pacienţi jucau volei ,sub influenţă tratamentului, eu am jurat să nu mă mai întorc''. Câteva din realizările din viaţă să ,includ diplomă de MBA şi cinci afaceri . David a remarcat că deşi era concediat de la multe locuri de muncă, el continuă să crească pe ''scară corporativă''. Este căsătorit de 40 de ani ,şi despre soţia să afirmă că ''a fost o adevărată sfânta care s-a confruntat cu durerile de inima şi durerile de cap cauzate de tulburarea bipolară ''.

Q. Ce s-a schimbat în tulburarea bipolară de când a început să te afecteze şi până acum ?

''Boală nu se schimbă. Experienţa mea s-a schimbat din cauza faptului că am învăţat nuanţele bolii ,pe măsură ce ciclurile acesteia se tot repetau''.

Q. Cum te descurci cu tulburarea bipolară în contextul în care există părţi bune şi rele în procesul de îmbătrânire ?

''Atâta timp cât îmi menţin viaţă ocupată, pot în mare parte să ţin depresia la distanţă sau măcar să o minimalizez.Printre activităţi ,am învăţat să-mi menţin sănătatea prin a-i ajută pe ceilalţi. Astfel că nu mă mai simt că o ''victima /ratat'' ,lucru care face parte din tiparul meu depresiv.  ''Îmblânzirea '' tulburării bipolare este extrem de importantă pentru a putea rămâne calm şi logic în faţa provocării de a îmbătrâni. Pot deveni deprimat doar prin focusarea la gândul că am o operaţie de cancer de prostată eşuat sau că rinichii mei cedează în urmă unui tratament cu litiul ,administrat cu 13 ani înainte să mă pot educa în privinţa hazardului de a-l utiliza. Desigur, când am început cu Litiul ,acesta era ''singurul joc din oraş''.

Q. Pe baza experienţei tale cu tulburarea bipolară, ce ''note de înţelepciune '' împărţi cu noi ?

Aveţi nevoie de o echipa în care să va încredeţi - psihiatru şi psiholog. Poate dura un timp până ce medicamentele îşi vor face efectul. 100 de ani de acum ,tratamentul pe care îl primim azi va fi considerat barbaric.

În momentele în care eşti bine, fă un pact cu cineva în care te încrezi şi care e lângă ţine des ,că să îţi atragă atenţia atunic când comportamentul tău deviază de la modul tău normal de a fi. Acesta e un concept de a primi ''răspuns'' privindu -te în ''oglindă''.

Trebuie să înţelegi că nu poţi aruncă o minge de baseball cu 100km /ora ,dar nu puteai face asta nici când aveai 20 de ani . Asta înseamnă că ''zilele bune '' s-au terminat- asta dacă au existat vreodată.

Nu te izola . Un grup precum DBSA va ajută să vedeţi că nu sunteţi singurii care se luptă cu această boală.Ascultaţi povestirile altora . Cumva , grupurile de sprijin deţin înţelepciunea pe care nu o veti găsi niciodată pe cont propriu.

Dacă crezi că oamenii te vor învinui sau te vor face de ruşine ,pentru că suferi de tulburare bipolară -  Nu-i nimic nou . - Încearcă să povesteşti cuiva. Când fac acest lucru, mă surprinde să aflu câte persoane cunosc o altă persoană care suferă de această boală.

Nu suntem ''slabi''. E nevoie de multă putere că să poţi trăi cu tulburare bipolară, mai multă decât crede o persoană obişnuită.

Încearcă să rămâi în moment .Învaţă să respiri adânc. Nu te panică ! Puţin umor ajută întotdeauna.

Sinuciderea este o soluţie permanentă a unei probleme temporare. Mai bine ,fă o plimbare sau fă orice te poate scoate din starea care se tot repetă în creierul tău.

Nu poţi înainta ,dacă te uiţi mereu înapoi.

Mulţumim mult lui David Z. care şi-a oferit timpul voluntar, pentru ca experienţa sa personală să îi ajute pe ceilalţi.

 

 

 

Relaţiile şi Viaţa de Familie Sănătoasă

De Ashley Aleem

 

 

Noi ,oamenii ,suntem creaturi natural sociabile. Interactionarea şi conectarea cu alte persoane fac parte din bunăstarea noastră, ceea ce înseamnă că neglijarea relaţiilor cu cei din jur pot reprezenta un detriment în sănătatea noastră mintală. Cei care sunt deja înclinaţi către reactivitate emoţională şi complicaţii comportamentale ,au o sensibilitate crescută faţă de primejdia relaţională şi sunt mult mai vulnerabili în faţă situaţiilor negative. Este principal să acordăm importantă sănătăţii relaţiilor noastre cu familia ,soţii ,prietenii ,pentru a menţine stabilitatea şi a ne ameliora sănătatea mintală.

 

Importantă relaţiilor de susţinere

 

Construirea şi menţinerea relaţiilor de susţinere formează părţi critice în bunăstarea noastră generală. Conectarea şi relaţionarea cu alte persoane reprezintă un scop , a fi ,a aparţine .Izolarea este un simptom de tulburare a sănătăţii mintale, mai exact, depresie. Când suferi de tulburare bipolară, nu este neobişnuit să te izolezi sau să te retragi atunci când te simţi deprimat. De aceea, este vital să menţii relaţiile cu ceilalţi, într-o perioada bună sau rea, pentru a preveni detaşarea completă în cele mai critice momente de nevoie.

Atunci când avem o relaţie strânsă cu familia şi prietenii ,primim şansa de a învaţă şi a creşte într-un grup de sprijin. Aceste relaţii ne ajută să ne putem împărtăşi fricile şi aspiraţiile , să ne bucurăm de activităţi pozitive, şi să fim consolati atunci când avem nevoie. O relaţie sănătoasă ne oferă şansă să putem chema pe cineva în ajutor într-un moment de criză. Dragostea şi sprijinul, dezvoltate într-o relaţie sănătoasă ,pot fi factori de ajutor în cazul recuperării dintr-un simptom al bolii mintale. Este firesc şi sănătos să cerem celor din jurul nostru ajutor pentru a ne recupera.

Mai mult, interacţiunea socială poate îmbunătăţi starea de spirit şi perspectiva de viaţă.

Activităţile recreaţionale sau conversaţiile sociale cu alţii pot dezvoltă emoţii pozitive şi pot alungă sentimentele negative. Relaţiile pozitive aduc bucurie în vieţile noastre, iar o viaţă satisfăcătoare poate diminua simptomele unei tulburări mintale, inclusiv tulburarea bipolară.

Cum să îmbunătăţim relaţiile cu familia ?

Atunci când ne luptăm cu o tulburare mintală ,relaţiile cu cei din jur au de suferit. Cei care ne sunt mai apropiaţi ,cum ar fi soţul/soţia, copiii, părinţii ,fraţii , se simt îndepărtaţi.  Ne detaşăm de aceştia, lucru care duce la o stare agravată de sănătate mintală.Atunci când stresul şi anxietatea cresc, ne batem joc, ne izolăm sau ne închidem în noi. Acest fapt alimentează stresul şi instigă furia şi resentimentele faţă de cei dragi. În schimb, cerând ajutor şi conectandu-ne cu cei apropiaţi ,ne ajutăm pe noi înşine să luptăm cu stresul şi să întărim legăturile. Sprijinindu-i pe cei iubiţi atunci când se confruntă cu o problemă şi permiţându-le să ne fie aproape la nevoie , ne ajută să întărim relaţia cu familia.

Cel mai bun moment în care putem să punem în aplicare această atitudine ,este atunci când nu ne aflăm într-o criză maniacală sau depresivă. Mai mult, este important să îmbunătăţim această legătură,înainte de a suferi o criză. Încercaţi să va angrenaţi în activităţi plăcute ,în mod regulat. Plimbaţi-va împreună, iniţiaţi conversaţii interesante, oferiţi-va sprijinul reciproc în atingerea unui ideal sau realizare.Menţinerea unei conexiuni în perioada de stabilitate ,vă va ajută să fiţi puternic şi pregătit în perioadele grele ce urmează să vină.

Dacă deja relaţia cu un membru al familiei este alterată, trebuie să luaţi decizia dacă  sau dacă nu o veţi ameliora.'' Merită această relaţie să fie salvată ? A fost o relaţie sănătoasă de la început ? Dacă o veţi ameliora , va aduce ceva pozitiv în viaţă dumneavoastră ?Dacă da, atunci e cazul să va reconciliaţi şi să mergeţi mai departe. Acest fapt va ajută să realizaţi care va sunt slăbiciunile ,cât şi ale altor persoane.'' Va trebui să faceţi o alegere în privinţa căror comportamente vor fi restricţionate pentru a preveni o altă injurie adusă relaţiei. Va fi un lucru dificil de făcut .Dacă relaţia este importantă pentru dumneavoastră, va merită efortul.  La nevoie ,puteţi apela la terapie pentru a va asista în procesul de reconciliere.

Dacă sunteţi serios în privinţa menţinerii şi îmbunătăţirii legăturilor cu familia, şi chiar dezvoltarea de noi relaţii, trebuie să aveţi grijă la două lucruri: educaţia celorlalţi în privinţa tulburării bipolare şi conştientizarea impactului pe care îl aveţi asupra celor dragi. Fără o înţelegere reciprocă, viitorul relaţiilor dumneavoastră se află în primejdie.

Educaţie despre tulburarea bipolară

Poate unul din cele mai importante aspecte în îmbunătăţirea relaţiei ,în urmă alterării cauzate de un simptom al tulburării mintale, este educaţia despre tulburarea bipolară. Desigur, trebuie să căutaţi informaţii despre tulburarea bipolară în interes propriu, dar trebuie să va asiguraţi că şi cei dragi sunt educaţi în privinţa condiţiei dumneavoastră. Cu cât mai multe cunosc ,cu atât vor fi mai pregătiţi pentru a va ajută la nevoie. În adiţie, vor fi mai puţin înclinaţi să judece comportamentul sau reacţiile pe care le dezvoltaţi într-o criză.

Educaţi-va soţul/soţia în privinţa diagnosticului sănătăţii dumneavoastră mintale .Deşi este normal că un cuplu să aibă perioade de comunicare scăzută sau intimitate, este foarte probabil că aceste perioade să fie agravate de simptomele tulburării bipolare.  Angrenaţi-va într-o discuţie cu soţul/soţia,pentru a-i explică diagnosticul şi pentru că acesta să poată ajută la îndepărtarea efectelor negative pe care boală le poate manifestă asupra relaţiei conjugale.  Cărţile despre tulburare bipolară pot fi benefice ,însă e mult mai bine să îi explicaţi experienţă prin care treceţi . Dacă este posibil ,şi dorit, invitaţi-va soţul/soţia la o sesiune de terapie ,pentru că el/ea să poată primi informaţiile medicale de la medicul dumneavoastră. Terapia de cuplu poate ajută la soluţionarea grijilor şi la îmbunătăţirea legăturii cu soţul/soţia.

Rugaţi un membru de familie să va acompanieze la o şedinţa cu doctorul ,acolo poate primi informaţii de la un cadru profesional. Desigur, înainte de toate acestea, veţi cere aprobarea şi sprijinul terapeutului ,în privinţa acestei şedinţe. Permiteţi-i terapeutului să va asiste în procesul de explicare şi în manipularea reacţiilor de după, deoarece situaţia se poate dovedi a fi dificilă. Procesul de psiho-educaţie ,va oferi membrilor familiei o mai bună comprehensiune a situaţiei cu care va confruntaţi. Acceptarea diagnosticului îi va ajută să înţeleagă anumite moduri de comportament care au dus la prejudiciul dinamicii familiale. Le va oferi metode de asimilare şi de reacţie.

Cât despre copii şi adolescenţii din familie, angrenarea în procesul de comprehensiune ar putea reprezenta un detriment. Discutaţi cu terapeutul ,în privinţa căror membri ai familiei trebuie să aibă cunoştinţă despre boală dumneavoastră, astfel încât să fie pregătit să intervină şi să va ofere sprijin la nevoie. Există multe cărţi disponibile pentru tineri sau bătrâni pentru a ajută la educare.

Reţineţi că este normal că un copil să aibă dificultăţi în a înţelege motivele aflate în spatele comportamentului dumneavoastră, când experimentaţi simptomele. Încercaţi să purtaţi o discuţie calmă şi compătimitoare cu copilul dumneavoastră. Explicaţi-le că un comportament pe care l-aţi exercitat ,nu semnifică lipsa de iubire.Arătaţi- le că sunteţi aproape de ei ,că părinte. '' Acţiunile de astăzi suprimă faptele de ieri''. Încercaţi să raportaţi discuţia cu vârstă copilului. Dacă sunt capabili de a înţelege mai mult decât un concept abstract ,angrenaţi-i în educaţia despre tulburarea bipolară, alături de consort sau alt membru adult al familiei. Ar putea fi benefic pentru copil ,să îl alăturaţi terapiei de familie ,pentru a-l ajută să proceseze emoţiile şi reacţiile.

 

Impactul dumneavoastră asupra altora

 

Atunci când ne aflăm în mijlocul unei probleme de sănătate mintală, devenim ignoranţi de impactul nostru asupra altora. Percepţia noastră despre noi înşine este îndoită, iar credinţele şi comportamentul, de obicei iraţionale.Spunem şi facem lucruri pe care în mod normal nu le-am face.Nu înţelegem de ce persoanele din jur nu văd sau gândesc că noi. Ne zăpăceşte că alţii nu sunt de acord cu noi, necondiţionat. Apoi, când ne simţim mai bine ,suntem învăluiţi de sentimente de regret, vină şi resentimente. Şi nu putem înţelege de ce ei nu ne pot ierta. De ce nu pot fi acolo pentru noi ,să ne sprijine ,să ne iubească ?

Este posibil să fi acţionat într-o manieră care să fi afectat persoanele din jur. Aşa cum ne confruntăm cu probleme cauzate de boală noastră, şi ei se confruntau cu comportamentul nostru. Aşa cum noi am devenit înspăimântaţi, furioşi sau derutaţi ,aşa şi ei. Nu putem combate simptomele tulburării mintale peste noapte şi nici ei nu pot uită şi merge mai departe aşa uşor. Le cerem să ne înţeleagă ,să aibă răbdare, să ne ofere timp. Trebuie să returnăm acest favor. Relaţiile sunt reciproce.

Fiţi conştient de faptul că acţiunile noastre au un impact asupra celor din jur. Îi apropiem şi îndepărtăm pe cei mai apropiaţi de noi ,soţ ,copil ,cei mai buni prieteni , şi este normal că şi ei să reacţioneze. Pe măsură că încercaţi să va îmbunătăţiţi starea de sănătate şi să ţineţi la distanţă simptomele, fiţi conştient de cum sunt percepute acţiunile dumneavoastră în faţă altora.Cereţi asistenţă de la un medic specializat în sănătatea mintală ,pentru a creşte grijă faţă de acţiunile şi reacţiile dumneavoastră.

 

Dezvoltaţi Relaţii de Prietenie Sănătoase

În viaţă de zi cu zi ,este important să ţinem în jur persoane pozitive, încurajatoare ,pe care să ne putem sprijini la nevoie. De ce am dori să avem o relaţie cu o persoană negativă, ostilă sau răuvoitoare ?În schimb, încercaţi să va înconjuraţi cu oameni cu care simţiţi o conexiune, care au ceva de oferit.

O cale eficientă de a cunoaşte oameni noi ,este să participaţi la activităţi care va plac sau să va includeţi în grupuri sociale. O ora de sport, un club recreaţional sau o simplă cafea cu un coleg de serviciu poate fi începutul unei noi prietenii. Concentraţi prietenia în jurul intereselor comune, cum ar fi hobby-urile sau vocaţiile; astfel puteţi întări ferm prietenia. Evitaţi activităţile care pot induce stresul sau anxietate ,în schimb, încercaţi-le pe cele care va aduc satisfacţie. Dacă simţiţi că noul prieten va instigă sentimente de stres sau anxietate, retrageţi-va din acea prietenie. Ţineţi minte să stabiliţi nouă relaţie de prietenie pe fundaţia unei comunicări deschise şi a respectului reciproc pentru a stabili limitele unei prietenii de susţinere.

 

Alegerea unui Partener de Viaţă

 

Atunci când începeţi o relaţie romantică, cel mai important lucru de reţinut este că ambele părţi sunt responsabile în mod egal ,de funcţionarea relaţiei.Cel mai important aspect este că o relaţie romantică de succes ,este concepută pe baza respectului reciproc; asta înseamnă că ambii parteneri trebuie să menţină o imagine pozitivă şi considerată faţă de celălalt. Atunci când sunteţi cu partenerul ,simţiţi că nevoile personale va sunt neglijate ? Simţiţi că spaţiul personal va este invadat ? Simţiţi că partenerul va îndepărtează sau va ţine la distanţă ? Va simţiţi că şi cum dreptul la libertate şi la alegere v-au fost revocate ? Aţi fost vreodată rănită intenţionat de către partenerul de viaţă, fizic sau emoţional? Va simţiţi controlat ? Dacă aţi răspuns cu DA la oricare din aceste întrebări ,atunci s-ar putea că partenerul dumneavoastră să nu va ofere respectul pe care orice persoană îl merită.  Acum, aruncaţi o privire asupra dumneavoastră:  I-aţi restricţionat partenerului drepturile sau nevoile personale ? Le-aţi neglijat sentimentele sau cererile ? Dacă nu îi oferiţi respect partenerului dumneavoastră, nu veţi primi înapoi .Nu puteţi avea aşteptări că această relaţie să reziste în timp.

O relaţie sănătoasă şi de durata se bazează pe interesul mutual şi reciprocitate. Ambii parteneri trebuie să investească în relaţie ,pentru că această să dureze. În mod cert, o relaţie stabilă se va dezvoltă treptat, de la curiozitate la afecţiune adevărată,la ataşament sincer. Când ambii parteneri avansează în acelaşi ritm ,se creează un nivel reciproc de învestire a sentimentelor.Atunci când ne alegem un partener, dacă observăm că celălalt nu este la fel de implicat în bunăstarea voastră, în interese sau sentimente ,precum dumneavoastră, atunci s-ar putea că relaţia să nu funcţioneze. Dacă simţiţi că pe parcursul relaţiei ,dezvoltaţi sau simţiţi o investiţie egală a sentimentelor, atunci relaţia este reciprocă şi viabilă că relaţie pe termen lung.

Odată ce respectul şi sentimentele investite sunt reciproce, puteţi lua în considerare alţi factori de valoare. Luaţi în considerare interesele şi hobby-urile, în adiţie cu planurile de viitor. Va doriţi o familie ? Preţuiţi educaţia ? Sunteţi o persoană deschisă şi zgomotoasă sau închisă şi tăcută ? Va plac activităţile în natură sau sunteţi o persoană comfortabila ? Acum , întrebaţi-va dacă interesele şi valorile partenerului ,se aliniază cu ale dumneavoastră . Dacă toate aceste aspecte ale unei relaţii de succes sunt prezente în a dumneavoastră, atunci puteţi continuă cu cea mai grea parte.

Fiind o persoană diagnosticată cu o tulburare mintală, este important că dumneavoastră să primiţi sprijin şi ajutor de la persoanele apropiate, în special ,partenerul de viaţă. Explicaţi-i partenerului despre tulburarea bipolară şi ce implică. Educaţi-va partenerul despre importantă respectării unui tratament medicamentos şi consultaţiile periodice efectuate de un medic specialist, pentru că el/ea să va poată susţine în lupta cu această boală. Este normal să doriţi să discutaţi despre zbuciumul personal, cum ar fi episoadele maniace sau depresive, pentru că ei să ştie la ce să se aştepte sau cum să fie de ajutor într-o perioada de separare. În funcţie de nivelul de comfort , puteţi dezbină discuţia pe teme minore. Puteţi cere ajutor din partea terapeutului ,pentru a putea dezbate planurile şi experienţele pe care le împărtăşiţi.  De-a lungul acestei discuţii importante cu partenerul de viaţă, încercaţi să găsiţi semne de înţelegere ,compasiune şi susţinere. Dacă nu consideraţi că această persoană va respectă sau va judecă prin prisma diagnosticului, atunci el/ea nu merită să-i acordaţi timpul dumneavoastră. Dacă va jigneşte sau descurajează , sau dacă va simţiţi degradată, ar fi mai bine să va retrageţi din acea relaţie. Încă o dată, cereţi sprijinul centrului de asistenţă dacă simţiţi nevoia. Dacă totuşi partenerul dumneavoastră se arată interesat şi preocupat , atunci este posibil că el/ea să dorească să înveţe despre tulburarea bipolară ,să va susţină şi să va consoleze în această lupta. Felicitări, aţi găsit partenerul cu care puteţi formă o relaţie pe termen lung.

Menţinerea unei Relaţii

În orice relaţie există suişuri şi coborâşuri. Există un declin natural şi un flux , manifestat în orice interacţiune pe termen lung, indiferent dacă e de natură romantică sau platonică . Cheia este să te aştepţi şi să accepţi că aşa cum există perioade bune, există şi perioade rele. Cu toate acestea, dacă nu aveţi grijă ,puteţi rămâne prinşi în perioada rea. E nevoie de timp şi energie pentru a menţine o relaţie puternică. Deci ? Cum trecem peste încercări ? Urmând aceşti paşi critici.

Implicaţi-vă

Iniţial ,în relaţie, căutaţi să găsiţi ''teritoriu comun'' prin interesele şi principiile pe care le împărtăşiţi, pentru a stabili respectul şi reciprocitatea. Pe măsură ce relaţia avansează, trebuie să va menţineţi implicaţi pentru că această relaţie să continue să se dezvolte. Petreceţi timp bucurându-vă de activităţile care vă aduc satisfacţie amândurora. Luaţi în considerare o varietate de activităţi , pe timp de zi sau noapte. Gândiţi-va ce activităţi va aduc satisfacţie împreună. Dacă sunteţi persoane active, alăturaţi-va unei ligi sportive împreună. De asemenea, interesaţi-va despre activităţile cotidiene ale partenerului. Discutaţi despre locul de muncă şi experienţele fiecăruia.Demonstrând interes real în cealaltă persoană ,este un mod eficient de a vă susţine implicarea într-o relaţie.

Exprimaţi-vă Emoţiile şi Păstraţi Comunicarea Deschisă

Orice persoană experimentează o varietate de emoţii de-a lungul vieţii. În anumite zile, te simţi într-o stare mai pozitivă decât alte persoane, iar în alte zile te vei simţi la pământ şi supărat. Într-o relaţie sănătoasă, vi se va permite să discutaţi despre grijile şi despre planurile dumneavoastră. Dacă aţi stabilit bazele respectului reciproc, ar trebui să reuşiţi să comunicaţi cu uşurinţă despre frustrările dumneavoastră ,fără să vă simţiţi dat la o parte sau ignorat. Este important să discutaţi despre reacţiile emoţionale pe care le resimţiţi în relaţie. Faceţi-va cunoscute îndoielile şi supărările într-un mod respectabil ,cu intenţia de a găsi o soluţie. De asemenea, nu neglijaţi să articulaţi satisfacţia experienţelor pozitive personale pe care le împărtăşiţi.  Comunicaţi despre emoţiile pozitive şi negative ,în mod egal, pentru a va exprimă respectul şi aprecierea faţă de partener, şi pentru a va permite să discutaţi probleme mai apăsătoare într-un mod mai eficient. De exemplu, dacă va exprimaţi bucuria pentru cadoul primit din partea acestuia ,va va fi mai uşor să îi spuneţi că v-aţi simţit dezamăgită că el nu a ţinut cont de cadoul pe care dumneavoastră i l-aţi făcut.

Amintiţi-va ,tulburarea bipolară este o tulburare a stărilor. Sunteţi mai predispus la schimbări emoţionale decât o persoană obişnuită. Că persoană diagnosticată cu tulburare de comportament, trebuie să cunoaşteţi metodele de ajutor şi asistenţă pentru a preveni declanşarea unui episod depresiv sau maniacal. O metodă preventivă efectivă este să va împărtăşiţi emoţiile ,în mod regulat, cu cei din grupul dumneavoastră de susţinere, în care este inclus partenerul de viaţă. Amintiţi-va ,partenerul ţine la sentimentele dumneavoastră şi a demonstrat voinţă de a va fi alături. Nu trebuie să va fie frică să va procesati emoţiile şi gândurile înainte că acestea să devină copleşitoare.

Comunicandu-va grijiile pe măsură ce acestea apar, în mod special cele relaţionate direct cu relaţia dumneavoastră, va va ajută să preveniţi un episod de criză. Poate va gândiţi că înăbuşirea problemei va duce la dispariţia ei, însă acest lucru este doar o concepţie greşită. Problema se va descompune în altele ,astfel punându-va relaţia şi sănătatea mintală în pericol. Încă o dată, ignorând factorii de stres ,riscaţi să declansati  un episod al tulburării bipolare. Acest lucru va agrava deteriorarea relaţiei. Vociferaţi-va grijile ,cât şi satisfacţiile.Este un mod de a va exprimă respectul continuu pe care îl purtaţi partenerului şi relaţiei în sine. Întotdeauna puteţi cere ajutor în cadrul grupului de sprijin pentru a primi sfaturi şi asistenţă. Cu toate acestea, partenerul de viaţă este cel mai semnificativ sprijin, aşa că încercaţi să folosiţi acest sprijin aşa cum este indicat.

Cum rezolvăm un conflict ?

Atunci când emoţiile sunt înăbuşite şi grijile sunt ignorate, problema se intensifică în sinea dumneavoastră, provocând o ''explozie '' . Când acest lucru se întâmplă, cel mai bun lucru de făcut este sa confruntaţi conflictul în mod direct. Deschideţi liniile de comunicare cu interes şi comprehensiune pură. Ascultaţi părerile partenerului şi luaţi-le în considerare în cea mai bună măsură. Răspundeţi cu calmitate. Vociferaţi-va preocupările şi prezentaţi o metodă de soluţionare. De exemplu ,dacă partenerul nu petrece destul timp împreună, mai întâi ascultaţi-i versiunea. Poate se simte acaparat la locul de muncă, de aceea ajunge acasă târziu în noapte, iar apoi doreşte doar să se culce. Ascultaţi-i cu adevărat versiunea. Luaţi-i în considerare experienţă .Apoi prezentaţi o metodă de soluţionare. Poate puteţi plănui o ieşire sau să petreceţi un weekend împreună, atunci când el/ea se vor simţi mai odihniţi şi va pot oferi atenţia dorită. Sau puteţi să-i oferiţi partenerului ocazia să discute despre frustrările sale, pentru a înlătura sentimentul de anxietate. Cereţi-i partenerului de viaţă să sugereze o soluţie. Dacă se întâmplă să experimentaţi o criză , puteţi sugera că aceste discuţii să aibă loc în momentul în care va veţi simţi mai bine.

Păstrarea Indiviualitătii

Un aspect rar luat în considerare atunci când dorim să menţinem o relaţie romantică sănătoasă este importanţa conservării individualităţii. Deşi dumneavoastră sunteţi una din cele două persoane din relaţie, sunteţi înainte de toate un individ cu propria gândire, valori ,nevoi şi interese. Deşi va respectaţi partenerul şi îi luaţi în considerare sentimentele şi cererile ,nu trebuie să va neglijaţi . Relaţiile sănătoase sunt reciproce. De aceea ,cererile individuale trebuiesc respectate şi luate în considerare. Dacă nu se întâmplă acest lucru, este cazul să deschideţi o linie de comunicare şi exprimaţi-va emoţiile.

O metodă foarte eficientă în conservarea individualităţii este prin stabilirea limitelor ,încă de la început. Deşi dumneavoastră ,cât şi partenerul împărtăşiţi interese comune, activităţi în care va angrenaţi împreună, pentru a va îmbunătăţi şi menţine relaţia, trebuie să aveţi şi interese independente de ale partenerului. Este foarte probabil să aveţi hobby-uri şi moduri de distracţie diferite. Acceptaţi-le. Este normal să vreţi să urmaţi un curs de olărit, în timp ce partenerul urmează un curs de informatică. Este normal să aveţi timp dedicat pentru dumneavoastră şi pentru nimeni altcineva. De fapt, este necesar să faceţi acest lucru. Menţinerea intereselor şi activităţilor separate de ale partenerului susţine simţul de sine şi autonomie, care vor reprezenta un beneficiu pentru relaţie.

Chiar mai mult, pentru o persoană care suferă de tulburare bipolară, este important să aveţi grijă de sine pentru a preveni riscul dezvoltării simptomelor, inclusiv un episod maniacal sau depresiv.  Faceţi-va timp pentru a va satisface nevoile personale, inclusiv menţinerea sănătăţii fizice, care are un impact direct asupra sănătăţii mintale. Faceţi exerciţii de câteva ori pe săptămâna. Odihniţi-va sau relaxaţi-va după programul de muncă. Urmăriţi serialul preferat, faceţi o plimbare ,oferiţi-va un masaj. Desigur ,este complet acceptabil că oricare din aceste activităţi să fie independenţa de partenerul de viaţă, ajutând la conservarea identităţii.

Reţineţi întotdeauna, că dacă nu aveţi grijă de binele dumneavoastră, incluzând stabilirea limitelor, menţinerea hobby-urilor separate de ale partenerului, angrenarea în activităţi plăcute sinelui. Altfel, veţi fi ''slab echipat'' în menţinerea unei relaţii romantice sănătoase şi a unei relaţii romantice sustentive . Aşa cum o relaţie toxică va pune în pericol sănătatea mintală, la fel şi o stare de sănătate precară afectează sănătatea relaţiei.

Nutriţia de Susţinere

De Karen Freeman

 

 

Alegerea unei diete sănătoase poate părea o simplă atribuţie, însă atunci când ne confruntăm cu tulburarea bipolară, alegerea nutriţiei adecvate poate prezenţa o provocare. Din cauza numeroaselor variabile ,cum ar fi schimbarea stării de dispoziţie sau tratamentul medicamentos, trebuie să acordăm o importantă mărită în implementarea unei nutritii de susţinere şi a unui stil de viaţă sănătos.

Deseori când ne confruntăm cu sentimente sau emoţii instabile, reacţia naturală este să mâncăm în încercarea de a potoli aceste emoţii. Stările instabile, precum tulburarea bipolară, pot cauza dificultăţi în menţinerea unei diete şi a unui comportament alimentar sănătos. Cu toate acestea, sunt anumite recomandări nutritive şi instrucţiuni care ne pot asista în cazul menţinerii unui stil de viaţă sănătos. Cea mai importantă regulă este să mâncăm pe baza unui program bine stabilit pentru a oferi energie în mod continuu ,corpului nostru.

Programarea Meselor

Corpul nostru dezvoltă senzaţia de foame o dată la patru ore. Cunoscând aceste intervale de timp, suntem ajutaţi să facem diferenţa între  senzaţia de foame adevărată şi indicii de emoţie care declanşează poftă de a mânca înainte de a simţi nevoia.

Starea de înfometare adecteaza starea de spirit. Anumite semnale şi simptome ,cum ar fi glicemia scăzută , includ iritabilitatea ,nerăbdarea şi anxietatea, migrenele, letargia sau hiperactivitatea. Dacă nu v-aţi hrănit suficient şi au trecut câteva ore de la ultima masă, corpul dumneavoastră se pregăteşte pentru supra-alimentare. De aceea ,menţinerea unui obicei de a mânca la fiecare patru ore va diminua şansele de suprasaturaţie şi va ajută la menţinerea unei stări stabile.

În general, carbohidraţii ,au nevoie de o ora pentru a fi digeraţi. Alimentele bogate în carbohidraţi includ cerealele integrale, fructele, legumele , fasolea şi lintea. Carbohidraţii mai puţin prelucraţi sunt mai bogaţi în fibră, şi sunt absorbiţi în tractul digestiv mai încet ,astfel că senzaţia de foame revine mai lent.

Carbohidraţii reprezintă sursă primară de energie necesară funcţionarii creierului şi a creşterii masei musculare. Glucoză este digerată secundar, fenomenul numindu-se metabolism de defalcare a carbohidraţilor. Aceştia sunt absorbiţi mai rapid decât alţi macronutrienti , proteine şi lipide. Astfel că ,dacă consumăm o masă uşoară , cum ar fi pâine prăjită şi fructe sau lapte cu cereale ,procestul de digestie durează aproximativ o ora, fiind posibil să simţim foamea în decursul următoarelor 2 ore. De aceea, este important că mesele noastre să conţină în mod echilibrat ,carbohidraţi, proteine şi grăsimi pentru a alungă senzaţia de foame pentru 3-4 ore.

Rolul Proteinelor şi al Carbohidraţilor în Planificarea Programului de Alimentaţie

Alimentele bogate în proteine, carnea ,peştele ,ouăle şi produsele lactate, sunt digerate în  aproximativ două ora. Lipidele acompaniază toate alimentele bogate în proteine, şi de aceea ,senzaţia de foame revine pe parcursul a trei ore. Grăsimile adiţionale sporesc gustul ,saţietatea şi saturatia.

Alte variabile care contribuie la senzaţia de saturaţie şi respectarea orarului de masă ,include cantitatea şi conţinutul lipidic al meselor ,că şi factorii de activitate şi exerciţiu. Deşi mesele excesiv de bogate în proteine,carbohidraţi şi grăsimi naturale, cum ar fi mâncărurile prăjite, pot alungă senzaţia de foame până la 5 ore sau mai mult, sunt de asemenea un indicator că densitatea nutritivă şi calorică a depăşit nevoia corpului, lucru ce rezultă de multe ori în creşterea în greutate.

Desigur, factorii emoţionali pot afecta sentimentul de foame; atunci când ne aflăm într-o faza maniacală simţim mai puţin dorinţa de a mânca, iar într-o stare depresivă ,simţim mai acum senzaţia de foame. Deşi este imperativ să ascultăm şi să onorăm nevoile corpului nostru şi ale indiciilor de foame, la fel de important este să controlăm aceste dorinţe atunci când nu este necesar să mâncăm .În mod ideal , balanţă indiciilor de foame corespunde cu adevăratele nevoi nutriţionale. Atunci când avem de-a face cu un dezechilibru, este important să mâncăm o dată la patru ore ,pentru a menţine glicemia ,starea de spirit şi energia la un nivel stabil.

Cantitatea Necesară de Proteine şi Carbohidraţi

După ce am absolvit facultate cu o diplomă BS în Dietetică , eram sigur că sunt expert în a răspunde la această întrebare. Ani de-a rândul , am tot repetat pacienţilor despre importantă de a consumă proteine la fiecare masă, altfel riscăm să nu aprovizionăm corpul cu celulele necesare formării masei musculare. M-am înşelat. Am învăţat mai târziu că aminoacizii se unifică în interiorul corpului şi putem reţine formaţiuni de aminoacizi în corpul nostru ,până la 3 zile.Pe măsură ce primim cei 8 aminoacizi esenţiali ,dintr-o varietate de mâncăruri, corpul nostru îşi reface masă musculară în fiecare zi şi îşi împlineşte nevoia celulară de proteine.

Legumele, cerealele, fasolea ,lintea ,sunt cultivate în pământ şi de aceea reprezintă o sursă de carbohidraţi. Toate conţin,de asemenea, proteine , cam 2-8 grame pe cupa servită.  Mesele tradiţionale ,unde mâncarea reprezintă un sprijin temeinic pe durata zilei, datorită combinaţiei dintre proteine şi legume.  Bucătăria mexicană se bazează pe mâncăruri consistente în orez şi fasole. Dacă orezul este amestecat cu fasolea, fiecare ingredient afectează conţinutul proteinic al celuilalt, rezultatul final fiind  un ''8'' complet al aminoacizilor esenţiali.

Pentru a explică în detaliu şi a calcula nevoile personale de proteine şi carbohidraţi, doza zilnică recomandată este de 0.8 grame proteine/ kilogram din greutatea corporală.

Doză recomandată de proteine ,în cazul unei persoane active ,variază între 1.2-2.0 per kilogram al greutăţii corporale , iar în cazul unei persoane non-active este de 4-6 oz pentru femei, 7-10 oz pentru bărbaţi.

8 oz./ zi este echivalentul unui peste fript ,la restaurantul dumneavoastră preferat, 3 oz este o bucată de mărimea unui pachet de cărţi ,iar 1 oz are mărimea unui deget.

Carbohidraţii, cum am menţionat mai devreme, sunt folosiţi că sursă primară de energie pentru musculatura noastră şi a funcţionării creierului. Epuizarea carbohidraţilor are loc după epuizarea lichidului şi este prima sursă de oboseală. Pentru a calcula masă carbohidrata necesară , trebuie să luăm în considerare dacă suntem o persoană activă sau sedentară.

Stil de viaţă sedentar, activitate zilnică minimă = 1-2 g/ kg din greutatea corporală

Activităţi uşoare, plimbări lejere, activităţi casnice = 2-3 g kg din greutatea corporală

30-60 minute de exerciţii regulate ,în fiecare zi =3-4 g/kg din greutatea corporală

1 ora de exerciţii/zi= 5g/kg din greutatea corporală

2 ore de exerciţii/ zi = 8 g/ kg din greutatea corporală

+3 ore de exerciţii /zi =10 g/kg din greutatea corporală

Folosind aceste reguli ,putem crea un meniu care să conţină proteinele şi carbohidraţii necesari unui individ cu greutatea de 70 de kilograme, angrenat în activităţi fizice ,30 de minute ,în fiecare zi.

Instrucţiuni de Selectare a Alimentelor

Alegeţi majoritatea alimentelor din surse de plante : fructe, legume, fasole, cereale integrale. Idealul ar trebuie să fie de zece ori mai mare de o cupa de fructe sau legume, servite pe zi. Formaţi porţii mici de mâncăruri slabe, bogate în proteine; peştele ,păsările de curte şi laptele cu conţinut scăzut în grăsimi sau iaurtul. Folosiţi uleiuri sănătoase ; uleiul de peste, uleiul de măsline ,alunele, untul de arahide şi avocado în locul uleiurilor nocive. Evitaţi mâncărurile prăjite, acizii graşi.

Consumaţi apă şi băuturi slab calorice, fără conservanţi sau îndulcitori. Folosiţi îndulcitori naturali ,cum ar fi portocală, castravetele, lămâia, limeul. Limitaţi sau evitaţi consumarea lichidelor ce conţin calorii. De exemplu ,este preferabil să mâncaţi 3-4 portocale decât să beţi un pahar de suc de portocale care necesită stoarcerea a 3-4 portocale.

Exemplu de meniu pentru:

O femeie de 65 kg, exerciţii de 30 minute/zi

cantitatea necesară de carbohidraţi este de 3-4 gm/ kg din greutatea corporală= 180-240 gm

cantitatea de proteine necesare este de 1.2-1.5 gm= 7-9 oz ( 72-90 gms)

9 AM

- 1/2 suc de afine

-8 oz de ciocolată caldă

-1 ou

-1 oz brânză

-1 felie de pâine prăjită

-1 nectarină

 

10 AM

-1 felie pâine prăjită

-1 T unt de alune

 

12.30 PM

-1 banană

-1 ceaşcă de brânză de vacă

 

3 PM

-2 T stafide

-1/2 cupa de fulgi de ovăz

-3/4 cereale Cheerios sau Shredded Wheat

-2T germeni de grâu

-1 cană lapte degresat

 

5.30 PM

-1 tortilla

-o cupa de fasole

-1/2 cupa de orez

-1 oz brânză

-1 oz fasole verde

salsa

 

8.30 PM

-8 oz de lapte degresat şi 3 biscuiţi

TOTAL

proteine               96g              21%

carbohidraţi         266g            59%

grăsimi                 40g              20%

 

Ce cantitate de grăsimi naturale şi ce fel de grăsimi necesită organismul nostru ?

Jurnalul Asociaţiei Dietetice Americane

Volumul 111, tema 5, Mai 2011 , '' Marea Dezbatere a Grăsimilor: O privire îndeaproape asupra controversei''. Deşi nu s-a ajuns la un consens concludent ,în privinţa conţinutului ideal de grăsimi în cazul unei diete sănătoase, sunt acceptate următoarele aspecte:

* Echilibrul caloric este important pentru menţinerea sănătăţii şi a greutăţii corporale ideale; că şi consumul sănătos de compuşi graşi recomandaţi de Dietary Guidelines for Americans ,2010

* Raţia totală de lipide nu este la fel de importantă că tipul de lipide consumate.

* Acizii graşi omega-3 sunt benefici şi ar trebui incluşi în dietă cel puţin de două ori pe săptămâna.

*Acizii graşi sunt nesănătoşi şi ar trebui să fie cosumati în cantităţi minime deoarece scad nivelul de colesterol HDL şi cresc nivelul de colesterol total .

Mai specific ,putem obţine aceste ţeluri prin limitarea total de la aportul de grăsime,prin reducerea grăsimilor săturate ,care sunt grăsimi găsite în cărnuri , untură , mâncăruri prăjite sau uleiuri hidrogenate. În schimb, putem consumă grăsimi ''sănătoase'' cum ar fi grăsimile monosaturate, alunele ,uleiul de alune, seminţe,avocado ,tofu şi măsline ,şi acizii graşi Omega-3 care se găsesc în peste, seminţe de în ,nuci şi uleiul de răpită.

Câteva metode utile pentru a asigura cantitatea de grăsimi ''sănătoase'' în dietă noastră, includ următoarele :

* adăugaţi 10-20 de alune într-un iaurt degresat, sau că ''dressing '' pentru salate, stropind salată cu ulei şi oţet, în loc să turnaţi.

* stropiţi vs turnaţi toate uleiurile.

* adăugaţi avocado pentru a oferi savoare salatelor şi sandwich-urilor.

* includeţi sandwich-urile cu unt de alune că o opţiune de masă.

Acizii graşi Omega 3 şi alte suplimente

Acizii graşi Omega-3 conţin acid eicosapentaenoic (EPA) şi acid docosahexaenoic (DHA).  EPA şi DHA sunt acizi graşi esenţiali ,îi găsim în peştele de apă sărată. EPA şi DHA joacă un rol important în funcţionarea corpului ,a creierului în special. Poveştile bătrâneşti ,de a bea ulei de cod pentru a mari imunitatea, a scădea inflamatia , previn bolile şi optimizează funcţionarea creierului, sunt azi un fapt demonstrat pe baza ştiinţei ,din moment ce au conţinut crescut de acizi graşi n-3.

Dietary Guidelines for Americans ,2010, recomandă 4oz de peste, de două ori pe săptămâna , însemnând aportul de 250 mg/zi de acizi graşi n-3. Studiile asupra beneficiilor sănătăţii mintale ,în cazul suplimentării cu acizi graşi n-3 în doză de 5-15,000 + mgs doză zilnică. Această cantitate enormă este imposibil de consumat într-o dietă de alimentaţie sănătoasă  fără suplimente adiţionale. De aceea, adăugând acizi graşi n-3  pentru a suplimenta  doză de 1-2 grame de EPA şi DHA, obţinem rezultate benefice în cazul pacienţilor bipolari care manifestă semne persistente de iritabilitate; reduce factorii de iritabilitate din starea de spirit. Cu toate acestea, este recomandabil să discutaţi despre grijile şi beneficii folosirii acestor suplimente, cu doctorul dumneavoastră.

Exerciţii

Exerciţiile sunt o componentă importantă în menţinerea unui stil de viaţă sănătos. Adiţional beneficiilor asupra sănătăţii, un program de exerciţii de rutină creşte nivelul de endorfine al creierului ,astfel îmbunătăţind starea de spirit a unei persoane. Folosiţi graficul de exerciţii din această carte ,pentru a începe o rutină. Consultaţi-va cu doctorul care va tratează ,înainte de a începe orice program de exerciţii.

Consumaţi Apă

Corpul nostru conţine 61.8% apă din totalitatea masei corporale. De aceea, este important să consumăm cel puţin 8 pahare de apă ,zilnic.  De multe ori, corpul ne păcăleşte să credem că ne este foame când de fapt ,tot ce simţim este sete. Consumaţi mai multă apă şi veţi mânca mai puţin .

Cât despre alte suplimente ?

Ar trebui să adăugăm un supliment de multivitamine sau minerale şi dacă da, care şi cât ?Din moment ce cercetătorii pot defini şi înţelege rolul a doar 20% din substanţele incluse în mâncarea noastră, este dificil să ştim ,de fapt ,ce ''suplimentăm''. Da ,ştim că avem nevoie de multe vitamine şi minerale esenţiale , multe pe care le primim pe baza unei diete de alimentaţie sănătoasă, dar există compuşi phytochimici, antioxidanţi şi alte substanţe prezente într-o dietă de alimentaţie ,pe care nu putem să le suplinim printr-o formă de supliment. Dacă acceptăm idea că un supliment este doar un supliment , nu un substitut pentru o dietă sănătoasă ,atunci ingerarea a 100% din suplimentele de vitamine şi minerale RDA pot reprezenta o asigurare eficientă.

Pentru cei cărora nu le place să înghită pastilele, suplimentele din jeleu pot reprezenta o alternativă datorită consistenţei gumoase. Similar, există şi caramele din calciu care conţin vitamina D şi vitamina K pentru a îmbunătăţi retenţia calciului.

Cei care consumă suplimente au tendinţa de a fi mai conştienţi de starea lor de sănătatea şi de a consumă alimente integrale ,ce rezultă în nevoia de a consumă mai puţine suplimente. În general ,marile companii producătoare de suplimente ,produc nutrienţii sub formă lichidă. Nu există teste guvernamentale sau controlate care să asigure eficacitatea produsului. Anumite companii de suplimente face teste, în mod independent ,asupra produselor lor, pentru a primi sigla de autenticitate de la laboratoare independente cum aş fi ''USP'', United States Pharmacopeia, ''o organizaţie non-guvernamentală, autorizată cu stabilirea standardelor pentru medicamentele cu prescripţie sau  fără prescripţie şi a altor produse de sănătate fabricate şi vândute în Statele Unite.

Vitamina D este esenţială pentru depunerea calciului pe oase şi pentru faptul că ne ajută la îmbunătăţirea imunităţii. Aceia dintre noi cu expunere limitată la lumina soarelui pe parcursul anului ,datorită ţării în care trăim sau a locului de muncă, au un risc crescut de a obţine cantitatea necesară de Vitamina D. Suplimentele în doze de până la 1000IU sunt demonstrate a fi sigure e folosit. În adiţie, o plimbare de 20 de minute înainte de ora prânzului este un mod grozav de a va creşte activitatea, în timp ce primiţi o doză naturală de vitamina D. Petrecând timp în lumina zilei ,este demonstrat să aibă efect benefic asupra stărilor de spirit ale unei persoane.

Există anumite interacţiuni între medicament şi nutrienţi, care pot duce la creşterea nevoii de suplimente de vitamine şi minerale. Nevoia de nutrienţi aditionali este împlinită, odată cu folosirea a 100% din multivitamine şi minerale . Medicamentele psihotropice pot avea efecte adverse, cum ar fi uscăciunea gurii, constipaţie, poftă de mâncare mărită. Anumite suplimente trebuiesc consumate cu lapte cu mâncare,şi pot altera metabolismul de glucoză şi al acizilor graşi. Anumite medicamente nu trebuiesc ingerate laolaltă cu mâncarea sau băutură. Câteva din exemple :

* Geodon : evita sucul de grapefruit pe cale orală; poate fi ingerat odată cu mâncarea.

* Quetiapine ( Seroquel) : atenţie când combinaţi cu sucul de grapefruit.

* Risperdal poate creşte absorbţia vitaminei D şi poate necesită o doză mai mare.

* Phenothiazinele cresc nevoia de riboflavin ,reduc absorbţia vitaminei B-12.

Pentru o lista completă, contactaţi medicul fizician pentru a determina ce alimente ar trebui sau nu consumate în timpul desfăşurării tratamentului medicamentos.

Alcoolul

Evitaţi alcoolul!! Este un factor depresiv ,cauzează iritabilitate în chimia cerebrală şi poate declanşa un episod maniacal sau depresiv. În adiţie ,alcoolul este contraindicat în cazul următoarelor medicamente :

* Antipsihotice : Haldol, Navane, Moban ,Loxatane.

* Phenothiazine: Chlorpromazine, Thorazine, Prolixin ,Trilafon .

* Antipsihotice ''atipice'' : Abilify ,Seroquel ,Olanzapine ,Geodon ,Risperdal.

Cofeină

Cofeină acţionează că stimul asupra corpului şi al creierului. Creşte ritmul inimii şi tensiunea arterială şi nu se recomandă persoanelor cu tulburare bipolară. Interacţionează cu somnul ,rezultând tipare de somn deranjante ; cauzează iritabilitate ,anxietate, nervozitate, dureri de stomac, migrene şi dificultăţi de concentrare. Este nevoie de 3-4 ore pentru a elimina cafeină din sistem.

 

Pentru a reduce şi elimina consumul de cafea, urmaţi treptat aceşti paşi:

1. Amestecaţi jumătate din cantitatea de cafea regulată cu ceai sau cafea decofeinizată.

2. Consumaţi cafea decofeinizată sau ceai.

3. Pentru a decofeiniză ceaiul, introduceţi un pliculeţ de ceai în apă fierbinte timp de 20 de minute. Aruncaţi apă şi folosiţi pliculeţul de ceai din nou.

4. Opărirea timp de un minut a unui pliculeţ de ceai poate conţine jumătate cofeină eliminată în trei minute de preparare a unei cafele .

5. Consumaţi mai multă apă.

6. Verificaţi etichetele medicamentelor fără prescripţie .Câteva din ele conţin la fel de multă cofeină că o ceaşcă de cafea, într-o singură doză.

Este relaţionată dieta cu sănătatea mea mintală ?

 

Ideea că ceea ce mănânci poate avea un impact asupra sănătăţii mintale, este relativ nouă. Deşi există studii mai vechi care analizează interacţiunea dintre proteine şi suplimente cu tulburările de stare, aceste nu au avut un rezultat ştiinţific deosebit. În plus, nimeni nu consumă doar nutrienţi individuali ( ex: acidul folic )! Mâncăm pe baza unei diete care conţine multe vitamine, minerale ,macronutrienti şi alţi compuşi ,iar aceştia acţionează în mod sinergetic împreună. Astfel că ,este inutil să examinăm nutrienţii sau componentele mâncării, parte în parte, atunci când vrem să relaţionam dietă cu sănătatea.

Când mâncăm ,nutrienţii se combină într-o multitudine de cai ,care au efecte complexe asupra corpului şi creierului. Din această cauza, cercetătorii au căzut de acord că trebuie examinată dietă per total ,a unei persoane ,dacă vor să descopere o interacţiune între sănătatea mintală şi dietă de alimentaţie. Acest câmp de cercetare deosebit a început să ia amploare în 2009 şi a generat de atunci ,multe studii privind o întrebare importantă : '' este dietă mea relaţionată cu starea mea de sănătate mintală ?''.

Deci ,ce ştim astăzi şi nu ştiam înainte de 2009? Studiile făcute asupra relaţiei dintre dietă şi sănătatea mintală ,în ţări diferite şi pe grupuri de vârstă diferite ,au ajuns la concluzii similare.

În primul rând, este foarte clar că ,calitatea dietei este relaţionată cu prezenţa sau absenţa unei tulburări depresive sau de anxietate, şi este legată de nivelul nostru de simptome. Ştim că oamenii care ,în mod obişnuit, au o dietă de alimentaţie bogată în mâncăruri bazate pe nutrienţi denşi ( fructe, legume cereale integrale, carne de calitate ,peste), sunt mai puţin predispuşi la simptomele anxietăţii ( inclusiv tulburarea bipolară ). Similar ,oamenii care mănâncă fast-food, cu conţinut scăzut calitativ de carbohidraţi - mult zahăr şi făină albă - şi mâncăruri cu conţinut de grăsimi săturate ,sunt mai predispuse tulburărilor mintale. Acest fapt are loc în cazul adulţilor, adolescenţilor, şi chiar al copiilor . Aceste studii arată aceeaşi concluzie în toate ţările : China ,Japonia ,Australia ,UK , UŞA, Norvegia ,Spania şi multe din ţările europene.

Dar cum se explică această relaţie ? Ştim că persoanele ce suferă de tulburări mintale mănâncă diferit faţă de persoanele care nu sunt afectate. Persoanele care suferă de simptome depresive sau cei cu anxietate, au o atracţie specială faţă de fast-food. De ce ? Este această explicaţia în asocierea între mâncare şi stare ?

Acestea sunt întrebări foarte importante. Răspunsul la prima întrebare - de ce oamenii cu simptome depresive sau de anxietate sunt mai atraşi de mâncărurile dulci şi grase -  este destul de directă. În cuvinte simple, aceste mâncăruri  ne fac să ne simţim mai puţin stresaţi şi îngrijoraţi atunci când le consumăm. Multe studii făcute asupra şoarecilor ne arată că zahărul şi grăsimile calmează senzaţia de stres. Din păcate, că şi fumatul şi alcoolul, efectele consumării lor pe termen lung, sunt opuse efectelor pe termen scurt. Pe termen lung, aceste mâncăruri cresc riscul de a dezvoltă aceste simptome. Alt lucru de luat în considerare ,în privinţa acestor mâncăruri, este dependenţă pe care o creează.Atunci când cobailor li se permite să consume câtă mâncare de tip fast-food doresc, apoi li se retrage acest drept, încep să arate semne de retragere. În acelaşi timp ,cercetătorii observă schimbări la nivelul cerebral al cobailor ,asociate cu sistemul de ''recompensă''- părţile cerebrale activate în urma dependenţei.

Răspunsul la a două întrebare ,dacă sau dacă nu tendinţa persoanelor cu tulburări de stare şi anxietate de a avea diete sărăcăcioase sunt explicate de efectul de calmare pe care aceste mâncăruri nesănătoase, răspunsul este ''parţial''. Cu toate acestea, multe studii efectuate pentru a dezbină cauza şi efectul, au concluzionat că această doar explică o parte din relaţie. Chiar şi după ce luăm acest fapt în cont, există încă dovezi că dietele nesănătoase cresc riscul de tulburări , în timp ce dietele sănătoase au rol de protecţie. Deci ,ce altceva are putea explică aceste asocieri ?

Deşi este adevărat faptul că oamenii cu un trecut umil sau cu o educaţie precară sunt predispuşi în a avea o dietă săracă, şi de asemenea predispuşi la tulburări de stare sau anxietate, nu explică totuşi relaţia pe care o avem în vedere. Nici faptul că oamenii care mănâncă sănătos sunt mai predispuşi la activităţi sportive, sau mai puţin predispuni la fumat, nu explică relaţia. Deci,cum funcţionează aceste relaţii ? Cum acţionează mâncarea asupra sănătăţii mintale ?

După multe cercetări ,ştim că mâncărurile nesănătoase, bogate în grăsime şi zahăr, au un impact negativ asupra creierului nostru, al sistemului nostru imunitar, al sistemului nervos împotriva stresului şi asupra sănătăţii- mintală sau fizică. Aceste interacţiuni ,deşi complexe, denotă că mancaruril pot micşora anumite părţi ale corpului vizibil importante în bolile psihiatrice- hippocampusul; măresc şansele de activare ale sistemului imunitar, ceea ce ştim că este un factor-cheie în tulburările de stare în mod particular; cresc şansele de stres oxidativ( antioxidanţii din alimentaţia sănătoasă acţionează invers ) ; activează sistemul de răspuns la stres pe termen lung. Fiecare din acestea ,este un factor cheie în tulburările de stare şi anxietate.

Este posibil să ameliorăm tulburarea bipolară prin îmbunătăţirea dietei de alimentaţie ? Răspunsul nu este încă foarte clar. Primul studiu pentru a determina dacă îmbunătăţirea dietei rezultă în ameliorări în simptomele de depresie majoră este încă sub cercetare, şi nu vom avea un răspuns la această întrebare importantă pentru încă un an sau mai mult.Cu toate acestea, câteva studii recente au făcut puţină ''lumina '' în întrebarea -dacă sau dacă nu îmbunătăţirea dietei poate reduce riscul de depresie.

În primul studiu, efectuat în Europa şi implicând mii de persoane cu risc de boli cardiace , participanţii s-au împărţit în trei grupuri.Primului grup-grupul de control- i s-a instituit o dietă slabă în grăsimi. Celelalte două grupuri au fost încurajate şi sprijinite să urmeze o dietă Mediteraneană. Există dovezi care sugerează că dietă mediteraneană este o dietă sănătoasă ,în mod special. Promovează asimilarea pe scară largă a fructelor şi legumelor ,şi încurajează consumarea de peste, linte, mazăre ,fasole ,alune şi cereale integrale. Unuia din aceste două grupuri i s-a spus să adauge ulei de măsline extra, iar celălalt grup a fost încurajat să consume un pumn de alune, nuci şi arahide în fiecare zi.

Cei care au participat la acest studiu au fost urmăriţi pentru a observă care din grupuri suferă de mai puţine evenimente cardiovasculare. Răspunsul a fost clar- cei din oricare din grupurile cu dietă Mediteraneană aveau un risc mai mic în comparaţie cu cei din grupul de dietă cu grăsimi degresate. Au mai aflat că urmând o astfel de dietă ,în mod special dacă participantul suferă deja de diabet, puteau preveni declanşarea unui nou caz de depresie! Acest lucru a fost evident în cazul grupului care se hrănea cu oleaginoase în fiecare zi . Oleaginoasele au conţinut bogat de antioxidanţi,iar acest lucru are un efect protector.

Similar, un alt studiu recent asupra persoanelor în vârstă ,a explorat posibilităţile de prevenire că un episod depresiv să se transforme într-o tulburare depresivă cronică. Un grup de participanţi au primit o formă de psihoterapie,în timp ce alt grup a primit consiliere în materie de dietă. Liderii de studiu nu au anticipat că îmbunătăţirea dietei va avea un rezultat pozitiv în sănătatea mintală; aleseseră o intervenţie dietara deoarece nu ştiau că dietă va fi relevanţă în cazul sănătăţii mintale! Cu toate acestea, au fost foarte plăcut surprinşi să constate că ambele intervenţii -psihoterapia ŞI îmbunătăţirea dietei- ajutau în prevenirea dezvoltării unei tulburări de stare.

Pentru cei suferinzi de tulburare bipolară, acesta este răspunsul relevant. Studiile au constatat  că există îmbunătăţiri în simptome , în urmă consumării acizilor graşi Omega-3 ( ulei de peste) . Încă se fac teste ,şi deşi rezultatele nu sunt întotdeauna consistente, există o dovadă aparenţă că uleiul de peste poate ajută persoanele cu tulburare bipolară.

Împreunate,dovezile din toată lumea ,relaţionează calitatea dietei de riscul de tulburări de anxietate sau stare; testele extensive efectuate asupra cobailor pentru a arată impactul nociv asupra creierului, sistemului imunitar şi sistemului nervos ,cauzat de alimentaţia nesănătoasă, şi noile studii demonstrând că îmbunătăţirea dietara şi tratamentul cu ulei de peste reprezintă factori adjuvanti în prevenirea tulburărilor depresive, toate sugerează că dietă este importantă şi relevanţă în prevenirea bolilor mintale.De aceea ,îmbunătăţirea dietei şi tentativele de a urmă o dietă sănătoasă, ar putea ajută,în mod semnificativ ,persoanele cu tulburare bipolară.

Rezumat :

* Stabiliţi ce va ''place'' să mâncaţi şi găsiţi un echilibru pentru a va onora preferinţele. Câteodată este mai nesănătos să alegeţi mâncăruri pe care ''ar trebui'' să le consumaţi.

*Corpul uman simte senzaţia de foame la fiecare 4 ore. Dacă va simţiţi înfometat şi au trecut aproape 4 ore de la ultima masă, înseamnă că va este foame şi ar trebui să mâncaţi.

* Mâncaţi pentru a va satisface apetitul. Apetitul variază în mod natural, aşa că e normal să va simţiţi mai mult sau mai puţin înfometat ,în funcţie de zile.

*Privarea de la mâncare declanşează supra-alimentarea. Includeţi mâncarea favorită şi bucuraţi-va de întâlnirile şi obligaţiile sociale. Înfometarea nu este plăcută . Evitaţi-o şi hrăniţi-va.

*Limitaţi acumularea de grăsimi şi oferiţi-i corpului cantităţi mici de grăsimi sănătoase cum ar fi grăsimile mononesaturate: alune, untul de alune, seminţele, avocado ,tofi su măslinele ,şi de asemenea acizii graşi omega-3 : peste,seminţe de în ,nuci şi uleiul de răpită.

*Minimalizaţi raţia de grăsimi săturate care sunt grăsimi provenite din cărnuri şi untură. Evitaţi mâncarea prăjită, uleiurile hidrogenate şi dulciurile.

*Menţineţi un aport sănătos de proteine şi mâncaţi cum trebuie în fiecare zi : 4-6 oz pentru femei şi 7-10 oz pentru bărbaţi.

*Aportul de carbohidraţi trebuie să fie adecvat menţinerii energiei şi a nevoii de exerciţii. Fructe şi Legume ( +10 /zi ) ; Linte, fasole ,cartofi ,orez ,cereale integrate (+4 /zi ).

*Măriţi aportul de fibre la 35+ grame/zi.

* Includeţi produsele lactate degresate, cum ar fi laptele sau iaurtul ,pentru sănătatea oaselor şi pentru a menţine greutatea corporală în medii normale.

*Consumaţi Apă! De obicei simţim senzaţia de foame ,când de fapt ne este sete. Limitaţi sau evitaţi consumul de lichide calorice sau băuturi pe baza de cafeină. Apă este nutrientul principal.

* Faceţi mişcare. Stabiliţi un program de exerciţii.

* Gândiţi-va înainte de a consumă alcool. Alcoolul este un diuretic şi poate provoca deshidratare ,este un factor depresiv  şi este caloric. Este contraindicat persoanelor cu bipolaritate.

 

În ultimul rând, The Dietary Guidelines for Americans ,2010 ,publicată de Departamentul de Agricultură Departamentul de Sănătate şi Servicii Umare ,precum şi ChooseMyPlate.gov ,sunt resurse excelente pentru a va asista la dezvoltarea şi menţinerea unei nutritii potrivite.

 

 

Tratamente Naturiste

De Dr. Jennifer Bahr

 

 

În urmă cu 100 de ani ,Thomas Edison spunea că '' doctorii viitorului nu vor prescrie medicamente , dar vor îndrumă pacienţii spre prevenirea bolilor''. Cu mult înainte de asta, Hippocrate, tatăl medicinei moderne spunea să '' lăsăm mâncarea să ne fie medicament şi medicamentul să fie mâncarea ''. Ambele afirmaţii încep să dea rod , deoarece oamenii au început să caute alternative naturale pentru aproape orice în ziua de azi, în mod special în dietă şi medicamente.Că doctor naturopat, sunt bucuros să văd această tendinţa şi sper să continue. Majoritatea bolilor cronice sunt rezultatul unei diete şi stil de viaţă ,nesănătoase, şi pot fi ameliorate pe baza terapiei naturiste. Tulburările de stare nu sunt diferite. Totuşi, am câteva rezervări despre cum cuvântul ''naturist'' poate fi derutant şi atribuit sănătăţii şi siguranţei. Înainte să deschid subiectul despre cărnuri într-un tratament specific şi siguranţă ( sau nesiguranţă ) acestora în privinţa anumitor aspecte din tulburările de stare, vreau să ofer cânte informaţii de baza ,pe care orice persoană care urmează o terapie naturistă ar trebuie să le reţină.

Pentru început, este posibil să fi folosit deja un termen cu care nu sunteţi familiarizat - doctor naturopat. Dacă sunteţi că majoritatea persoanelor, inclusiv că mine înainte să urmez şcoală de medicină naturopata ,probabil nici nu aţi auzit vreodată de un astfel de doctor. Doctorii naturopati (DN ) sunt formaţi pe parcursul a 4 ani ,pe baza absolvirii şcolii medicale de naturopati .Ne sunt predate aceleaşi ştiinţe biomedicale ,precum anatomia, fiziologia,biochimia, patologia şi chiar farmacologia . Diferenţa în procesul de învăţământ este în modul de tratament pe care îl aplicăm. Urmăm un ordin terapeutic şi principii filozofice, pe care le voi descrie amănunţit deoarece sunt relevante acestui capitol, care oferă instrucţiuni de folosire a tratamentului naturist pentru a stimul corpul să se însănătoşească.  Tipurile de tratament pe care DN le învaţă în timpul şcolii sunt nutriţia clinică, medicină botanică, homeopatia ,hidroterapia, medicină minte-corp, medicină de mediu, terapia manipulativă naturopata, iar în câteva din şcoli ,acupunctură şi bio/neuro-răspunderea. Toţi doctorii naturopati sunt antrenaţi pentru a fi doctori generalişti ,însă câţiva vor alege să se concentreze pe un anumit sistem al corpului că domeniu de interes,cum ar fi sănătatea mintală. Aceia dintre noi care au o arie de expertiză ,vor trata organismul pacientului prin metode naturopate, nu doar boală în sine.Acest lucru e în mod special important în sănătatea mintală, domeniu în care preocupările fizice sunt strâns legate de grijile sănătăţii mintale.

O abordare naturopata

La baza medicinei naturopate stau şase principii şi un ordin pe care se bazează tratamentul. Am realizat că aceste principii ar trebui urmate întotdeauna ,atunci când vrem să alegem cea mai bună metodă naturistă , chiar şi acasă. Din acest motiv, consider că este pertinent să le discut.

Primum non nocere :  Nu face rău

Cum am menţionat mai sus, doar pentru că este natural ,nu înseamnă că este sigur. Ephedra este un exemplu. Datorită comercializării în dietele suplimentare, a ajuns să fie suprafolosit şi chiar abuzat, lucru ce a contribuit la moartea timpurie a unor tineri atleţi sau a persoanelor care vor să scadă în greutate. Înainte să începeţi orice tip de dietă ,schimbare de stil de viaţă ,regim de medicaţie sau suplimente, trebuie să va întrebaţi dacă va dauna .Reţineţi totuşi că uneori în sănătatea mintală ,o boală netratată produce mai mult rău decât administrarea unui medicament cu efecte adverse neplăcute.

Vis medicatrix naturae : Puterea de vindecare a naturii

În medicină naturopata , ne concentrăm pe puterea vindecătoare a naturii,inclusiv puterea de vindecare a corpului nostru. Avem o capacitate înnăscută de a ne vindecă, în special când beneficiem de ''instrumentele '' utile . Tratamentele naturiste ar trebui să se focuseze pe aceasă putere mai mult decât pe forţă brută.

Tolle Causam:  Identifica şi tratează cauza

Atunci când e posibil , trebuie să investigăm şi să identificăm cauza bolii. În cazul tulburărilor de stare, ,lucruri precum insuficientă dietara a ambilor macro şi micronutrienti , dezechilibrele hormonale şi stilul de viaţă pot fi cauzele simptomelor sau pot prezenţa provocări în faţă simptomelor.

Tolle Totum : Tratează întreagă persoană

Tratând întreagă persoană este o acţiune vitală în provocările sănătăţii mintale. Creierul şi corpul nu sunt deconectate şi nu ar trebui să fie tratate că şi cum sunt. Ce îl afectează pe unul ,îl afectează şi pe celălalt . Din păcate, în era modernă a supraspecializării doctorilor noştri, se pierde acest principiu de interconexiune .

Docere : Doctor că Învăţător

Doctorii sunt ghizii de informare pentru a te ajută să iei cele mai bune decizii ,când este vorba de sănătatea ta. Folosind instrumente de diagnosticare şi cunoştinţe medicale extensive, te pot autoriza să îţi setezi singur priorităţile şi idealul de sănătate, iar apoi să acţioneze că mentor pentru a te îndrumă pe calea sănătăţii.

Prevenere : Prevenţia este cel mai bun medicament

Atunci când e posibil, este mai bine să prevenim o boală înainte că această să se dezvolte. Acest principiu se focusează în mod principal pe alegerile stilului de viaţă care stabilesc condiţiile sănătăţii.

 

Ultimul principiu este regulă de baza a ordinului terapeutic ,deoarece este pasul vital în toate tipurile de tratament. Că şi principiile medicinei naturopate , ordinul terapeutic poate fi folosit pentru a te ajută să iei cele mai bun decizii în privinţa sănătăţii tale. Pe măsură ce avansăm cu naturopatia în tulburările de comportament şi condiţiile de co-existenţa a acestora, vom folosi ordinul terapeutic că un manual de instrucţiuni. Anumite terapii sau metode pot fi aplicate pe majoritatea condiţiilor cronice. Anumite terapii menţionate pot fi utilizate relativ în siguranţă ,în cazul tulburărilor de stare, altele vor fi tratate că medicamente naturiste ce trebuiesc evitate în anumite diagnostice.

Ordinul Terapeutic

1. Stabiliţi condiţia de sănătate.

Această este zona pe care ne vom concentra din moment ce este relevanţă tuturor condiţiilor, mintale sau de alt tip. Asigurându-ne că acest pas este executat, va însemna că celelalte tratamente, naturale sau convenţionale, vor funcţiona eficient şi în anumite cazuri vor reduce nevoia de anumite pastile. Pentru a stabili condiţiile sănătăţii noastre, ne vom focusa pe aspectele stilului de viaţă, cum ar fi somnul ,exerciţiile ,relaţiile sociale şi dietă.

2. Stimulaţi şi sprijiniţi procesul de auto-vindecare.

Pentru a realiza acest lucru, DN vor folosi terapii folosite de secole ,pentru a amplifică semnalele trimise corpului şi creierului pentru a stabili ritmul natural sau procesul biochimic, sau pentru a stimula auto-vindecarea corpului. Aceste terapii pot include homeopatia, hidroterapia şi terapia lumina /întuneric.

3. Corectaţi zonele de dezechilibru.

Cu acest pas, dorim să ne asigurăm că mintea şi corpul sunt integre ,că hormonii sunt produşi şi folosiţi în mod optim ,iar căile biochimice funcţionează corect. Dozele crescute de factori nutrienţi , folosite temporar, suplimentarea hormonala şi meditaţia pot fi de mare ajutor.

4.Aplicaţi îngrijirea naturistă centrată-patologic.

Acest tip de îngrijire tinde să suprime simptomele unei boli. Doze foarte mari de vitamine, medicină botanică şi suplimentarea de nutrienţi specific în cazul unei deficienţe cunoscute sunt abordări comune spre condiţia sănătăţii mintale. Aceste metode vindecă rar, şi de aceea ,trebuiesc folosite pe termen lung şi monitorizate în mod regulat ,cu excepţia cazului în care primii trei paşi sunt deja abordaţi. Abordările folosite în acest pas va dezvoltă reacţii intercalate, aceleaşi reacţii că interferenţele cauzate de drogurile convenţionale. Acestea pot cauza complicaţii în condiţia dumneavoastră, chiar şi folosite că medicaţie unică.Niciunul din aceste tipuri de tratamente naturiste nu trebuiesc administrate fără consimţământul doctorului.

5. Aplicaţi intervenţia farmacologică.

Medicină naturopata nu este fundamental opusă folosirii medicamentelor convenţionale. Uneori utilizarea farmacologiei este necesară şi salvează vieţi. Până când vom reuşi să eliminăm stigma asociată cu bolile mintale pentru a uşura căutarea unei metode de tratament timpuriu, acesta va fi punctul de unde majoritatea oamenilor îşi vor începe călătoria spre vindecare şi vor trebui să recupereze ani de tratament sau să treacă prin mai multe stadii deodată. Cu cât vorbim mai mult despre provocările sănătăţii mintale ,şi cu cât ne simţim mai în siguranţă, cu atât mai mult ne vom concentra pe semnalele timpurii de avertisment şi pe intervenţiile mai puţin intensive la începutul tratamentului. Până atunci ,dumneavoastră sau cei dragi va veţi începe tratamentul cu un medicament convenţional .Acest lucru nu înseamnă că puteţi folosi doar produse farmaceutice sau că va trebui să le folosiţi pe parcursul vieţii.

6.Recomandarea intervenţiei chirurgicale sau a procedurilor majore.

Chirurgia în cazul bolilor mintale aparţine, din fericire , de domeniul trecutului, însă există proceduri majore ,precum terapia electroconvulsiva care încă se practică. Că şi modelul convenţional ,această trebuie să fie recomandată în caz extrem şi făcută sub supravegherea unui specialist.

Cereţi Ajutor Doctorului

 

Sunt sigur că sunteţi nerăbdători să citiţi despre terapia pe care o puteţi utiliza acasă, dar atâta timp cât încă mă bucur de atenţia dumneavoastră, vreau să fiu sigur că subliniez rolul doctorului, chiar în în tratamentul medical naturist. Nimic din ce va pot oferi în acest capitol nu este la fel de specific şi individualizat precum ar trebui să fie tratamentul folosit. Fără un istoric detaliat, o comprehensiune a dumneavoastră sau a persoanei dragi despre experienţă suferită în depresie, anxietate sau manie ,a unui diagnostic asupra deficienţelor nutriţionale ,dezechilibrele hormonale sau a afecţiunilor fizice care stau la baza tulburărilor de stare, niciunul din aceste tratamente nu va fi la fel de eficient. Aşa cum am mai spus, nu toate tratamentele naturiste sunt sigure de folosit fără acceptul doctorului.

Cel mai important lucru pe care îl puteţi face pentru a deţine controlul asupra sănătăţii şi stărilor dumneavoastră ,este să fiţi deschis şi sincer în privinţa lor. Fiţi sincer cu dumneavoastră despre ce mâncaţi ,cum trăiţi ,factorii de declanşare ai stărilor ,somnul,etc. Există multe ''instrumente'' de valoare la sfârşitul acestei cărţi care va pot fi de ajutor. De asemenea există aplicaţii pe telefon pe care le puteţi descărca pentru a putea ţine un grafic al acestor lucruri. Fiţi sincer cu doctorul despre idealul de tratament, suplimentele alimentare pe care le consumaţi, şi întreruperea oricărui medicament. Orice doctor va vrea binele ,însă niciunul nu va poate ajută dacă deţin doar o parte din informaţii. În final ,asiguraţi-va că doctorii care va tratează ,se consultă între ei pentru a dezvoltă cel mai bun plan de tratament , fără a folosi ceva ce poate avea un efect terapeutic negativ.

Dacă doriţi să încercaţi un tratament naturist pentru a reduce sau a elimina nevoia de medicamente, există câteva tipuri de medici cu care puteţi discuta. Scriu acest capitol din punct de vedere naturopat pentru că această este specializarea mea. Există de asemenea doctori generalişti ( DG) sau doctori osteopatici (DO) ,care au participat la cursuri adiţionale de homeopatie ,medicină funcţională, medicină internă care se folosesc de acelaşi tip de tratament. Există acupuncturişti care ajută persoane cu condiţii de sănătate mintală, deşi folosesc o combinaţie de ierburi şi ace, bazate pe principiile medicinei chinezeşti tradiţionale. Va rog să ţineţi minte că nu toate ţările protejează titlul de ''naturopat'' a acelora care sunt legal licenţiaţi pentru a oferi îngrijire pacienţilor. Există şcoli online care oferă cursuri de naturopatie, medicină bazată pe plante, nutriţie sau homeopatie, dar cei care absolvă nu sunt licenţiaţi , ceea ce înseamnă că nu prezintă siguranţă. Dacă aveţi întrebări despre cum să găsiţi un doctor licenţiat naturopat ,consultaţi-va cu asociaţia naturopat sau societatea medicală /osteopatica naţională.

 

Stabiliţi Starea de Sănătate

Tratamentul nu trebuie să aibă legătură cu ceea ce consumă corpul tău, poate fi relaţionat cu stilul de viaţă şi uneori cu ce nu-i oferi corpului tău. Stilul de viaţă se referă la somn,alimentaţie, exerciţii ,relaţii sociale, grijă de sine, rutină vieţii. Acestea trebuiesc respectate indiferent de diagnostic ( inclusiv un diagnostic de sănătate fizic sau nici un diagnostic ).

Somnul

Indiferent de starea sănătăţii ,somnul este vital .Rapoartele privind sănătatea sunt pline de dovezi că stilul nostru de viaţă curent reduce abilitatea de a avea parte de acest aspect foarte important în sănătatea noastră. Sunt constant bombardaţi de lumini artificiale care au un impact negativ asupra ceasului nostru biologic. Adăugăm şi o dietă nesănătoasă care are impact asupra glicemiei ,adică asupra reglării energiei, a nivelului ridicat de stres în stilul de viaţă instabil, şi obţinem reţeta oboselii.

Cercetătorii încă nu au identificat exact de ce ne trebuie somnul, însă studiile făcute asupra privării de somn ,ne-au oferit câteva indicii despre efectele de a nu primi destui zzzz. Un mic studiu efectuat asupra privării de somn timp de 24 de ore ,a unui adult fără probleme de sănătate , a concluzionat că hormonii de stres cresc, în timp ce funcţiile cognitive şi memoria scad. Alte studii demonstrează că ,chiar şi un somn fragmentat pe perioada unei nopţi ,afectează producţia de hormoni şi contribuie la supraalimentare fără a ajunge a saturaţie. Pentru a scurtă povestea, avem nevoie de somn pentru a menţine sănătatea corpului şi a creierului.

Somnul tulburat, insomnie sau hipersomnie ,este foarte comun tulburărilor de stare. Igienă unui somn bun poate ajută la stabilirea unui mediu favorabil somnului. Această include stabilirea unei rutine nocturne pentru a trimite semnale creierului ,că este timpul pentru somn. O rutină nocturnă ideal include stingerea luminii, stingerea tuturor ecranelor, angrenarea într-o activitate calmantă precum cititul. De asemenea, include o rutină zilnică în care va treziţi la aceeaşi ora, chiar şi în weekend . Cofeină trebuie evitată după ora 14.00, dar reţineţi că efectul cofeinei persistă până la 12 ore în funcţie de cât de repede procesează corpul. Folosiţi patul doar pentru somn şi sex. Această înseamnă că dacă aveţi dificultăţi în a adormi, ar trebui să va ridicaţi şi să faceţi altceva, de preferinţă plictisitor şi fără să includă multă lumina, iar apoi să întoarceţi în pat când va simţiţi adormit. Pentru cei atraşi de smartphone sau tabletă şi le folosiţi la citit, ar fi înţelept să investiţi într-un E-reader .

Alimentaţia

Acelaşi stil de viaţă agitat non-stop ce poate afecta somnul ,afectează deseori şi dietă. Dietă noastră este modul de obţinere al tuturor nutrienţilor vitali ,responsabili de producerea energiei, hormonilor şi a neurotransmiţătorilor.

Întotdeauna căutăm acea reţeta magică sau dietă specifică pentru a ne rezolva toate problemele. Ar trebui să mănânci mai mulţi carbohidraţi şi mai puţine grăsimi ? Dar proteine ? Vegetarian ? Vegan ? Fără gluten ? Există dietă Paleo, Atkins, South Beach ,The Zone, Ketogenic, Blood Type ,Feingold şi încă multe altele. Problema este că corpurile noastre sunt diferite şi vor răspunde în mod diferit ,pe baza metabolismului şi a nevoilor nutriţionale.

Ar trebui să ne concentrăm pe o dietă bogată în vitamine ,minerale şi cu un echilibru sănătos între carbohidraţi ,proteine şi acizi graşi. În capitolul despre nutriţie veţi găsi informaţii despre cum puteţi obţine acest lucru. Va voi oferi cele mai comune 5 greşeli de dietă ,asociate cu majoritatea bolilor cronice.

1.Zahărul.

Cu toţii iubim zahărul, este codificat în ADN-ul nostru. Dar dulciurile sunt de obicei foarte calorice şi cu conţinut nutritional scăzut. Zahărul este asociat cu inflamatiile din corp şi creier, iar aceste inflamaţii corelează cu multe condiţii cronice. Reducerea sau eliminarea zahărului din dietă ,este un pas excelent în vederea stabilirii unei condiţii sănătoase. Reţineţi că alcoolul şi cerealele rafinate ,cum ar fi pâinea albă şi prăjiturile  au conţinut ridicat de zahăr. Eliminaţi zahărul timp de o luna pentru a vedea apoi într-adevăr cât de dulci sunt acestea.

2. Îndulcitori artificiali

Sunt la fel de problematici că şi zahărul. Există dovezi că aceştia afectează apetitul şi greutatea. Dacă luaţi în calcul, consumarea sucurilor dietetice duce la un aport crescut de calorii per total, deoarece de obicei consumaţi băuturile răcoritoare împreună cu mâncarea de tip fast-food. Studiul San Antonio Heart a examinat corelaţia şi a determinat că cei care consumă băuturi îndulcite artificial ,suferă de un risc cresut de obezitate, chiar dacă încep la o greutate normală.În timp ce obezitatea nu este un factor contribuitor la tulburările de stare, este o condiţie ce poate fi dezvolata că efect advers al antidepresivelor şi stabilizatorilor de stare.

3.Alimentele procesate

Că şi zahărul ,iubim grăsimile, mâncărurile grase. Mâncărurile grase erau consumate şi de strămoşii noştri, ajutându-i să depună grăsime în pregătirea pentru vremuri de seceta şi sărăcie, astfel că am moştenit şi noi plăcerea de a le consumă. În mediul nostru de abundenţă , această înclinaţie culinară nu ne ajută, şi duce la supraconsumul mâncărurilor ''junk food''. Aceste mâncăruri sunt gata preparate, foarte bogate în calorii şi grăsimi şi scăzute în nutrienţi. Consumând Junk Food o dată la o perioada este ok, dar mâncând în mod regulat, duce la obezitate ,inflamare, schimbare de stare, probleme digestive,migrene ,etc. Oricine suferă de o problema cronică poate confirmă că atunci când consumă Fast Food, simptomele cronice se agravează. Întotdeauna le sugerez pacienţilor mei să îşi cumpere alimentele din piaţă. Acolo veţi găsi fructe, proteine şi cereale în starea lor originală, neprocesata. Cu cât consumaţi mai multe mâncăruri naturale ,cu atât mai bine.

4. Mâncăruri care produc sensibilitate

Nu oricine are o sensibilitate la mâncare (numită uneori şi alergie ), dar foarte mulţi dintre noi avem .Consumând mâncăruri la care suntem sensibili riscăm să dezlănţuim o serie de probleme, inclusiv probleme de piele, dificultăţi de concentrate, migrene, plângeri digestive, alterarea stării. Sună familiar ? Probabil ,deoarece sunt menţionate că lucruri asociate inflamatiilor, care pot fi cauzate de mâncărurile la care sunteţi alergic. Cel mai efectiv şi precis mod de a descoperi care sunt mâncărurile la care aveţi alergie este prin eliminare şi provocare. Ceea ce înseamnă că aţi elimina toate mâncărurile care provoacă sensibilitate sau alergie în cadrul populaţiei generale, şi după o perioada de 1-2 săptămâni să le reintroduceti treptat. Este un proces lent şi minuţios , dar poate fi de mare ajutor în cazul în care aveţi reacţii la mâncare dar nu puteţi identifica în mod specific care alimente. Cele mai comune alergi sunt grâu/gluten ,lactate, porumb, soia, ouă, roşii ,vinete ,ardei gras, fructele citrice ,usturoiul şi drojdia. Există anumite teste de sânge care pot fi efectuate pentru IgE ( reacţie imediată ) sau IgG (reacţie întârziată ) în cazul alergiilor la alimente, cu toate că acurateţea lor este încă dezbătută.  În ciuda acestui lucru, oamenii îşi îmbunătăţesc starea de sănătate după ce înlătură mâncărurile găsite de unul din aceste teste.

5. Pesticide în alimente

Pesticidele organofosfate sunt prezente în tot felul de produse crescute în mod convenţional. Aceste chimicale sunt asociate cu problemele cognitive şi neurodezvoltarea adversă ( probleme de comportament ). Sunt ,de asemena, asociate cu rezistenţă la insulină,care ridică un semn de îngrijorare dacă folosiţi medicamente de asemenea rezistente la insulină, precum drogurile neuroleptice. Anumite simptome derivate din povara dată de aceste pesticide în cazul persoanelor sănătoase, sunt atenţia deficitară ,memoria deficitară, amnezie pe termne scurt, depresie, oboseală ,amorţeală ,probleme de echilibru sau coordonare ,disfunctionarea tiroidala. Se suprapune vreuna din acestea cu tulburarea de stare ? Desigur. Consumarea de pesticide nu a fost încă asociată cu declanşarea unei tulburări bipolare, dar de ce să riscaţi să va agravaţi simptomele , adăugând ceva ce oricum este deja cauzat de corpul dumneavoastră ? Desigur, consumând doar alimente organice ,poate reprezenta un cost în plus, de aceea le sugerez pacienţilor mei să folosească ghidul publicat de Environmental Working Group în fiecare an. Aceste ghiduri ilustrează lista de mâncăruri care reţin cea mai mare cantitate de pesticid pe care o veţi ingera, şi cele 15 alimente curate, cel mai puţin probabile să reţină pesticid. În general ,cu cât mai groasă sau tare este coajă ,cu atât este mai puţin posibil să va afecteze. Dacă aruncaţi coajă, este probabil sigur să cumpăraţi şi produse crescute convenţional şi să economisiţi nişte bani. Însă ,amintiţi-va să spălaţi produsul înainte să îl tăiaţi .

Exerciţiile

Se spune că exerciţiile sunt cele mai eficiente dar cel mai puţin folosite metode antidepresive şi anti-anxietate. În general ,pentru a avea un stil de viaţă sănătos, trebuie să aveţi parte de cel puţin 30 de minute de exerciţii cardiovasculare, în fiecare zi  şi 15-20 de minute de exerciţii de rezistenţă ,sau antrenament de forţă musculară 3 zile pe săptămâna. Pentru a calcula rată cardiacă dorită ,substrageti vârstă dumneavoastră din 220, iar apoi înmulţiţi-o cu 0,65 pentru minim  şi 0,85 pentru maxim. Pentru o persoană în vârstă de 35 de ani, se face această ecuaţie :

220-35= 185 ( rată cardiacă )

185 x 0.65= 120,25 ( minimul de cardio )

185x 0.85= 157,25 (maximul de cardio )

Bazată pe calculele unei persoane de 35 de ani care tinde să-şi menţină rată inimii între 120 şi 160 de bătăi pe minute pentru ,cel puţin ,30 de minute. Antrenamentul de forţă poate fi executat folosind greutăţi pentru rezistenţă, benzi de stres .Acest lucru este recomandat pentru condiţia de sănătate, dar trebuie să verificaţi cu doctorul înainte de a începe un nou program de exerciţii . Anumite stări de sănătate pot avea anumite limitări.

Anumite studii au dovedit că există o legătură directă între depresie şi perioadele de exerciţii mai puţin frecvente, şi între manie şi frecvenţa crescută de a face exerciţii, cu toate aceastea ,nu înseamnă că mai multe exerciţii cauzează manie. În carieră mea, am observat că menţinerea stabilităţii stării este determinată de un program de exerciţii ,executate preferabil dimineaţă. O parte din acest fapt leagă programul de rutină şi îmbunătăţirea somnului cu programul de exerciţii intensive.

Dacă sunteţi atras de forme mai intense de exerciţii, reţineţi că mai mult, nu este întotdeauna mai bine. Corpul dumneavoastră are nevoie de timp pentru a se recupera. Întrecând limita, poate rezultă în inflamaţie şi poate fi contraproductiv ,din cauza că poate duce la o accidentare care ar întrerupe de tot programul de exerciţii .

Dacă sunteţi la începutul unui program de antrenament, începeţi uşor şi alegeţi un curs distractiv pentru dumneavoastră ,pentru a vă asigura că nu veţi renunţă. Idealul acestor exerciţii în tulburarea bipolară este rutină şi consistentă ,aşa că dacă începeţi cu un program intens pe care îl veţi întrerupe în câteva săptămâni ,va avea un rezultat mai puţin eficient ,decât să va alegeţi un program moderat dar pe care să îl puteţi continuă . Yoga este o activitate demonstrată să îmbunătăţească atenţia şi să scadă nivelul de depresie şi anxietate. Yoga variază în intensitate de la versiuni delicate,la versiuni intense.

În final ,exerciţii nu trebuiesc efectuate obligatoriu la o sala de fitness. Puteţi găsi hobby-uri active ,cum ar fi grădinăritul sau alpinismul. De fapt ,beneficiile exerciţiilor cresc atunci când sunt executate în natură. Reduc nivelul de cortizon , ameliorează starea de stres şi reduc simptomele de ADHD.

Relaţiile Sociale

Interacţiunea socială este acoperită într-un alt capitol ,aşa că nu o vom detalia şi în acesta. Vreau doar să subliniez că relaţiile sănătoase sunt vitale stării de sănătate şi în rezultatul tratamentului. Medicaţiile, dietă nu pot reduce anxietate dar lucraţi într-un mediu extrem de stresant, cu un şef abuziv. Un studiu recent arată că aderenţa la tratamentul pentru stabilizarea stărilor se îmbunătăţeşte atunci când pacientul are parte de sprijin social puternic ; credinţele asupra rezultatului este influenţat de ceilalţi. Deşi studiul nu ia în considerare terapiile naturiste, am descoperit că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul pacienţilor mei. Pentru cei cu tulburare bipolară ,va sugerez să va înconjuraţi cu relaţii sănătoase ,cu oameni cu care va face plăcere să trăiţi.Pentru cei care iubesc pe cineva ce suferă de o afecţiune,  sprijiniţi-i în alegerile pe care le fac, pentru a-i ajută astfel să ducă tratamentul la bun sfârşit.

Rutina zilnică

Tulburarea bipolară este cu adevărat o tulburare a ritmurilor Circadiene. Ciclul de somn/trezire este alterat. Prin menţinerea consistenţei rutinei prin orar de somn/trezire, rutină nocturnă, alimentaţie sănătoasă ,exerciţii de dimineaţă, că şi descrise mai sus, putem stabili un ritm Circadian mai eficient. Rutinele consistente amplifică şi ranforsează ciclul pe care dorim să îl menţinem.

 

Îngrijirea sinelui

 

Întregi cărţi pot fi scrise despre îngrijirea sinelui. Este un instrument eficient care poate asigura că toate aspectele stilului de viaţă, enumerate mai sus pot fi îndeplinite. Poate fi folositor să stabiliţi şi să menţineţi o rutină de noapte ,dacă aveţi o metodă de a lua lucrurile pas cu pas. Putem să ne stăpânim poftă de zahăr, alcool sau fast-food dacă identificăm sentimentele care cauzează aceste pofte. Putem deveni mai conştienţi de aceste sentimente care declanşează apetitul şi să slăbim reacţia pe care o produc. Ne putem îmbunătăţi relaţiile.Exerciţiile în sine fac parte din îngrijire, iar îngrijirea poate ajută la menţinerea motivaţiei de a face exerciţii. Câţiva atleţi profesionali sau antreprenori au atribuit îngrijirii lor , succesul în sport sau afaceri datorită concentrării pe care le-o oferă.

Meditaţia şi îngrijirea de sine sunt gândite că a fi unul şi acelaşi lucru. Acest lucru implică imaginea unei persoane care stă nemişcată timp de 30 de minute încercând să nu se gândească sau să simtă nimic. Acest lucru este departe de adevăr. Îngrijirea sinelui este de fapt conştientizarea lucrurilor pe care le experimentezi fără a fi judecat. Îngrijirea sinelui înseamnă să experimentezi detalii din viaţă ,într-un mod intenţional ,fără distrageri. Încercaţi să mâncaţi îngrijit că un prim exerciţiu efectiv. Pentru a face acest lucru ,ar trebui să începeţi prin eliminarea distragerilor ,atunci când mâncaţi ,cum ar fi TV, conversaţii, muzică .V-aţi folosi toate simţurile asupra unei farfurii de mâncare. Cum arată mâncarea dumneavoastră ? Ce gust are ? Cum miroase ? Care sunt sunetele pe care le scoateţi atunci când mestecaţi ? Care este savoarea ? Puteţi face diferenţa între condimente ? Unde simţiţi mâncare când este în gură ? Cum se simte când înghiţiţi ?  Când mâncăm îngrijit ,încetinim procesul ,suntem mai conştienţi de apetitul şi emoţiile noastre, şi deseori mâncăm mai puţin şi ne bucurăm mai mult de mâncare sănătoasă.

Pentru cei interesaţi în a explora un nivel nou al stării de îngrijire, există cursuri la care puteţi participa. Unul ,în mod special ,creat de John Kabat Zinn pentru a-i ajută pe cei spitalizaţi ,să confrunte durerea. Cursul de 8 săptămâni, Mindfulness Based Stress Reduction este oferit comunităţilor şi spitalelor din S.U.A. Am descoperit recent o versiune gratuită online care poate fi executată în interiorul casei dumneavoastră, deşi veţi rată câteva din momentele dinamice şi interactive ale grupului, deci ar fi mai bine să urmaţi versiunea online, împreună cu un prieten. Există de asemenea cărţi care va pot ghida prin varii tipuri de meditaţii pe care le veţi găsi adjuvante. Una din preferatele mele este The Mindful Path to Self-Compassion , Christopher K. Germer.

Stimulaţi şi Sprijiniţi Procesul de Autovindecare

Corpul are abilitatea uimitoare de a se vindecă singur, că şi mintea . Va îndoiţi că e adevărat ? Dată viitoare când aveţi o răceală sau o tăietură, observaţi ce face corpul ,chiar dacă dumneavoastră nu faceţi nimic. Câteodată tot ce trebuie să facem este să stabilim starea de sănătate pentru a ne ameliora simptomele. În tulburarea bipolară, acesta nu este cazul. În schimb ,sistemul are nevoie de sprijin şi stimuli pentru a se vindecă. Cele trei metode ,pe care le-am găsit a fi cele mai eficiente în tulburarea bipolară, sunt hidroterapia ,homeopatia şi terapia lumina/întuneric.

Hidroterapia

Hidroterapia este aşa cum sună -utilizarea apei în scop terapeutic- cu toate că este mai mult de atât. De fapt, câţiva din profesorii mei dezbăteau pe tema că este un termen impropriu şi ar trebui să fie numit ''termoterapie'', sau terapie prin căldură. La urmă urmelor, tratamentele terapeutice  folosind apă se beaza pe transferul de căldură prin adăugarea de apă caldă sau apă rece, în mod voit. Se poate face folosind o saună, gheaţă, plonjările în apă rece sau prosoapele ude.

Câţiva dintre voi sunteţi familiarizaţi cu istoria sordidă a psihiatriei când ''hidroterapia '' era utilizată că metodă de a speria pacienţii intenţionat sau în mod psihotic ,pentru a îi supune. În aceste cazuri un doctor simula înecul sau cauza discomfortul extrem. Ofer această informaţie pentru a va ASIGURA că această NU este unul din acele tipuri de hidroterapii despre care discut.

Hidroterapia, în zilele moderne, este folosită de către naturopati că terapie de amplificare a proceselor naturale ale corpului nostru. Aplicarea sistematică de carpe cu apă caldă sau apă rece ne ajută să creştem livrarea de nutrienţi şi să reducem inflamatia, să îmbunătăţim circulaţia şi sistemul imunitar, iar în general reduce starea de stres. Modul în care hidroterapia amplifică aceste lucruri este prin crearea unei ''pompe'' în sistemul circulator. Căldură dilată vasele de sânge şi aduce mai mult sânge la suprafaţă prin dilatarea vaselor apropiate de suprafaţă şi contractarea celor de dedesubt. Alternarea cu apă rece face opusul, constrânge vasele de la suprafaţă şi dilată vasele din interior, astfel împingând sângele care a fost adus la suprafaţă ,înapoi la organele interne. Sângele şi limfa au rolul de a livra nutrienţi şi a înlătura rebuturile, iar acţiunea de pompare ajută la amplificarea acestui rol.

Hidroterapia poate fi efectuată şi la domiciliu şi este mai eficientă în primele stadii ale bolii. Poate ajută în stadiile timpurii de depresie, anxietate sau manie, că metodă de relaxare intenţionată. Are efect asupra durerilor şi a altor condiţii cronice. În ciuda acestora, hidroterapia nu este aplicabilă în totalitate. Metodele folosite pot avea un efect relaxant sau stimulant asupra sistemului.În general, cu cât aplici mai mult apă caldă sau rece, cu atât devine mai relaxant , iar cu cât mai scurt ,cu atât mai stimulant. Adiţional ,cu cât mai mare diferenţa de temperatura a apei ,cu atât va fi mai stimulant.

Hidroterapia poate fi efectuată pe tot corpul sau pe o zona specifică durerii sau traumei. Pentru tulburării de stare în stadiu timpuriu, ajută ,dar nu este suficientă că tratament unic. Pentru a efectua hidroterapie constituţională, care durează o ora, e nevoie de echipament adecvat şi o persoană care să realizeze operaţiunea. Poate fi efectuată chiar şi într-un birou. Pentru o versiune mai simplă, puteţi efectua la domiciliu, alternând apă caldă cu apă rece ,în timp ce faceţi dus. Pentru un dus care durează 10 minute, puteţi începe cu 3 minute de apă caldă, urmată de 30 de secunde de apă rece şi repetaţi de două ori. Apă caldă trebuie să fie mai fierbinte decât în cazul unui dus obişnuit ,suportabilă fără să provoace durere. Similar, apă rece trebuie să fie la temperatura suportabilă fără să provoace senzaţie dureroasă. Dacă alternam duşurile reci cu duşuri calde, vom termină cu dus rece,chiar dacă este iarnă afară .Veţi fi surprins de cât de repede vă veţi încălzi atunci când finalizaţi cu apă rece, şi cât de mult veţi reţine căldură în corp ,faţă de duşurile normale. Majoritatea oamenilor au raportat că se simt mai energizati atunci când duşul se termină cu un jet de apă rece.

Homeopatia

Homeopatia este un sistem medicinal care foloseşte doze mici dintr-o singură substanţă ,găsită în natură, pentru a stimula corpul spre vindecare. Se bazează pe un principiu inventat cu câteva secole în urmă ,pentru a crea ''leacuri'' ,primul fiind creat de Hippocrate, tatăl medicinei moderne. Mecanismul exact prin care homeopatia stimulează vindecarea este necunoscut ,însă cercetările recente sugerează că nanoparticulele din substanţă originală, sunt create în timpul procesului posterior preparării substanteti homeopatice.

Pentru că tratamentul homeopat să funcţioneze în cazul condiţiilor serioase ,avem nevoie de un diagnostician sau un practicant specializat. Remediile homeopate sunt prescrise bazate pe unicitarea simptomelor fiecărui individ şi a experienţei sale cu boală. Oricine citeşte ,suferă de o tulburare sau cunoaşte pe cineva care suferă de o tulburare. Dacă toţi şi-ar împărtăşi poveştile de viaţă, aţi găsi cu siguranţă câteva teme comune. Acest lucru duce la diagnosticul medical. Dar sunt sigur că aţi remarca anumite diferenţe ,mai subtile sau mai evidente, în modul de desfăşurare al episodului maniacal sau depresiv. Anumite persoane consideră că este benefic să aparţineţi unui grup social şi că acest lucru ajută. Alte persoane consideră că este iritant şi instigă la furie. Altele dezvoltă halucinaţii vizuale şi auditorii sau comportamente de mare risc. Unele persoane vor încerca să se sinucidă din cauza simptomelor ,iar altele nu vor ajunge în acel punct, chiar dacă simptomele sunt severe. Similar, simptomele fizice asociate tulburărilor mintale ,sunt diferite. Unii oameni suferă de migrene de fiecare dată când devin depresivi sau maniacali. Unii pot resimţi anumite dureri sau stânjeneli. Alţii pot avea probleme cu digestia . Muncă unui practicant homeopatic constă în strângerea informaţiilor, clasificarea unei persoane într-o categorie de diagnostic , iar apoi selecţionarea aspectelor unice şi specifice dumneavoastră.

Aceste simptome unice ajută la constituirea unui remediu benefic vindecării dumneavoastră. Există peste 3000 de remedii homeopate din care putem alege, fiecare având indicaţii specifice bazate pe prezentarea individuală. Este cel mai individualizat tip de medicină pe care l-am cunoscut până în acest moment. Din acest motiv, ar fi imposibil să va ofer exemple de remedii homeopate ce pot fi folosite împotriva tulburării mintale. Orice remediu listat ar putea funcţiona doar în cazul în care simptomele de depresie ,anxietate sau maniacale sunt identice cu cele pentru care a fost produs remediul.

Această formă de medicament, complexă şi deseori neînţeleasă, poate fi extrem de puternică atunci când este administrată corect. Există dovezi că are efecte asemănătoare Fluoxetinului ( Prozac) şi este mai eficientă decât medicamentele stimulante folosite pentru tulburările de atenţie. În carieră mea, am avut de-a face cu cazuri în care un remediu prescris corect a fost atât de eficient, încât o persoană suicidară a suferit o reducere semnificativă a gândurilor de sinucidere şi schimbarea comportamentului ,înainte de a ajunge internată de urgenţă. Ba mai mult, remediul a avut un efect atât de puternic încât a fost externată imediat după ce evaluarea ei psihiatrică a concluzionat că nu prezintă semne de îngrijorare în privinţa siguranţei ei. Pentru un exemplu mai detaliat a modului de reacţie al unui medicament homeopat şi tipul de rezultate posibile, va oferim câteva exemple la sfârşitul capitolului.

Terapia Lumina/Întuneric

Tulburarea bipolarea o tulburare de ritm circadian . Atunci când nu este de ajuns să menţinem rutină zilnică pentru a stabiliza starea, avem nevoie să amplificăm programul de somn şi trezire. Aici intervine terapia lumina/întuneric.

Ritmul nostru circadian este în principiu dictat de hormonii care fluctuează pe durata zilei, inclusiv atunci când mâncăm.Producţia de melatonina necesită un mecanism complex implicând lumina indusă în zona cerebrală a ochiului, hipotalamusul , mai specific nucleul suprachiasmatic. Atunci când folosim terapia cu lumina/întuneric ,amplificăm aceste semnale care ar putea fi dezvoltate în natură dacă nu am folosi lumina artificială. De aceea ,anumite persoane vor observă o îmbunătăţire în tiparul de somn ,după ce vor petrece o săptămâna de campat în natură. Atunci când campăm ,reducem expunerea la lumina artificială care are impact direct asupra ochilor noştri şi suntem predispuşi să dormim mai devreme ,după ce soarele apune. Acest lucru se aplică în cazul campării rustice, nu în amenajările speciale.

Această subsecţie este numită terapie lumina/întuneric. Deseori oameni vor folosi terapia cu lumina atunci când se simt deprimaţi ,datorită poveştilor pe care le citesc sau din ce aud de la prieteni. Cercetează online ,găsesc un site de unde comandă o lampla cu mai multe lungimi de undă terapeutice, apoi se aşează în faţă acesteia pe o durata de timp nedeterminată, toate fără supravegherea unui cadru medical. Acest lucru poate fi periculos dacă suferiţi sau sunteţi susceptibil de tulburare bipolară.

Persoanele care suferă de această condiţie pot experimenta un episod maniacal dacă folosesc singuri terapia cu lumina ,fără să fie acompaniată de terapia cu întuneric, deoarece amplifică doar o jumătate din semnalul transmis creierului.

Pentru a amplifică în siguranţă semnalele către ritmul nostru circadian ,avem nevoie să blocăm acea lunigime de undă luminoasă pe timpul nopţii pentru că lumina dimineţii să ne aprovizioneze din abundenţă. Cea mai uşoară cale de a obţine acest lucru este prin purtarea unor ochelari de soare care să blocheze undele albastre pentru o ora sau două înainte de somn ,chiar şi în interiorul casei. Am descoperit că pacienţii cu bipolaritate ,care suferă de insomnie sau somn întârziat ,îşi normalizează programul de somn atunci când această metodă este urmată cu stricteţe şi sub monitorizare.

Corectaţi zonele de dezechilibru

Câteodată stabilirea unei etape a condiţiei de sănătate optime şi abilitatea corpului de a se vindecă singur nu sunt de ajuns. Uneori medicaţia este necesară tratării condiţiei.Alteori depinde de durata timpului în care corpul a fost expus condiţiilor precare. În aceste cazuri ,este necesar să folosim metode clare pentru a aduce corpul înapoi la un echilibru.

Tulburările de Stare şi Tulburările Hormonale

Cel mai important hormon relaţionat cu tulburările de stare ,este tiroidă. Ceea ce numim Hormon Tiroidal este compus dintr-o serie de hormoni diferiţi. Cei mai comuni hormoni pe care îi monitorizăm sunt hormonul de stimulare a tiroidei (TSH) , tyroxina (T4), şi triiodotironină (T3).  Simptomele funcţionarii tiroidale scăzute includ depresia ,creşterea în greutate, constipaţia ,letargia ,oboseală, pielea uscată, căderea părului. Simptomele unei funcţionari crescute derivă în agitaţie, anxietate, pierderea greutăţii şi agitaţie. Sunt anumiţi factori care contribuie la funcţionarea sărăcăcioasă a tiroidei ,inclusiv folosirea litiului că stabilizator de stare.

În carieră mea ,am descoperit că este foarte important să monitorizăm nivelul de hormoni tiroidieni ,în cazul persoanelor care experimentează instabilitate de stări. În cazul anumitor persoane, înlocuirea hormonilor tiroidieni potriviţi atenuează simptomele în mod complet.. Pentru alte persoane, hormonul tiroidian nu este necesar, deoarece există cofactori nutritionali care se transformă în formă mai activă a acestui hormon. În general ,din experienţă mea, am învăţat că indiferent de tratamentul folosit, naturist sau convenţional ,nimic nu este eficient dacă tiroidă nu funcţionează la capacitate optimă.

Există teste de sânge care verifică funcţia tiroidala ,înainte de a începe un tratamentul. Doctorul va prescrie acest test şi va oferi explicaţia necesară rezultatului testului. Dacă folosiţi pilule contraceptive, trebuie să folosiţi formă de test fără să conţină T3 şi T4. Ocazional ,doctorul va recomandă un test pentru T3 pentru a evalua conversia hormonului activ relaţionat cu această formă inactivă. Dacă există vreo bănuiala de cauze autoimune în cazul tiroidei anormale, trebuiesc verificaţi anticorpii tiroidieni.

Doza de Nutrienţi

Există argumente pro şi contra pentru aproape orice ,în ziua de azi, chiar şi cazul multivitaminelor. Anumite persoane vor spune că multivitaminele sunt o pierdere de bani şi produc doar ''urină prea scumpă'' . Acest lucru poate fi adevărat pentru unii din noi, dar nu şi pentru alţii.

Aceia dintre noi ,care se bazează pe o dietă sănătoasă, vor beneficia de nutrienţii necesari din mâncare,dacă aceştia consumă o cantitate mare de legume şi fructe. Dacă sunteţi una din acele persoane şi aveţi o cantitate normală de energie ,va puteţi culcă şi trezi uşor, aveţi o funcţie intestinală sănătoasă, nu veţi beneficia prea mult din multivitamine. Dacă experimentaţi probleme cu oricare din aceste lucruri, administrarea de multivitamine poate fi de ajutor pentru a va asigura nivelul optim de nutrienţi.

Pentru aceia dintre noi care au o dietă sărăcăcioasă şi suferă de inflamaţii sistematice, acest lucru poate fi adevărat, dar nu din motivul la care va gândiţi. Inflamatiile dese conduc la absorbţia redusă a nutrienţilor din mâncare. Deci chiar şi dacă urmaţi o dietă sănătoasă , este posibil să fie nevoie de o perioada de timp pentru a vindecă funcţiile intestinale. În aceste cazuri, multivitaminele nu sunt de ajuns pentru a creşte nivelul de absorbţie. Aceste cazuri indică nevoia de terapie nutrititiva. Acest lucru ne permite să întrecem limitele de absorbţie şi să livrăm nutrienţii direct în fluxul sanguin , astfel fiind integraţi în ţesut.

Nutrienţii sunt folosiţi pe cale biochimică pentru a produce energie, hormoni şi neurotransmiţători. Dacă aruncăm o privire asupra producţiei de melatonina, că exemplu, vom observă că semnalele de lumina transmise ochiului ,sunt conduse mai departe spre zone cerebrale specifice pentru a regla producţia de melatonina. Însă precursorii folosiţi pentru a produce melatonina trebuie să fie prezenţi. Tryptophanul este un aminoacid găsit în majoritatea proteinelor din dietă. Acest aminoacid suferă o transformare ,odată cu folosirea enzimelor, vitaminelor şi mineralelor care produc serotonină şi în cele din urmă, melatonina. În cursul acestei transformări ,enzimele necesită nutrienţi, numiţi co-factori, pentru a funcţiona. Pentru acest proces, nutrienţii includ vitamina C ,B1,B3,B5,B6 ,acid folic, zinc ,calciu ,magneziu şi fier. Câteva dintre aceste vitamine sunt necesare pentru '' pasul de control al debitului'' sau pasul care menţine fluxul. Fără nutriţia adecvată, nu putem produce cantitatea necesare de energie sau a substanţelor necesare reglării stărilor de somn şi de dispoziţie. Cu ajutorul nutriţiei potrivite, vom produce aceste substanţe cu mai multă consistentă.

Există forme îmbunătăţite de vitamine, iar vitaminele solubile ( A,D,E sau K ) nu trebuiesc administrate în doze mari ,fără a discuta în prealabil cu medicul. Aceste vitamine sunt înmagazinate în celule de grăsime, deci există şansă de supradozare. Consultaţi-va cu medicul pentru a află care este cea mai bună formă şi combinaţie ,dacă va gândiţi să utilizaţi terapia cu vitamine.

Răspunsul neurocerebral

Pentru a antrena activitatea cerebrală ,utilizăm programe computerizate. Acestea se focusează pe unde alpha, beta, delta, gamma şi theta. Undele alpha sunt asociate cu stările de relaxare în timp ce sunteţi treaz, beta cu stările de trezire totală şi alertă, gamma cu prelucrarea şi învăţarea informaţiilor, delta cu somnul profund, theta cu relaxarea extremă. Cei care suferă de anxietate se confruntă cu o doză mărită de unde beta, comparativ cu cele alpha şi theta ,asociate cu depresia.  Răspunsul neurocerebral este eficient în tratarea condiţiilor că ADHD ,demenţă şi problemele de concentrare. Eficientă în cazul condiţiei de tulburare bipolară sau a mâniei ,nu a fost demonstrată.

Folosind terapia de răspundere cerebrală, învăţăm să identificăm şi să creăm anumite stări în zona cerebrală. Această acţiune trebuie realizată cu ajutorul unui echipament tehnologic avansat, controlat de un tehnician specializat. Antrenamentul se  bazează pe rezultatele unui studiu numit Electroencefalograpie calitativă (QEEG). Antrenamentul implică o sesiune de 20-30 de minute în care vi se vor aplică sensori la nivelul scalpului cu ajutorul unei paşte de electroliţi pentru a permite transmiterea de date.Aceşti senzori sunt conectaţi la un program care va permite să vizionaţi un film ,să ascultaţi muzică sau să va jucaţi , bazându-se pe menţinerea unui şir de unde la o distanţă anume. Menţinerea acestor unde la distanţă specifică permite o redare lînă, în timp ce depăşirea zonei de unde cauzează pauze şi lipsuri. Antrenarea durează 20 de minute, devenind din ce în ce mai elaborată pe măsură ce va îmbunătăţiţi controlul.

Bioraspunderea funcţionează similar ,dar se bazează pe parametri fizici. În timpul actionarii bioraspunsului ,învăţaţi să va identificaţi şi să va controlaţi reflexele fizice sau emoţionale bazate pe semnale fizice. Aceastea includ răspunsul galvanic al pielii care măsoară cantitatea de transpiraţie produsă de pielea dumneavoastră ,temperatura, pulsul şi ritmul cardiac. Poate fi un instrument uimitor pentru a va descoperi corpul şi pentru a-l aduce în stări încărcate emoţional. Ajută la diminuarea factorilor declanşatori ai anxietăţii şi depresiei ,dar nu este la fel de eficient şi în cazul mâniei.

Îngrijirea naturistă patologic-centrată

Aşa cum am descris mai devreme, acest tip de îngrijire este menit ,în exclusivitate, suprimării simptomelor. Administrarea unui tratament din această secţiune nu trebuie făcută fără supravegherea unui doctor, chiar dacă medicamentele pot fi achiziţionate fără prescripţie. Dacă aveţi un doctor care va prescrie tratamentul naturist şi un altul care prescrie tratamentul medicamentos ,trebuie să va asiguraţi că ambii doctori au informaţii complete despre ceea ce consumaţi ,deoarece aceste tratamente interacţionează cu medicaţia. Există foarte multe tipuri de tratamente naturiste care pot fi utilizate pentru a suprimă simptomele. Nu este o lista completă, dar există reguli de folosire ale acestor tipuri de tratament.

Suplimentele de Nutriţie Specifice

Ingerarea unui singur tip de vitamine ar trebui făcută atunci când avem de-a face cu o deficienţă cunoscută. Testele în laborator pot determina nevoile dumneavoastră specifice. Anumite medicamente pot avea un efect advers, cauzând deficienţă nutrititiva. De exemplu ,multe pilule contraceptive cauzează deficienţă de B6 ,care poate duce la simptome de energie scăzută ,lipsa concentrării, depresie.

Vitamina D

Reuşim să producem vitamina D prin expunerea noastră la soare. Este importantă pentru integritatea oaselor ,a funcţionarii sistemului imunitar şi în menţinerea unei stări stabile. Lipsa vitaminei D este asociată cu starea depresivă. Vitamina D este o vitamina solubilă în grăsimi ,astfel că ar trebui efectuate teste înainte să începeţi un tratament.

Vitamina B12

Această vitamina este valabilă ,în exclusivitate, în produsele animale sau drojdie. Veganii stricţi vor necesită suplimentarea acestei vitamine. Deficienţele de B12 sunt corelate cu starea instabilă , incluzând starea maniacală şi depresivă sau stările mixte. Este absorbită în secţiunea terminală a intestinului subţire. Condiţiile medicale precum sindromul lui Crohn care cauzează inflamarea semnificativă a intestinului subţire va distruge abilitea de a absorbi B12 din alimente. B12 este administrat sublingual or prin injecţii intramusculare. Dozele orale sunt slab absorbite.

L-Tryptophan

Acest aminoacid este administrat că formă de supliment pentru a îmbunătăţi somnul şi starea în cazul pacienţilor depresivi. Anumite persoane cu bipolaritate pot beneficia de tryptophan în ambele stări de manie sau depresivă, cu toate că nu este întotdeauna necesar. Cum am descris mai sus, este precursorul serotoninei. O cantitate mai mare va creşte nivelul de serotonină. Cum am discutat în capitolul de medicaţie, folosirea substanţelor modulatoare se serotonină fără prezenţa unui stabilizator de stare poate cauza manie sau să agraveze cursul de desfăşurare al tratamentului. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul oricărei alte substanţe care alterează nivelul de serotonină din organism.

Acizii graşi Omega-3

Studiile au demonstrat că dozele mari de Omega-3 pot fi benefice în cazul tulburării bipolare. Acestea se găsesc în uleiul de peste, dar şi în seminţele de în ,cânepă şi chia.Există câteva tipuri de omega-3, însă doar acidul eicosapentaenoic (EPA) a fost studiat în relaţia cu tulburarea bipolară. EPA este un antiinflamator şi protector al sistemului nervos ,dar poate fi şi un subţietor al sângelui. Dozele considerate a fi eficiente în reglarea stărilor ,sunt foarte mari ,aproximativ 10g în cazul persoanelor cu tulburare bipolară. Această doză poate amplifică efectele subţierii sângelui al oricărui medicament anticoagulant şi poate fi problematic dacă urmează să suferiţi o intervenţie chirurgicală.

Magneziu

Biochimic, magneziul are efecte similare asupra corpului ,precum litiul. Anumiţi cercetători au dezvoltat o teorie precum suplimentarea magneziului poate duce la stabilizarea stărilor. Deficienţă de magneziu este cea mai comună, în dietă americană, însă nu toate persoanele suferă de o deficienţă, iar dozele folosite că stabilizatoare de stare sunt,de regulă, mai mari decât cele recomandate consumului zilnic. Magneziul poate funcţiona în cazul anxietăţii sau al insomniei ,datorită efectului sedativ. Dozele mari de magneziu pot cauza diaree şi crampe stomacale.

Zinc

Anumite studii sugerează că există o relaţie strânsă între deficienţă de zinc şi tulburările de alimentaţie, anxietate şi depresie. Există cercetări făcute pentru a defini dacă suplimentarea de zinc ajută la tratarea depresiei cronice.

Seleniu

Acest mineral este un co-factor în producţia de triiodothyrina sau T3, formă mai activă a hormonului tiroidian. După cum aţi reţinut, activitatea tiroidala scăzută este asociată cu depresia. Suplimentarea cu seleniu în timpul sarcinii este relaţionată cu şansele scăzute de depresie postnatală.

SAMe

S-adenosylmethionina, cunoscută că SAMe, faimoasa în ultimele decenii ,deoarece se pretindea că este un antidepresiv natural şi are efecte anti-anxietate. Era chiar mai utilizată decât SSRI-urile ,prin părţile Angliei. Aceste afirmaţii nu sunt false, însă acest supliment trebuie administrat cu precauţie extremă sau evitat complet în cazul tulburării bipolare ,deoarece declanşează hipomania.

Medicină Botanică

Se mai numeşte şi medicină pe baza de plante,adică foloseşte plantele că medicament.  Acest curs de medicină naturală este disponibilă fără prescripţie, însă trebuie ÎNTOTDEAUNA considerată un drog. Multe substanţe sunt făcute din părţile active ale unei plante. Medicină botanică se ocupă cu introducerea unui agent activ în organism ,care îl determina pe acesta să reacţioneze, fiind incapabil de reacţia proprie. Acesta este şi efectul unui drog farmaceutic. Plantele interacţionează cu farmaceuticele. Aceste lucruri trebuiesc discutate cu un medic înainte de a le administra. Aproape întotdeauna evit folosirea medicinei botanice în cazul pacienţilor mei ce suferă de tulburare bipolară  şi consider că nu sunt necesari primilor 3 paşi ai ordinului terapeutic. Nu voi da detalii despre doze ,în această secţiune, deoarece vreau să mă asigur că discutaţi cu un medic specialist despre acest lucru - atât de serios consider că este subiectul.

Avantajul folosirii acestor plante ,asupra dezavantajelor ,este că dezvoltă mai puţine efecte adverse. Extractele naturale ale plantelor medicinale sunt administrate că substanţă unică sau combinată în tratamentul individual. Atunci când folosim plante, primim un beneficiu adiţional ,precum includerea altor compuşi activi care funcţionează asupra reacţiei dorite.

Plantele sunt desemnate pe baza efectului pe care îl au asupra organismului. Cele mai folosite plante în tulburările mintale sunt clasificate că nervine, sedative şi adaptogene. Nervinele modulează sistemul nervos şi acţionează precum calmante. Pot fi de folos în retragerea de la tratamentul prescris. Un exemplu de plantă nervina este Avenă Sativa ( seminţele de ovăz lăptos) . Sedativele sunt folosite,în mod obişnuit, în anxietate, hipomanie şi insomnie; acţionează că un sedativ. Pot amplifică efectele medicaţiei folosite în acelaşi scop, cum ar fi Benzodiazepina. Plantele sedative includ Eshscholzia Californica ( macul de California ) şi Piper methysiticum ( Kava kava) . Rapoartele clinice sugerează că unele din cele mai puternice sedative precum Kava kava pot cauza depresie severă în cazul celor cu tulburare bipolară. Adaptogenii modifică sistemul de reacţie la stres. Reduc anxietatea, îmbunătăţesc atenţia şi somnul .Că exemplu ,avem Eleuterococcus senticosus ( ginseng siberia ) , Withania somniferă ( Ashwaghanda ) şi Rhodiola rosea ( rădăcina roşie) . Adaptogenii pot acţiona că energizanţi şi trebuiesc administraţi cu precauţie extremă în tulburarea bipolară, deoarece pot produce manie.

Nu pot trece mai departe, fără să menţionez că cea mai faimoasa plantă este Hypericum Perfoliatum ( St John's Wort). Această plantă este eficientă în cazul depresiei deoarece creşte nivelul de serotonină în sistem, precum acţionează SSRI. Această plantă nu trebuie administrată pacienţilor bipolari ,fără prezenţa unui stabilizator . Că şi ingerarea unui antidepresiv, această plantă cauzează hipomanie sau neutralizează efectul tratamentului. Nivelul crescut de serotonină poate rezultă în toxicitate, Sindromul Serotoninei.

Medicină orthomoleculara

Acest sistem de medicină dezvoltat de Linus Pauling implică administrarea de doze foarte mari de vitamine în tratamentul pacienţilor cu boli mintale. Este faimos pentru tratarea schizofreniei, dar este folosit de asemenea în cazul tulburărilor de stare. Foloseşte doze de niacina şi vitamina C care pot avea efecte semnificative de ''înroşire'' asupra pielii, sau diaree. Anumite persoane folosesc cu succes această metodă, cu toate că este un tratament pe termen lung. În mod tipic, simptomele revin imediat ce întrerup zonele mari.

Aplicaţi Intervenţia Farmacologică

Câteodată, tratamentele naturiste nu sunt suficiente pentru a redă stabilitatea unei persoane care a petrecut o perioada din boală ,fără să fie tratată , sau în cazul persoanelor cu simptome foarte severe. În aceste cazuri , intervenţia farmacologică este indicată şi va poate salva viaţă.Anumite persoane nu experimentează efectele adverse ale anumitor medicamente şi îşi pot continuă viaţă în mod liniştit. Deşi sunt doctor naturopat, niciodată nu voi descuraja pacienţii de la administrarea unui astfel de tip de medicaţie.  Alte persoane consideră că efectele medicamentelor sunt chiar mai puţin tolerabile decât boală în sine .Pentru aceste persoane ,medicină naturistă, şi în special naturopata, poate avea un efect benefic asupra menţinerii stabiltatii , în timp ce reduceţi sau înlăturaţi nevoia de farmaceutice.

Condiţii Co-existente Comune

Una din tendinţele medicinei naturopate este să trateze persoană pe de-a întregul. De aceea,dacă veţi consulta un doctor naturopat specializat asupra unei zone, acesta se va interesa de toate simptomele dumneavoastră. Este foarte important în cazul condiţiilor medicale psihiatrice unde apare îngrijorări multiple fizice. Din păcate, cu cât sistemul medical continuă expertiză în sistemele organismului ,cu atât mai divizate vor deveni tratamentele. Ne vizităm psihiatrul, gastroenterologul, endocrinologul sau neurologul pentru a simptome care ar putea formă o cauza comună.

Migrenele

Am citit o statistică  mai demult ,unde scria că există o coincidenţă de 50% de a avea tulburare bipolară şi migrene. Un studiu publicat în urmă u 30 de ani în The Lancet arată că 93% din copiii cu migrene severe frecvente şi-au revenit după ce au fost identificate şi înlăturate alimente la care erau alergici. Acest lucru poate fi la fel de eficient pentru stabilizarea stării ,a concentrării şi a atenţiei. Înlătura,de asemenea, alte dureri şi crampe ,sau condiţii ale pielii .

Homeopatia, hidroterapia,acupunctură şi bioraspunsul pot fi eficiente în tratarea migrenelor. Toate ,exceptând hidroterpia, necesită ajutor profesional .Cel mai utilizată formă de hidroterapie împotriva migrenelor este să introduceţi picioarele în apă fierbinte şi să puneţi o pungă de gheaţă pe cap, timp de 10 minute.

Prima deficienţă nutritională asociată cu migrenele ,este magneziul. Acesta poate fi eficace în stabilizarea stărilor şi în cazul constipaţiei. Deficienţă de magneziu poate fi luată în considerare dacă experimentaţi migrene şi o tulburare .

Medicamentele botanice des folosite în formulă migrenei naturale sunt Tanacetum Parthenium ( iarbă-moale) şi Petasites Hybridus (Butterbur ). Aceste plante au fost studiate şi denotă eficientă moderată în tratamentul profilactic al migrenelor. În tratamentul migrenei active, eu nu le găsesc la fel de eficiente.

Simdromul Metabolic

Această condiţie comună Statelor Unite, este prevalenţa în populaţia cu tulburări mintale, fiind agravată de medicaţii precum antipsihoticele. Chiar şi fără medicamente, există o şansă mare de hipoglicemie reactivă printre persoanele cu tulburări de comportament; glicemia scade rapid după mese, provocând oboseală, iritabilitate şi dureri de cap. Când avem aceste simptome, indicii noştri interni ne coordonează să ne supraalimentăm ,ceea ce poate duce la un tipar consistent pentru obezitate.

Sindromul Metabolic este considerat a fi precursorul diabetului şi este alcătuit din 5 factori de risc. Obezitatea abdominală, trygliceridele mărite, HDL scăzut ( colesterolul benefic ) ,tensiunea arterială crescută şi glicemia oscilantă.

Acest sindrom poate fi ţinut sub control , dacă facem schimbări în stilul nostru de viaţă, cum ar fi somn potrivit, exerciţii, diete scăzute în carbohidraţi . Câteodată suplimentarea iniţială de minerale şi plante ajută la reglarea glicemiei ,până va adaptaţi noului regim. Cele mai comune suplimente sunt chromium picolinate, scorţişoară şi ceaiul verde. Primele două ajută la stabilizarea glicemiei şi diminuează rezistenţă la insulină. Ceaiul verde accelerează metabolismul şi reduce crampele glicemice de după masă.

Insomnia

Insomnia poate reprezenta o adevărată provocare, în special în tulburările de comportament. Atunci când stilul de viaţă şi dietă nu sunt de ajutor, homeopatia ,hidroterapia şi terapia lumina/întuneric sunt benefice. Ocazional, dacă insomnia este în stare severă ,se ia în considerare folosirea temporară a suplimentelor de melatonina ,cu o ora înainte de culcare. Adaptogenii pot fi de folos în restabilirea tiparului de somn. Plantele sedative sau hipnotice , precum Valeriana, pot fi folosite pentru a induce somnul. Toate aceste terapii naturiste trebuiesc discutate cu doctorul ,înainte de a fi administrate ,deoarece pot interacţiona cu efectele date de tratamentul medicamentos.

Abuzul de Substanţe

Alcoolul şi drogurile recreaţionale fac parte din mecanismul ,pe care pacienţii bolnavi mintal îl găsesc de ajutor. Încă se dezbate dacă aceste substanţe cauzează boală sau dacă boală cauzează abuzul de substanţe. Indiferent, dacă doriţi să stabiliţi un standard de viaţă sănătos , reducerea consumului de substanţe este o parte vitală din proces. Poate fi o provocare, deoarece substanţele nu doar creează dependenţă, dar ajută la reducerea percepţiei severităţii bolii mintale.

Este dificil să detaliem mulţimea de substanţe şi efectele lor asupra organismului .Fiecare cauzează epuizare nutritivă , fiind necesaea suplimentarea dozelor de vitamine. Hidroterapia este eficientă în procesul de detoxificare ,deoarece creşte aportul de nutrienţi necesari procesului . Dietele bogate în fibre pot ajută la înlăturarea produselor toxice din corp. Homeopatia poate fi eficientă pentru sevrajul cauzat de abstinenţă .

Concluzii şi Resurse

Tratamentele naturiste pot fi eficiente în vindecarea dintr-o condiţie medicală . Doresc să subliniez importantă siguranţei atunci când căutăm o alternativă naturistă pentru medicamente. Reţineţi că un medic specialist este cel mai bun pentru a va oferi tratamentul potrivit. Pentru a găsi un medic profesional calificat, vizitaţi asociaţiile naţionale pentru a primi referinţe.

Exemplu de Caz

Emily a fost diagnosticată cu tulburare bipolară la vârstă de 21 de ani. Avusese un nivel crescut de stres în ultimul an de colegiu şi în pregătirea pentru testele LSAT pentru a aplică la facultatea de drept. Întotdeauna a avut stări alternanţe ,dar niciodată nu a consultat un doctor ,deoarece perioadele agitate o ajutau să înveţe mai mult ,iar perioadele tăcute ,nu erau percepute că ceva peste care să nu poate trece, până la un moment. Acest nivel de stres şi lipsa de somn au ajuns într-un final în punctul în care nu putea să se mai oprească din plâns. A consultat doctorul,care a diagnosticat-o cu tulburare bipolară. I s-a prescris un stabilizator de comportament, iar după o săptămâna ,i-a adăugat şi un antidepresiv. Starea ei s-a ameliorat iar ea şi-a terminat colegiul şi a fost acceptată cu succes la facultatea de drept. Şi-a continuat medicaţia deoarece se temea de stresul pe care i-l va ''oferi'' facultatea de drept.

Când Emily a decis să urmeze un tratament naturist, a fost din cauza efectelor adverse date de medicaţia convenţională. Pusese peste 25 de kilograme în greutate, avea ''mintea înceţoşată '' şi era frigidă.  Încercase o dietă sănătoasă ,dar nu scădea în greutate. Era îngrijorată de efectele pe termen lung ale medicamentelor pe care le ingeră, inclusiv efectele asupra unui bebeluş, dacă ar dori vreodată să rămână gravidă, şi speră că există o cale mai bună. În ciuda acestora ,era dispusă să i se administreze în continuare tratamentul medicamentos dacă acesta dădea cele mai bune rezultate.

O analiză completă a concluzionat că dezvoltase simptome de hipotiroidism, incluzând letargia ,creşterea în greutate, constipaţia şi pielea uscată. De asemenea, suferea de migrene foarte des. Testele au arătat că dezvoltase hipotiroidism şi sindrom metabolic .Un grafic al alergiilor la alimente sugera că devenit sensibilă la cafea, lactoză, cereale şi drojdie.

Planul ei de tratament începuse în mod agresiv ,iar nivelul ei de entuziasm era foarte crescut. A început prin înlocuirea timpului alocat jogging-ului (alergare uşoară ) ,cu antrenament muscular ,de 3 ori pe săptămâna. Câteva studii au sugerat că sesiunile lungi de cardio scad nivelul hormonului tiroidian şi al metabolismului ,în timp ce antrenamentul de forţă acţionează contrar. Acest lucru a avut un impact pozitiv asupra greutăţii şi al nivelului de energie ,încă din primele 2 săptămâni de schimbare a rutinei.

A început ,de asemenea, o dietă slabă în carbohidraţi,bazată pe eliminarea alimentelor alergenice  ,pentru a reproduce hormonul tiroidian. Deşi dietă lui Emily era puţin restrictivă ,la început ,pe parcurs a început să se adapteze ,iar curând şi-a dat seama că se simte mult mai bine consumând în principiu proteine şi legume. Îşi permitea să iasă cu prietenii la cină ,din când în când.

Ultimul pas a fost remediul homeopat. Emily a petrecut 4 ore pentru a împărtăşi tot istoricul ei medical şi simptomele care o afecta.  A fost rediagnosticata cu tulburare bipolară. La momentul începerii tratamentului iniţial ,Emily era mai mult depresivă decât hipomaniacala. Trecuse printr-o despărţire amoroasă semnificativă ,iar singurul lucru care o prevenea din a începe să plângă, era să se menţină ocupată cu serviciul. În orice moment liber, începea să aibă izbucniri isterice şi tendinţe sinucigaşe ,care durau câteva minute, până când îşi găsea ceva cu care să îşi ocupe timpul . Atâta timp cât era ocupată ,se simţea bine şi nu avea gânduri morbide. Atunci când începea să plângă, dacă cineva se oferea să o consoleze, se înfuria şi devenea ostilă. Migrenele se agravau în timp, ajungând să le descrie că o ţepuşă înfiptă în craniu ,chiar deasupra ochiului. Aceste simptome specifice de depresie şi migrene îi erau unice ei ,ceea ce înseamnă că nu orice persoană cu depresie şi migrene le va simţi la fel , iar remediul homeopat pe care l-a folosit ea a fost Ignatia amară. Emily avusese parte de experienţe traumatizante şi în trecut, astfel că i-a fost recomandat un terapeut pentru discuţii terapeutice.

Emily s-a descurcat bine cu acel remediu ,pentru câteva luni ,fiind nevoită să i se schimbe potenţa sau ingredientele de câteva ori .În cele din urmă ,simptomele ei au fost modificate ,iar un alt remediu i-a fost indicat. Pe durata a 2 ani ,i s-au administrat mai multe remedii şi câteva diete agresive. A observat că atâta timp cât continuă cu tratamentul homeopat, poate să consume o varietate mai largă de mâncăruri ,fără să declanşeze vreo alergie, migrenă sau episod . Dacă exagera cu alimentele la care era alergică, şi începeau migrenele frecvente, le elimina imediat din dietă .

După câteva luni de ameliorare datorată tratamentului naturist, am colaborat cu psihiatrul lui Emily pentru a-i reduce medicaţia. După un an ,Emily a încetat total tratamentul medicamentos .A avut câteva episoade în urmă întreruperii ,dar deja învăţase care sunt factorii declanşatori ,cum să calmeze simptomele,  şi când să ceară o schimbare în tratamentul homeopat. A evitat spitalizarea.

Astăzi ,Emily încearcă să-şi menţină dietă şi exerciţiile iniţiale ,dar fără aceeaşi stricteţe. Va intră într-o rutină strictă o dată la o perioadă, când va simţi că e nevoie. Are o rutină de somn solidă, se poate concentra mai mult şi alocă multă atenţie în relaţia dintre alimente şi emoţii. Per total ,Emily se simte minunat ,se bucură de energie ,o greutate normală ,un loc de muncă de succes şi relaţii sănătoase.

Tulburarea Mintală şi Familiile de Credinţă

De Reverendul Susan Gregg-Schroeder

 

 

Introducere

Societatea seculară este ,în sfârşit, pregătită să vorbească deschis despre bolile mintale,însă comunităţile religioase încă au o gândire rudimentară atunci când vine vorba despre tulburările mintale că boli tratabile.

Pe baza descoperirilor făcute în raportul Chirurgului General, asupra magnitudinii bolilor mintale în această ţară, ştim că una din patru persoane care poartă mantia preoţească ,are un membru în familie care se confruntă cu o boală mintală. Cu toate acestea, încă există secrete privind bolile mintale, persoanele bolnave nu primesc ajutorul de care au nevoie, iar familile acestor persoane bolnave nu primesc sprijinul de care au nevoie. Foarte mulţi lideri de credinţă menţin tăcerea în cazul propriilor afecţiuni de sănătate mintală. Spun asta pentru că şi eu fac parte din acele persoane.

Depresia mea a început în 1991. Eram în al treilea an de preoţie la o biserica urbană imensă. Mă bucurăm de carieră mea şi de oportunităţile oferite,aflată în slujba altora. Îmi plăcea să fac parte dintr-un personal mare, şi nu aveam nicio îndoială că luasem decizia corectă ,de a răspunde vocaţiei şi de îmi părăsi carieră în învăţământ pentru a deveni pastor hirotonisit.

În ciuda exeprientei mele în cadrul consilierii pastorale, nu am recunoscut sau nu am înţeles ceea ce se întâmplă cu mine. În toamna anului 1991, am fost lovită că de un val, de o serie de evenimente, până când m-am simţit cu totul copleşită de disperare. Aveam toate simptomele unei depresii majore. Mă simţeam dezorientată şi deconectată de la mine şi de la sentimentele mele. Nu puteam să dorm sau să mănânc. Nimic nu îmi mai făcea plăcere. Funcţionăm pe baza impulsurilor. Nu puteam să petrec timp cu alte persoane şi mă izolasem de lume. Îmi doream atât de mult să termin cu viaţă mea, încât am pus la cale şi-un plan.

Am fost trimisă la un psihiatru, care se întâmplă să fie un membru al bisericii de care apartineam. A fost una din cele mai înjositoare experienţe din viaţă mea, deoarece mă simţeam înconjurată de vină şi de ruşine. A vrut să mă interneze într-o clinică psihiatrică în acea zi. După câteva zile de negare,din partea mea ,şi din cauza că soţul meu nu putea să îşi mai ia zile de concediu că să stea cu mine acasă, am acceptat să fiu internată. În mod ironic, era aceeaşi clinică unde am efectuat servicii de închinare ,pe vremea când mă ocupăm de Educaţia Pastorală Clinică.

Câţiva oameni ai bisericii ştiau despre depresia şi internarea mea . Timp de doi ani am suferit în tăcere, fiind nevoită să-mi ascund condiţia faţă de comunitatea religioasă,de frică să nu îmi pierd locul de muncă.

Persoană care mi-a fost alături,a fost pastorul serios, care credea în puterea divină şi credea în mine. Cu ajutorul lui, am decis în final să îmi recunosc ,în mod deschis ,condiţia medicală.

Am scris un articol pentru buletinul informativ al bisericii noastre, intitulat ''Povara tăcerii''.  Pastorul meu senior a scris un articol acompaniant despre ignoranţa asociată bolilor mintale. Asistenţă medicală de la parohia noastră a aranjat o şedinţa informaţională asupra depresiei, care a reuşit să strângă 130 de oameni . Văzând cât de mare este problema, am dezvoltat un grup de susţinere al persoanelor depresive ,condus de un consilier profesional. La rugămintea unui coleg ,am fost rugată să mă adresez Convocării Episcopului. Poveştile împărtăşite de către colegii mei ,în spatele acelor uşi ,m-au făcut să realizez că eram chemată că să vorbesc liber în comunitatea religioasă, despre bolile mintale. Îmi făceam griji asupra colegiilor mei care aparţineau unor grupuri etnice diverse, unde frică împiedică divulgarea unor astfel de informaţii ,pentru a nu aduce ruşine familiilor, să nu mai menţionez de efectele pe care o asemenea divulgarea,le-ar putea produce asupra viitorului unei persoane, în parohie.

Fac parte din ''vindecătorii răniţi'' ,descrierea făcută de Henri Nouwen, autorul cărţii '' Vindecătorul rănit: Parohia în Societatea Contemporană''. Au urmat spitalizări frecvente şi o varietate de diagnostice DSMIV , inclusiv Bipolaritate ll care s-a modificat odată cu trecerea anilor. Dar nu poţi pune o eticheta pe spiritul uman. Ştiu că trebuie să folosesc medicaţia sub supraveghere, să menţin un sistem de sprijin benefic şi să am grijă de corpul şi mintea mea,  atât într-o stare normală ,cât şi într-o stare alterată. Am învăţat să-mi folosesc abilităţile şi mi-am dezvoltat resurse în interior. Mă relaţionez cu frază Louisei May Alcott : '' Nu mi-e frică de furtună ,deoarece mă învaţă să navighez.''

Fundalul

Conform lui Glen Milstein ,într-un articol publicat în Psihiatric Times în 2002, sondajele arată că 60% dintre americanii care caută ajutor, apelează în prima instanţa la preotul sau pastorul lor. Este de două ori mai mult faţă de cei care se duc direct la psihiatru, psiholog sau doctorul de familie. Din păcate, răspunsul clerului şi al congregaţiei este diferit  de cel la care se aşteaptă enoriaşii,din partea liderilor de credinţă. Persoanele care se confruntă cu o boală mintală sunt mai puţin predispuşi să primească acelaşi nivel de îngrijire pastorală ,că persoanele spitalizate pe baza unor boli fizice sau muribunde. Persoanele cu boli fizice primesc vizite, mese calde şi sprijin din partea celorlalţi. În schimb, boală mintală este văzută că Lepra zilelor moderne.

Există un număr de motive pentru care aceste nevoi nu sunt îndeplinite. Clerul nu primeşte educaţia adecvată la seminarii, în privinţa bolilor mintale. Anumite grupuri de credinţă văd boală mintală că pe un eşec moral sau spiritual. Congregaţiile sunt alcătuite din indivizi , oglinzi ale stigmei pe care o întâlnim în societate. Chiar şi oamenii care sunt conştienţi că cineva se lupta cu o boală mintală, nu ştiu ce să facă sau să spună .

Nevoile acestor familii care se confruntă cu boală mintală, sunt documentate în cartea ''Familiile şi Boală Mintală : New Directions în Professional Practice ''. Aceste nevoi se încadrează în 8 categorii:

* Un sistem comprehensiv al condiţiilor mintale

*Sprijin

*Informaţia

*Abilităţi de a face faţă unei situaţii

* Implicarea în tratament, reabilitare şi procesul de recuperare

* Relaţia cu alte familii afectate de boală mintală

* Procesul de adaptare al familiilor la boală mintală

*Asistenţă în rezolvarea problemelor în societate ,pe scară largă

 

Aproape orice persoană a fost atinsă într-un mod sau altul de o boală mintală. Cu toate acestea , indivizii şi familiile continuă să sufere în tăcere sau lipsesc de la slujbele religioase din cauza că nu primesc sprijinul de care au atâta nevoie. Se detaşează de comunităţile de credinţă şi se desprind de credinţă lor, care poate fi o sursă de vindecare şi speranţa în vremuri personale întunecate.

Obligaţia noastră Spirituală să îi Ajutăm pe Cei care Suferă

Ospitalitatea face parte din valorile esenţiale ale unei religii : musulmană, iudaică sau creştină. Cuvintele ''spital'',''azil'' şi ''gazdă'' sunt cuvinte legate de ospitalitate. În religia creştină, ospitalitatea înseamnă literalmente să întindem o mâna de ajutor, atingând cealaltă persoană şi apropiindu-ne pentru a ne recunoaşte ,reciproc ,vulnerabilitatea la evenimentele vieţii. Majoritatea religiilor împărtăşesc convingerea că suntem meniţi să ne pese de cei care suferă. Atât Scriptură Evreiască ,cât şi Noul Testament conţin multe poveşti , în care oamenii sunt rugaţi să îi ajute pe cei la nevoie. Marii profeţi împărtăşesc un mesaj divin ,similar; să fim credincioşi, să ne iubim aproapele, să îi ajutăm pe cei căzuţi şi să fim drepţi între noi .

Opţiunile de Tratament

Pentru multe persoane care suferă de o boală mintală, psihoterapia permite individului să converseze cu un terapeut specializat pentru a adresa probleme precum respectul de sine scăzut, problemele de relaţie, şi lipsa perspectivei pozitive în viaţă unuia. Cea mai întâlnită formă de psihoterapie ,terapia interpersonală, terapia de grup şi consilierea matrimonială . Consilierea pastorală care se adresează problemelor emoţionale ,respectând credinţă unei persoane ,reprezintă un pas important în tratarea persoanei.

Studiile efectuate ,demonstrează  relaţia dintre dimensiunile fizice, mintale,emoţionale şi spirituale din viaţă noastră. Ştim că sprijinul venit din partea membrilor familiei, a prietenilor şi a persoanelor din comunitatea religioasă ,reprezintă un factor important în tratarea şi vindecarea unei persoane. Persoanele sunt multe mai dispuse să adere terapiei medicamentoase sau să participe la psihoterapie dacă întrevăd speranţa pentru viitor.

Din cauza unui interes reînnoit în tratarea persoanei ,pe de-a întregul, tot mai mulţi oameni caută medici care să încorporeze spiritualitatea în procesul de tratare. Doctorii ,precum cei din American Association of Pastoral Counselors ,primesc cursuri speciale ,în psihologie şi teologie. Aceşti consilieri pot adaugă o perspectiva spirituală relaţiei de consiliere profesională, prin încorporarea spiritualităţii unei persoane cu sensibilitatea tradiţiilor culturale. Doctorii care se ocupă de sănătatea mintală  şi care respectă dimensiunea spirituală ,pot fi  ''îndrumători'' ai persoanelor bolnave în tratamentul de vindecare.

Comunitatea religioasă se lupta cu ruşinea ,vină şi stigma asociată bolilor mintale. Din cauza lipsei de informaţii sau a credinţelor teologice ,anumite grupuri religioase nu înţeleg afecţiunea mintală că pe o boală normală. Câteodată ,o persoană este îndrumată să întrerupă tratamentul şi să se bazeze pe rugăciuni. Câţiva aruncă vină pe familie ,într-un moment în care familia are cel mai mult nevoie de sprijin. Acest lucru este ,în special adevărat, când ne confruntăm cu un suicid. Dacă sinuciderea este văzută că un act păcătos , familia trebuie să se confrunte cu durerea dar şi cu vină, ruşinea şi izolarea de către comunitatea de credinţă, într-un moment în care familia are nevoie disperată de ajutor din partea comunităţii.

Nu există cuvinte bune pentru a descrie disperarea şi lipsa de speranţa asociate câtorva boli mintale. Pe măsură ce se fac cercetări asupra creierului, sunt dezvoltate noi medicamente şi terapii împotriva simptomelor fizice şi emoţionale asociate cu tulburările cerebrale. Dar, din păcate, tratarea bolilor mintale folosind modelul medical nu oferă spaţiu pentru adresarea problemelor spirituale. Cu toate acestea ,credinţă unei persoane sau opiniile religioase pot reprezenta un beneficiu în tratarea şi vindecarea anumitor boli, inclusiv cele mintale.

O Scurtă Istorie a Credinţelor şi Tratamentul Bolilor Mintale

Bolile mintale sunt de când lumea şi pământul. Desigur, de-a lungul timpului au fost cunoscute sub denumiri diferite. La fel cum se întâmplă cu tradiţiile credincioase, aşa şi credinţele despre boală mintală este inclusă într-o gama largă de teologii,de la literatură biblică şi cei care văd boală mintală că pe un eşec spiritual ,până la cei care înţeleg boală mintală că pe o tulburare cerebrală ,care nu a avut un nume şi nu a fost înţeleasă de oamenii care trăiau în urmă cu 2000 de ani .Majoritatea societăţilor antice priveau boală mintală că pe o problema religioasă,în care era implicat sufletul omului/ Există elemente de misticism şi magie în ritualurile executate pentru a vindecă o persoană de o boală mintală.

Odată cu monoteismul ,articulat de iudaismul antic , s-a produs o schimbare în modul de percepţie a bolii mintale. Deşi încă o problema de natură religioasă , boală mintală a fost văzută că pe o problema în relaţia dintre om şi Dumnezeu - o condiţie asociată sufletului. Scripturile iudaice şi creştine sunt pline de poveşti şi lamentări ale persoanelor care suferă de aşa numită ,posesie demonică, viziuni sau halucinaţii ,depresie şi alte forme de boală mintală.

În anul 370 , Biserica Ortodoxă Răsăriteană a pus bazele primului spital. În următorii 1200 de ani ,biserica a construit spitale prin toată Europa pentru a trata bolile fizice. Mulţi dintre fizicieni erau călugări şi preoţi . Călugăriţele serveau că asistente. Ajutorul fizic şi spiritual al pacienţilor ,funcţiona concomitent.

Islamul a început să se dezvolte în Asia, Africa şi Europa de Sud ,1000 de ani mai târziu . Că şi iudaismul ,Coranul vorbeşte des despre spirit sau suflet. Dar nu se credea că boală mintală este o pedeapsa de la Dumnezeu . Cei care sufereau de boală mintală erau suspectaţi de a fi posedaţi de spirite supranaturale ,djini ,care nu erau văzuţi că răi sau buni.

Din moment ce boală mintală ,nu era văzută că ceva greşit, savanţii şi fizicienii islamici ai secolului 10, au fost primii care au abordat problema din punct de vedere ştiinţific pentru a observă ce cauzează simptomele bolilor mintale. Au stabilit un spital în Bagdad ,ce conţinea o aripa de psihiatrie.

Un astfel de tratament nu există în Europa în timpul Evului Mediu şi al Renaşterii, deoarece boală mintală era văzută că posedare demonică sau magie neagră.  Cei care se comportau iraţional sau suferea de halucinaţii ,erau bănuiţi de posesie şi deseori era torturaţi şi ucişi. Alţii erau trimişi în exil pe ''vapoarele proştilor'' şi excluşi din comunitate. Persoanele cu o boală mintală sufereau din cauza tratamentelor oribile , cum era phlebotomia ,acţiunea de a tăia o persoană şi de o lasă să sângereze până la moarte sau executarea de găuri în capul unei persoane pentru a permite spiritului demonic să scape.

În anii Iluminismului ,1750 şi în anii dezvoltării ştiinţei psihologiei, atenţia a fost redirecţionată către minte. Psihoanalistii vedeau aceste boli că pe un rezultat al unor experienţe neplăcute din copilărie sau a unor conflicte produse în subconştient. Adepţii lui Freud ,vedeau spiritualitatea că o superstiţie şi influenţă bisericii că pe orice, dar nu că pe o dispariţie. Marea schismă a bisericii era completă. Boală mintală nu mai era o problema spirituală asociată cu sănătatea sufletului. Era o problema a minţii sau a modului de gândire.

Azilurile de nebuni fuseseră deschise într-o era a dezvoltării tratamentului moral. Din 1750 până în 1950 ,persoanele cu o condiţie mintală serioasă erau spitalizaţi în ospicii sau în alte insititutii blocabile. Tratamentele folosite în aziluri erau sărăcăcioase , în urmă închisorilor chiar. Câteva forme timpurii de tratament includeau lobotomia sau o formă primitivă de terapie electroconvulsiva .

Câteva persoane din tradiţiile de credinţă pacifistă, precum Mennonites ,şi-au completat serviciul militar în al doilea război mondial ,că voluntar în spitalele ce aveau incluse o aripa pentru cei cu boli mintale. Consternaţi de condiţiile deplorabile din spitalele psihiatrice, aceste grupuri religioase au fost printre primele care să ofere grijă şi compasiune acestor persoane bolnave, sau au construit spitale psihiatrice.

Odată cu invenţia medicamentelor antipsihotice, în jurul lui 1950, focusarea se face pe reducerea simptomelor. O altă modificare a avut loc ,concentrându-se pe schimbările biologice din chimia cerebrală. Am avansat de la boală mintală că o afecţiune a sufletului la condiţie medicală a minţii sau model medical aşa cum avem prezent astăzi.

 

Diferenţa dintre Spiritualitate şi Religie

Spiritualitatea a devenit un cuvânt popular şi des înţeles greşit ,în zilele noastre. Spiritualitatea este diferită de religia organizată. Spiritualitate izvorăşte dintr-un sistem de credinţe. Este ceea ce da însemnătate vieţilor noastre ,şi creşte odată cu experienţele noastre. Nu este o doctrina .Paul Tillich afirmă că divinitatea este '' piatră de baza a sinelui''. Spiritualitatea este un adevăr universal, dar o călătorie individuală.

Religia ,pe altă parte, se referă la credinţele şi practicile asociate cu grupurile organizate precum bisericile, sinagogile ,moscheile, etc .Oferă o ierarhie pentru anumite grupuri de credinţă şi reguli pentru a găsi un sens. În ziua de azi ,se dezvoltă un nou fenomen.Se numeşte ''spiritualitate interconfesională''. Este o apropiere integrativă deoarece se focusează pe firele comune ale tuturor religiilor ,precum dragostea şi milă .

Căutarea unui sens este o călătorie atemporală. Întrebarea este de ce există suferinţă pe lume şi ce legătură are Dumnezeu cu suferinţă unuia, în concentrarea pe călătoria spirituală. Există multe însemne biblice în care oamenii lui Dumnezeu se confruntă cu durere emoţională intensă.Cele mai profunde descrieri ale acestor zbuciumuri de credinţă sunt găsite în cartea lui Iov şi în Psalmi.

Psalmul 88 ilustrează experienţele unei persoane deprimate dintr- o perspectiva spirituală emoţională. Cuvintele psalmistului descriu majoritatea simptomelor de depresie : tristeţe, izolare, furie, abandon ,lipsa speranţei ,disperare.

 

''M-ai aruncat în adâncurile Iadului, în regiunea întunericului şi al adâncului.

Doamne ,de ce m-ai alungat ? De ce ţi-ai întors faţă de la mine ?''

Bolile mintale afectează toate aspectele vieţii noastre ,inclusiv bunăstarea spirituală. Ne loveşte în adâncul sufletului, făcându-ne să ne simţim separaţi de dragostea şi acceptarea Domnului. Că un hoţ în noapte ,ne fură simţul de a fi ,speranţele şi visele pentru viitor şi ne face să ne simţim că aşa va fi mereu.  Bolile mintale ne atacă valorile şi credinţele ,şi de multe ori ne simţim nevrednici de dragostea şi acceptarea Domnului. Alienaţi faţă de Dumnezeu. Ne simţim singuri, neajutoraţi, lipsiţi de speranţa în disperarea întunecată a bolii noastre.

Astăzi ,multă lume se apropie mai mult de rezultatele studiilor ştiinţifice. Această perspectiva oferă credit descoperirilor moderne biologice şi le complimentează prin comprehensiunea ''machiajului '' emoţional şi spiritual al unei persoane. Este apropierea minte-corp-spirit.

Integrarea Spiritualităţii în Procesul de Tratare

Avem încă de-a face cu conflictul dintre religie şi ştiinţă. Modelul medical ştiinţific caută un leac. Se pune accentul pe găsirea răspunsurilor şi pe diminuarea simptomelor. Aşa cum ştim deja, de multe ori ,nu există un leac.

Vindecarea este pacea care vine din faptul că ştim că Dumnezeu îşi exercită puterea asupra vieţii noastre pentru a obţine cel mai bun rezultat, vindecarea minţii,a corpului şi a spiritului.Această pace şi împlinire sunt darurile unui Dumnezeu milos şi iubitor, chiar şi atunci când învăţăm să trăim cu boală mintală.Provocarea pe care o înfruntăm în ziua de azi nu este alegerea dintre credinţă şi ştiinţă. Avem nevoie de amândouă.

Decenii la rând, medici profesionali ,au descurajat discuţia despre religie sau spiritualitate cu pacienţii, deoarece se credea a fi o iluzie. Programele fondate public trebuie să aibă grijă să nu promoveze tradiţii specific religioase. Discriminarea sau violenţă bazată pe credinţele religioase poate crea mai multă frică.  Există un ton de neîncredere în aceste concepte şi procese ,care sunt mult mai dificile de măsurat. Dar lucrurile se schimbă ,datorită studiilor care demonsteaza că spiritualitatea poate fi un aspect important în procesul de recuperare ,iar instrumentele de evaluare spirituală sunt dezvoltate pentru a fi la îndemână specialiştilor în domeniul sănătăţii mintale. Trebuie să găsim tot mai multe cai de a încuraja colaborarea şi parteneriatul care includ mii de sisteme de sprijin.

''The President's New Freedom Report on Mental Healthcare în America (2003) afirmă că sistemul nostru curent de livrare ale serviciilor sănătăţii mintale este un ''abator'' şi că necesită o transformare completă pentru a fi în beneficiul consumatorului. Dintr-o perspectiva teologică, transformarea se referă la un proces spiritual de creştere şi schimbare.

Idealul este vindecarea ! Vindecarea este mai mult un proces ,decât un ideal completat. În loc să ne folosim resursele pentru a ne focusa asupra rezultatelor bolilor mintale, New Freedom Report încurajează să ne folosim resursele pentru evaluarea unui tratament pe termen lung.

Îngrijirea Spirituală

Dacă există un cuvânt care să descrie durerea emoţională a bolii mintale, acela ar fi '' detaşare''. Persoanele cu o problema mintală serioasă sunt privaţi de înţelegere oferită asupra bolii sau sunt confuzi de experienţă dată de simptomele şi tratamentul bolii. Clerul se poate adresa dimensiunilor spirituale şi religioase ,ale persoanelor cu experienţe de viaţă diferite.

Persoanele cu o boală mintală se confruntă deseori cu probleme că inabilitatea de a experimenta dragostea şi acceptarea Domnului, inabilitatea de a se acceptă , nevoia de a se spovedi şi de a primi iertarea Domnului, nevoia de a se simţi împăcat cu ceilalţi şi lipsa speranţei că lucrurile se vor ameliora. Păstorii, rabinii, preoţii şi alţi lideri de credinţă pot oferi înţelepciune şi speranţa. Atunci când o persoană se spovedeşte ,liderii de credinţă pot explora cauza separării unuia de Dumnezeu, să împărtăşească pilde biblice ale unor persoane care s-au confruntat cu probleme similare şi să îi ofere iertarea şi acceptarea Domnului.

Ritualurile şi jurămintele unei persoane credinicioase ,pot fi de mare ajutor în timpuri de disperare. Clerul poate ascultă confesiunea unei persoane şi să le ofere iertare. Jurămintele ,precum împărtăşania şi miruirea în tradiţia creştină, pot ajută o persoană să se reunească cu comunitatea religioasă. Rugăciunile ,împreună cu familia ,pot oferi o asigurare că nu sunt singuri în această lupta ,şi ajută la formarea unei relaţii bazate pe încredere şi siguranţă.

Din cauza că liderii de credinţă sunt respectaţi de congregaţiile acestora, aceştia poate evalua un model de acceptare ,care va diminua stigma asociată cu boală mintală. Ar fi mai uşor dacă boală mintală ar fi tratată că orice boală fizică .Prin includerea persoanelor cu afecţiuni mintale în rugăciunile pastorale şi liturghii, clerul ejuta la educarea congregaţiei ; boală mintală nu este cauzată de lipsa credinţei .

Grijă pastorală are nevoie să includă vizită persoanelor şi a familiilor care se confruntă cu orice boală, fizică sau mintală. Materialul evlavios poate fi dăruit oricărei persoane ,pentru a fi inspectat . Scriptură şi alte resurse religioase pot aduce comfort persoanelor care se află într-un spital psihiatric, acasă sau într-o instituţie clinică.

Ministerul de Prezenţă

A avea o relaţie cu o persoană de sprijin este o parte importantă în procesul de recuperare. Henry Nouwen descrie ospitalitea că pe ''crearea unui spaţiu de siguranţă'' unde fiecare persoană este tratată cu respect şi demnitate. Este important să fim alături de persoană bolnavă pentru a-i ajută să-şi descopere potenţialul ,valoarea şi speranţa.

Suferinţă este terifiantă şi fără însemnătate dacă sunt izolaţi din vieţile persoanelor şi chiar şi când suferă ,sunt excluşi din comunitate. Cei care suferă nu trebuiesc să fie judecaţi. Au nevoie să fie asiguraţi că există persoane cărora le pasă şi că Dumnezeu îi iubeşte necondiţionat. Integrarea ajută la restaurarea completă a minţii ,corpului şi spiritului.

Călătoria Continuă

Speranţa pentru viitor a fost un dar oferit de relaţia cu terapeutul meu ,de asemenea consilier pastoral .Această relaţie a început în modul tradiţional ,terapeut-client. Dar ,în timp, a evoluat într-o relaţie construită pe încredere, respect şi împărtăşirea reciprocă a experienţelor de viaţă. Am devenit parteneri în această călătorie spirituală. Povestind despre experienţe , am primit puterea de a face alegeri responsabile, bazate pe înţelepciunea interioară.

În cazul depresiei mele, am avut câteva persoane care au încercat să mă ajute. Sunt norocoasă să am un soţ iubitor ,care a făcut tot posibilul să îmi fie aproape. Am fost norocoasă să primesc atenţia medicală necesară. Am fost norocoasă să am parte de un psihiatru competent şi milostiv,care mi-a fost alături încă de la prima internare medicală.

Însă prezenţa neconditionala a divinităţii mi-a fost revelată de consilierul pastoral. În timp ce toată lumea se chinuia să mă ''repare'' într-un mod sau altul, consilierul meu m-a acceptat aşa cum eram. În timp ce alţii căutau un leac, prietenul meu m-a îngrijit. A fost destul de vulnerabil pentru a se conecta cu ''spaţiul meu întunecat'' fără a mă judecă. A modelat pentru mine o imagine a unui Dumnezeu care ne înconjoară şi ne adăposteşte . A modelat acceptarea necondiţionată pe care nu am simţit-o niciodată.  În starea mea de disperare, el m-a ajutat să îmi menţin credinţă pe care o simţeam ,că un copil al Domnului. A devenit o lumina de speranţa.

Astăzi predic despre importantă de a rămâne în conexiune cu alte persoane şi cu biserica ,acesta fiind unul din darurile care mi-au permis să găsesc ''o luminiţa în abisul întunecat ''în care mă aflat şi să descopăr că cel mai important dar al umbrei ,este darul speranţei . Medicamentele stabilizează simptomele. Dar relaţiile şi dragostea vindecă sufletul.

Privesc înapoi şi îmi dau seama că nu eram singură în lupta mea. De asemenea, îmi dau seama că am persevera ,iar cu ajutorul celor din jur, am reuşit să aleg Viaţă. Am găsit speranţa în pildele şi povestirile despre vindecare şi vieţi recuperate ,ale altor oameni care s-au luptat cu această boală.

După moartea fratelui sau, marele poet William Wordsworth a scris câteva cuvinte care conţineau atâta adevăr : '' O mare povara mi-a umanizat dufletul''. Călătoria către împlinire nu se termină niciodată. Ştiind că această perioada întunecată se va termină atunci când vom fi pregătiţi să căutăm o urmă de speranţa ,ne putem recupera viaţa.

Datorită experienţei mele cu biserica, voi continuă să ajut congregaţiile să găsească o cale a ajută persoanele cu boli mintale şi familiile acestora. Pentru mine, cea mai dureroasă parte a bolii mele a fost senzaţia de ''detaşare''. O comunitate de sprijin m-ar fi făcut să simt că fac parte din ceva mai mult, decât un sentiment de disperare .O comunitate credincioasă de sprijin mi-ar fi ''îmbrăţişat'' familia. Nu ar fi trebuit să suferim în tacer. Mă rog că familiile care au un membru bolnav de o boală mintală ,să nu mai fie nevoite să trăiască în tăcere :

''Duhule Sfânt ,ne cunoşti nevoile, rănile ,durerile, fricile,

Chiar înainte că noi să le putem transformă în rugăciuni.

Eşti răbdător cu noi.

Ne protejezi .

Ne eşti alături,

Până în momentul în care vom fi capabili să cerem ceea ce ne dorim.

Îţi mulţumim ,Duhule Sfânt,

Pentru vindecarea inlauntrica pe care ne-o oferi ,

Chiar înainte de a fi conştienţi de cât de disperaţi suntem.''

Tulburarea Bipolară la Locul de Muncă

 

 

Îi spunem sau nu ,angajatorului despre boală care ne afectează ? Această este întrebarea pe care şi-o pun toate persoanele care sunt afectate de tulburarea bipolară. Dacă este în regulă să dezvăluim boală ,în faţă supervizorului nostru, este o întrebare foarte personală. Anumite persoane au parte de o experienţă foarte pozitivă, în timp ce alte persoane nu .

Dacă boală ne afectează performanţele ,este timpul să ne asumăm că angajatorul nostru va putea observă. O discuţie sinceră cu supraveghetorul nostru  ,ar putea uşura grijă pe care ei o manifestă în privinţa problemelor de randament pe care le-am putea experimenta în timpul unui episod depresiv sau maniacal.

Dacă decidem să dezvăluim informaţii despre boală care ne afectează ,în faţă altora, vom fi nevoiţi să explicăm ce este tulburarea bipolară, cum ne afectează şi cum ne-ar putea afecta randamentul la locul de muncă. Putem să ne asigurăm şeful că boală nu ne va afecta performanţele la locul de muncă şi că vom fi capabili de a ne îndeplini îndatoririle.

Următoarele două experienţe ale unor persoane cu tulburare bipolară ,la locul de muncă ,ar putea să ne ajute în a face hotărârea dacă e bine sau nu,să dezvăluim .Să ne amintim că avem control asupra vieţii şi a bolii noastre. Cum alegem să ne descurcăm cu boală la locul de muncă,este alegerea noastră.

Prezenta

O zi la locul de muncă

'' Mă grăbesc să ies pe uşa, având geantă de muncă pe umăr, un pahar de apă într-o mâna şi medicamentele de dimineaţă în cealaltă. Antidepresive ? Bifat. Stabilizatori de stare? Bifat. Aderentul ? Bifat . Anti-anxietate ? Bifat.  Le înghit ,cu o gură de apă şi apoi alerg către staţia de autobuz .E 7.45 şi eu deja sunt în întârziere. În grabă, îmi scot telefonul şi îmi verific e-mailurile, mesajele pe Facebook, alertele de pe Twitter şi mesajele vocale.

Odată ce m-am urcat în autobuz, încerc să îmi dedic puţin timp mie şi îmi scot Kindle-ul pentru a verifică noile articole din Psych Central ,Bipolar Beat, Mental Floss, şi orice a mai apărut nou,la fel că şi ceilalţi 20-30 de oameni care sunt în autobuz. Cobor şi mă duc la metrou ,şi scot o grămadă de rapoarte medicale care trebuiesc revizuite pentru muncă.  Încep să citesc şi să bifez, în timp ce mă ''sufocă'' mulţimea de oameni care încearcă,de asemenea, să ajungă la serviciu.  Reuşesc să termin o parte din muncă, cobor din metrou ,urc pe scările rulante şi ajung la Starbucks. Câteva minute mai târziu, ''înarmată'' cu un Starbucks , ajung în clădirea unde lucrez, prezint insignă de identificare la intrare , schimb două lifturi pentru a ajunge la etajul de care aparţin ,iar acum prezint insignă pentru a primi permisiunea de intră în birou.

Trag o gură de aer , îmi prezint insignă ,şi odată ce împing uşa să se deschidă, se semnalizează că a venit Domnul Tulburare Bipolară la muncă, chiar înainte să întru. Întru şi trec printre birouri ,pentru a ajunge la al meu. Pornesc calculatorul şi scot rapoartele medicale pe care le verificăm în metrou. Am verificat atâtea rapoarte ,atâta timp ,însă nu pot să mă concentrez asupra lor ,atunci când sunt la birou, pentru a le termină. Trebuie să citesc de un milion de ori ,deoarece mereu apare o distragere ,iar câteodată se întâmplă să simt cum starea mi se înrăutăţeşte şi mă apucă plânsul fără motiv. Încerc să mă apuc de altceva şi câteodată mă ajută, deşi câteodată mă ''ajută'' până la punctul în care termin acţiunea şi trebuie să fac altceva legat de acele rapoarte. Iar eu mă tot duc într-o direcţie diferită, uitând că acel proiect are un termen de predare, sau că am alte proiecte de finalizat. Este un episod de hipomanie. Deci ,cum se va termină ? Voi lua rapoartele acasă, pentru a le verifică acolo ,deoarece nu le-am verificat în timpul zilei ,cum am sperat, astfel transformând ziua de muncă ,din 10 în 12 ore. Asta este o zi tipică mie.

În unele zile ,mă concentrez mai mult decât în altele ,şi reuşesc să termin un milion de proiecte. În alte zile, îmi ia aproape o zi întreagă să citesc o duzină de documente. Vedeţi ,că parajurist, trebuie să înregistrez un număr de ore plătibile, în ziua mea de muncă. Toate distragerile şi momentele mele alternanţe, îmi îngreunează sarcina, astfel că trebuie să îmi continui muncă de acasă, pentru a termină tot ce am de făcut. Puteţi să va imaginaţi cum îmi afectează viaţă .Logodnica mea trebuie să se descurce singură de multe ori ,deoarece eu trebuie să muncesc. Pierd evenimentele cu prietenii sau alte întâlniri sociale din cauza că muncesc non-stop. Fără să am timp să socializez, mă simt exclus şi îmi ''hrăneşte'' depresia ,făcând că unele din simptome să se agraveze. Petrecând atâta timp acasă,mă face să mă pierd şi mai mult în gândurile mele negre, care ori îmi declanşează starea de depresie ori hipomania,din cauza că încep să devin obsedat de un proiect sau o idee nouă care dezlănţuie un şir lung de idei noi ,care trebuiesc începute imediat. Aceste reflectări mă distrag de la a termină ce am de făcut acasă, ceea ce rezultă în frustrare şi dorinţa de a renunţă la tot.

Acest ciclu începe iar, mâine, şi duce la weekenduri întregi ,încercând să recuperez tot ce nu am făcut în timpul săptămânii. Acest lucru duce la dezamăgirea iubitei mele, şi la înfurierea ei . Simt frustrare ,furie că nu mă simt în stare să mă concentrez ,frică de a îmi pierde locul de muncă, iar sfârşitul de săptămâna trece fără a reuşi să termin ce am de făcut , declanşându-mi anxietatea  şi frică de a mă duce la locul de muncă ,astfel încât mă îmbolnăveşte fizic. După cum puteţi observă , o zi de muncă nu este uşoară ,cu toate acestea, proiectele sunt finalizate, nu depăşesc limita de timp, nu ratez întâlnirile , şi nu am avut niciun fel de impact negativ asupra cazurilor care mi-au fost desemnate. Avocaţii cu care am colaborat, au avut păreri grozave despre muncă mea şi chiar sunt mulţumiţi de mine. Deci ,dacă acesta e cazul, ar trebui să îi spun angajatorului meu despre boală ,în speranţa că atunci când voi simţi simptomele tulburării bipolare, îmi va oferi sprijinul sau ? Ei bine, acestea este întrebarea pe care mulţi oameni şi-o pun. Nu am niciun răspuns.

În timp ce lucrăm pentru o firma de avocatură,în urmă cu câţiva ani ,a trebuit să fiu internat de urgenţă ( atunci am fost diagnosticat cu bipolaritate ) , iar când m-am întors la locul de muncă ,am regretat fiecare moment. Toată lumea se holba la mine şi mă bârfeau pe la spate. La început am crezut că îmi imaginez lucruri, dar apoi secretara mea a venit în biroul meu să mă informeze că secretul meu a fost divulgat şi că informaţiile pe care trebuia să le furnizez pentru a completă formularul de concediu medical, au ajuns la urechile altora. Acea informaţie , în adiţie altor lucruri spuse că rezultat al acelei breşe de informaţie, i-a determinat pe avocaţi să nu îşi mai dorească să muncească alături de mine ,iar eu am realizat că nu mai pot continuă să lucrez alături de ei . M-am simţit împins, exclus deoarece mediul de muncă devenise incomfortabil, şi nu există vreo şansă că eu să pot continuă să muncesc acolo. Din fericire ,aveam un plan de rezervă şi după plecarea mea, mi-am continuat studiile la Drept pentru încă un an . O altă firma la care lucrasem ,m-a chemat la departamentul de Resurse Umane deoarece eram în urmă cu  programul de muncă. Încercasem să recuperez ,dar mă simţeam copleşit din cauza problemelor mele ,dar şi a faptului că mi-au schimbat departamentul, fiind nevoit să acopăr muncă altor parajuristi aflaţi în concediu,biroul meu fusese mutat ,iar eu încercăm să mă descurc cu toate aceste informaţii noi. Simţeam că mă aflu în nisip mişcător.  Apoi ,mi s-a spus că există o problema în faptul că ţin mereu uşa închisă. Având o dificultate în a mă concentra ,îmi ţineam uşa închisă pentru a preveni distragerile de orice tip, şi din cauza stărilor mele alternanţe. Nu este nevoie că un birou întreg să mă vadă fericit sau trist, sau plângând. Nu există o regulă care mă împiedică de la a îmi ţine uşa închis ,aşa că nu ştiam ce am făcut greşit. În acel moment ,am simţit nevoia să explic motivele pentru care îmi ţin uşa închisă. După ce am dezvăluit că sufăr de tulburare bipolar şi că am nevoie să ţin uşa închisă din cauza distragerilor şi a stărilor mele, mi s-a spus că reprezint o responsabilitate PREA MARE pentru companie şi că aceste probleme trebuiesc discutate cu medicul .Persoană cu care am discutat ,m-a informat că nu pot face nimic, m-au întrebat de ce le-am zis ,şi cum pot fi ei siguri că îmi voi preda proiectele la timp fără să le pun compania în pericol ? Le-am spus, pur şi simplu, că niciunul din aceste lucruri nu au fost o problema vreodată, deoarece eu iau un tratament pentru a mă asigura că aceste lucruri nu se întâmplă, şi le-am subliniat că avocaţii pentru care am muncit, nu s-au plâns vreodată de muncă mea. Discuţia s-a terminat prin concluzia că trebuie să îmi ţin uşa deschisă şi apoi să îmi contactez doctorul pentru a menţine situaţia sub control. Nu a fost chiar de ajutor, dar măcar mi-am păstrat locul de muncă şi secretul.

Acestea ,sunt doar două situaţii ,în care i-am spus angajatorului meu despre tulburarea mea . Au fost momente în care nu am spus nimic ,şi nimeni nu a ştiut vreodată. Chiar şi în cazul celor doi angajatori menţionaţi mai sus, mulţi dintre colegii mei nu au avut vreo idee că sufăr de bipolaritate şi mi-au spus că nu ar fi ghicit într-o mie de ani. Dacă le-aş spune angajatorilor mei despre tulburarea bipolară ? Până acum , a fost mai bine când nu le-am zis ,deoarece nu am avut nevoie de concedii medicale pentru a face faţă simptomelor mele. Atunci când am divulgat informaţia, răspunsul nu a fost de ajutor şi doar mi-a ranforsat ideea de a nu divulgă.

Oare Legea Americanilor cu Dizabilităţi nu îmi oferă nici un drept ? Absolut, dar din păcate, nu cred că mulţi angajatori sunt informaţi despre aceste boli mintale şi despre cum se aplică legea în cazul lor.  Legea Concediului Medical permite absenţa pentru o perioada extinsă, de la locul de muncă, nu doar pentru perioada de sarcina, dar şi în cazul în care o boală mintală afectează abilitatea de a ne îndeplini sarcinile ,cu succes. Repet, nu cred că angajatorii au fost corect informaţi asupra bolilor mintale şi despre cum FMLA se aplică în cazult acestora. În afară biroului ,angajatorii sunt şi ei oameni obişnuiţi . Nu sunt supereroi, puternici sau figuri regale care ştiu tot şi văd doar pozitivul în orice. Stigma ,precum şi alte informaţii învăţate în afară biroului ,pot fi aduse în interiorul biroului. Aşa funcţionează lumea. Consider că susţinătorii ,trebuie să se asigure că şi angajatorii sunt aprovizionaţi cu informaţia corectă.

O zi de muncă ,normală, de 8 ore, 5 zile pe săptămâna este de fapt o zi de 12 ore , 7 zile pe săptămâna,pentru mine , declanşându-mi simptomele ,ingruenandu-mi muncă, perpetuând ciclu de a de declanşa iar şi iar. Nu mă afectează doar pe mine, ci şi pe cei din jurul meu. Ar trebui să fiu sincer ? Aş putea. Voi fi ? Probabil că nu .Ultimele încercări nu au arătat rezultate pozitive, iar în acest moment , nu cred că aş încerca din nou.

Oare nimeni nu ar trebui să fie sincer cu angajatorul lor despre tulburarea bipolară ? Desigur că nu . Fiecare angajator este diferit, cum şi fiecare loc de muncă este diferit. Consider că este decizia fiecăruia de a spune angajatorului ,de a spune sau nu despre tulburarea bipolară, în funcţie de relaţia pe care o au cu angajatorul şi nivelul de comfort.

Bipolaritatea la Locul de Muncă

Cuvintele ''loc de muncă'' invocă tot felul de imagini ,în funcţie de ce fel de persoană eşti şi cu ce te ocupi. De fapt ,când ne gândim la ''locul de muncă'' , expresiile ''cine suntem '' şi ''ce facem'' ,devin, în mod straniu,intercalate. Spunem că ''sunt profesor'', ''Sunt inginer'',''sunt barman''. Alternativ ,dacă profesia nu este explicită, ne încadrăm într-un domeniu , '' lucrez în vânzări'', ''lucrez în comunicaţii ''. În orice caz, locul de muncă ne încadrează în lume şi ne determina statutul ,averea şi identitatea.

Eu ? Sunt etichetat ,la fel că oricare altă persoană. Sunt asistent universitar ,la Colegiul Mesa din San Diego .Am fost asistent universitar pe o perioada mai lungă de 10 ani . Sunt o anomalie. Poziţia de tutore este ,în esenţă, o poziţie tranzitorie, ocupată deseori de către studenţi. Asistenţii universitari vin şi pleacă. Nu este obişnuit ,exceptând dacă vorbim despre mine ,că cineva să rămână în această poziţie ,atâta timp. Dar eu ,din moment ce sufăr de tulburare bipolară, pot produce doar un salariu minim din moment ce am o dizabilitate, astfel că locul meu de muncă este perfect. Îmi permite stimularea intelectuală, interacţiunea socială, structura şi bani mai mulţi asupra a ce primesc de la guvern.

Fără serviciul meu ,m-aş zbare în mlaştina şomajului. Desigur, atunci când este o vacanţă de iarnă sau vara, mă zbat în teroare, datorită orelor neproductive cu care mă confrunt. Acesta este dezavantajul locului meu de muncă.

Alt dezavantaj este locul de muncă în sine. Nu vreau să-mi petrec restul vieţii că asistent universitar. Vreau o slujba adevărată. O slujba adevărată cu program stabilit şi beneficii. O slujba care să-mi permită să mă extind, să-mi folosesc talentele, nu doar o parte din ele. Oare nu este acesta visul tuturor persoanelor cu dizabilităţi ,aflaţi în şomaj ?Din păcate, sunt anumite persoane prea inteligente ,pentru a rămâne satisfăcute în această situaţie, dar prea bolnave pentru a face o schimbare.

Sunt prea bolnav pentru a face o schimbare? O slujba adevărată înseamnă să ies din ghetto-ul dizabilităţii. Înseamnă să ieşi din siguranţă oferită de America şi să supravieţuiesc pe cont propriu. De ce este aşa de greu de făcut ? De ce nu am făcut-o până acum ? Nu , nu mi-am încurcat şireturile  pe undeva. Acel loc de muncă mai bun este greu deoarece am o dizabilitate , o boală mintală severă, cu simptome şi deficienţe, şi obstacole, şi bariere. Există motive valide pentru care rămân la un loc de muncă sub standardele mele.

Cu toate acestea, cred în vindecare, cred că există iertare pentru că sufăr de bipolaritate. Consider că am ajuns la un nivel stabil ,unde pot să-mi asum riscuri şi să-mi doresc o educarie mai bună,în acest caz, o diplomă de master în cadrul SSDU, pentru a putea munci în cadrul comunităţii, că asistent social.

Dar a fost o călătorie destul de interesantă până în acest punct. Dacă stau să mă judec din punct de vedere al societăţii, ar putea fi numită o călătorie plină de mediocritate şi înfrângeri,deoarece nu am ajuns în punctul de a avea o ''carieră adevărată ''. În acest context al vieţii mele, în contextul provocărilor mele, ceea ce văd este o călătorie a determinării,a curajului, a căutării fericirii în ciuda unei boli mintale.

În contra înţelepciunii populaţiei care spune că bipolarii sunt discriminaţi, eu la locul de muncă primesc numai compasiune. Şefii şi colegii mei ,de-a lungul anilor, au demonstrat bunătate nemăsurată, iar eu nu aş putea fi mai recunoscător pentru sprijinul primit.

Nimeni nu planifică să fie bipolar. Când eram în liceu ,voiam să lucrez pentru o revista. Apoi,în colegiu, mi-am luat diplomă în Literatură, o piatră de baza pentru publicarea articolelor mele. Că junior ,am aplicat pentru un loc de muncă ,redactor-şef, la ziarul Warren College, şi am fost refuzat ,dar Revelle College, cel mai prestigios colegiu,în cadrul UCSD, avea nevoie de un redactor-şef pentru ziarul sau, aşa că m-au angajat. Trebuia să încep în anul academic.

Atunci, au început lucrurile să se ducă la vale. În ultima zi a primului an de colegiu, când îmi terminasem teza despre Edgar Allan Poe ,am venit acasă ,într-un apartament care era plin cu toate ce îmi aparţineau. Mama şi mătuşa mea, erau acolo ,împreună cu nişte prieteni de la biserica. Mama şi mătuşa m-au luat de mâna şi m-au dus la lift. Coborând ,mi-au spus că tată a murit. Se sinucisese.

Din acel moment, viaţă mea nu a mai fost la fel. Acela a fost momentul de declanşare, FACTORUL.

Când am început al doilea an de studenţie, mi-am început şi muncă la Revelle College ,colaborând cu decanul-adjunct , Laura Mendez. Comportamentul meu era ciudat încă de la început. Munceam din plin şi eram foarte impulsivă, şi lipsită de respect. Nu mai mâncăm şi nu mai dormeam regulat ,iar greutatea mea era ''la pământ''. Ziarul era foarte important pentru mine, şi trebuia să fie totul perfect, iar oamenii care lucrau cu mine trebuiau să fie perfecţi. Laura era deranjată de noul ei asistent, şi mi-a spus ,după o vreme, că i s-a adresat Decanului : Nu cred că pot colabora cu Wendy. Este o pretenţioasă de tipul A!

Poate că păream o pretenţioasă de tipul A, dar eram o Bipolară 1.

Primul episod psihotic l-am experimentat după examene. Această experienţă m-a ''aruncat'' în spital ,timp de 2 săptămâni ,iar apoi m-am întors în campus, cu coadă între picioare.

Laura m-a luat sub aripa ei .M-a chemat în birou,iar apoi am făcut o plimbare prin campus. Mi-a povestit despre fiica vecinei ei ,care are o poveste similară. Tânăra fusese la colegiu ,dar locuia acasă. Începuse să vorbească mai repede, să facă tot felul de planuri .Apoi începuse să rearanjeze mobilă prin casă.Când a început să înoate în piscină, în mijlocul nopţii, părinţii au ştiut că are nevoie de ajutor. A fost dusă la un psihiatru şi diagnosticată cu tulburare bipolară. Era că mine ,19 ani. Laura mi-a spus această poveste, apoi mi-a zis ce plan are cu mine. Puteam să îmi păstrez locul de muncă, dacă era de acord să consult un psiholog. Mi-a tăiat muncă la jumătate ,astfel că publicăm doar două articole pe luna, în loc de unul pe săptămâna.

Am continuat să muncesc cu Laura pe parcursul acelui an ,deşi chiar şi cu muncă înjumătăţită ,mă luptăm cu termenul de predare. Mai important, învăţasem că angajaţii pot fi sensibili şi buni ,şi că se pot descurcă cu orice. A fost o lecţie importantă pe care am învăţat-o de la început, pe măsură ce lucrurile de agravau.

Este vital să reţinem că noţiunea de succes al unui individ cu tulburare bipolară, este o experienţă total diferită. Deşi nu pot munci la normă întreagă, nu înseamnă că altă persoană bipolară nu poate. Se întâmplă cu siguranţă, depinzând de severitatea bolii şi cât de mult s-a recuperat acea persoană. Dar multe nu o fac .Multe persoane rămân angajate într-un loc de muncă cu normă înjumătăţită, sau în şomaj.

Este interesant că din cauza crizei economice, au loc anumite situaţii netradiţionale. Chiar şi şomajul pierde din stigma pe care o purta odată. Instabilitatea economică din ziua de azi, contesta noţiunea de ''eşti muncă ta''. Şi chiar dacă această noţiune este contestată ,cultură noastră încă pune mare valoare pe un loc de muncă, de parcă ar valorifica o persoană din acest punct de vedere.

Locurile de muncă sunt premii, în ziua de azi .Deşi am fost foarte norocoasă să am angajaţi care să mă înţeleagă ,în situaţia mea, avansând în carieră, am devenit foarte sceptică în privinţa dezvăluirii afecţiunii mele în faţă unui angajator, fără să fie un caz necesar. Astfel ,boală nu intră în discuţie.

Recent, am început un alt loc de muncă ,part-time; lucrez pentru o organizaţie care oferă adăpost femeilor cu boală mintală. Sunt Specialist în Sănătatea Mintală, ceea ce înseamnă că fac parte din personalul responsabil de o casă cu 15 femei. Ofer asistenţă mea vizuală şi auditivă ,pentru aceste femei care au nevoie.

Supraveghetorul meu ,pe care îl cunoşteam din cadrul comunităţilor de sprijin,ştie că sufăr de tulburare bipolară, dar Preşedintele şi Fondatorul nu, iar eu doresc că lucrurile să rămână astfel. Vreau să aparţin unei organizaţii ,unde să nu fiu privită că o persoană cu o boală mintală. Chiar şi într-un mediu care sprijină persoanele cu boli mintale ,consider că atitudinea angajatorului se schimbă atunci când aude despre o boală mintală. Ar putea să se gândească ,'' wow, se comportă atât de normal pentru o persoană cu tulburare bipolară ! ''. Chiar şi cei mai iluminaţi oameni, sau persoane din domeniul medical ,gândesc la fel. Consider că prejudecată este atât de puternică în cultură noastră, încât şi cele mai bine intenţionate persoane pot avea această reacţie. Aşa că în acest moment al vieţii mele, doresc să îmi menţin anonimitatea, deşi sunt cu totul ''afară'' din orice aspect al vieţii mele.

Tulburarea bipolară este o afecţiune serioasă, iar simptomele pot afecta performanţele la locul de muncă. Cel mai bun lucru pe care poate să îl facă o persoană bipolară este să încerce să menţină un stil de viaţă pe cât posibil şi să îşi dirijeze boală prin orice strategie pe care o are la dispoziţie. Asta înseamnă să introducem o regulă în toate aspectele : să mâncăm potrivit, să dormim potrivit ,să facem exerciţii ,să ne abţinem de la substanţe, să petrecem timpul cu persoane pozitive, să practicăm terapia cognitivă, să fim buni cu noi ,printre alte lucruri. Consider că este imperativ să menţinem o interacţiune cu societatea. O reţea de prieteni cu aceeaşi afecţiune este, în mod ironic, necesară pentru menţinerea sănătăţii psihice.

În ultimul rând ,menţinerea unei judecate sănătoase este un ideal pentru toate persoanele care se lupta cu tulburarea bipolară. Dacă înseamnă să sacrificăm perspectiva tradiţională a succesului ,aşa să fie. Desigur, productivitatea şi utilizarea benefică a timpului sunt parametrii ai recuperării ,dar s-ar putea că această să nu fie o carieră tradiţională ,din perspectiva unui bipolar.

Că mine : Eu încă ''sunt'' un asistent universitar.  Această este realitate dulce-amară. Pe de-o parte, ar trebui să fiu fericită că am slujba care nu implică stres şi contribuie cu ceva pozitiv în viaţă oamenilor. Pe cealaltă parte, Dumnezeu ştie unde aş fi ajuns dacă nu sufeream de această boală. Aş fi putut fi Orice Altceva.

Cu toate acestea, slujba această a servit un scop anume. Am avut dreptate despre locul de muncă part-time; nu am mai fost într-un spital de 8 ani.  Asta se întâmplă după spitalizări anuale ,timp de 10 ani de-a rândul. Am rupt acest cerc vicios şi o mare parte din reuşită i-o atribui serviciului meu.

Mă simt împlinită datorită serviciului meu ,chiar dacă sunt plătită cu un salariu minim ? Încerc să îmi amintesc cuvintele studentiilor mei : ''Mulţumesc Wendy. M-ai ajutat. M-ai ajutat foarte mult.''

Dacă 10 persoane au această experienţă în fiecare zi ,patru zile pe săptămâna.... indiferent de câţi ani... zece ani ... mă simt umilă şi mândră.

Şi îndrăznesc să o spun... este un succes.

 

 

 

Studiile şi Tulburarea Bipolară

De Russ Federman

 

 

Dorinţa de a lăsa diagnosticul în trecut

Tranziţia de la liceu ,la colegiu este un moment entuziasmant. Pentru mulţi ,este prima perioada extinsă de timp, departe de casă ; primul pas major către maturitate, acolo unde o persoană nu mai este definită drept ''copilul dnului şi dnei Părinte''. Este o lupta intensă către autonomie şi individualitate. Este ,de asemenea, perioada modificării identităţii, datorită noilor grupuri sociale.

Aceste noi începuturi oferă speranţa unui nou rezultat. Este normal că un absolvent al liceului să îşi dorească să lase în urmă problemele suferite în perioada adolescenţei,în timp ce va dori să pornească pe un nou drum ,în mediul universitar. O parte din acea intenţie este garantată: o nouă importantă academică declarată, alegerea unui nou grup de membri şi chiar o nouă relaţie de iubire; acestea pot servi că o ancora emoţională în lumea contemporană; cu toate acestea, marea dezamăgire este că în cazul tulburării bipolare, nu există un astfel de progres.

Deşi este adevărat că studenţii se vor acomoda cu nouă lor identitate de student de colegiu, este la fel de adevărat că realitatea bipolară a unui student îl va acompania în mediul colegial. Nu este un lucru pe care îl pot lasă în urmă. Un nou început ,pentru o persoană bipolară, va însemna revizuirea tratamentului abordat şi deciderea unuia mai potrivit pentru acest stagiu de dezvoltare.

 

 

Cea mai bună alegere pentru Colegiu sau Universitate

Este important să luăm în calcul şi insistutiile de studii superioare mai mici ,în special cele fără programe dificile de absolvire, deseori numite ''colegii'', pe când instituţiile mari cu un program academic mai vast şi şcoli de absolvire sunt numite ''universităţi''. Câteodată aceşti termeni sunt folosiţi interschimbabil. Pentru a simplifică lucrurile, vom folosi că termen generic , colegiul. Să se consemneze că indiferent dacă ne referim la poziţia unui colegiu sau a unei universităţi , sfatul referitor la studiile superioare în cazul tulburării bipolare ,se aplică în ambele cazuri.

Pentru un elev de liceu care a fost deja diagnosticat cu tulburare bipolară, alegerea unui colegiu anume ,este o decizie dificilă. Alegerea nu se bazează doar pe reputaţia colegiului, disciplinele de studiu sau dacă şcoală oferă bursele necesare. La fel de important, dacă nu mai mult, este alegerea unui mediu optim pentru menţinerea stabilităţii emoţionale şi psihologice.

Mai aproape sau mai departe de casă ?

Atunci când decidem dacă e aproape sau departe, luăm în calcul istoricul de stabilitate al studentului, că indice al cărei tip de reţele de sprijin este necesar la colegiu.

Dacă situaţia este stabilă de un an sau doi ,fără spitalizări sau schimbări frecvente de medicaţie, atunci poate nu este atât de important să fie aproape de casă. Pe baza unei stabilităţi continue , frecventarea unei şcoli aflată la o distanţă de câteva ore sau a câtorva state distanţă depărtare de casă, nu ar trebui să ridice semne de îngrijorare.

În schimb, dacă dirijarea simptomelor bipolare s-a dovedit a fi dificilă iar studentul se confruntă cu instabilitate atunci când aplică la un colegiu , atunci amplasamentul colegiului la o distanţă apropiată de casă, ar fi o alegere mai propice. Adevărată problema în acest caz este punctul în care studentul ar putea avea nevoie de sprijinul familiei că parte din reţeaua de sprijin. Dacă există îndoieli, nu există motive pentru care cineva să nu poată frecvenţa un colegiu ,iar apoi să facă tranziţia către o şcoală aflată la depărtare, odată ce îşi demonstrează stabilitatea. Pe lângă această, transferul la o şcoală care durează patru ani ,devine mai uşor atunci când studentul da dovadă de un an sau doi de performanţe semnificative la nivelul colegiului. Dacă simptomele bipolare sunt în stadiul moderat , iar persoana bolnavă s-a descurcat bine pe o durată de un an sau doi ,atunci nu există motiv pentru care un colegiu aflat la distanţă de casă ,să nu fie luat în considerare. Dacă, totuşi ,alegerea făcută este prea departe de ''cuib'' ,atunci apare întrebarea :  Colegiul dorit oferă resursele necesare pentru a asigura sprijinul necesar ?''

Sănătatea mintală şi resursele psihiatrice în colegiile contemporane

În ziua de azi, majoritatea universităţilor oferă consiliere şi serviciil psihiatrice pentru studenţii înscrişi. Mai comun ,aceste servicii fac parte din acelaşi departament, de obicei numit Departamentul de Asistenţă şi Consiliere Psihologică. În cadrul anumitor universităţi ,consilierea şi sănătatea mintală ,sunt separate în două unităţi de asistenţă.  Se întâmplă să fie un Centru de Consiliere şi o unitate separată numită Sănătatea Studentului sau Asistenţă Psihologică .

Aşa cum fiecare universitate are configuraţie ei unică de asistenţă a studenţilor, este necesar să cercetăm ce servicii oferă şi unde pot fi găsite. În scopul acestei discuţii, frază generică '' centru de consiliere universitară ''  se va referi la un cabinet de tratament ce include toate serviciile.

Pentru orice student, alegerea unui colegiu este crucială. Pentru studenţi cu tulburare bipolară ,este imperativ să investigheze domeniul de aplicare al serviciilor disponibile în cadrul centrului de consiliere al colegiului înainte de a face un angajament. Dacă aceste resurse sunt minime sau fără o componentă psihiatrică specifică, atunci studentul ar trebui să se asigure că există un centru de asistenţă în apropierea colegiului.

Nu spunem că resursele de tratament sunt primul criteriu de selectare al unui colegiu; dar pentru studenţii bipolari, ar trebui să se afle pe lista priorităţilor. Clar, o alegere greşită ar fi alegerea unui colegiu unde accesul la asistenţă psihiatrică este limitat,  la colegiu sau în comunitatea profesională . Simplu spus, resursele de tratament ar trebui să fie accesibile celor cu tulburare bipolară.

Precauţie :  Deseori centrele de consiliere universitară nu sunt suficient echipate pentru studenţii cu probleme ce necesită atenţie superioară. De aceea ,se întâmplă că un centru de consiliere să ofere consiliere pe termen scurt, focusandu-se pe stabilizarea şi recomandarea unui centru pe termen lung, dacă este necesar. Din moment ce tulburarea bipolară este o condiţie în desfăşurare, studenţii nu ar trebui să fie surprinşi dacă doctorii din centrul de consiliere vor dori să le recomande un alt centru comunitar pentru un tratament pe termen lung. Aceste practici variază de la o şcoală la altă, dar dacă profesioniştii centrului de consiliere vorbesc despre o recomandare, nu înseamnă că vorbesc despre un refuz. Este doar realitatea resurselor limitate cu care se confruntă multe centre de consiliere, din ziua de azi.Există totuşi un beneficiu în cazul recomandării private. Având în vedere că multe centre de consiliere universitare dispun de resurse limitate, un student bipolar poate fi nevoit să schimbe doctorul după o perioada de timp. Dacă un student este destul de norocos încât să obţină un psihiatru specializat şi un psihoterapeut în comunitatea locală, atunci această echipa de tratare poate fi permanentă pe durata desfăşurării anilor şcolari. Continuitatea tratamentului este benefică.

Paşii pregătitori înainte de a ajunge la colegiu

Odată ce alege un colegiu ,mai sunt câţiva paşi pe care un student bipolar trebuie să îi efectueze pentru o tranziţie uşoară. În primul rând, este recomandabil că studentul să contacteze centrul de consiliere al universităţii, înainte de a ajunge în campus sau la scurt timp după, şi să stabilească o întâlnire cu consilierul, chiar dacă lucrurile sunt în regulă. De fapt, dacă acel colegiu ales nu este prea departe de casă, atunci se poate stabili o şedinţa înainte cu o luna ,de înscriere,pentru a se asigura că este o opţiune viabilă. Astfel, studentul este capabil să stabilească o conexiune personală cu un psihiatru, lucru ce va facilita accesul la asistenţă în cazul viitoarelor stări de instabilitate.

Odată ce studentul îşi transferă tratamentul la alt doctor, psihiatrii anteriori vor semna un comunica prin care îşi dau acordul de a trimite copii ale rapoartelor medicale centrului de consiliere, noului psihiatru şi altor doctori specializaţi în sănătatea mintală. Având această informaţie ,orice alt psihiatru sau psihoterapeut poate revizui cu uşurinţă istoricul anterior de tratament ,pentru a ajută studentul să primească toate cele necesare în nouă locaţie.

Studenţii trebuie să fie conştienţi că rapoartele medicale le aparţin şi că au dreptul la o copie ,în orice moment. În timpul adolescenţei târzii şi a maturităţii timpurii ,atunci când studenţii se află mereu în mişcare, este recomandabil să menţină un dosar al rapoartelor medicale ,pentru a putea prezenţa copii ale rapoartelor atunci când tranzitioneaza către un nou colegiu ,şcoală de absolvire, un loc de muncă, relocarea serviciului.

Cum ţinem stresul sub control:

Nu prea mult ,prea repede

Uneori ,mulţimea de oferte primite din cadrul colegiilor, pot fi un ''corn al abundenţei '' în materie de posibilităţi. Cursurile fascinante, cluburile şi organizaţiile sociale, sporturile, guvernul studenţesc, opţiunile noi de relaxare, muzică şi drama... lista continuă. Plictiseală nu va face parte din experienţă colegiului.

Atunci când luăm în considerare toate aceste posibilităţi, apar sentimente normale de anticipare şi nerăbdare. De ce să nu ne ''scufundăm '' total în ele ?

Simplu- făcând asta, activăm intensitatea . Şi deşi intensitatea pot fi plăcută, în special acompaniată de hipomanie moderată, este cu toate acestea stresantă. Pentru studenţii cu tulburare bipolară, stresului unui angajament intens nu este necesar prietenul acestora. Stresul este deseori cel mai comun factor de destabilizare a stării.

Studenţii bipolari din anul l, sunt sfătuiţi să facă un pas înapoi şi să selecteze cu moderaţie din acel ''colţ al abundenţei'' . Deci cum arată Moderaţia ? Că şi cum semnăm pentru 12 sau 15 credite, în loc de 16 şi 18. Poate că alegerile activităţilor extracurriculare sunt întârziate cu un semestru sau nu sunt luate în sensul angajamentului competitiv. Iar atunci când colegii sugerează o excursie în al doilea semestru de şcoală.... să sperăm că studentul cu tulburare bipolară va alege să rămână în campus şi să se concentreze pe constituirea unei fundaţii stabile.

Reţineţi că înscrierea la colegiu reprezintă un moment critic ,unde au loc simultan multe schimbări. Dacă spuneţi NU acelor lucruri la începutul şcolii ,nu înseamnă că acestea nu vor rămâne valabile că viitoare alegeri. De asemenea , nu înseamnă că dacă veţi face lucrurile pe parcurs ,veţi fi lăsat în urmă. În cazul studenţilor bipolari, moderaţia este preferabilă faţă de prea mult,prea repede, devenind copleşit şi fiind nevoit să renunţăm prematur.

Potenţialele capcane ale vieţii universitare

Dacă simptomele tulburării bipolare nu se declanşează până în jurul vârstei de 35 sau 40 de ani ,modul de dirijare eficient al simptomelor uşor-moderate va fi mai uşor de stabilit. Luaţi în considerare că până în floarea vârstei , ajustările importante de maturitate cum ar fi stabilirea unei rutine zilnice, igienă unui somn adecvat, limitarea de la droguri şi alcool şi înfrânarea impulsivă, comportamentul riscant , toate sunt alegerile pe care o persoană trebuie să le ia în considerare în contextul unui stil de viaţă stabil.

Odată ce aţi obţinut aceste abilităţi, majoritatea factorilor ce duc la destabilizarea bipolară sunt redate cu mult mai puţină potenţa.  De aceea observăm o îmbunătăţirea în stare şi în funcţionarea de pretutindeni că individ cu tulburare bipolară ce tranzitioneaza de la anii maturităţii timpurii pentru a progresa în alt ciclu de viaţă.

Dar declanşarea simptomelor bipolarităţii în floarea vârstei este o fantezie. Realitatea este că ,pentru multe persoane bipolare, prezenţa simptomelor se simte încă din anii de adolescenţă . În loc de acel echilibru necesar, al angajamentului structurativ, a unei rutine sănătoase , tindem să le întârziem datorită normelor de comportament din adolescenţă târzie.

Pentru cei care se înscriu la un colegiu ce durează patru ani ,majoritatea experienţelor de viaţă anterioare, a fost definită de normele şi regulile părinţilor. În timp ce regulile părinţilor tind să devină mai acceptabile pe măsură ce copilul avansează în vârstă ,se întâmplă că până la sfârşitul liceului, studenţii să îşi dorească peste măsură să ''guste din libertate''. La colegiu ,nu mai au reguli de somn ,de ajuns acasă şi nu li se mai spune ce să facă sau cu cine.  Îşi însuşesc multe alegeri de viaţă  şi este perfect normal că studenţii de colegiu să dorească să se bucure de libertate şi să îndepărteze ''limitările'' parentale. Consecinţele naturale ale progresului ,pe care le observăm în timpul anilor de colegiu sunt 1. programul de somn este alterat 2. experimentare de substanţe psihoactive ,3. strategiile de dirijare ale volumului de muncă sunt foarte stresante. Veştile bune sunt că pentru mulţi dintre aceşti tineri , se vor produce modificări semnificative pe parcursul următorilor 10 sau 15 ani. Dar dacă sunteţi bipolar şi va îndreptăţi spre colegiu ,sau dacă aţi fost diagnosticaţi cu tulburare bipolară pe parcursul colegiului, nu ar mai fi necesar să faceţi niciun fel de ajustări.

De ce nu ? Pentru persoană cu tulburare bipolară, programul de somn stabil poate fi la fel de eficient că şi medicamentele prescrise. De multe ori ,un tipar de somn inconsistent, precipiteaza destabilizarea stării. În mod similar, cercetările au demonstrat că folosirea excesivă şi frecvenţa a substanţelor psihoactive, are un potenţial de infuenta asupra celor cu tulburare bipolară. Pe cealaltă parte, este normal că majoritatea studenţilor cu tulburare bipolară să raporteze consumul de substanţe psihoactive. A treia parte a acestei triade este stresul. Stresul agravează tulburările psihiatrice. Stresul agravează starea oamenilor chiar şi atunci când nu sunt diagnosticaţi cu vreo afecţiune. Pentru aceia cu tulburare bipolară, combinaţia de stres ridicat, consum de substanţe şi program de somn instabil ,acestea acţionează că ''un chibrit în benzină''. Rezultatul nu va fi favorabil.

Este rezonabil că libertatea şi oportunităţile vieţii de colegiu să prezinte multiple provocări, în cazul studenţilor bipolari. Soluţia e simplă : somn stabil ,abstinenţă de la substanţe şi menţinerea unui nivel scăzut de stres în viaţă de colegiu. Ah, şi doar de ar fi atât de simplu! Vedeţi ,mai e ceva, destul de semnificativ, care se balansează între capcanele vieţii de colegiu şi soluţiile eficiente.

Acceptarea diagnosticului:

Cea mai dificilă provocare în anii universitari

Mulţi dintre studenţii bipolari nu doresc asta. Nu e că nu vor să valorifice experienţă hipomaniei ,când se simt energizati ,optimişti şi dornici de cunoaştere. Gândiţi-va ; există o mulţime de creaţii minunate care s-au întâmplat în istorie datorită elevaţiei tulburării bipolare. Dar întreagă imagine nu este la fel de dezirabilă. Depresia este depresivă. Stările imprevizibile creează o realitate în stilul unui carusel. Iar mania totală se dezlănţuie acasă. Din nou ,majoritatea oamenilor nu o vor.

Dar nu se întâmplă astfel şi cu cele mai dificile şi dureroase lucruri în viaţă ? Imaginaţi-va că aţi fost diagnosticat cu Diabet de Tipul 1, unde e nevoie de monitorizarea nivelului de sânge,iar injecţiile de insulină sunt o parte integrală din menţinerea sănătăţii. Studenţii universitari ce suferă de diabet ,nu acceptă regimul zilnic ; în general ,se mulţumesc cu situaţia deoarece alternativă este în detrimentul bunăstării lor.

Similar, când părintele unui student moare de cancer, în timpul primului an de colegiu, evenimentul va lua o mare amploare emoţională. Nimeni nu este pregătit să piardă un părinte la 18 sau 19 ani. Dar viaţă studentului nu se termină din cauza pierderii unui părinte .Studentul trece printr-o perioada dureroasă de doliu. Este probabil că studentul să îşi continue cu succes viaţă, odată ce se acomodează cu nouă realitate ,de a avea un părinte decedat.

Dacă luăm în considerare pierderea sănătăţii fizice optime sau a unei persoane dragi, în mod general ,găsim cai de a ne adapta şi de a merge înainte, dar nu fără pierderi şi ajustări. În multe aspecte, această este maturizarea.

Adolescenţă târzie este o perioada a stabilirii idealurilor. O şcoală bună , o specializare importantă, un partener de viaţă iubitor, opţiuni de serviciu ,sunt temele dominante în adolescenţă târzie. Pe măsură ce avansăm în acest ciclu al vieţii ,suntem nevoiţi să acceptăm modificările care au loc în visele şi speranţele noastre. O viaţă ideală există în basme şi filme. Nu există în realitatea trăită. Pentru majoritatea ,aceste modificări au loc mai târziu în viaţă ,atunci când este clar că fanteziile adolescentine nu se potrivesc cu realitatea de adult.

Nevoia ajustării expectativelor unui student cu tulburare bipolară apare la o vârstă fragedă. Normele predominante ale stilului de viaţă în cadrul universitar, nu funcţionează în cazul tuturor studenţilor bipolari. Într-adevăr ,este o reţeta a instabilităţii. Pentru a se descurcă cu asta, studentul bipolar trebuie să îşi accepte diagnosticul, nu pentru că îşi doreşte asta ,ci pentru că nu poate schimbă asta. Negarea nu va vindecă boală. Negarea simţită de studenţii cu tulburare bipolară ,le va permite acestora să facă cum vor, pe o perioada temporară de timp. Dar atunci când alegerile nesocotesc aspectele bipolarităţii, există un preţ pe care îl plătim inevitabil pentru aceste incursiuni între negare şi împlinirea temporară a dorinţelor.

Ajustările psihologice necesare unui student bipolar ,implică eliminarea idealului de sine - studentul care se zbătea să devină - şi acceptarea realităţii de a trăi cu diagnosticul de tulburare bipolară.

Această ajustare este dureroasă şi lungă în timp. Că şi procesul de jelit ,e nevoie să îl trăim din nou şi din nou ,pentru a îl înlocui progresiv cu un sentiment de acceptare. Este chiar un proces de plângere : jelim pierderea persoanei care doream să fim.

Deci ,cum arată în practică ? Poate prin a găsi alte persoane ale carori stiluri de viaţă se învârt în jurul altor activităţi recreaţionale , altele decât a bea şi a petrece. Poate înseamnă să obţine o scrisoare de la fizician care explică nevoia unui dormitor cu un singur pat, pentru a deţine mai mult control asupra programului de somn. Poate implică să obţinem un ajutor adiţional pentru a dezvoltă obiceiuri de studiu eficiente. Toate acestea sunt abordări pragmatice importante.

Dincolo de pragmatism ,adevărată muncă zace sub procesul emoţional de acceptare a diagnosticului . Psihoterapia poate fi de mare folos. În ultimul rând, odată ce realitatea bipolarităţii este integrată comfortabil într-o nouă identitate, atunci piesele pragmatice se vor aranja fără pic de dificultate.

Din păcate, mulţi studenţi nu sunt pregătiţi pentru a acceptă asta în timpul adolescenţei. De fapt , pentru unii realitatea tulburării bipolare este ceva atât de nedorit, încă încearcă intenţionat să respingă toată ideea. Se întâmplă că mulţi studenţi să spună : '' O s-o rezolv când termin colegiul''. Ei bine, da ,ar trebui. Există o varietate largă de consecinţe negative ale acestei atitudini.

Cercetările neurostiintifice recente evidenţiază un fenomen în care prognoza pe termen lung a cursului desfăşurării unei tulburări bipolare este o reflecţie a gradului de instabilitate care are loc în stadiul timpuriu al bolii. Cu alte cuvinte, instabilitatea timpurie netratată = dificultate pe termen lung cu instabilitatea continuă, pe când instabilitatea timpurie care este tratată cu succes = mai multe şanse pentru o stabilitate pe termen lung. Este denumit că efectul de aprindere.

Gândiţi-va la o entorsă de glezna. Odată ce glezna suferă de o entorsă gravă, acea glezna devine pasibilă de noi accidentări , pe viitor. Cu fiecare accidentare, coboară pragul de stres fizic ,care va duce la accidentări ulterioare. Creierul nu este diferit. Vulnerabilităţile faţă de instabilitatea bipolară ,în special atunci când nu sunt luate în seama şi lăsate la întâmplare, duc la scăderea limitei pentru viitoarele episoade de instabilitate. Asta înseamnă că strategiile celor care aşteaptă câţiva ani pentru a lua în serios această tulburare sunt greşite. Odată ce circuitul neutru cerebral este amorsat pentru instabilitate pe termen lung, persoană nu are şansă de a se întoarce în adolescenţă pentru a reface greseliile.

Acceptarea diagnosticului şi acomodarea în consecinţă ,sunt acţiuni de mare însemnătate! Nu intenţionăm să ''pictam '' o imagine a disperării şi obscurităţii, sau să speriem pe cineva din încercarea prevenirii pozitive, dar vrem să atragem atenţia asupra adevărului. Când studenii se află în mijlocul vieţii de colegiu ,nu este uşor să menţină o perspectiva sănătoasă . Pentru studenţii bipolari ,această perspectiva ar putea fi esenţială pentru a putea trăi o viaţă stabilă, funcţională în mod eficient şi plină de împliniri.

Utilizarea adecvată a parasutei academice

O paraşuta academică face referire la acel proces de sprijin ,care poate veni în ajutorul studentului în perioade dificile. Atunci când o folosim adecvat, această paraşuta va ajută că studentul să aterizeze pe picioarele sale, evitând realitatea unei aterizări devastante.

Unul din aspectele frustrante din viaţă unui bipolar ,este imprevizibilitatea. Chiar şi cu tratamentul medicamentos corect şi modificările stilului de viaţă ,un student va află că stresul vieţii de colegiu poate întoarce lucrurile cu susul în jos. Fiind date aceste posibilităţi ,ar fi prudent pentru studenţii bipolari să ştie ce fel de paraşute pot folosi.

Multe universităţi au un birou care îi ajută pe studenţii cu dizabilităţile fizice şi psihiatrice. În mod tipic, acest birou este denumit că Serviciu de Sprijin pentru persoane cu dizabilităţi; iar în anumite campusuri poate avea un titlu diferit. Legea americanilor cu dizabilităţi cere că instituţiile de studii superioare ,să ofere asistenţă şi acomodarea necesară studenţilor bipolari.  În mod clar, niciun student de colegiu doreşte fie considerat o '' dizabilitate psihiatrică'', dar sunt momente când simptomele bipolarităţii sunt la fel că şi alte altor boli. Dacă un student se află în scaun cu roţile, în urmă unei paralizii cerebrale, nici nu se pune întrebarea dacă acel student necesită asistenţă specială. Clasele acestuia vor trebui să fie accesibile persoanelor în scaun cu roţile. Dacă mâinile unui student au fost afectate ,ar fi nevoie că acel student să primească copii ale notiţelor comprehensive. Cu alte cuvinte, câteva acomodări ar trebui făcute pentru a ajută că studentul să participe în mod egal la procesul de educare, că şi ceilalţi studenţi fără dizabilităţi. De ce ar trebui să considerăm că tulburarea bipolară este diferită ?

Simptomele severe ale depresiei sau hipomaniei pot cauza deficienţe de productivitate. Diferite medicamente folosite pentru a stabiliza un student , pot avea efecte adverse precum somnolenţă ,atenţia deficitară şi de concentrare, sau agitaţie. Procesul de redresare la starea de stabilitate ,după o perioada de depresie ,nu este simplu. În acest caz, conexiunea cu centru de sprijin pentru dizabilităţi , precum şi decanul academic ,pot face o diferenţa importantă.

Prin aceste servicii ,este posibil că studenţii cu tulburare bipolară ,să primească acomodări precum : cerinţă unei prezente flexibile la curs, termene prelungite pentru proiecte şi notă de motivare a absenţei atunci când studentul nu este capabil să participe la cursuri. De obicei, principala dificultate în a primi ajutor nu este din vină sistemului instituţional. Mai mult, uneori studenţii nu doresc să ceară ajutor. Acesta este un ecou clar al problemelor discutate în cazul acceptării diagnosticului.

Decanul academic poate fi un mediator eficient atunci când trebuie să comunice unui profesor ,despre starea de dizabilitate relaţionată cu dificultăţile de performanţă. Un exemplu bun implică absenţa de la curs motivată medical.  Multe şcoli au o perioada de timp înainte de începerea semestrului, când studenţii pot participa sau pot abandona cursuri ,fără consecinţe. Ocazional ,un student ar putea admite că performanţă la un curs specific are un impact negativ asupra performanţelor la alte cursuri; nu este neobişnuit pentru un student bipolar, că performanţele negative să fie reperate prea târziu pentru a abandona cursul. În acest moment, când sunt acompaniaţi de documentaţia medicală potrivită, decanii pot juca un rol important în facilitarea excepţiei de renunţare la un curs.

Mai presus de rolul de ''avocat '' oferit de unii decani, una din cele mai bune strategii, ale unui student ,este să convoce o şedinţa cu profesorii şi să împărtăşească realităţile diagnosticului sau. Ajută mai mult dacă această acţiune este săvârşită înainte de începerea semestrului , decât în timpul semestrului ,când e prea târziu. De obicei ,profesorii sunt mai mult decât dispuşi să fie flexibili şi să ofere sprijin unui student ,atâta timp cât ei percep sinceritatea studentului şi toată cererea se face pe baza documentaţiei potrivite.

Există rezultatul ocazional ,în care semestrul este deja pierdut. O spitalizare de 10 zile are loc, iar acel student nu îşi revine la starea funcţională eficientă,decât o luna mai târziu.  O ''deraiere'' hipomaniacala  afectează productivitatea studentului pe perioada întregului semestru. La momentul la care situaţia s-a stabilizat ,posibilitatea de a recupera din materia pierdută , este nerealistica. Un student se înscrie la colegiu în august, descurcandu-se foarte bine, dar apoi se ''loveşte'' de depresie la mijlocul lui noiembrie. Energia unui student ,motivarea şi abilitatea de a se concentra , sunt diminuate , iar provocarea de a îşi completă semestrul înrăutăţeşte simptomele depresive. În momente că acestea , retragerea de la cursuri pe baza motivelor medicale poate fi o decizie înţeleaptă.

Explicaţia oficială pe foaia de înmatriculare este simplă : ''Retragere'' sau ceva foarte similar. Nu există un dosar academic pe care să scrie : '' Retragere din cauza dizabilităţii psihiatrice ''. Luând acţiune, un student este capabil să se protejeze împotriva impactului notelor slabe ,care duc la o medie slabă. Acest lucru este important în cazul în care sunt implicate idealuri de a obţine accesul la o şcoală de absolvire competitivă sau alt program post-bacalaureat profesional.

Este normal că atunci când discutăm despre aceste alegeri cu un student, răspunsul lor să fie : '' dar voi rămâne ultimul din clasa '' . Ei bine, e posibil. Dar există întotdeauna potenţialul de a recupera cursurile ,pe durata şcolii de vara sau a meditaţiilor intensive ,oferite în cadrul universităţii ,chiar în perioada vacanţei de iarnă.

Este,de asemenea, important să recunoaştem că educaţia nu este o cursa pentru locul întâi. Câţiva vor ajunge înainte ,iar alţii mai târziu . Există viaţă şi în colegiu , şi în afară colegiului. Nu există o formulă a succesului în educaţia superioară. Este demonstrat că atunci când ajung în floarea vârstei ,studenţii nici nu-şi vor mai aminti de experienţele colegiului, ci doar că ar fi fost mai bine dacă ar fi absolvit cu un semestru mai devreme.

Concluzii:

Am auzit de multe ori frază spusă de către adulţi : " anii de colegiu au fost cei mai buni ani din viaţă mea !'' În mod tipic ,atunci când această frază este exprimată, privim lucrurile printr- o retrospectivă distorsionată. Fără îndoială, anii de colegiu implică anumite experienţe minunate. Dar adevărul e că sunt ani plini de stres şi complexitate.

Chiar şi pentru cei fără diagnostic psihiatric, tranziţia de la adolescenţă la maturitate nu este uşoară. Pentru cei care trec prin această faza de dezvoltare în timp ce se confruntă cu tulburarea bipolară ,experienţă seamănă cu un drum printre munţii Himalayei. Există o privelişte uimitoare, dar şi prăpăstii periculoase. Călătoria necesită pregătire, condiţie excelenţă, echipament în plus şi abilităţi de supravieţuire. Este o perioada de conectare cu cel mai bun ghid pe care îl găsiţi. Veţi întâmpina eşecuri. Vor există momente când condiţiile adverse vor fi copleşitoare. Cu toate acestea, dacă un student bipolar se dedică acestei călătorii şi învaţă noi abilităţi în acest proces, experienţă îi va permite ''să rămână cu picioarele pe pământ'' . Odată ce stabileşte acea poziţie, studentul îşi poate continuă viaţă în mod eficient.

Tulburarea Bipolară la Locul de Muncă

 

 

Îi spunem sau nu ,angajatorului despre boală care ne afectează ? Această este întrebarea pe care şi-o pun toate persoanele care sunt afectate de tulburarea bipolară. Dacă este în regulă să dezvăluim boală ,în faţă supervizorului nostru, este o întrebare foarte personală. Anumite persoane au parte de o experienţă foarte pozitivă, în timp ce alte persoane nu .

Dacă boală ne afectează performanţele ,este timpul să ne asumăm că angajatorul nostru va putea observă. O discuţie sinceră cu supraveghetorul nostru  ,ar putea uşura grijă pe care ei o manifestă în privinţa problemelor de randament pe care le-am putea experimenta în timpul unui episod depresiv sau maniacal.

Dacă decidem să dezvăluim informaţii despre boală care ne afectează ,în faţă altora, vom fi nevoiţi să explicăm ce este tulburarea bipolară, cum ne afectează şi cum ne-ar putea afecta randamentul la locul de muncă. Putem să ne asigurăm şeful că boală nu ne va afecta performanţele la locul de muncă şi că vom fi capabili de a ne îndeplini îndatoririle.

Următoarele două experienţe ale unor persoane cu tulburare bipolară ,la locul de muncă ,ar putea să ne ajute în a face hotărârea dacă e bine sau nu,să dezvăluim .Să ne amintim că avem control asupra vieţii şi a bolii noastre. Cum alegem să ne descurcăm cu boală la locul de muncă,este alegerea noastră.

Prezenta

O zi la locul de muncă

'' Mă grăbesc să ies pe uşa, având geantă de muncă pe umăr, un pahar de apă într-o mâna şi medicamentele de dimineaţă în cealaltă. Antidepresive ? Bifat. Stabilizatori de stare? Bifat. Aderentul ? Bifat . Anti-anxietate ? Bifat.  Le înghit ,cu o gură de apă şi apoi alerg către staţia de autobuz .E 7.45 şi eu deja sunt în întârziere. În grabă, îmi scot telefonul şi îmi verific e-mailurile, mesajele pe Facebook, alertele de pe Twitter şi mesajele vocale.

Odată ce m-am urcat în autobuz, încerc să îmi dedic puţin timp mie şi îmi scot Kindle-ul pentru a verifică noile articole din Psych Central ,Bipolar Beat, Mental Floss, şi orice a mai apărut nou,la fel că şi ceilalţi 20-30 de oameni care sunt în autobuz. Cobor şi mă duc la metrou ,şi scot o grămadă de rapoarte medicale care trebuiesc revizuite pentru muncă.  Încep să citesc şi să bifez, în timp ce mă ''sufocă'' mulţimea de oameni care încearcă,de asemenea, să ajungă la serviciu.  Reuşesc să termin o parte din muncă, cobor din metrou ,urc pe scările rulante şi ajung la Starbucks. Câteva minute mai târziu, ''înarmată'' cu un Starbucks , ajung în clădirea unde lucrez, prezint insignă de identificare la intrare , schimb două lifturi pentru a ajunge la etajul de care aparţin ,iar acum prezint insignă pentru a primi permisiunea de intră în birou.

Trag o gură de aer , îmi prezint insignă ,şi odată ce împing uşa să se deschidă, se semnalizează că a venit Domnul Tulburare Bipolară la muncă, chiar înainte să întru. Întru şi trec printre birouri ,pentru a ajunge la al meu. Pornesc calculatorul şi scot rapoartele medicale pe care le verificăm în metrou. Am verificat atâtea rapoarte ,atâta timp ,însă nu pot să mă concentrez asupra lor ,atunci când sunt la birou, pentru a le termină. Trebuie să citesc de un milion de ori ,deoarece mereu apare o distragere ,iar câteodată se întâmplă să simt cum starea mi se înrăutăţeşte şi mă apucă plânsul fără motiv. Încerc să mă apuc de altceva şi câteodată mă ajută, deşi câteodată mă ''ajută'' până la punctul în care termin acţiunea şi trebuie să fac altceva legat de acele rapoarte. Iar eu mă tot duc într-o direcţie diferită, uitând că acel proiect are un termen de predare, sau că am alte proiecte de finalizat. Este un episod de hipomanie. Deci ,cum se va termină ? Voi lua rapoartele acasă, pentru a le verifică acolo ,deoarece nu le-am verificat în timpul zilei ,cum am sperat, astfel transformând ziua de muncă ,din 10 în 12 ore. Asta este o zi tipică mie.

În unele zile ,mă concentrez mai mult decât în altele ,şi reuşesc să termin un milion de proiecte. În alte zile, îmi ia aproape o zi întreagă să citesc o duzină de documente. Vedeţi ,că parajurist, trebuie să înregistrez un număr de ore plătibile, în ziua mea de muncă. Toate distragerile şi momentele mele alternanţe, îmi îngreunează sarcina, astfel că trebuie să îmi continui muncă de acasă, pentru a termină tot ce am de făcut. Puteţi să va imaginaţi cum îmi afectează viaţă .Logodnica mea trebuie să se descurce singură de multe ori ,deoarece eu trebuie să muncesc. Pierd evenimentele cu prietenii sau alte întâlniri sociale din cauza că muncesc non-stop. Fără să am timp să socializez, mă simt exclus şi îmi ''hrăneşte'' depresia ,făcând că unele din simptome să se agraveze. Petrecând atâta timp acasă,mă face să mă pierd şi mai mult în gândurile mele negre, care ori îmi declanşează starea de depresie ori hipomania,din cauza că încep să devin obsedat de un proiect sau o idee nouă care dezlănţuie un şir lung de idei noi ,care trebuiesc începute imediat. Aceste reflectări mă distrag de la a termină ce am de făcut acasă, ceea ce rezultă în frustrare şi dorinţa de a renunţă la tot.

Acest ciclu începe iar, mâine, şi duce la weekenduri întregi ,încercând să recuperez tot ce nu am făcut în timpul săptămânii. Acest lucru duce la dezamăgirea iubitei mele, şi la înfurierea ei . Simt frustrare ,furie că nu mă simt în stare să mă concentrez ,frică de a îmi pierde locul de muncă, iar sfârşitul de săptămâna trece fără a reuşi să termin ce am de făcut , declanşându-mi anxietatea  şi frică de a mă duce la locul de muncă ,astfel încât mă îmbolnăveşte fizic. După cum puteţi observă , o zi de muncă nu este uşoară ,cu toate acestea, proiectele sunt finalizate, nu depăşesc limita de timp, nu ratez întâlnirile , şi nu am avut niciun fel de impact negativ asupra cazurilor care mi-au fost desemnate. Avocaţii cu care am colaborat, au avut păreri grozave despre muncă mea şi chiar sunt mulţumiţi de mine. Deci ,dacă acesta e cazul, ar trebui să îi spun angajatorului meu despre boală ,în speranţa că atunci când voi simţi simptomele tulburării bipolare, îmi va oferi sprijinul sau ? Ei bine, acestea este întrebarea pe care mulţi oameni şi-o pun. Nu am niciun răspuns.

În timp ce lucrăm pentru o firma de avocatură,în urmă cu câţiva ani ,a trebuit să fiu internat de urgenţă ( atunci am fost diagnosticat cu bipolaritate ) , iar când m-am întors la locul de muncă ,am regretat fiecare moment. Toată lumea se holba la mine şi mă bârfeau pe la spate. La început am crezut că îmi imaginez lucruri, dar apoi secretara mea a venit în biroul meu să mă informeze că secretul meu a fost divulgat şi că informaţiile pe care trebuia să le furnizez pentru a completă formularul de concediu medical, au ajuns la urechile altora. Acea informaţie , în adiţie altor lucruri spuse că rezultat al acelei breşe de informaţie, i-a determinat pe avocaţi să nu îşi mai dorească să muncească alături de mine ,iar eu am realizat că nu mai pot continuă să lucrez alături de ei . M-am simţit împins, exclus deoarece mediul de muncă devenise incomfortabil, şi nu există vreo şansă că eu să pot continuă să muncesc acolo. Din fericire ,aveam un plan de rezervă şi după plecarea mea, mi-am continuat studiile la Drept pentru încă un an . O altă firma la care lucrasem ,m-a chemat la departamentul de Resurse Umane deoarece eram în urmă cu  programul de muncă. Încercasem să recuperez ,dar mă simţeam copleşit din cauza problemelor mele ,dar şi a faptului că mi-au schimbat departamentul, fiind nevoit să acopăr muncă altor parajuristi aflaţi în concediu,biroul meu fusese mutat ,iar eu încercăm să mă descurc cu toate aceste informaţii noi. Simţeam că mă aflu în nisip mişcător.  Apoi ,mi s-a spus că există o problema în faptul că ţin mereu uşa închisă. Având o dificultate în a mă concentra ,îmi ţineam uşa închisă pentru a preveni distragerile de orice tip, şi din cauza stărilor mele alternanţe. Nu este nevoie că un birou întreg să mă vadă fericit sau trist, sau plângând. Nu există o regulă care mă împiedică de la a îmi ţine uşa închis ,aşa că nu ştiam ce am făcut greşit. În acel moment ,am simţit nevoia să explic motivele pentru care îmi ţin uşa închisă. După ce am dezvăluit că sufăr de tulburare bipolar şi că am nevoie să ţin uşa închisă din cauza distragerilor şi a stărilor mele, mi s-a spus că reprezint o responsabilitate PREA MARE pentru companie şi că aceste probleme trebuiesc discutate cu medicul .Persoană cu care am discutat ,m-a informat că nu pot face nimic, m-au întrebat de ce le-am zis ,şi cum pot fi ei siguri că îmi voi preda proiectele la timp fără să le pun compania în pericol ? Le-am spus, pur şi simplu, că niciunul din aceste lucruri nu au fost o problema vreodată, deoarece eu iau un tratament pentru a mă asigura că aceste lucruri nu se întâmplă, şi le-am subliniat că avocaţii pentru care am muncit, nu s-au plâns vreodată de muncă mea. Discuţia s-a terminat prin concluzia că trebuie să îmi ţin uşa deschisă şi apoi să îmi contactez doctorul pentru a menţine situaţia sub control. Nu a fost chiar de ajutor, dar măcar mi-am păstrat locul de muncă şi secretul.

Acestea ,sunt doar două situaţii ,în care i-am spus angajatorului meu despre tulburarea mea . Au fost momente în care nu am spus nimic ,şi nimeni nu a ştiut vreodată. Chiar şi în cazul celor doi angajatori menţionaţi mai sus, mulţi dintre colegii mei nu au avut vreo idee că sufăr de bipolaritate şi mi-au spus că nu ar fi ghicit într-o mie de ani. Dacă le-aş spune angajatorilor mei despre tulburarea bipolară ? Până acum , a fost mai bine când nu le-am zis ,deoarece nu am avut nevoie de concedii medicale pentru a face faţă simptomelor mele. Atunci când am divulgat informaţia, răspunsul nu a fost de ajutor şi doar mi-a ranforsat ideea de a nu divulgă.

Oare Legea Americanilor cu Dizabilităţi nu îmi oferă nici un drept ? Absolut, dar din păcate, nu cred că mulţi angajatori sunt informaţi despre aceste boli mintale şi despre cum se aplică legea în cazul lor.  Legea Concediului Medical permite absenţa pentru o perioada extinsă, de la locul de muncă, nu doar pentru perioada de sarcina, dar şi în cazul în care o boală mintală afectează abilitatea de a ne îndeplini sarcinile ,cu succes. Repet, nu cred că angajatorii au fost corect informaţi asupra bolilor mintale şi despre cum FMLA se aplică în cazult acestora. În afară biroului ,angajatorii sunt şi ei oameni obişnuiţi . Nu sunt supereroi, puternici sau figuri regale care ştiu tot şi văd doar pozitivul în orice. Stigma ,precum şi alte informaţii învăţate în afară biroului ,pot fi aduse în interiorul biroului. Aşa funcţionează lumea. Consider că susţinătorii ,trebuie să se asigure că şi angajatorii sunt aprovizionaţi cu informaţia corectă.

O zi de muncă ,normală, de 8 ore, 5 zile pe săptămâna este de fapt o zi de 12 ore , 7 zile pe săptămâna,pentru mine , declanşându-mi simptomele ,ingruenandu-mi muncă, perpetuând ciclu de a de declanşa iar şi iar. Nu mă afectează doar pe mine, ci şi pe cei din jurul meu. Ar trebui să fiu sincer ? Aş putea. Voi fi ? Probabil că nu .Ultimele încercări nu au arătat rezultate pozitive, iar în acest moment , nu cred că aş încerca din nou.

Oare nimeni nu ar trebui să fie sincer cu angajatorul lor despre tulburarea bipolară ? Desigur că nu . Fiecare angajator este diferit, cum şi fiecare loc de muncă este diferit. Consider că este decizia fiecăruia de a spune angajatorului ,de a spune sau nu despre tulburarea bipolară, în funcţie de relaţia pe care o au cu angajatorul şi nivelul de comfort.

Bipolaritatea la Locul de Muncă

Cuvintele ''loc de muncă'' invocă tot felul de imagini ,în funcţie de ce fel de persoană eşti şi cu ce te ocupi. De fapt ,când ne gândim la ''locul de muncă'' , expresiile ''cine suntem '' şi ''ce facem'' ,devin, în mod straniu,intercalate. Spunem că ''sunt profesor'', ''Sunt inginer'',''sunt barman''. Alternativ ,dacă profesia nu este explicită, ne încadrăm într-un domeniu , '' lucrez în vânzări'', ''lucrez în comunicaţii ''. În orice caz, locul de muncă ne încadrează în lume şi ne determina statutul ,averea şi identitatea.

Eu ? Sunt etichetat ,la fel că oricare altă persoană. Sunt asistent universitar ,la Colegiul Mesa din San Diego .Am fost asistent universitar pe o perioada mai lungă de 10 ani . Sunt o anomalie. Poziţia de tutore este ,în esenţă, o poziţie tranzitorie, ocupată deseori de către studenţi. Asistenţii universitari vin şi pleacă. Nu este obişnuit ,exceptând dacă vorbim despre mine ,că cineva să rămână în această poziţie ,atâta timp. Dar eu ,din moment ce sufăr de tulburare bipolară, pot produce doar un salariu minim din moment ce am o dizabilitate, astfel că locul meu de muncă este perfect. Îmi permite stimularea intelectuală, interacţiunea socială, structura şi bani mai mulţi asupra a ce primesc de la guvern.

Fără serviciul meu ,m-aş zbare în mlaştina şomajului. Desigur, atunci când este o vacanţă de iarnă sau vara, mă zbat în teroare, datorită orelor neproductive cu care mă confrunt. Acesta este dezavantajul locului meu de muncă.

Alt dezavantaj este locul de muncă în sine. Nu vreau să-mi petrec restul vieţii că asistent universitar. Vreau o slujba adevărată. O slujba adevărată cu program stabilit şi beneficii. O slujba care să-mi permită să mă extind, să-mi folosesc talentele, nu doar o parte din ele. Oare nu este acesta visul tuturor persoanelor cu dizabilităţi ,aflaţi în şomaj ?Din păcate, sunt anumite persoane prea inteligente ,pentru a rămâne satisfăcute în această situaţie, dar prea bolnave pentru a face o schimbare.

Sunt prea bolnav pentru a face o schimbare? O slujba adevărată înseamnă să ies din ghetto-ul dizabilităţii. Înseamnă să ieşi din siguranţă oferită de America şi să supravieţuiesc pe cont propriu. De ce este aşa de greu de făcut ? De ce nu am făcut-o până acum ? Nu , nu mi-am încurcat şireturile  pe undeva. Acel loc de muncă mai bun este greu deoarece am o dizabilitate , o boală mintală severă, cu simptome şi deficienţe, şi obstacole, şi bariere. Există motive valide pentru care rămân la un loc de muncă sub standardele mele.

Cu toate acestea, cred în vindecare, cred că există iertare pentru că sufăr de bipolaritate. Consider că am ajuns la un nivel stabil ,unde pot să-mi asum riscuri şi să-mi doresc o educarie mai bună,în acest caz, o diplomă de master în cadrul SSDU, pentru a putea munci în cadrul comunităţii, că asistent social.

Dar a fost o călătorie destul de interesantă până în acest punct. Dacă stau să mă judec din punct de vedere al societăţii, ar putea fi numită o călătorie plină de mediocritate şi înfrângeri,deoarece nu am ajuns în punctul de a avea o ''carieră adevărată ''. În acest context al vieţii mele, în contextul provocărilor mele, ceea ce văd este o călătorie a determinării,a curajului, a căutării fericirii în ciuda unei boli mintale.

În contra înţelepciunii populaţiei care spune că bipolarii sunt discriminaţi, eu la locul de muncă primesc numai compasiune. Şefii şi colegii mei ,de-a lungul anilor, au demonstrat bunătate nemăsurată, iar eu nu aş putea fi mai recunoscător pentru sprijinul primit.

Nimeni nu planifică să fie bipolar. Când eram în liceu ,voiam să lucrez pentru o revista. Apoi,în colegiu, mi-am luat diplomă în Literatură, o piatră de baza pentru publicarea articolelor mele. Că junior ,am aplicat pentru un loc de muncă ,redactor-şef, la ziarul Warren College, şi am fost refuzat ,dar Revelle College, cel mai prestigios colegiu,în cadrul UCSD, avea nevoie de un redactor-şef pentru ziarul sau, aşa că m-au angajat. Trebuia să încep în anul academic.

Atunci, au început lucrurile să se ducă la vale. În ultima zi a primului an de colegiu, când îmi terminasem teza despre Edgar Allan Poe ,am venit acasă ,într-un apartament care era plin cu toate ce îmi aparţineau. Mama şi mătuşa mea, erau acolo ,împreună cu nişte prieteni de la biserica. Mama şi mătuşa m-au luat de mâna şi m-au dus la lift. Coborând ,mi-au spus că tată a murit. Se sinucisese.

Din acel moment, viaţă mea nu a mai fost la fel. Acela a fost momentul de declanşare, FACTORUL.

Când am început al doilea an de studenţie, mi-am început şi muncă la Revelle College ,colaborând cu decanul-adjunct , Laura Mendez. Comportamentul meu era ciudat încă de la început. Munceam din plin şi eram foarte impulsivă, şi lipsită de respect. Nu mai mâncăm şi nu mai dormeam regulat ,iar greutatea mea era ''la pământ''. Ziarul era foarte important pentru mine, şi trebuia să fie totul perfect, iar oamenii care lucrau cu mine trebuiau să fie perfecţi. Laura era deranjată de noul ei asistent, şi mi-a spus ,după o vreme, că i s-a adresat Decanului : Nu cred că pot colabora cu Wendy. Este o pretenţioasă de tipul A!

Poate că păream o pretenţioasă de tipul A, dar eram o Bipolară 1.

Primul episod psihotic l-am experimentat după examene. Această experienţă m-a ''aruncat'' în spital ,timp de 2 săptămâni ,iar apoi m-am întors în campus, cu coadă între picioare.

Laura m-a luat sub aripa ei .M-a chemat în birou,iar apoi am făcut o plimbare prin campus. Mi-a povestit despre fiica vecinei ei ,care are o poveste similară. Tânăra fusese la colegiu ,dar locuia acasă. Începuse să vorbească mai repede, să facă tot felul de planuri .Apoi începuse să rearanjeze mobilă prin casă.Când a început să înoate în piscină, în mijlocul nopţii, părinţii au ştiut că are nevoie de ajutor. A fost dusă la un psihiatru şi diagnosticată cu tulburare bipolară. Era că mine ,19 ani. Laura mi-a spus această poveste, apoi mi-a zis ce plan are cu mine. Puteam să îmi păstrez locul de muncă, dacă era de acord să consult un psiholog. Mi-a tăiat muncă la jumătate ,astfel că publicăm doar două articole pe luna, în loc de unul pe săptămâna.

Am continuat să muncesc cu Laura pe parcursul acelui an ,deşi chiar şi cu muncă înjumătăţită ,mă luptăm cu termenul de predare. Mai important, învăţasem că angajaţii pot fi sensibili şi buni ,şi că se pot descurcă cu orice. A fost o lecţie importantă pe care am învăţat-o de la început, pe măsură ce lucrurile de agravau.

Este vital să reţinem că noţiunea de succes al unui individ cu tulburare bipolară, este o experienţă total diferită. Deşi nu pot munci la normă întreagă, nu înseamnă că altă persoană bipolară nu poate. Se întâmplă cu siguranţă, depinzând de severitatea bolii şi cât de mult s-a recuperat acea persoană. Dar multe nu o fac .Multe persoane rămân angajate într-un loc de muncă cu normă înjumătăţită, sau în şomaj.

Este interesant că din cauza crizei economice, au loc anumite situaţii netradiţionale. Chiar şi şomajul pierde din stigma pe care o purta odată. Instabilitatea economică din ziua de azi, contesta noţiunea de ''eşti muncă ta''. Şi chiar dacă această noţiune este contestată ,cultură noastră încă pune mare valoare pe un loc de muncă, de parcă ar valorifica o persoană din acest punct de vedere.

Locurile de muncă sunt premii, în ziua de azi .Deşi am fost foarte norocoasă să am angajaţi care să mă înţeleagă ,în situaţia mea, avansând în carieră, am devenit foarte sceptică în privinţa dezvăluirii afecţiunii mele în faţă unui angajator, fără să fie un caz necesar. Astfel ,boală nu intră în discuţie.

Recent, am început un alt loc de muncă ,part-time; lucrez pentru o organizaţie care oferă adăpost femeilor cu boală mintală. Sunt Specialist în Sănătatea Mintală, ceea ce înseamnă că fac parte din personalul responsabil de o casă cu 15 femei. Ofer asistenţă mea vizuală şi auditivă ,pentru aceste femei care au nevoie.

Supraveghetorul meu ,pe care îl cunoşteam din cadrul comunităţilor de sprijin,ştie că sufăr de tulburare bipolară, dar Preşedintele şi Fondatorul nu, iar eu doresc că lucrurile să rămână astfel. Vreau să aparţin unei organizaţii ,unde să nu fiu privită că o persoană cu o boală mintală. Chiar şi într-un mediu care sprijină persoanele cu boli mintale ,consider că atitudinea angajatorului se schimbă atunci când aude despre o boală mintală. Ar putea să se gândească ,'' wow, se comportă atât de normal pentru o persoană cu tulburare bipolară ! ''. Chiar şi cei mai iluminaţi oameni, sau persoane din domeniul medical ,gândesc la fel. Consider că prejudecată este atât de puternică în cultură noastră, încât şi cele mai bine intenţionate persoane pot avea această reacţie. Aşa că în acest moment al vieţii mele, doresc să îmi menţin anonimitatea, deşi sunt cu totul ''afară'' din orice aspect al vieţii mele.

Tulburarea bipolară este o afecţiune serioasă, iar simptomele pot afecta performanţele la locul de muncă. Cel mai bun lucru pe care poate să îl facă o persoană bipolară este să încerce să menţină un stil de viaţă pe cât posibil şi să îşi dirijeze boală prin orice strategie pe care o are la dispoziţie. Asta înseamnă să introducem o regulă în toate aspectele : să mâncăm potrivit, să dormim potrivit ,să facem exerciţii ,să ne abţinem de la substanţe, să petrecem timpul cu persoane pozitive, să practicăm terapia cognitivă, să fim buni cu noi ,printre alte lucruri. Consider că este imperativ să menţinem o interacţiune cu societatea. O reţea de prieteni cu aceeaşi afecţiune este, în mod ironic, necesară pentru menţinerea sănătăţii psihice.

În ultimul rând ,menţinerea unei judecate sănătoase este un ideal pentru toate persoanele care se lupta cu tulburarea bipolară. Dacă înseamnă să sacrificăm perspectiva tradiţională a succesului ,aşa să fie. Desigur, productivitatea şi utilizarea benefică a timpului sunt parametrii ai recuperării ,dar s-ar putea că această să nu fie o carieră tradiţională ,din perspectiva unui bipolar.

Că mine : Eu încă ''sunt'' un asistent universitar.  Această este realitate dulce-amară. Pe de-o parte, ar trebui să fiu fericită că am slujba care nu implică stres şi contribuie cu ceva pozitiv în viaţă oamenilor. Pe cealaltă parte, Dumnezeu ştie unde aş fi ajuns dacă nu sufeream de această boală. Aş fi putut fi Orice Altceva.

Cu toate acestea, slujba această a servit un scop anume. Am avut dreptate despre locul de muncă part-time; nu am mai fost într-un spital de 8 ani.  Asta se întâmplă după spitalizări anuale ,timp de 10 ani de-a rândul. Am rupt acest cerc vicios şi o mare parte din reuşită i-o atribui serviciului meu.

Mă simt împlinită datorită serviciului meu ,chiar dacă sunt plătită cu un salariu minim ? Încerc să îmi amintesc cuvintele studentiilor mei : ''Mulţumesc Wendy. M-ai ajutat. M-ai ajutat foarte mult.''

Dacă 10 persoane au această experienţă în fiecare zi ,patru zile pe săptămâna.... indiferent de câţi ani... zece ani ... mă simt umilă şi mândră.

Şi îndrăznesc să o spun... este un succes.

 

 

 

Studiile şi Tulburarea Bipolară

De Russ Federman

 

 

Dorinţa de a lăsa diagnosticul în trecut

Tranziţia de la liceu ,la colegiu este un moment entuziasmant. Pentru mulţi ,este prima perioada extinsă de timp, departe de casă ; primul pas major către maturitate, acolo unde o persoană nu mai este definită drept ''copilul dnului şi dnei Părinte''. Este o lupta intensă către autonomie şi individualitate. Este ,de asemenea, perioada modificării identităţii, datorită noilor grupuri sociale.

Aceste noi începuturi oferă speranţa unui nou rezultat. Este normal că un absolvent al liceului să îşi dorească să lase în urmă problemele suferite în perioada adolescenţei,în timp ce va dori să pornească pe un nou drum ,în mediul universitar. O parte din acea intenţie este garantată: o nouă importantă academică declarată, alegerea unui nou grup de membri şi chiar o nouă relaţie de iubire; acestea pot servi că o ancora emoţională în lumea contemporană; cu toate acestea, marea dezamăgire este că în cazul tulburării bipolare, nu există un astfel de progres.

Deşi este adevărat că studenţii se vor acomoda cu nouă lor identitate de student de colegiu, este la fel de adevărat că realitatea bipolară a unui student îl va acompania în mediul colegial. Nu este un lucru pe care îl pot lasă în urmă. Un nou început ,pentru o persoană bipolară, va însemna revizuirea tratamentului abordat şi deciderea unuia mai potrivit pentru acest stagiu de dezvoltare.

 

 

Cea mai bună alegere pentru Colegiu sau Universitate

Este important să luăm în calcul şi insistutiile de studii superioare mai mici ,în special cele fără programe dificile de absolvire, deseori numite ''colegii'', pe când instituţiile mari cu un program academic mai vast şi şcoli de absolvire sunt numite ''universităţi''. Câteodată aceşti termeni sunt folosiţi interschimbabil. Pentru a simplifică lucrurile, vom folosi că termen generic , colegiul. Să se consemneze că indiferent dacă ne referim la poziţia unui colegiu sau a unei universităţi , sfatul referitor la studiile superioare în cazul tulburării bipolare ,se aplică în ambele cazuri.

Pentru un elev de liceu care a fost deja diagnosticat cu tulburare bipolară, alegerea unui colegiu anume ,este o decizie dificilă. Alegerea nu se bazează doar pe reputaţia colegiului, disciplinele de studiu sau dacă şcoală oferă bursele necesare. La fel de important, dacă nu mai mult, este alegerea unui mediu optim pentru menţinerea stabilităţii emoţionale şi psihologice.

Mai aproape sau mai departe de casă ?

Atunci când decidem dacă e aproape sau departe, luăm în calcul istoricul de stabilitate al studentului, că indice al cărei tip de reţele de sprijin este necesar la colegiu.

Dacă situaţia este stabilă de un an sau doi ,fără spitalizări sau schimbări frecvente de medicaţie, atunci poate nu este atât de important să fie aproape de casă. Pe baza unei stabilităţi continue , frecventarea unei şcoli aflată la o distanţă de câteva ore sau a câtorva state distanţă depărtare de casă, nu ar trebui să ridice semne de îngrijorare.

În schimb, dacă dirijarea simptomelor bipolare s-a dovedit a fi dificilă iar studentul se confruntă cu instabilitate atunci când aplică la un colegiu , atunci amplasamentul colegiului la o distanţă apropiată de casă, ar fi o alegere mai propice. Adevărată problema în acest caz este punctul în care studentul ar putea avea nevoie de sprijinul familiei că parte din reţeaua de sprijin. Dacă există îndoieli, nu există motive pentru care cineva să nu poată frecvenţa un colegiu ,iar apoi să facă tranziţia către o şcoală aflată la depărtare, odată ce îşi demonstrează stabilitatea. Pe lângă această, transferul la o şcoală care durează patru ani ,devine mai uşor atunci când studentul da dovadă de un an sau doi de performanţe semnificative la nivelul colegiului. Dacă simptomele bipolare sunt în stadiul moderat , iar persoana bolnavă s-a descurcat bine pe o durată de un an sau doi ,atunci nu există motiv pentru care un colegiu aflat la distanţă de casă ,să nu fie luat în considerare. Dacă, totuşi ,alegerea făcută este prea departe de ''cuib'' ,atunci apare întrebarea :  Colegiul dorit oferă resursele necesare pentru a asigura sprijinul necesar ?''

Sănătatea mintală şi resursele psihiatrice în colegiile contemporane

În ziua de azi, majoritatea universităţilor oferă consiliere şi serviciil psihiatrice pentru studenţii înscrişi. Mai comun ,aceste servicii fac parte din acelaşi departament, de obicei numit Departamentul de Asistenţă şi Consiliere Psihologică. În cadrul anumitor universităţi ,consilierea şi sănătatea mintală ,sunt separate în două unităţi de asistenţă.  Se întâmplă să fie un Centru de Consiliere şi o unitate separată numită Sănătatea Studentului sau Asistenţă Psihologică .

Aşa cum fiecare universitate are configuraţie ei unică de asistenţă a studenţilor, este necesar să cercetăm ce servicii oferă şi unde pot fi găsite. În scopul acestei discuţii, frază generică '' centru de consiliere universitară ''  se va referi la un cabinet de tratament ce include toate serviciile.

Pentru orice student, alegerea unui colegiu este crucială. Pentru studenţi cu tulburare bipolară ,este imperativ să investigheze domeniul de aplicare al serviciilor disponibile în cadrul centrului de consiliere al colegiului înainte de a face un angajament. Dacă aceste resurse sunt minime sau fără o componentă psihiatrică specifică, atunci studentul ar trebui să se asigure că există un centru de asistenţă în apropierea colegiului.

Nu spunem că resursele de tratament sunt primul criteriu de selectare al unui colegiu; dar pentru studenţii bipolari, ar trebui să se afle pe lista priorităţilor. Clar, o alegere greşită ar fi alegerea unui colegiu unde accesul la asistenţă psihiatrică este limitat,  la colegiu sau în comunitatea profesională . Simplu spus, resursele de tratament ar trebui să fie accesibile celor cu tulburare bipolară.

Precauţie :  Deseori centrele de consiliere universitară nu sunt suficient echipate pentru studenţii cu probleme ce necesită atenţie superioară. De aceea ,se întâmplă că un centru de consiliere să ofere consiliere pe termen scurt, focusandu-se pe stabilizarea şi recomandarea unui centru pe termen lung, dacă este necesar. Din moment ce tulburarea bipolară este o condiţie în desfăşurare, studenţii nu ar trebui să fie surprinşi dacă doctorii din centrul de consiliere vor dori să le recomande un alt centru comunitar pentru un tratament pe termen lung. Aceste practici variază de la o şcoală la altă, dar dacă profesioniştii centrului de consiliere vorbesc despre o recomandare, nu înseamnă că vorbesc despre un refuz. Este doar realitatea resurselor limitate cu care se confruntă multe centre de consiliere, din ziua de azi.Există totuşi un beneficiu în cazul recomandării private. Având în vedere că multe centre de consiliere universitare dispun de resurse limitate, un student bipolar poate fi nevoit să schimbe doctorul după o perioada de timp. Dacă un student este destul de norocos încât să obţină un psihiatru specializat şi un psihoterapeut în comunitatea locală, atunci această echipa de tratare poate fi permanentă pe durata desfăşurării anilor şcolari. Continuitatea tratamentului este benefică.

Paşii pregătitori înainte de a ajunge la colegiu

Odată ce alege un colegiu ,mai sunt câţiva paşi pe care un student bipolar trebuie să îi efectueze pentru o tranziţie uşoară. În primul rând, este recomandabil că studentul să contacteze centrul de consiliere al universităţii, înainte de a ajunge în campus sau la scurt timp după, şi să stabilească o întâlnire cu consilierul, chiar dacă lucrurile sunt în regulă. De fapt, dacă acel colegiu ales nu este prea departe de casă, atunci se poate stabili o şedinţa înainte cu o luna ,de înscriere,pentru a se asigura că este o opţiune viabilă. Astfel, studentul este capabil să stabilească o conexiune personală cu un psihiatru, lucru ce va facilita accesul la asistenţă în cazul viitoarelor stări de instabilitate.

Odată ce studentul îşi transferă tratamentul la alt doctor, psihiatrii anteriori vor semna un comunica prin care îşi dau acordul de a trimite copii ale rapoartelor medicale centrului de consiliere, noului psihiatru şi altor doctori specializaţi în sănătatea mintală. Având această informaţie ,orice alt psihiatru sau psihoterapeut poate revizui cu uşurinţă istoricul anterior de tratament ,pentru a ajută studentul să primească toate cele necesare în nouă locaţie.

Studenţii trebuie să fie conştienţi că rapoartele medicale le aparţin şi că au dreptul la o copie ,în orice moment. În timpul adolescenţei târzii şi a maturităţii timpurii ,atunci când studenţii se află mereu în mişcare, este recomandabil să menţină un dosar al rapoartelor medicale ,pentru a putea prezenţa copii ale rapoartelor atunci când tranzitioneaza către un nou colegiu ,şcoală de absolvire, un loc de muncă, relocarea serviciului.

Cum ţinem stresul sub control:

Nu prea mult ,prea repede

Uneori ,mulţimea de oferte primite din cadrul colegiilor, pot fi un ''corn al abundenţei '' în materie de posibilităţi. Cursurile fascinante, cluburile şi organizaţiile sociale, sporturile, guvernul studenţesc, opţiunile noi de relaxare, muzică şi drama... lista continuă. Plictiseală nu va face parte din experienţă colegiului.

Atunci când luăm în considerare toate aceste posibilităţi, apar sentimente normale de anticipare şi nerăbdare. De ce să nu ne ''scufundăm '' total în ele ?

Simplu- făcând asta, activăm intensitatea . Şi deşi intensitatea pot fi plăcută, în special acompaniată de hipomanie moderată, este cu toate acestea stresantă. Pentru studenţii cu tulburare bipolară, stresului unui angajament intens nu este necesar prietenul acestora. Stresul este deseori cel mai comun factor de destabilizare a stării.

Studenţii bipolari din anul l, sunt sfătuiţi să facă un pas înapoi şi să selecteze cu moderaţie din acel ''colţ al abundenţei'' . Deci cum arată Moderaţia ? Că şi cum semnăm pentru 12 sau 15 credite, în loc de 16 şi 18. Poate că alegerile activităţilor extracurriculare sunt întârziate cu un semestru sau nu sunt luate în sensul angajamentului competitiv. Iar atunci când colegii sugerează o excursie în al doilea semestru de şcoală.... să sperăm că studentul cu tulburare bipolară va alege să rămână în campus şi să se concentreze pe constituirea unei fundaţii stabile.

Reţineţi că înscrierea la colegiu reprezintă un moment critic ,unde au loc simultan multe schimbări. Dacă spuneţi NU acelor lucruri la începutul şcolii ,nu înseamnă că acestea nu vor rămâne valabile că viitoare alegeri. De asemenea , nu înseamnă că dacă veţi face lucrurile pe parcurs ,veţi fi lăsat în urmă. În cazul studenţilor bipolari, moderaţia este preferabilă faţă de prea mult,prea repede, devenind copleşit şi fiind nevoit să renunţăm prematur.

Potenţialele capcane ale vieţii universitare

Dacă simptomele tulburării bipolare nu se declanşează până în jurul vârstei de 35 sau 40 de ani ,modul de dirijare eficient al simptomelor uşor-moderate va fi mai uşor de stabilit. Luaţi în considerare că până în floarea vârstei , ajustările importante de maturitate cum ar fi stabilirea unei rutine zilnice, igienă unui somn adecvat, limitarea de la droguri şi alcool şi înfrânarea impulsivă, comportamentul riscant , toate sunt alegerile pe care o persoană trebuie să le ia în considerare în contextul unui stil de viaţă stabil.

Odată ce aţi obţinut aceste abilităţi, majoritatea factorilor ce duc la destabilizarea bipolară sunt redate cu mult mai puţină potenţa.  De aceea observăm o îmbunătăţirea în stare şi în funcţionarea de pretutindeni că individ cu tulburare bipolară ce tranzitioneaza de la anii maturităţii timpurii pentru a progresa în alt ciclu de viaţă.

Dar declanşarea simptomelor bipolarităţii în floarea vârstei este o fantezie. Realitatea este că ,pentru multe persoane bipolare, prezenţa simptomelor se simte încă din anii de adolescenţă . În loc de acel echilibru necesar, al angajamentului structurativ, a unei rutine sănătoase , tindem să le întârziem datorită normelor de comportament din adolescenţă târzie.

Pentru cei care se înscriu la un colegiu ce durează patru ani ,majoritatea experienţelor de viaţă anterioare, a fost definită de normele şi regulile părinţilor. În timp ce regulile părinţilor tind să devină mai acceptabile pe măsură ce copilul avansează în vârstă ,se întâmplă că până la sfârşitul liceului, studenţii să îşi dorească peste măsură să ''guste din libertate''. La colegiu ,nu mai au reguli de somn ,de ajuns acasă şi nu li se mai spune ce să facă sau cu cine.  Îşi însuşesc multe alegeri de viaţă  şi este perfect normal că studenţii de colegiu să dorească să se bucure de libertate şi să îndepărteze ''limitările'' parentale. Consecinţele naturale ale progresului ,pe care le observăm în timpul anilor de colegiu sunt 1. programul de somn este alterat 2. experimentare de substanţe psihoactive ,3. strategiile de dirijare ale volumului de muncă sunt foarte stresante. Veştile bune sunt că pentru mulţi dintre aceşti tineri , se vor produce modificări semnificative pe parcursul următorilor 10 sau 15 ani. Dar dacă sunteţi bipolar şi va îndreptăţi spre colegiu ,sau dacă aţi fost diagnosticaţi cu tulburare bipolară pe parcursul colegiului, nu ar mai fi necesar să faceţi niciun fel de ajustări.

De ce nu ? Pentru persoană cu tulburare bipolară, programul de somn stabil poate fi la fel de eficient că şi medicamentele prescrise. De multe ori ,un tipar de somn inconsistent, precipiteaza destabilizarea stării. În mod similar, cercetările au demonstrat că folosirea excesivă şi frecvenţa a substanţelor psihoactive, are un potenţial de infuenta asupra celor cu tulburare bipolară. Pe cealaltă parte, este normal că majoritatea studenţilor cu tulburare bipolară să raporteze consumul de substanţe psihoactive. A treia parte a acestei triade este stresul. Stresul agravează tulburările psihiatrice. Stresul agravează starea oamenilor chiar şi atunci când nu sunt diagnosticaţi cu vreo afecţiune. Pentru aceia cu tulburare bipolară, combinaţia de stres ridicat, consum de substanţe şi program de somn instabil ,acestea acţionează că ''un chibrit în benzină''. Rezultatul nu va fi favorabil.

Este rezonabil că libertatea şi oportunităţile vieţii de colegiu să prezinte multiple provocări, în cazul studenţilor bipolari. Soluţia e simplă : somn stabil ,abstinenţă de la substanţe şi menţinerea unui nivel scăzut de stres în viaţă de colegiu. Ah, şi doar de ar fi atât de simplu! Vedeţi ,mai e ceva, destul de semnificativ, care se balansează între capcanele vieţii de colegiu şi soluţiile eficiente.

Acceptarea diagnosticului:

Cea mai dificilă provocare în anii universitari

Mulţi dintre studenţii bipolari nu doresc asta. Nu e că nu vor să valorifice experienţă hipomaniei ,când se simt energizati ,optimişti şi dornici de cunoaştere. Gândiţi-va ; există o mulţime de creaţii minunate care s-au întâmplat în istorie datorită elevaţiei tulburării bipolare. Dar întreagă imagine nu este la fel de dezirabilă. Depresia este depresivă. Stările imprevizibile creează o realitate în stilul unui carusel. Iar mania totală se dezlănţuie acasă. Din nou ,majoritatea oamenilor nu o vor.

Dar nu se întâmplă astfel şi cu cele mai dificile şi dureroase lucruri în viaţă ? Imaginaţi-va că aţi fost diagnosticat cu Diabet de Tipul 1, unde e nevoie de monitorizarea nivelului de sânge,iar injecţiile de insulină sunt o parte integrală din menţinerea sănătăţii. Studenţii universitari ce suferă de diabet ,nu acceptă regimul zilnic ; în general ,se mulţumesc cu situaţia deoarece alternativă este în detrimentul bunăstării lor.

Similar, când părintele unui student moare de cancer, în timpul primului an de colegiu, evenimentul va lua o mare amploare emoţională. Nimeni nu este pregătit să piardă un părinte la 18 sau 19 ani. Dar viaţă studentului nu se termină din cauza pierderii unui părinte .Studentul trece printr-o perioada dureroasă de doliu. Este probabil că studentul să îşi continue cu succes viaţă, odată ce se acomodează cu nouă realitate ,de a avea un părinte decedat.

Dacă luăm în considerare pierderea sănătăţii fizice optime sau a unei persoane dragi, în mod general ,găsim cai de a ne adapta şi de a merge înainte, dar nu fără pierderi şi ajustări. În multe aspecte, această este maturizarea.

Adolescenţă târzie este o perioada a stabilirii idealurilor. O şcoală bună , o specializare importantă, un partener de viaţă iubitor, opţiuni de serviciu ,sunt temele dominante în adolescenţă târzie. Pe măsură ce avansăm în acest ciclu al vieţii ,suntem nevoiţi să acceptăm modificările care au loc în visele şi speranţele noastre. O viaţă ideală există în basme şi filme. Nu există în realitatea trăită. Pentru majoritatea ,aceste modificări au loc mai târziu în viaţă ,atunci când este clar că fanteziile adolescentine nu se potrivesc cu realitatea de adult.

Nevoia ajustării expectativelor unui student cu tulburare bipolară apare la o vârstă fragedă. Normele predominante ale stilului de viaţă în cadrul universitar, nu funcţionează în cazul tuturor studenţilor bipolari. Într-adevăr ,este o reţeta a instabilităţii. Pentru a se descurcă cu asta, studentul bipolar trebuie să îşi accepte diagnosticul, nu pentru că îşi doreşte asta ,ci pentru că nu poate schimbă asta. Negarea nu va vindecă boală. Negarea simţită de studenţii cu tulburare bipolară ,le va permite acestora să facă cum vor, pe o perioada temporară de timp. Dar atunci când alegerile nesocotesc aspectele bipolarităţii, există un preţ pe care îl plătim inevitabil pentru aceste incursiuni între negare şi împlinirea temporară a dorinţelor.

Ajustările psihologice necesare unui student bipolar ,implică eliminarea idealului de sine - studentul care se zbătea să devină - şi acceptarea realităţii de a trăi cu diagnosticul de tulburare bipolară.

Această ajustare este dureroasă şi lungă în timp. Că şi procesul de jelit ,e nevoie să îl trăim din nou şi din nou ,pentru a îl înlocui progresiv cu un sentiment de acceptare. Este chiar un proces de plângere : jelim pierderea persoanei care doream să fim.

Deci ,cum arată în practică ? Poate prin a găsi alte persoane ale carori stiluri de viaţă se învârt în jurul altor activităţi recreaţionale , altele decât a bea şi a petrece. Poate înseamnă să obţine o scrisoare de la fizician care explică nevoia unui dormitor cu un singur pat, pentru a deţine mai mult control asupra programului de somn. Poate implică să obţinem un ajutor adiţional pentru a dezvoltă obiceiuri de studiu eficiente. Toate acestea sunt abordări pragmatice importante.

Dincolo de pragmatism ,adevărată muncă zace sub procesul emoţional de acceptare a diagnosticului . Psihoterapia poate fi de mare folos. În ultimul rând, odată ce realitatea bipolarităţii este integrată comfortabil într-o nouă identitate, atunci piesele pragmatice se vor aranja fără pic de dificultate.

Din păcate, mulţi studenţi nu sunt pregătiţi pentru a acceptă asta în timpul adolescenţei. De fapt , pentru unii realitatea tulburării bipolare este ceva atât de nedorit, încă încearcă intenţionat să respingă toată ideea. Se întâmplă că mulţi studenţi să spună : '' O s-o rezolv când termin colegiul''. Ei bine, da ,ar trebui. Există o varietate largă de consecinţe negative ale acestei atitudini.

Cercetările neurostiintifice recente evidenţiază un fenomen în care prognoza pe termen lung a cursului desfăşurării unei tulburări bipolare este o reflecţie a gradului de instabilitate care are loc în stadiul timpuriu al bolii. Cu alte cuvinte, instabilitatea timpurie netratată = dificultate pe termen lung cu instabilitatea continuă, pe când instabilitatea timpurie care este tratată cu succes = mai multe şanse pentru o stabilitate pe termen lung. Este denumit că efectul de aprindere.

Gândiţi-va la o entorsă de glezna. Odată ce glezna suferă de o entorsă gravă, acea glezna devine pasibilă de noi accidentări , pe viitor. Cu fiecare accidentare, coboară pragul de stres fizic ,care va duce la accidentări ulterioare. Creierul nu este diferit. Vulnerabilităţile faţă de instabilitatea bipolară ,în special atunci când nu sunt luate în seama şi lăsate la întâmplare, duc la scăderea limitei pentru viitoarele episoade de instabilitate. Asta înseamnă că strategiile celor care aşteaptă câţiva ani pentru a lua în serios această tulburare sunt greşite. Odată ce circuitul neutru cerebral este amorsat pentru instabilitate pe termen lung, persoană nu are şansă de a se întoarce în adolescenţă pentru a reface greseliile.

Acceptarea diagnosticului şi acomodarea în consecinţă ,sunt acţiuni de mare însemnătate! Nu intenţionăm să ''pictam '' o imagine a disperării şi obscurităţii, sau să speriem pe cineva din încercarea prevenirii pozitive, dar vrem să atragem atenţia asupra adevărului. Când studenii se află în mijlocul vieţii de colegiu ,nu este uşor să menţină o perspectiva sănătoasă . Pentru studenţii bipolari ,această perspectiva ar putea fi esenţială pentru a putea trăi o viaţă stabilă, funcţională în mod eficient şi plină de împliniri.

Utilizarea adecvată a parasutei academice

O paraşuta academică face referire la acel proces de sprijin ,care poate veni în ajutorul studentului în perioade dificile. Atunci când o folosim adecvat, această paraşuta va ajută că studentul să aterizeze pe picioarele sale, evitând realitatea unei aterizări devastante.

Unul din aspectele frustrante din viaţă unui bipolar ,este imprevizibilitatea. Chiar şi cu tratamentul medicamentos corect şi modificările stilului de viaţă ,un student va află că stresul vieţii de colegiu poate întoarce lucrurile cu susul în jos. Fiind date aceste posibilităţi ,ar fi prudent pentru studenţii bipolari să ştie ce fel de paraşute pot folosi.

Multe universităţi au un birou care îi ajută pe studenţii cu dizabilităţile fizice şi psihiatrice. În mod tipic, acest birou este denumit că Serviciu de Sprijin pentru persoane cu dizabilităţi; iar în anumite campusuri poate avea un titlu diferit. Legea americanilor cu dizabilităţi cere că instituţiile de studii superioare ,să ofere asistenţă şi acomodarea necesară studenţilor bipolari.  În mod clar, niciun student de colegiu doreşte fie considerat o '' dizabilitate psihiatrică'', dar sunt momente când simptomele bipolarităţii sunt la fel că şi alte altor boli. Dacă un student se află în scaun cu roţile, în urmă unei paralizii cerebrale, nici nu se pune întrebarea dacă acel student necesită asistenţă specială. Clasele acestuia vor trebui să fie accesibile persoanelor în scaun cu roţile. Dacă mâinile unui student au fost afectate ,ar fi nevoie că acel student să primească copii ale notiţelor comprehensive. Cu alte cuvinte, câteva acomodări ar trebui făcute pentru a ajută că studentul să participe în mod egal la procesul de educare, că şi ceilalţi studenţi fără dizabilităţi. De ce ar trebui să considerăm că tulburarea bipolară este diferită ?

Simptomele severe ale depresiei sau hipomaniei pot cauza deficienţe de productivitate. Diferite medicamente folosite pentru a stabiliza un student , pot avea efecte adverse precum somnolenţă ,atenţia deficitară şi de concentrare, sau agitaţie. Procesul de redresare la starea de stabilitate ,după o perioada de depresie ,nu este simplu. În acest caz, conexiunea cu centru de sprijin pentru dizabilităţi , precum şi decanul academic ,pot face o diferenţa importantă.

Prin aceste servicii ,este posibil că studenţii cu tulburare bipolară ,să primească acomodări precum : cerinţă unei prezente flexibile la curs, termene prelungite pentru proiecte şi notă de motivare a absenţei atunci când studentul nu este capabil să participe la cursuri. De obicei, principala dificultate în a primi ajutor nu este din vină sistemului instituţional. Mai mult, uneori studenţii nu doresc să ceară ajutor. Acesta este un ecou clar al problemelor discutate în cazul acceptării diagnosticului.

Decanul academic poate fi un mediator eficient atunci când trebuie să comunice unui profesor ,despre starea de dizabilitate relaţionată cu dificultăţile de performanţă. Un exemplu bun implică absenţa de la curs motivată medical.  Multe şcoli au o perioada de timp înainte de începerea semestrului, când studenţii pot participa sau pot abandona cursuri ,fără consecinţe. Ocazional ,un student ar putea admite că performanţă la un curs specific are un impact negativ asupra performanţelor la alte cursuri; nu este neobişnuit pentru un student bipolar, că performanţele negative să fie reperate prea târziu pentru a abandona cursul. În acest moment, când sunt acompaniaţi de documentaţia medicală potrivită, decanii pot juca un rol important în facilitarea excepţiei de renunţare la un curs.

Mai presus de rolul de ''avocat '' oferit de unii decani, una din cele mai bune strategii, ale unui student ,este să convoce o şedinţa cu profesorii şi să împărtăşească realităţile diagnosticului sau. Ajută mai mult dacă această acţiune este săvârşită înainte de începerea semestrului , decât în timpul semestrului ,când e prea târziu. De obicei ,profesorii sunt mai mult decât dispuşi să fie flexibili şi să ofere sprijin unui student ,atâta timp cât ei percep sinceritatea studentului şi toată cererea se face pe baza documentaţiei potrivite.

Există rezultatul ocazional ,în care semestrul este deja pierdut. O spitalizare de 10 zile are loc, iar acel student nu îşi revine la starea funcţională eficientă,decât o luna mai târziu.  O ''deraiere'' hipomaniacala  afectează productivitatea studentului pe perioada întregului semestru. La momentul la care situaţia s-a stabilizat ,posibilitatea de a recupera din materia pierdută , este nerealistica. Un student se înscrie la colegiu în august, descurcandu-se foarte bine, dar apoi se ''loveşte'' de depresie la mijlocul lui noiembrie. Energia unui student ,motivarea şi abilitatea de a se concentra , sunt diminuate , iar provocarea de a îşi completă semestrul înrăutăţeşte simptomele depresive. În momente că acestea , retragerea de la cursuri pe baza motivelor medicale poate fi o decizie înţeleaptă.

Explicaţia oficială pe foaia de înmatriculare este simplă : ''Retragere'' sau ceva foarte similar. Nu există un dosar academic pe care să scrie : '' Retragere din cauza dizabilităţii psihiatrice ''. Luând acţiune, un student este capabil să se protejeze împotriva impactului notelor slabe ,care duc la o medie slabă. Acest lucru este important în cazul în care sunt implicate idealuri de a obţine accesul la o şcoală de absolvire competitivă sau alt program post-bacalaureat profesional.

Este normal că atunci când discutăm despre aceste alegeri cu un student, răspunsul lor să fie : '' dar voi rămâne ultimul din clasa '' . Ei bine, e posibil. Dar există întotdeauna potenţialul de a recupera cursurile ,pe durata şcolii de vara sau a meditaţiilor intensive ,oferite în cadrul universităţii ,chiar în perioada vacanţei de iarnă.

Este,de asemenea, important să recunoaştem că educaţia nu este o cursa pentru locul întâi. Câţiva vor ajunge înainte ,iar alţii mai târziu . Există viaţă şi în colegiu , şi în afară colegiului. Nu există o formulă a succesului în educaţia superioară. Este demonstrat că atunci când ajung în floarea vârstei ,studenţii nici nu-şi vor mai aminti de experienţele colegiului, ci doar că ar fi fost mai bine dacă ar fi absolvit cu un semestru mai devreme.

Concluzii:

Am auzit de multe ori frază spusă de către adulţi : " anii de colegiu au fost cei mai buni ani din viaţă mea !'' În mod tipic ,atunci când această frază este exprimată, privim lucrurile printr- o retrospectivă distorsionată. Fără îndoială, anii de colegiu implică anumite experienţe minunate. Dar adevărul e că sunt ani plini de stres şi complexitate.

Chiar şi pentru cei fără diagnostic psihiatric, tranziţia de la adolescenţă la maturitate nu este uşoară. Pentru cei care trec prin această faza de dezvoltare în timp ce se confruntă cu tulburarea bipolară ,experienţă seamănă cu un drum printre munţii Himalayei. Există o privelişte uimitoare, dar şi prăpăstii periculoase. Călătoria necesită pregătire, condiţie excelenţă, echipament în plus şi abilităţi de supravieţuire. Este o perioada de conectare cu cel mai bun ghid pe care îl găsiţi. Veţi întâmpina eşecuri. Vor există momente când condiţiile adverse vor fi copleşitoare. Cu toate acestea, dacă un student bipolar se dedică acestei călătorii şi învaţă noi abilităţi în acest proces, experienţă îi va permite ''să rămână cu picioarele pe pământ'' . Odată ce stabileşte acea poziţie, studentul îşi poate continuă viaţă în mod eficient.

Interacţiunea Socială

De Ellen Frudakis

 

 

 

Interacţiunea socială este o nevoie umană principala. Indiferent dacă suferiţi de tulburare bipolară sau nu ,orice persoană simte nevoia de a socializa. Interacţiunea socială poate fi distractivă , derivă în prietenie şi ne oferă o idee asupra identităţii propriei persoane.  Eu sufăr de tulburare bipolară şi am experimentat toate simptomele. Interacţiunea socială mi-a oferit sentimentul de apartenenţa, de prietenie ,de fericire şi de bunăstare. În anumite momente, au fost scăparea mea în aspectele de dificultate privind această boală şi credinţă în posibilitatea de a mă recupera. Am văzut cum acest lucru se întâmplă multor persoane tinere care s-au alăturat grupului Impact Young Adults (IYA), o organizaţie non-profit fondată de mine , care oferă activităţi sociale şi experienţă de a conduce pentru tinerii adulţi cu probleme mintale.

Interacţiunea socială poate să vină în forme diferite. Indiferent dacă beţi o cafea cu un prieten , asistaţi la o şedinţa ,va petreceţi timp cu familia sau vorbind la telefon ,în toate aceste cazuri, interactionati cu alte persoane. Nu trebuie să fie un eveniment specific sau ceva planificat ; poate fi la fel de spontan că o plimbare alături de un vecin.

În acest capitol, mă voi concentra asupra nevoilor şi beneficiilor în socializarea cu persoanele ce suferă de tulburare bipolară,voi aduce la cunoştinţă câteva din aspectele care cauzează dificultate în interactionarea socială ,şi voi oferi câteva sfaturi ,care m-au ajutat în călătoria mea spre crearea relaţiilor sociale de durata, care mi-au îmbogăţit calitatea vieţii.

Dacă eşti o persoană ce suferă de tulburare bipolară , sper că vei găsi acest capitol că fiind susţinător ,iar sfaturile ,de ajutor. Dacă ai un prieten sau un membru în familie, sau pe cineva cu tulburare bipolară, îmi doresc că acest capitol să îţi ofere şansă de a vedea cum poate contribui socializarea sănătoasă la bunăstarea generală. Există absolut necesar să recunoaştem că interacţiunea socială este o parte primordială în viaţă unei persoane cu tulburare bipolară; că şi o dietă adecvată, somn suficient ,medicamente şi terapie. Cred cu tărie că persoanele au nevoie de experienţe de viaţă pozitive şi oameni alături de care se le creeze şi de care să fie mândri.

Realizarea nevoilor şi beneficiilor interacţiunii sociale

Câteva din multele beneficii ale interacţiunii sociale consecvente sunt :

* simţul de acceptare

*posibilitatea unei prietenii

*respect de sine

*şansă de a se distra

*accesul la sprijinul social necesar

Acceptarea

Mulţi tineri bipolari mi-au spus că acceptarea este sentimentul pe care şi-l doresc.Cu toate acestea, nu este important doar pentru tineri. Cred că oricine vrea să se simt acceptat. Ştiu că atunci când mă aflu alături de persoanele care mă acceptă pentru tot ceea ce sunt ,inclusiv bipolară, îmi reamintesc că nu este nimic în neregulă cu mine. Mă simt mai comfortabil în pielea mea. Sunt atâtea persoane pe care le cunosc ,care se simt nevoite să îşi cenzureze propria persoană atunci când vine vorba de boală lor, în mod special dacă nu sunt pregătite să dezvăluie faptul că suferă de una.

Joe este o persoană pe care o cunosc ,ce suferă de tulburare bipolară. Odată mi s-a confesat că cea mai grea întrebare la care a trebuit să răspundă ,din partea străinilor şi a cunoştiinţelor , a fost : "Cum te mai simţi ?'' Exceptând cazul în care e un prieten sau o persoană care îl acceptă, are dificultăţi în a răspunde la această întrebare deoarece simte că mulţi oameni nu vor vrea să audă detaliile ,dacă el le spune că are o zi proastă. Joe spune că în preajma oamenilor care îl cunosc, este capabil să fie sincer fără să îşi facă griji despre ce ar putea crede despre el. Acest fel de acceptare ajută la eliberarea din ''ghearele'' anxietăţii şi ale altor simptome asociate cu această boală. Acceptarea din partea altora îl ajută pe el să se accepte şi să îşi dirijeze boală.

Prietenia

La nivel de baza, un prieten poate oferi sentimentul de conexiune şi apartenenţa. Janet, una din membrele IYA, spune că prietenia deschide uşi către noi experienţe, expunând-o în faţă idealurilor pe care nu le-ar fi cunoscut pe cont propriu. Înainte de a face parte din această prietenie ,de exemplu, nu era pasionată de artă. Apoi unul din prietenii ei i-a prezentat pictură, care astăzi o reprezintă în totalitate.Consideră că interacţiunea i-a alterat perspectiva realităţii, i-a adus o doză nouă de energie şi idei . Janet îmi povestea că interacţiunea umană este atât de importantă pentru noi toţi, în special pentru cei cu probleme mintale, datorită primul lucru pe care îl facem atunci când situaţia devine dura, este să ne retragem. Experienţă ei cu prietenii a ajutat-o să schimbe acest lucru, iar ea spune că nu mai simte nevoia să fie la fel de singură, pe cât îşi dorea în trecut.

Distracţie

Acesta este un aspect important al interacţiunii sociale. Recent ,un alt membru al IYA ,Scott ,a povestit că participarea la excursiile organizate de IYA ,au făcut o mare diferenţa în viaţă lui. În mod specific, îi face plăcere să petreacă timpul cu prietenii ,să stea noaptea târziu povestind şi făcând glume. Scott a explicat că una din cele mai bune lucruri nu era doar faptul că se distra dar că acest lucru i-a îmbunătăţit starea pe parcursul a câtorva zile.A mai spus că l-a făcut să se simtă că şi cum aparţine unui loc.

Sprijinul Social

Câteodată interacţiunea socială poate fi un sprijin ,chiar dacă idealul iniţial nu era cel de sprijin. Acesta a fost cazul Christinei ,una din prietenele mele cu tulburare bipolară. În ultimul an, s-a împrietenit cu persoane dintr-un grup de alpinişti, alături de care se distra pe parcursul sfârşitului de săptămâna. De curând ,a fost internată într-o clinică datorită simptomelor severe şi a grijilor în privinţa siguranţei sale. Atunci când prietenii ei au aflat că este internată, mulţi au venit să o viziteze. Am întrebat-o cum s-a simţit în urmă vizitelor. Mi-a confirmat că au ajutat-o foarte mult conversaţiile despre starea ei şi a simţit că cineva o înţelege. Christine a continuat prin a spune că a mai experimentat asta o singură dată, într-o spitalizare anterioară,atunci când prietenii dintr-un alt grup ,s-au adunat şi i-au scris o felicitare. Acest lucru a făcut o diferenţa enormă deoarece s-a simţit sprijinită ,şi acest lucru i-a ameliorat starea. Această la rândul ei a ajutat-o să se recupereze mai repede.  Este benefic să primeşti sprijin şi din afară unui grup. Un prieten care te sprijină în lupta ta ,te poate ajută în procesul de recuperare şi îţi poate creşte respectul de sine.

În experienţă mea personală, că şi în experienţă de a conduce un program de activităţi sociale pentru tineri adulţi cu probleme mintale, nevoia este clară ,iar beneficiile socializării sunt nenumărate. Câteodată cel mai greu este să începem. Citiţi mai departe pentru a găsi noi cai de ajutor în confruntarea care va poate izola de restul lumii.

Dificultăţi de socializare pentru persoanele cu tulburare bipolară

În ciuda a cât de simplu pare, să găsim cai de a crea conectiuni pline de însemnătate poate fi dificil pentru persoanele bipolare. Acest lucru este adevărat ,în special, în paşii de început ai restaurării echilibrului în viaţă ta. Câteodată , toate lucrurile par împotriva ta . Poate te confrunţi cu simptome dificile sau stres , stilul de viaţă nu te aduce în contact cu alte persoane cu care poţi relaţiona, şi există atâta stigma asociată acestei boli. Respectul de sine scăzut îţi poate acapara atenţia ,astfel că pare imposibil să mai adaugi ceva diferit în viaţă ta. Voi subilinia aceste provocări în secţiunea următoare ,nu pentru a va descuraja ,dar în speranţa că pot înţelege prin ce treci.

*Simptome

Există multe simptome asociate tulburării bipolare, dar sunt două simptome principale care îngreunează interacţiunea socială : depresia şi mania.

Depresia: Pentru mine ,că şi pentru alte persoane, depresia implică sentimente de nesiguranţă şi incertitudinea viitorului. Aceste sentimente pot fi copleşitoare, şi este uşor să rămâi blocat în acest univers al gândurilor negative. Cu cât îmi ascult mai mult gândurile negative, cu atât mai greu îmi este să scap din capcană acestor. Adiţional ,una din ''cele mai bune prietene'' ale depresiei mele este izolarea ,şi din păcate , alături de gândurile negative, îmi îngreunează abilitatea de a ieşi din casă şi de a socializa. Alte simptome ale depresiei includ lipsa de energie şi motivare, probleme de dietă şi deficienţe cognitive, cum ar fi lipsa de concentrare şi incapacitatea de a gândi clar. Dacă unul din acestea te-a oprit în trecut, câteva din ideile listate în secţia  ''CUM SĂ...?'' ,de la sfârşitul capitolului ,îţi vor fi de ajutor pe viitor. Poţi încerca să îţi impui anumite idealuri mici ,personale, pentru a nu te simţi intimidat de alte persoane sau copleşit. De exemplu, dacă doreşti să vizitezi un grup de sprijin ,aminteşte-ţi că nu trebuie să stai pe durata întregii şedinţe. Dacă poţi petrece cinci minute, e ok. Succesul constă în faptul că ai ieşit din casă. Cel mai important lucru de reţinut este să te simţi pe cât de comfortabil poţi cu ţine însuţi.

Mania : Efectele mâniei în relaţii pot apărea diferit în funcţie de persoană cu care discuţi - persoană cu tulburare bipolară sau persoană fără .De exemplu, când eram într-o stare maniacală ,credeam că sunt mult mai distractivă. Dar pentru alţii ,posibil, prezenţa mea era un vârtej de energie confuză . Comportamentul maniacal este adesea greşit înţeles , lăsând oamenilor impresia că nu se pot baza ţine ,iar relaţiile tale să se înstrăineze şi să se dizolve. Simptomele adiţionale care periclitează socializarea sunt agitaţia, iritabilitatea, paranoia, vorbirea incoerenţa, gândirea grandioasă. Experienţă mea cu aceste simptome denotă că e mai bine să le ţinem sub control ,prin adăugarea sau schimbarea unui medicament. În această perioada, grupurile de sprijin pot fi de ajutor. Odată ce lucrurile se liniştesc ,puteţi încerca alte idei din secţiunea ''CUM SĂ ...?''.

 

Stilul de viaţă

Atunci când abilitatea de a funcţiona este dizabilitata de această tulburare, îţi poate afecta stilul de viaţă, rărind interacţiunea cu prietenii. Cele mai obişnuite locuri de a cunoaşte oameni noi sunt locul de muncă ,şcoală şi prin intermediul altor prieteni. Că o persoană care abia începe tratamentul sau îşi dirijează simptomele, aceste locaţii pot deveni inaccesibile. Eu ,că multe alte persoane cu această boală,m-am confruntat cu perioade în care nu eram în stare să mă duc la serviciu sau la şcoală.

Dacă eşti capabil să cunoşti oameni, următoare barieră este abilitatea de a relaţiona cu ei .Poate ei au un loc de muncă, familie ,studii în desfăşurare ,etc .Dacă nu ai un factor comun în aceste zone ,e posibil să nu ştii ce să spui sau cum să răspunzi la întrebările adresate direct ţie. Înainte să îmi întâlnesc grupul social actual, şi înainte de a fi în stare să mă duc la şcoală sau la muncă, sufeream de o mare problema. Eram foarte conştientă de faptul că, în opinia mea, nu făceam nimic de valoare ce merită împărtăşit. Că şi Joe, mi-era frică de întrebarea : '' Care este profesia ta ?'' . De fiecare dată când mă aflăm printre oameni ,deveneam extrem de nervoasă ,în aşteptarea acelei mici întrebări care punea punctul pe i .

Aşa că mi-am formulat un răspuns ,să fiu pregătită pentru orice situaţie şi să pot răspunde la acea întrebare fără probleme. De exemplu, spuneam : '' Mi-am luat un concediu medical pentru a mă ocupă de nişte probleme de sănătate ''. Dacă persoană insistă , este bine să te abţii de la detalii .Multe persoane vor respectă acest detaliu.

 

Stigma

Cu excepţia câtorva filme, emisiuni şi o poveste de interes personal ,apărută în presă, pesoanele cu boli mintale sunt portretizate negativ în media. Pentru persoanele cu tulburare bipolară, sau alte boli mintale, să fim portretizaţi în public că '' pericol'', ''iresponsabil'', ''ciudat'' ,ne face să ne simţim că şi cum avem doar două alegeri : să negăm existenţa unei tulburări sau să o ţinem în tăcere. Dacă ne lipseşte modelul pozitiv , ne lipseşte şi abilitatea de a acceptă boală. Acest lucru situaţia celor din jur ,care se confruntă cu situaţia asta.

Din păcate, dacă nu cunosc pe cineva sau nu experimentează personal ,mass-media este sursă primară de educaţie în privinţa bolii mintale ,în cadrul populaţiei generale. Deci ,dacă suferi de această boală ,este normal să te îngrijorezi de părerea celor din jur. Este greu să fii sociabil dacă te simţi judecat sau înţeles greşit.

Cu cât îmi accept mai mult tulburarea bipolară, cu atât mai mult o vor acceptă şi ceilalţi . De asemenea , ştiind cum să deschizi subiectul ,ajută. Dacă am nevoie să explic de ce nu sunt în stare să mă duc într-o parte sau în altă , o să mă refer la boală mea că la o '' problema de sănătate''; la şcoală o numesc ''dizabilitate de a învaţă ''. Aştept ziua în care tulburarea bipolară va fi văzută că oricare altă condiţie medicală, dar până atunci ,folosesc alternativele.

 

 

Respectul de sine scăzut.

Este foarte obişnuit că respectul de sine scăzut să se dezvolte la declanşarea tulburării bipolare. Pentru mine , pierderea abilităţii de a mă încrede în mintea mea m-a făcut să mă simt că şi cum îmi pierd controlul asupra vieţii . Mi-am pierdut simţul de sine. Înainte de declanşare, îmi spuneam cu încredere : ''Sunt o studentă magnifică, o prietenă de încredere, o artista talentată ''. Dar bipolaritatea a atacat tot ce credeam că ştiu despre mine şi mi-a întors viaţă pe dos.  A fost dificil să mă pun într-o situaţie în care nu mă simţeam bine cu mine însămi.  Riscul era prea mare. Puteam fi înţeleasă greşit, respinsă, sau mai rău... ridiculizată. Niciuna din persoanele pe care le cunosc ,nu îşi doresc asta, indiferent dacă au un diagnostic sau nu .

Unul din lucrurile care o ajută pe prietenă mea Mary ,atunci când are probleme cu respectul de sine ,este să îşi imagineze un domeniu în care excelează. De exemplu, când Mary e stabilă, recunoaşte că are mult curaj şi perseverenţă ,faţă de carieră ei . Când se declanşează simptomele, ea încă prevede acest curaj în modul în care îşi dirijează boală. Ea poate să îşi vadă calităţile, în ciuda circumstanţelor. Ideal este să încerci să îţi bazezi respectul de sine pe cine eşti ,şi nu pe ceea ce faci .Ţine minte că e problema multor persoane ,nu doar a ta.

 

Bugetul limitat

Multe dintre persoanele cu boli mintale pe care le cunosc, au un trăi de viaţă scăzut comparativ cu cei fără tulburări. Acest lucru se întâmplă din cauza că suferă de o dizabilitate cauzată de severitatea simptomelor, sau a abilităţii de a lucra, uneori nu pot lucra la un program normal. Asta limitează suma de bani disponibilă activităţilor de relaxare. Pentru anumite persoane, o seară la cinema este peste bugetul lor. Eu am făcut o lista a opţiunilor sociale în secţiunea ''CUM SĂ ...?'' la sfârşitul acestui capitol care nu necesită un buget semnificativ.

 

Stresul

Stresul este că gazul pentru foc, în acest caz boală. Stresul pune presiune pe un sistem predispus la perioade bune şi rele. De aceea persoanele bipolare trebuie să aibă grijă în perioadele stresante şi să se asigure că primesc ajutorul de care au nevoie, sau să limiteze situaţiile care adaugă stres. Câteodată înseamnă că viaţă socială să ia o pauză, în timpul tratamentului ...prietenii vor rămâne acolo atunci când îţi vei reveni. Dacă ai reuşit deja să te împrieteneşti cu anumite persoane, ei vor înţelege de ce nu eşti disponibil pentru o perioada de timp.

Poate fi de mare ajutor să te autocunoşti şi să ştii cum să te descurci în momente diferite ale bolii. Există multe tehnici de a dirija stresul - discuta-le cu doctorul sau poţi găsi cărţi la librărie, biblioteca sau via online.

Aceste provocări te-au reţinut în trecut de la viaţă socială pe care ţi-o doreai . Sper că următoarea secţiune să te ajute cu câteva idei despre cum să cunoşti oameni noi şi să te distrezi.

 

Cum să ...?

Deci , cum îţi creezi o nouă viaţă socială ? Să spunem că eşti cum eram şi eu ,în urmă cu câţiva ani ,înainte să creez IYA , fără niciun prieten lângă mine, doar cu televizorul... cum ieşi din această situaţie ? Mai jos vei găsi câteva idei care au funcţionat în cazul meu şi ale altor persoane pe care le cunosc. Poate ai făcut parte sau ai avut o experienţă negativă până la un punct anume. Te încurajez să te implici în opţiunile care îţi par interesante.

Resurse online

Pentru câteva persoane ,una din cele mai uşoare cai şi mai puţin intimidante ,de a intră în contact cu lumea ,este să profite de tot ce poate oferi internetul. Dacă laptopul va face să simţiţi anxietate, te rog să treci peste această secţiune . Dacă nu deţii un computer, majoritatea bibliotecilor au computere care pot fi folosite gratuit.

 

* Grupurile de susţinere online -anumite grupuri de susţinere online sunt tabele de mesaje , în care persoanele pot să îşi exprime sentimentele sau să pună o întrebare la care să primească un răspuns. Alte persoane sunt mai atrase de paginile de chat ,unde persoanele se înregistrează şi conversează în acelaşi timp. Câteva organizaţii naţionale precum DBSA ( www.dbsalliance.org) oferă sprijin online .

* Meetup.com (www.meetup.com) - este un website care listează grupurile de oameni care se întrunesc pe baza anumitor interese. Există grupuri pentru orice! Doar pentru a numi câteva : gătit, artă, alpinism ,spiritualitate, politică. Dacă ai o pasiune, probabil o vei găsi aici . Aceste grupuri sunt conduse de oameni obişnuiţi care caută o activitate ,că şi ţine. Dacă nu vezi o secţiune care te intereseaz-o ,creeaz-o !

*Facebook/ LiveJournal - acestea sunt doar două din exemplele multitudinii de site-uri web care au comunităţi online cărora poţi să te alături- unele dintre ele, anunţă evenimente de grup ,la care poţi participa . Acesta este un mod de a te conecta cu oamenii care locuiesc în zona ta.

 

Asigura-te că nu te limitezi la prietenii virtuale. Foloseşte internetul că un punct de început ,iar apoi încearcă să faci activităţi în afară casei ,preţ de câteva ore. Experienţă online nu poate substitui o interacţiune cu altă persoane.

 

Oportunităţile '' în persoană''

 

Dacă eşti o persoană care se simte incomfortabil în a conversa cu alte persoane, încearcă să participi la o acţiune unde eşti doar privitor sau participant pasiv. Câteva exemple :

 

* Instituţia religioasă - Dacă eşti o persoană credincioasă , poţi asista la o slujba religioasă. Sunt multe tipuri de instituţii religioase ,de la congregaţii creştine ,budiste, iudaice, musulmane la Universaliştii Unitari sau alt grup divers . Dacă te atrage, poţi încerca.

 

* Relaţionat cu sănătatea mintală - Dacă te simţi nesigur despre prezenţa ta în jurul altora din cauza că te temi că nu te vor înţelege, sau dacă încă experimentezi simptome ale bolii care te împiedică să te conectezi cu alte persoane, încearcă să ceri ajutorul unor comunităţi ale sănătăţii mintale, în primul rând. Astfel poate fi mai puţin intimidant.

Grupurile de sprijin ''în persoană'' - dacă grupul este condus de un terapeut sau de un model de suport, oricare opţiune îţi este benefică. În primul rând, vei ieşi din casă şi vei fi înconjurat de alte persoane. În al doilea rând, îţi va oferi şansă de a primi ajutor şi înţelegere pentru boală ta ,din partea oamenilor care au trecut prin aceleaşi experienţe. În general ,nu eşti nevoit să împărtăşeşti ,mai ales dacă e prima oară pentru ţine .Aşa că ,relaxează-te ,ascultă şi învaţă .Următoarele organizaţii sunt localizate pretutindeni în Statele Unite. Verifică-le online :

* www.dbsalliance.com

* www.nămi.org

* www.smartrecovery.org

 

Organizaţiile sănătăţii mintale , naţionale şi internaţionale - Câteva au fost menţionate anterior ,deoarece sunt grupuri de sprijin care oferă şi alte programe de educaţie, evenimente în cadrul comunităţii pentru oricine se confruntă cu o boală mintală.

* www.ibpf.org

* www.nămi.org

* www.recoveryinnovations.org

 

Cluburile de sănătate mintală - Acestea sunt locuri unde persoanele cu boli mintale îşi pot petrece ziua pentru a găsi sprijin . Câteva conţin grupuri de susţinere şi activităţi sociale. Altele oferă programe de reabilitare în cadrul locului de muncă sau chiar locuri de muncă. De multe ori ,preţul prânzului este minim .Cel mai bun lucru despre cel la care am participat eu ,avea un grup de sprijin pentru persoane tinere. Am cunoscut alţi oameni de vârstă mea care au trecut prin provocări similare.

 

Impact Young Adults - Acesta este un program de activităţi sociale conduse de către consumator şi program de experienţe de conducere pentru tinerii adulţi cu boli mintale ,în San Diego ,California .

www.impactyoungadults.org

 

Compeer - Compeer asigura relaţii de prietenie,  1-la-1  , şi relaţii de mentorat , care implică voluntariatul în recuperarea sănătăţii. Nu este disponibil în toate zonele, dar puteţi verifică site-ul web

www.compeer.org

 

Cluburile de agrement şi parcurile - Câteva comunităţi au departamente de parcuri şi agrement care se concentrează pe activităţile de relaxare din zona lor. Câteva dintre ele, oferă programe specifice persoanelor cu dizabilităţi.

 

Voluntariat - Voluntariatul este o cale grozavă de a rămâne conectat cu comunitatea şi de a fi implicat într-un subiect interesant.  De exemplu ,dacă îţi place să mergi la plajă, poţi încercat să fii voluntar pentru evenimentul de curăţire al plajii. Dacă îţi place artă, interesează-te dacă există vreo galerie care are nevoie de voluntari . Câteodată poţi găsi oameni sau agenţii care ţin condica tuturor organizaţiilor care au nevoie de voluntari ,în zona ta .Acest lucru te poate ajută în găsirea unei activităţi care te interesează ,fără să fie nevoie să iei contact cu fiecare organizaţie, individual.

 

*Vecini -  Nu oricine îşi cunoaşte vecinii ,în ziua de azi, dar sunt şanse să îi fi întâlnit în drumul spre casă ,sau dinspre casă. Poţi să începi uşor prin a salută şi a-i întreba despre ziua lor. Aceste întrebări pot derivă într-o conversaţie mai lungă ,iar apoi sunt şanse să construiţi o relaţie de prietenie. Dacă te simţi comfortabil ,întreabă-i dacă le-ar plăcea să vedeţi un film sau să faceţi o plimbare.

 

* Educaţia /Şcoală

Urmează un curs gratuit în cadrul Districtului de Colegii Comunitare. Te poate ajută dacă nu eşti capabil să parcurgi un întreg semestru înscris la colegiu.

Urmează un curs de artă sau pictură la un studio local de arte.

Alătură-te unui club de literatură. Dacă eşti un iubitor de carte, această este o cale grozavă să te implici într-o activitate cu persoane care au interese similare.

 

* Politică

Dacă eşti interesat de politică şi îţi doreşti să fii alături de alte persoane, că şi ţine, poţi găsi un grup care să organizeze mitinguri sau să sprijine candidatura politică .

 

* Familia

Petrece timp cu membrii ai familiei tale pentru a te simţi în siguranţă; este o cale mai puţin intimidantă de a socializa cu oameni pe care îi cunoşti deja .Dacă nu este o opţiune benefică pentru ţine ,nu te simţi prost .Sunt destule alte idei listate mai jos .

 

* Interacţiunea cu animalele

Dacă eşti un iubitor de animale ,acesta poate fi un mod de a ieşi în lume. Multe adăposturi de animale caută oameni care să ofere ajutor. În felul asta, poţi fi înconjurat de animale şi de alte persoane cărora le plac animalele la fel de mult.

 

Sper că aceste idei să funcţioneze şi în cazul tău ,să măcar să te inspire asupra potenţialelor interese. Dacă nu eşti fericit cu situaţia ta socială curentă, nu există un timp mai bun că prezentul pentru a o lua de la capăt. Pe măsură ce avansezi ,aminteşte-ţi că implicarea socială durează. Relaţiile de prietenie nu se construiesc uşor, aşa că felicita-te pentru încercare . Mi-aş fi dorit să am abilitatea de a recunoaşte această dificultate şi să mă încurajez singură,atunci când am fost prima oară diagnosticată, deoarece m-ar fi salvat dintr-o mare de supărare. Ce ştiu acum ,după ani de încercări de a crea experienţe sociale pozitive, este că e complet acceptabil să fie dificil. Dar nu te descuraja. Se merită .Am cunoscut oameni care au venit IYA şi s-au transformat în urmă interacţiunilor sociale şi a activităţilor din cadrul grupului .Vieţile lor au avansat de la activităţi legate de boală mintală la activităţi în timp ce sufereau de boală mintală.

Aşa cum am mai spus, la începutul capitolului ,interacţiunea socială mi-a redat simţul de apartenenţa, de prietenie şi de fericire. Câteodată ,mi-a oferit un loc de a scapă de aspectele negative ale acestei boli şi m-a făcut să cred în posibilitatea de a trăi o viaţă echilibrată. Mai mult ,m-a făcut să cred în mine ; am fost capabilă să încadrez stilul de viaţă provocat de această boală cu restul persoanei mele. Ceea ce ştiu acum şi nu ştiam la începutul călătoriei mele ,alături de tulburarea bipolară ,este eu sunt mai mult decât o boală mintală. Sunt o persoană cu interese şi talente. Da ,sufăr de bipolaritate ,dar asta este doar o parte din ceea ce reprezint eu. Da , trebuie să mă asigur că fac tot ce trebuie pentru a rămâne într-o stare stabilă, dar de asemenea pot să îmi îngrijesc şi să îmi încurajez şi alte părţi să se dezvolte.

Atunci când eşti gata, te invit să participi la distracţia interacţiunii sociale.

 

 

 

 

Cum să călătorim înţelept

de Kim Knox

 

 

Alegem calmul asupra haosului

'' Călătorie '' este un cuvânt care invocă imagini ale unor ţinuturi îndepărtate, noi peisaje, miresme, savori şi sunete; al timpului furat îmbogăţit cu aventură nespusă... sau cel puţin aşa este portretizată călătoria în anumite filme. Este oare posibil că experienţă dumneavoastră, şi a mea, să nu se asemene cu perfecţiunea scurtă depictata de o poveste a Hollywood-ului ?

Călătorie este tradusă în engleză ,drept ''travel'' de la cuvântul englez medieval ''travailen,travelen '' care înseamnă călătorie, chin ,lupta.

Deci unde e partea frumoasă în asta ? Chiar şi astăzi ,cu toate convenienţele moderne, călătoria poate fi dura. O femeie de 99 de ani ,în scaun cu roţile ,ar putea fi percheziţionată de inspecţia TSA . Administraţia Siguranţei Transporturilor poate cauza un nivel de stres nedorit.

Incertitudinile nu se opresc aici. Indiferent de experienţă dumneavoastră de călătorie, este un lucru cu totul diferit să călătoreşti că pasager bipolar , cu bagaj de anxietate.

Numele meu este Kimberly Knox , o pacienta bipolară 1 şi ghidul turistic în această aventură numită "Cum să călătorim înţelept?'' Din experienţă mea personală, rezultă că problema derivă din anxietate ,alimentată cu o doză de depresie ,manie sau ciclicitate rapidă.

Dar ,există veşti bune. Puteţi urmă nişte paşi simple pentru a crea cel mai bun scenariu de călătorie . Planificaţi înainte.

Planificaţi o călătorie

Cel mai bun scenariu : Suferiţi de tulburare bipolară de atâta timp ,încât faceţi diferenţa în dumneavoastră şi dumneavoastră cel pe care în controlează medicamentul. Dacă nu ,încă sunteţi apt pentru a călători.

Planificaţi detaliile înainte, cu mult înainte . Acest lucru va simplifică călătoria şi va va lasă mintea neaglomerata. Scoateţi totul la imprimantă. Faceţi un dosar. Fiţi organizat. Amintiţi-va , agenţii de turism încă nu sunt pe cale de extincţie. Pentru o taxa modestă, un expert va poate planifică detaliile călătoriei. Rezervaţi biletul de zbor ,asigurându-va că puteţi modifică datele după cum doriţi. Contactaţi compania de asigurări pentru a află în ce fel sunteţi asigurat şi ce ar mai trebui să adăugaţi. Cheia este evitaţi stresul ,care poate alimenta anxietatea şi să va declanşeze simptomele.

Călătoriţi cu un prieten ,sau angajaţi o escortă.  Preferred Travel Helpers este doar una din multele organizaţii care asigura personal calificat pentru a va însoţi pe parcursul călătoriei ,având diferite grade de expertiză pentru a ajută să va simţiţi comfortabil şi fără griji. Deşi eu nu am avut această experienţă, această firma este legală ,iar site-ul lor este prietenos şi informativ . Preţurile variază în funcţie de nevoile dumneavoastră .

www.preferredtravelhelpers.com

Referinţele de călătorie. Serviciile de informaţii, precum TSA , oferă www.tsa.org . Tips for Traveling Abroad este o altă publicaţie guvernamentale folositoare : www.travel.state.gov/travel/tips

 

Pregătiţi-va corpul de călătorie.Acest pas include toate lucrurile necesare unui organism sănătos - mâncare nutritivă , consumul de lichide şi cantitate suficientă de somn şi exerciţii. Corpul şi mintea dumneavoastră reacţionează mult mai bine atunci când nu sunt obligate să funcţioneze la limita . Sunteţi în siguranţă - acum este momentul să va ''împingeţi''.

Pentru fiecare pas pe care îl faceţi înainte, va veţi simţi mai optimist.

 

Consultaţi doctorul sau terapeutul înainte de a efectua călătoria. Daţi detalii despre destinaţie, idealuri ,orice provocare sau îngrijorare. De exemplu ,dacă va e frică de înălţime şi să pregătiţi să escaladaţi Anzii, vorbiţi cu doctorul să va prescrie Diamox. Dacă sunteţi la bordul unui vas, poate veţi dori ceva pentru prevenirea răului de mare. Este recomandabil să luaţi o aspirina înainte zbor ? Aveţi nevoie de ceva să va ajute cu somnul ? Întrebaţi despre melatonina.

Doctorul va poate prescrie un medicament, pe care îl puteţi administra în cazul în care aveţi nevoie de ajutor, iar dacă nu ,nu fiţi timid : ÎNTREBAŢI. Sunt atâtea medicamente care pot ajută, iar doctorul va ştii care funcţionează cel mai bine cu medicaţia dumneavoastră.

Terapeutul va va ''înarma'' cu strategii de a va descurcă în cazul situaţiilor dificile. Cu cât ştie mai multe despre dumneavoastră şi afecţiunea de care suferiţi ,cu atât va va fi mai eficient.

Fusul orar şi medicaţia. Cuvântul din UCSD al lui Michael McCarthy, MD., PhD în psihiatrie şi care a scris extensiv asupra efectelor călătoriei în relaţie cu boală ,spune să va luat medicamentele la aceeaşi ora .9 PM în America ,9 PM în Europa. Nivelul terapeutic nu va fi afectat ,inclusiv al litiului.

Verificaţi de două ori trusa de medicamente. O veţi plasa în bagajul de mâna. NU LE INTRODUCEŢI ÎN BAGAJUL DE CALA, în caz că aveţi nevoie de ele pe durata zborului, sau experimentaţi întârzieri de zbor, sau va pierdeţi bagajul.

Împachetaţi tot ce aveţi nevoie pentru această călătorie...şi un pic mai mult. Dacă există un motiv pentru care va trebuie mai multe medicamente, contactaţi-va doctorul şi cereţi-i să trimită reţeta la farmacia locală ,din străinătate.

Concentraţi-va complet asupra acţiunilor pe care le faceţi în acel moment. Această este o practică de liniştire, parte a ''îngrijirii de sine'' . Este largă şi îngustă; internă şi externă.Încercaţi să apreciaţi fiecare componentă a fiecărei activităţi, chiar şi spălatul pe dinţi. Faceţi un ritual - menţineţi un program al lucrurilor pe care le faceţi- astfel va veţi simţi în control. Consider că este imposibil să suferiţi de un atac de panică sau de anxietate ,dacă va dedicaţi complet momentului. Într-o coajă de nuca, bunăstarea sinelui poate fi îndeplinită dacă rămânem concentraţi şi neaglomerati.

 

Ultima pregătire

Acum este momentul să ţineţi cont de starea dumneavoastră ,de medicaţie şi să integraţi meditaţia de relaxare şi exerciţiile în viaţă dumneavoastră .E bine să începeţi cu câteva săptămâni în avans ,deşi ar trebui să facă parte din rutină zilnică.

Există două instrumente foarte utile. Unul este o aplicaţie de mobil numită MOOD WATCH ;va oferă date despre starea dumneavoastră ,la îndemână oricând. O puteţi descarcă pe Iphone ,Ipad, Ipod sau pe Android pentru doar 99 de cenţi şi este disponibilă în 11 limbi . O altă aplicaţie similară este T2Tracker creată de Departamentul de Apărare pentru a ajută soldaţii care se întorc din război şi suferă de PTSD ( sindrom post-traumatic ) şi este gratuit.

Tapping

Pentru o stare de pace adiţională ,pe parcursul călătoriei ,puteţi lua în considerare un ''sfat bonus''. Se numeşte Tapping sau EFT : Tehnică eliberării energetice. Uimitoare, profundă, eficientă ,rapidă .

Asistenţă MedJet

O grijă în minus ,este un lucru bun. Va recomand să verificaţi Asistenţă MedJet.

Este vorba de siguranţă fizică, iar singurul lucru legat de tulburarea bipolară este: veţi avea o grijă în minus. Dacă dumneavoastră sau familia v-aţi îmbolnăvit grav, grijile dumneavoastră dispar acum. MedJetAssist.com . Nu acoperă bolile psihiatrice, dar acoperă orice altă boală sau accidentare. Ploaie sau soare, 24/7, în toată lumea. Dacă sunteţi internat la mai mult de 150 de mile depărtare de casă şi necesităţi asistenţă continuă, MedJet va asigura transferul via avion către un spital la alegerea dumneavoastră, în ţară de care aparţineţi. Este un serviciu incredibil ,şi real. Lăsaţi un motiv de grijă în urmă, indiferent că este vorba de dumneavoastră sau familia . www.MedJetAssist.com şi veţi putea beneficia de un cod de reducere.

MedFlash

MedFlash este un instrument salvator pentru călătorii ,deoarecel nu ştii niciodată când veţi suferi o accidentare. Este un dispozitiv de ultima generaţie şi mult mai mult decât un cabinet electronic. Este un Raport al Sănătăţii Personale ,ce stochează date personale şi interactive despre sănătatea dumneavoastră,care va permite să deţineţi controlul.

MedFlash oferă caracteristici entuziasmante

Portabilitate uşoară sau accesul de urgenţă : această rămâne o componentă critică în orice sistem PHM ,dar dacă nu este portabil ,este limitat.

MedFlash oferă multiple cai de a accesa profilul de sănătate stocat , incluzând portaluri web ,aplicaţii de smartphone şi un usb incriptat , care conţine numerele de urgenţă ,24/7/365.

Într-un moment ,ePHM oferă paramedicilor şi personalului de urgenţă, accesul la informaţia de care au nevoie pentru a va oferi îngrijiri medicale, în cazul în care nu răspundeţi metodelor de salvare. Această flexibilitate permite că MedFlash să transmită informaţii între doctorul primar şi fizicienii de specialitate.

Gata de zbor

În sfârşit , a sosit ziua. Sunteţi gata de plecare.

Cu toţii ştim că un aeroport poate fi aglomerat sau zgomotos. Ideal ar fi să aveţi un plan. Călătoriţi cu bagaje uşoare, pentru că greutatea să nu va copleşească fizic sau psihic. Alocaţi-va timp, cereţi ajutor şi fiţi pregătit să acordaţi un bacşiş.

Dacă va simţiţi nesigur pe dumneavoastră -din cauza anxietăţii sau al oricărui alt motiv - nu ezitaţi să cereţi ajutpr. Asistenţă poate fi oferită chiar şi sub formă unui baston care să va ajute să va menţineţi echilibrul sau sub formă unui însoţitor . Nu va costă mai mult. Reţineţi, bastonul nu este singură opţiune, depinde de nivelul dumneavoastră de instabilitate. Aproape toate companiile de zbor oferă serviciul unui scaun cu roţile,şi dacă doriţi ,puteţi cere aşa ceva ,atunci când faceţi rezervările. Luaţi în calcul că dacă vi se oferă un scaun cu roţile ,trebuie să respectaţi regulile.

Aeropurtat

Odată ce sunteţi propulsat în aer, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le respectaţi pentru a va păstra calmul la 9000 de metri înălţime şi pentru a reduce efectele jet-lag-ului. Această este formulă mea personală ,pe care am găsit-o a fi foarte eficientă ,călătorie peste călătorie.

* Să ne asumăm că aţi citit acest capitol complet şi sunteţi conştient de sfaturi. Trebuie să fiţi odihnit, hrănit şi organizat. V-aţi adăugat medicamentele în bagajul de mâna, împreună cu câteva gustări , şi un baston în caz de nevoie. Ştiţi la ce să va aşteptaţi- orice escală, schimbare de avion ,fus orar şi ora la care ajungeţi la destinaţie. Sunteţi nerăbdător!

* În cazul zborurilor lungi ,DORMIŢI atunci când va este somn ,dar încercaţi să alegeţi locurile din spate ,ale aeronavei. Gândiţi-vă la ce oră veţi ajunge la destinaţie, deoarece va fi nevoie să va adaptaţi rapid ,odată ce aţi ajuns.

*Felicitări dacă sunteţi o persoană care adoarme repede, dar dacă nu ,cereţi-i doctorului să va prescrie un sedativ uşor. Nu exageraţi cu cofeină sau cu băuturile pe baza de cofeină.

*O aspirina previne dezvoltarea cheagurilor de sânge în timpul zborurilor cu durata lungă de timp. Consultaţi doctorul pentru a verifică dacă se aplică în cazul dumneavoastră.

*Mişcaţi-va corpul.  Greu de făcut, dar totuşi încercaţi ! Plimbaţi-va puţin pe culoarul dintre scaune .

* Setaţi-va ceasul la nouă ora locală când ajungeţi la destinaţie. Deşi sună aiurea, setaţi-va şi mintea. Mă refer doar la un fus orar total nou .

 

Pentru o abordare diferită , David J. Miklowitz, autorul  a The Bipolar Disorder Survival Guide , scrie despre jet-lag (diferenţa de fus orar):

''Una din metodele de a combate această perturbare de călătorie, este să ne ajustăm ceasul intern la nouă zona pe care o vizităm, dinainte de a pleca de acasă. Deci ,în cursul unei săptămâni ,înainte de a călători într-un fus orar nou, culcaţi-va cu o ora mai devreme de ora programată, apoi o ora şi jumătate, apoi două ore, şi tot aşa.  În momentul în care veţi ajunge, va va fi mai uşor să va ajustaţi la noul fus orar.Această procedura funcţionează cel mai bine ,dacă vizitaţi o nouă zona de timp pentru mai mult de câteva zile.''

Diferenţa de fus orar este una din acele maladii care are la fel de multe leacuri că şi sughiţul , probabil la fel de eficient.

După aterizare

Experimentaţi lucrurile oferite de o lume nouă -noile peisaje ,sunete, miresme. Acesta este momentul perfect de a practică meditaţia , de a trăi complet în moment ,deoarece exploraţi un mediu nou. Reţineţi, indiferent de ora ,este timpul DUMNEAVOASTRĂ . Dacă e timpul pentru siesta , nu va opreşte nimeni ,dar încercaţi să nu dormiţi mai mult decât trebuie. Un pui de somn este doar un pui de somn !

Acum vine partea cea mai uşoară - bucuraţi-va de dumneavoastră. Ţineţi aproape programul MoodWatch care va va ajută să rămâneţi pe drumul cel bun - medicaţia va fi corectă, veţi rămâne concentrat , va veţi bucură de meditaţie ,că parte din ritualul zilnic... că şi cum v-aţi spala pe dinţi.

Să fim sinceri , afecţiunea bipolară este o provocare, dar nu are niciun drept să ne ţină departe de a ne bucură de viaţă şi de a explora lumea. Ernest Hemingway spunea ,atât de frumos, '' e bine să avem un scop de a călători; dar călătoria este cea care contează , în cele din urmă''.

Îngrijitorul

de Muffy Walker

 

 

Să încui dulapurile de bucătărie pentru a îmi proteja copilul a fost o idee, dar să îmi ascund cuţitele de friptură, din cauza băiatului meu în vârstă de 7 ani, nu a fost ce mi-am imaginat vreodată că o să fac. De asemenea, nu am crezut vreodată că voi fi nevoită să îmi folosesc abilităţile de asistenţă psihiatrică,asupra propriului meu copil.

Atunci când copilul meu, Courtland, a împlinit vârstă de 4 ani, soţul meu şi cu mine am început să observăm comportamente străine nouă. Court devenise neobişnuit de agresiv; izbucnea în accese incontrolabile de furie, în mijlocul magazinului alimentar, aruncă jucăriile înspre fraţii lui, mă lovea la cel mai mic semn că aş încerca să îl ţin sub control. Un copil odată sociabil, jucăuş, devenise speriat, înspăimântat de ideea de a merge la şcoală; îi era frică să petreacă timp singur în camera să ,sau îi era frică să iasă afară la joacă. Court evita plajă, nisipul îl deranja la degete, iar în mijlocul verii purta haine de iarnă, plângându-se că îi este frig. Dacă observă o eticheta cusută pe un tricou sau o aţă descusută la şosetă ,îl înfuriau la culme.

Mi-era teamă că suferă ,că şi ceilalţi doi copii ai mei ,de ADHD, dar poate într-o formă foarte severă. În următorii trei ani şi jumătate, Court a vizitat cinci psihiatri, fiecare oferin un diagnostic diferit, incluzând Tulburare Obsesiv-Compulsivă, ADHD , ODD şi tulburare de stres post-traumatic. În final, după ce l-am tratat cu un antidepresiv ,prescris greşit, Court a experimentat un episod maniac, dus la extreme, şi atunci a fost diagnosticat cu tulburare bipolară ,cu debut precoce.

Chiar dacă aveam pregătire medicală ,şi eu ,şi soţul meu ,eram slab pregătiţi pentru frustrarea pe care am experimentat-o în încercarea de a găsi o cale în sistemul medical de sănătate mintală, frică de a nu ştii ce îi este rezervat în viitor ,fiului nostru mai mic, şi lipsa înţelegerii şi a sprijinului ,pe care le-am întâlnit în fiecare zi.

Vieţile noastre s-au schimbat dramatic. Am citit fiecare carte publicată, am căutat pe internet despre indicii care ofereau ajutor sau speranţa, am cerut opinii de la varii doctori şi am accesat fiecare site web disponibil.

Am renunţat la locul meu de muncă şi mi-am dedicat orele dimineţii ,în a învaţă mai mult ,pentru a îmi ajută fiul şi pentru a îmi susţine emoţional familia. Am căutat şcoli alternative şi l-am trimis ,în cele din urmă, la patru şcoli diferite. Am folosit grafice de stare, steluţe pentru comportamentul bun ,am pus în practică abordarea lui Ross Greene , ''3 basket approape'' şi am angajat un mentor ,aşa cum aflasem că a angajat Danielle Steele pentru fiul sau ,Nick Traină. Am fost la terapie de familie, terapie individuală ,grupuri de abilităţi sociale.

Primii 10 ani au fost ,în mod special ,dificuli. Mergeam prin casă ,că şi cum călcăm pe coji. Ne alegeam cuvintele cu grijă, pentru a nu îl supără pe Court, învăţasem să ascund pastilele în budincă; pentru a îi monitoriza somnul i-am permis să doarmă în camera noastră; am reparat ferestrele sparte ,i-am ţinut pe ceilalţi doi băieţi ai mei departe de profanitatea netemperată a lui Court.

Tulburarea bipolară nu afectează doar persoană diagnosticată. Mariajul este stresat până la punctul de rupere,fraţii lui se simţeau neglijaţi, prietenii se simţeau ignoraţi, iar părinţii pot resimţi sentimente de vină sau de disperare. Toate relaţiile sunt puse în dificultate, într-un fel sau altul.

În anul următor diagnosticării lui Court, am obţinut foarte puţin sprijin ,din partea mea şi a familiei mele. Am început să vorbesc cu alte mame ,de la terenul de joacă ,explicându-le că fiul meu e diferit şi despre comportamentul lui bizar. Voiam că fiul meu să crească fără să îi fie ruşine că suferă de această boală. Am vorbit deschis şi onest despre această tulburare şi l-am încurajat şi pe el să facă la fel.

În primii ani,  acest lucru s-a întors să ne bântuie. Părinţii şuşoteau despre el la meciurile de t-ball, nimeni nu îl invită la petreceri aniversare, la petreceri în pijamale sau la joacă. Copiii de la terenul de joacă, îl numeau psihopat,nebun ,etc. Băieţii îşi băteau joc de el şi îi ziceau să se ducă la ospiciu ( deşi chiar nu fusese vreodată la unu ). De fiecare dată când îl luăm de la şcoală ,intră în maşină ,cu capul plecat ,dându-mi un alt exemplu negativ .

Chiar voiam să se acomodeze, voiam că ceilalţi copii să îl înţeleagă şi să îl accepte pentru cine e.Până la urmă, copii cu diabet sau dizabilităţi fizice nu erau excluşi. Doar cei cu boli mintale.

Ca o leoaică, toate facem ce este necesar pentru a ne proteja puiul, dar simţeam că pierd lupta. Am învăţat că curriculum-ul de educaţie specială a profesorilor, în California, nu include un capitol despre tulburare bipolară ,dar include autismul ,sindromul Asperger, ADD şi ADHD . De aceea ,cum puteau să înţeleagă comportamentul copilului mei şi să îl ajute într-o manieră potrivită ? Nu puteau şi nu au făcut-o ,aşa că am oferit profesorilor lecţii pentru a îi educa în privinţa tulburării bipolare. Am lucrat cu Directorul şi directorul-adjunct al şcolii pentru a  institui dogme anti-hărţuire şi chiar am angajat un grup de sprijin specializat în vinietele anti-hărţuire. Nimic nu părea să fie de ajutor, dar nu ne-am lăsat descurajaţi.

Când fiul meu a împlinit 9 ani, am permis unei staţii de televiziune din Los Angeles să ne ia un interviu. După ce am povestit unei colege ,pentru ce mi-am dat acordul ,mi-a trimis o pagină şcolară despre copiii cu SIDA ,în care părinţii sunt rugaţi să nu vorbească public despre asta.

I-am înţeles grijă, dar am ales să nu stau neclintită în faţă stigmei negative ,nejustificată ,asociată cu tulburarea cerebrală biochimică, de care suferă copilul meu.

 

Pe măsură ce am continuat să vorbesc deschis despre boală lui ,persoanele pe care le cunoşteam de ani de zile, începeau să îmi spună,în secret, despre membri ai familiei lor care fuseseră diagnosticaţi cu tulburare bipolară. Străinii mă sunau sau îmi trimiteau e-mailuri ,spunându-mi că şi fiica ,mama ,unchiul suferă de afecţiune bipolară.

Toţi au împărtăşit poveştile de tristeţe, jale asupra unui viitor furat , a singurătăţii şi a răspunsurilor neprimite despre medicaţie, spitalizări ,conservare ,doctori- lista nu se mai termină.

Dacă citiţi acest capitol, probabil sunteţi familiarizaţi cu exemplul meu ,de a trăi alături de cineva care nu este stabil ,sau cu hărţuirea şi stigma negativă.

Că îngrijitor al unui copil bipolar, trebuie să fim conştienţi că ,la fel că multe alte boli ,simptomele bipolarităţii variază într-un spectru larg.  Deşi o persoană poate fi psihotică sau un pericol pentru propria persoană, altă poate funcţiona relativ normal, fiind înscris la o şcoală de succes sau cu o carieră productivă. Gândiţi-va la Rachmaninoff, Hemingway, Vincent van Gogh, Carrie Fisher .Toţi au fost oameni de succes ,oameni extrem de creativi ,toţi sufereau de tulburare bipolară. Îngrijirea unei persoane bipolare poate fi extrem de dificilă, dată fiind natură tulburării.

Nu doar că asigurarea medicală este mai limitată decât în cazul altor boli, dar şi obţinerea unui tratament poate fi dificilă,mai ales dacă el nu vrea să meargă la doctor. O persoană într-o faza maniacală ,poate refuză să caute ajutor sau poate întrerupe medicaţia. Medicamentele sunt puternice şi au efecte adverse neplăcute. O persoană aflată în faza depresivă se poate simţi atât de neajutorată şi de lipsită de valoare încât crede că nu merită să fie tratată. Mai mult, majoritatea medicamentelor folosite pentru a trata bipolaritatea sunt puternice şi pot distorsiona sentimentele ''înălţătoare''. Din cauza că nu există un leac pentru afecţiunea bipolară, aceste medicamente trebuiesc administrate pe viaţă, un prospect înfricoşător pentru mulţi oameni.

Pentru îngrijitori ,este foarte dificil să ai grijă de o persoană bipolară, e nevoie de o implicare emoţională strânsă şi înrădăcinează relaţia. O altă povara este stigma bolii mintale, care provoacă frică în cadrul familiilor ,care preferă să se izoleze ,fără să ştie câte familii împart aceeaşi experienţă.

Îngrijitorul este orice persoană care are responsabilitate principala asupra unei persoane afectată de tulburarea bipolară. Îngrijirea unui copil ,este mult diferită faţă de îngrijirea unui adult, asupra căruia nu ai drepturi legale. Tipul de îngrijire se schimbă odată cu vârstă, iar cursul bolii diferă de la copii la adulţi.

Deci ,ce putem face noi ,îngrijitorii pentru a ne ajută persoană dragă ce suferă de tulburare bipolară ?

* Educaţia - felicitări! sunteţi deja pe drumul corect ,dacă citiţi asta. Vizitaţi site-ul web pentru a descarcă broşurile educaţionale, video-urile ,link-uri şi cărţile sugerate .www.ibpf.org

*Căutaţi tratament de la un psihiatru certificat . Cereţi referinţe de la medicul pediatric, prieteni şi organizaţii ale sănătăţii mintale. Că îngrijitor al familiei ,puteţi stabili şedinţe, să monitorizaţi medicaţia şi administrarea acesteia ,şi să raportaţi orice schimbare ,medicului.

*Faceţi cunoştinţă cu medicul persoanei dragi. Deşi medicii sunt legaţi prin legea confidenţialităţii, puteţi cere unui membru al familiei să asiste la consultaţie.

*Stabiliţi o atmosfera unde simptomele ,medicaţia şi grijile pot fi discutate în mod liber. Înţelegerea fazelor timpurii ale bolii pot ajută pe oricine are nevoie de tratament. Câteodată ,cei cu bipolaritate nu sunt conştienţi de perioada în care sunt deprimaţi sau maniacali ,deşi îngrijitorul observă cu siguranţă. Ingrjijtorul trebuie să verifice şedinţele programate cu doctorul pentru a re-evalua medicaţia .Observaţi factorii de declanşare şi comportamentul pentru indicii ale unei schimbări de mod în progres. Sunteţi cea mai bună persoană pentru a recunoaşte aceste lucruri.

*Luaţi în considerare un contract cu care dumneavoastră şi persoană dragă ,cu tulburare bipolară,să fiţi de acord atunci când el/ea este lucidă, calmă, stabilă. Dacă persoană este majoră ,nu veţi putea află prea multe informaţii despre tratamentul acesteia, datorită HIPAA . Scrieţi o declaraţie descriind cele asupra cărora aţi căzut de acord , pentru a îl arată persoanei dragi atunci când el sau ea nu mai este într-o stare raţională sau refuză tratamentul.

*Pregătiţi o lista de resurse ,chiar dacă nu credeţi că aveţi nevoie de asistenţă , (exemplu) Echipa de Răspuns în cazul Urgenţelor Psihiatrice ( PERŢ ).

* Creaţi un grup de sprijin. Acest lucru este extrem de important, nu doar pentru a va ajută cu stresul cotidian şi pentru a va limita izolarea, dar şi pentru a învaţă ce este ''normal''.

*Interesaţi-va de un Fond al Nevoilor Speciale . Wikipedia l-a definit că pe o ''speranţa a nevoilor speciale ,creată pentru a îi asigura pe beneficiarii  dizabilităţi sau cu boli mintale,că se pot bucură de folosirea proprietăţii ,care este destinată pentru a fi menţinută în beneficiul acestora''. În adiţie cu motivele de planificare personală pentru un astfel de fond, există şi un avantaj în folosirea unui astfel de fond. Beneficiarii sunt scutiţi de la alte taxe ,dar evita pierderea beneficiilor oferite de guvern.

* Membrul familiei voastre trebuie să ştie că va pasă de el . Există anumite lucruri pe care le putem spune şi altele pe care NU le putem spune /;

* Te rugăm să NU spui:

1. Eşti nebun.

2.E doar vină ta.

3. Nu încerci.

4. Toţi avem perioade proaste.

5.Vei fi bine- nu ai motive să te îngrijorezi.

6.Nu vei avea o relaţie serioasă niciodată.

7.Ce-i în neregulă cu ţine ?

8.Nu te pot ajută.

9.Nu te descarcă pe mine- m-am săturat de ţine.

 

*Cele mai bune încurajări includ :

1. Este o boală medicală şi nu e vină ta.

2.Sunt aici. Vom face faţă împreună .

3.Tu şi viaţă ta sunteţi importanţi pentru mine.

4.Nu eşti singur.

5.Spune-mi cum pot să te ajut.

6.Poate că nu ştiu cum te simţi, dar sunt aici că să te susţin.

7.De fiecare dată când vrei să renunţi ,încearcă să mai rezişti un minut, o ora ,o zi .

8.Boală ta nu te defineşte. Eşti tot tu, cu speranţe şi vise pe care le poţi împlini.

 

* Acceptă diagnosticul, nu se va schimbă, şi e posibil să nu se îmbunătăţească.

Medicaţia o poate controla ,dar nu există încă un leac.

 

Poate fi istovitor să ai grijă de o persoană dragă,ce suferă de tulburare bipolară. Mai des că niciodată, vei trece cu vederea peste propriile nevoi personale fizice şi emoţionale. În primul rând trebuie să aveţi grijă de dumneavoastră. Dacă nu sunteţi destul de puternic psihic şi emoţional ,atunci nu puteţi ajută pe nimeni. Cum se spune în avion ,'' puneţi-va masca de oxigen înainte de a îi asista pe ceilalţi''.

Atunci când îţi asumi rolul de îngrijitor, adaugi mai mult decât o pălărie nouă în garderoba ta. Eşti ''infirmieră'', ''doctor'', avocat, mediator , plus rolurile anterioară de mama ,soţie, tată, frate. În privinţa îngrijirii medicale, este mult stres- acel sentiment care apare din cauza a prea multor cereri care îţi ocupă timpul. Tensiunea cronică îţi suprimă sistemul imunitar, făcându-va mai pasibil de o boală. Cercetările au demonstrat că nivelul de hormon al stresului, unui îngrijitor este cu un procent de 23% mai mare decât al celor care suferă de tulburare bipolară.La fel ,nivelul lor de anticorpi este mai scăzut. De aceea este crucial să găsim metode de îndepărta stresul.

 

Deci ,ce putem facem pentru a ne ajută pe noi înşine, în rolul de îngrijitor ?

1. Faceţi exerciţii zilnice, chiar dacă e pe o durata de 20-30 de minute/zi .

2. Odihniţi-va . Aderenţa la un program stabil de somn poate fi dificil, mai ales în această perioada. Acestea sunt câteva sfaturi utile pentru a obţine somnul necesar. Evitaţi să plătiţi facturi ,să va certaţi ,sau alte evenimente stresante ,pe parcursul serii. Încercaţi să le introduceţi în programul de zi.

Eliberaţi-va minte. Încercaţi să va imaginaţi o scenă care să implice toate cele cinci simţuri. Mergeţi pe plajă, ascultaţi valurile ,simţiţi mirosul de aer sărat, va lăsaţi încălzit de soare...

Faceţi o baie fierbinte, cu o ora înainte de a merge la culcare.

Folosiţi crema pe baza de lavandă . Cercetările au arătat că mireasma de lavandă ameliorează anxietate şi insomnia.

Ascultaţi muzică de relaxare şi închideţi televizorul sau jocurile video ,cu o ora înainte de a merge la culcare.

Faceţi dragoste, nu război. Cercetările au arătat că sexul induce o stare de somnolenţă ,prin eliberarea de endorfine.

Încercaţi să respiraţi profund şi încet. Acest tip de respiraţie relaxează corpul ,oxigenează sângele şi reduce stresul.

3.Consumaţi alimente nutritive. Evitaţi cofeină, zahărul şi alimentele procesate. Evitaţi alcoolul. Mulţi cred că alcoolul îi ajută să se relaxeze şi să doarmă, însă alcoolul duce la un somn întrerup .

4. Bucuraţi-va de timpul personal. Planificaţi înainte ,timp personal ,indiferent dacă e vorba de o plimbare cu animalul de companie, prânzul cu un prieten, cititul unei cărţi bune.

5. Recunoaşteţi-va şi înţelegeţi-va emoţiile negative. Vină ,furia ,izolarea şi resentimentele sunt sentimente normale asociate procesului de îngrijire. Dacă va simţiţi astfel ,faceţi un pas înapoi şi amintiţi-va că toate acestea fac parte din procesul normal.

6.Râdeti! Bucuraţi-va de râsete. Râsul ajută la relaxarea organismului, oxigenează sângele ,produce endorfine ,stimulează organele interne şi îmbunătăţeşte funcţiile sistemului imunitar.

7. O mâna pe umăr. Nu faceţi asta pentru a câştigă un premiu ,dar în acelaşi timp, poate nu aţi realizat cât de istovitor este. Dacă persoană dragă bolnavă nu îşi arată aprecierea, nu o luaţi în mod personal. Apreciaţi-va singur eforturile şi cum îi ajutaţi.

8.Găsiţi sprijin. Indiferent dacă cereţi sprijin din partea bisericii ,din partea unui terapeut sau pur şi simplu discutaţi cu un prieten care va ridică moralul, sprijinul este esenţial. Conexiunea cu alte persoane care se află în situaţii similare. Grupurile de sprijin pot face minuni pentru moralul dumneavoastră.

9.Redefiniţi-va priorităţile. Având grijă de cineva cu bipolaritate, va poate lasă fără timp şi energie. Ajustaţi-va aşteptările şi explicaţi-le altor persoane de ce programul şi concentrarea dumneavoastră ar putea suferi schimbări .

10. Aranjaţi servicii de îngrijire temporară : www.caringtoday.com

11. Luaţi în considerare suplimentele. Nivelul de serotonină scăzut poate fi asociat stărilor de spirit scăzute. 400 micrograme de vitamina B ; 50 mg de B1, B2, B6; 400 unităţi de vitamina D în fiecare dimineaţă creşte nivelul de serotonină ,iar că rezultat, ameliorează starea şi energia .

12. Păstraţi-va speranţa. Amintiţi-va ,tulburarea bipolară este tratabilă şi în cele mai multe cazuri poate fi stabilizată. Pregătiţi-va pentru agravarea sau ameliorarea condiţiei. Noi nu vom renunţă la speranţa.

 

 

Visele mele pentru Courtland nu au dispărut ,doar s-au schimbat.

Îngrijitorul

de Muffy Walker

 

 

Să încui dulapurile de bucătărie pentru a îmi proteja copilul a fost o idee, dar să îmi ascund cuţitele de friptură, din cauza băiatului meu în vârstă de 7 ani, nu a fost ce mi-am imaginat vreodată că o să fac. De asemenea, nu am crezut vreodată că voi fi nevoită să îmi folosesc abilităţile de asistenţă psihiatrică,asupra propriului meu copil.

Atunci când copilul meu, Courtland, a împlinit vârstă de 4 ani, soţul meu şi cu mine am început să observăm comportamente străine nouă. Court devenise neobişnuit de agresiv; izbucnea în accese incontrolabile de furie, în mijlocul magazinului alimentar, aruncă jucăriile înspre fraţii lui, mă lovea la cel mai mic semn că aş încerca să îl ţin sub control. Un copil odată sociabil, jucăuş, devenise speriat, înspăimântat de ideea de a merge la şcoală; îi era frică să petreacă timp singur în camera să ,sau îi era frică să iasă afară la joacă. Court evita plajă, nisipul îl deranja la degete, iar în mijlocul verii purta haine de iarnă, plângându-se că îi este frig. Dacă observă o eticheta cusută pe un tricou sau o aţă descusută la şosetă ,îl înfuriau la culme.

Mi-era teamă că suferă ,că şi ceilalţi doi copii ai mei ,de ADHD, dar poate într-o formă foarte severă. În următorii trei ani şi jumătate, Court a vizitat cinci psihiatri, fiecare oferin un diagnostic diferit, incluzând Tulburare Obsesiv-Compulsivă, ADHD , ODD şi tulburare de stres post-traumatic. În final, după ce l-am tratat cu un antidepresiv ,prescris greşit, Court a experimentat un episod maniac, dus la extreme, şi atunci a fost diagnosticat cu tulburare bipolară ,cu debut precoce.

Chiar dacă aveam pregătire medicală ,şi eu ,şi soţul meu ,eram slab pregătiţi pentru frustrarea pe care am experimentat-o în încercarea de a găsi o cale în sistemul medical de sănătate mintală, frică de a nu ştii ce îi este rezervat în viitor ,fiului nostru mai mic, şi lipsa înţelegerii şi a sprijinului ,pe care le-am întâlnit în fiecare zi.

Vieţile noastre s-au schimbat dramatic. Am citit fiecare carte publicată, am căutat pe internet despre indicii care ofereau ajutor sau speranţa, am cerut opinii de la varii doctori şi am accesat fiecare site web disponibil.

Am renunţat la locul meu de muncă şi mi-am dedicat orele dimineţii ,în a învaţă mai mult ,pentru a îmi ajută fiul şi pentru a îmi susţine emoţional familia. Am căutat şcoli alternative şi l-am trimis ,în cele din urmă, la patru şcoli diferite. Am folosit grafice de stare, steluţe pentru comportamentul bun ,am pus în practică abordarea lui Ross Greene , ''3 basket approape'' şi am angajat un mentor ,aşa cum aflasem că a angajat Danielle Steele pentru fiul sau ,Nick Traină. Am fost la terapie de familie, terapie individuală ,grupuri de abilităţi sociale.

Primii 10 ani au fost ,în mod special ,dificuli. Mergeam prin casă ,că şi cum călcăm pe coji. Ne alegeam cuvintele cu grijă, pentru a nu îl supără pe Court, învăţasem să ascund pastilele în budincă; pentru a îi monitoriza somnul i-am permis să doarmă în camera noastră; am reparat ferestrele sparte ,i-am ţinut pe ceilalţi doi băieţi ai mei departe de profanitatea netemperată a lui Court.

Tulburarea bipolară nu afectează doar persoană diagnosticată. Mariajul este stresat până la punctul de rupere,fraţii lui se simţeau neglijaţi, prietenii se simţeau ignoraţi, iar părinţii pot resimţi sentimente de vină sau de disperare. Toate relaţiile sunt puse în dificultate, într-un fel sau altul.

În anul următor diagnosticării lui Court, am obţinut foarte puţin sprijin ,din partea mea şi a familiei mele. Am început să vorbesc cu alte mame ,de la terenul de joacă ,explicându-le că fiul meu e diferit şi despre comportamentul lui bizar. Voiam că fiul meu să crească fără să îi fie ruşine că suferă de această boală. Am vorbit deschis şi onest despre această tulburare şi l-am încurajat şi pe el să facă la fel.

În primii ani,  acest lucru s-a întors să ne bântuie. Părinţii şuşoteau despre el la meciurile de t-ball, nimeni nu îl invită la petreceri aniversare, la petreceri în pijamale sau la joacă. Copiii de la terenul de joacă, îl numeau psihopat,nebun ,etc. Băieţii îşi băteau joc de el şi îi ziceau să se ducă la ospiciu ( deşi chiar nu fusese vreodată la unu ). De fiecare dată când îl luăm de la şcoală ,intră în maşină ,cu capul plecat ,dându-mi un alt exemplu negativ .

Chiar voiam să se acomodeze, voiam că ceilalţi copii să îl înţeleagă şi să îl accepte pentru cine e.Până la urmă, copii cu diabet sau dizabilităţi fizice nu erau excluşi. Doar cei cu boli mintale.

Ca o leoaică, toate facem ce este necesar pentru a ne proteja puiul, dar simţeam că pierd lupta. Am învăţat că curriculum-ul de educaţie specială a profesorilor, în California, nu include un capitol despre tulburare bipolară ,dar include autismul ,sindromul Asperger, ADD şi ADHD . De aceea ,cum puteau să înţeleagă comportamentul copilului mei şi să îl ajute într-o manieră potrivită ? Nu puteau şi nu au făcut-o ,aşa că am oferit profesorilor lecţii pentru a îi educa în privinţa tulburării bipolare. Am lucrat cu Directorul şi directorul-adjunct al şcolii pentru a  institui dogme anti-hărţuire şi chiar am angajat un grup de sprijin specializat în vinietele anti-hărţuire. Nimic nu părea să fie de ajutor, dar nu ne-am lăsat descurajaţi.

Când fiul meu a împlinit 9 ani, am permis unei staţii de televiziune din Los Angeles să ne ia un interviu. După ce am povestit unei colege ,pentru ce mi-am dat acordul ,mi-a trimis o pagină şcolară despre copiii cu SIDA ,în care părinţii sunt rugaţi să nu vorbească public despre asta.

I-am înţeles grijă, dar am ales să nu stau neclintită în faţă stigmei negative ,nejustificată ,asociată cu tulburarea cerebrală biochimică, de care suferă copilul meu.

 

Pe măsură ce am continuat să vorbesc deschis despre boală lui ,persoanele pe care le cunoşteam de ani de zile, începeau să îmi spună,în secret, despre membri ai familiei lor care fuseseră diagnosticaţi cu tulburare bipolară. Străinii mă sunau sau îmi trimiteau e-mailuri ,spunându-mi că şi fiica ,mama ,unchiul suferă de afecţiune bipolară.

Toţi au împărtăşit poveştile de tristeţe, jale asupra unui viitor furat , a singurătăţii şi a răspunsurilor neprimite despre medicaţie, spitalizări ,conservare ,doctori- lista nu se mai termină.

Dacă citiţi acest capitol, probabil sunteţi familiarizaţi cu exemplul meu ,de a trăi alături de cineva care nu este stabil ,sau cu hărţuirea şi stigma negativă.

Că îngrijitor al unui copil bipolar, trebuie să fim conştienţi că ,la fel că multe alte boli ,simptomele bipolarităţii variază într-un spectru larg.  Deşi o persoană poate fi psihotică sau un pericol pentru propria persoană, altă poate funcţiona relativ normal, fiind înscris la o şcoală de succes sau cu o carieră productivă. Gândiţi-va la Rachmaninoff, Hemingway, Vincent van Gogh, Carrie Fisher .Toţi au fost oameni de succes ,oameni extrem de creativi ,toţi sufereau de tulburare bipolară. Îngrijirea unei persoane bipolare poate fi extrem de dificilă, dată fiind natură tulburării.

Nu doar că asigurarea medicală este mai limitată decât în cazul altor boli, dar şi obţinerea unui tratament poate fi dificilă,mai ales dacă el nu vrea să meargă la doctor. O persoană într-o faza maniacală ,poate refuză să caute ajutor sau poate întrerupe medicaţia. Medicamentele sunt puternice şi au efecte adverse neplăcute. O persoană aflată în faza depresivă se poate simţi atât de neajutorată şi de lipsită de valoare încât crede că nu merită să fie tratată. Mai mult, majoritatea medicamentelor folosite pentru a trata bipolaritatea sunt puternice şi pot distorsiona sentimentele ''înălţătoare''. Din cauza că nu există un leac pentru afecţiunea bipolară, aceste medicamente trebuiesc administrate pe viaţă, un prospect înfricoşător pentru mulţi oameni.

Pentru îngrijitori ,este foarte dificil să ai grijă de o persoană bipolară, e nevoie de o implicare emoţională strânsă şi înrădăcinează relaţia. O altă povara este stigma bolii mintale, care provoacă frică în cadrul familiilor ,care preferă să se izoleze ,fără să ştie câte familii împart aceeaşi experienţă.

Îngrijitorul este orice persoană care are responsabilitate principala asupra unei persoane afectată de tulburarea bipolară. Îngrijirea unui copil ,este mult diferită faţă de îngrijirea unui adult, asupra căruia nu ai drepturi legale. Tipul de îngrijire se schimbă odată cu vârstă, iar cursul bolii diferă de la copii la adulţi.

Deci ,ce putem face noi ,îngrijitorii pentru a ne ajută persoană dragă ce suferă de tulburare bipolară ?

* Educaţia - felicitări! sunteţi deja pe drumul corect ,dacă citiţi asta. Vizitaţi site-ul web pentru a descarcă broşurile educaţionale, video-urile ,link-uri şi cărţile sugerate .www.ibpf.org

*Căutaţi tratament de la un psihiatru certificat . Cereţi referinţe de la medicul pediatric, prieteni şi organizaţii ale sănătăţii mintale. Că îngrijitor al familiei ,puteţi stabili şedinţe, să monitorizaţi medicaţia şi administrarea acesteia ,şi să raportaţi orice schimbare ,medicului.

*Faceţi cunoştinţă cu medicul persoanei dragi. Deşi medicii sunt legaţi prin legea confidenţialităţii, puteţi cere unui membru al familiei să asiste la consultaţie.

*Stabiliţi o atmosfera unde simptomele ,medicaţia şi grijile pot fi discutate în mod liber. Înţelegerea fazelor timpurii ale bolii pot ajută pe oricine are nevoie de tratament. Câteodată ,cei cu bipolaritate nu sunt conştienţi de perioada în care sunt deprimaţi sau maniacali ,deşi îngrijitorul observă cu siguranţă. Ingrjijtorul trebuie să verifice şedinţele programate cu doctorul pentru a re-evalua medicaţia .Observaţi factorii de declanşare şi comportamentul pentru indicii ale unei schimbări de mod în progres. Sunteţi cea mai bună persoană pentru a recunoaşte aceste lucruri.

*Luaţi în considerare un contract cu care dumneavoastră şi persoană dragă ,cu tulburare bipolară,să fiţi de acord atunci când el/ea este lucidă, calmă, stabilă. Dacă persoană este majoră ,nu veţi putea află prea multe informaţii despre tratamentul acesteia, datorită HIPAA . Scrieţi o declaraţie descriind cele asupra cărora aţi căzut de acord , pentru a îl arată persoanei dragi atunci când el sau ea nu mai este într-o stare raţională sau refuză tratamentul.

*Pregătiţi o lista de resurse ,chiar dacă nu credeţi că aveţi nevoie de asistenţă , (exemplu) Echipa de Răspuns în cazul Urgenţelor Psihiatrice ( PERŢ ).

* Creaţi un grup de sprijin. Acest lucru este extrem de important, nu doar pentru a va ajută cu stresul cotidian şi pentru a va limita izolarea, dar şi pentru a învaţă ce este ''normal''.

*Interesaţi-va de un Fond al Nevoilor Speciale . Wikipedia l-a definit că pe o ''speranţa a nevoilor speciale ,creată pentru a îi asigura pe beneficiarii  dizabilităţi sau cu boli mintale,că se pot bucură de folosirea proprietăţii ,care este destinată pentru a fi menţinută în beneficiul acestora''. În adiţie cu motivele de planificare personală pentru un astfel de fond, există şi un avantaj în folosirea unui astfel de fond. Beneficiarii sunt scutiţi de la alte taxe ,dar evita pierderea beneficiilor oferite de guvern.

* Membrul familiei voastre trebuie să ştie că va pasă de el . Există anumite lucruri pe care le putem spune şi altele pe care NU le putem spune /;

* Te rugăm să NU spui:

1. Eşti nebun.

2.E doar vină ta.

3. Nu încerci.

4. Toţi avem perioade proaste.

5.Vei fi bine- nu ai motive să te îngrijorezi.

6.Nu vei avea o relaţie serioasă niciodată.

7.Ce-i în neregulă cu ţine ?

8.Nu te pot ajută.

9.Nu te descarcă pe mine- m-am săturat de ţine.

 

*Cele mai bune încurajări includ :

1. Este o boală medicală şi nu e vină ta.

2.Sunt aici. Vom face faţă împreună .

3.Tu şi viaţă ta sunteţi importanţi pentru mine.

4.Nu eşti singur.

5.Spune-mi cum pot să te ajut.

6.Poate că nu ştiu cum te simţi, dar sunt aici că să te susţin.

7.De fiecare dată când vrei să renunţi ,încearcă să mai rezişti un minut, o ora ,o zi .

8.Boală ta nu te defineşte. Eşti tot tu, cu speranţe şi vise pe care le poţi împlini.

 

* Acceptă diagnosticul, nu se va schimbă, şi e posibil să nu se îmbunătăţească.

Medicaţia o poate controla ,dar nu există încă un leac.

 

Poate fi istovitor să ai grijă de o persoană dragă,ce suferă de tulburare bipolară. Mai des că niciodată, vei trece cu vederea peste propriile nevoi personale fizice şi emoţionale. În primul rând trebuie să aveţi grijă de dumneavoastră. Dacă nu sunteţi destul de puternic psihic şi emoţional ,atunci nu puteţi ajută pe nimeni. Cum se spune în avion ,'' puneţi-va masca de oxigen înainte de a îi asista pe ceilalţi''.

Atunci când îţi asumi rolul de îngrijitor, adaugi mai mult decât o pălărie nouă în garderoba ta. Eşti ''infirmieră'', ''doctor'', avocat, mediator , plus rolurile anterioară de mama ,soţie, tată, frate. În privinţa îngrijirii medicale, este mult stres- acel sentiment care apare din cauza a prea multor cereri care îţi ocupă timpul. Tensiunea cronică îţi suprimă sistemul imunitar, făcându-va mai pasibil de o boală. Cercetările au demonstrat că nivelul de hormon al stresului, unui îngrijitor este cu un procent de 23% mai mare decât al celor care suferă de tulburare bipolară.La fel ,nivelul lor de anticorpi este mai scăzut. De aceea este crucial să găsim metode de îndepărta stresul.

 

Deci ,ce putem facem pentru a ne ajută pe noi înşine, în rolul de îngrijitor ?

1. Faceţi exerciţii zilnice, chiar dacă e pe o durata de 20-30 de minute/zi .

2. Odihniţi-va . Aderenţa la un program stabil de somn poate fi dificil, mai ales în această perioada. Acestea sunt câteva sfaturi utile pentru a obţine somnul necesar. Evitaţi să plătiţi facturi ,să va certaţi ,sau alte evenimente stresante ,pe parcursul serii. Încercaţi să le introduceţi în programul de zi.

Eliberaţi-va minte. Încercaţi să va imaginaţi o scenă care să implice toate cele cinci simţuri. Mergeţi pe plajă, ascultaţi valurile ,simţiţi mirosul de aer sărat, va lăsaţi încălzit de soare...

Faceţi o baie fierbinte, cu o ora înainte de a merge la culcare.

Folosiţi crema pe baza de lavandă . Cercetările au arătat că mireasma de lavandă ameliorează anxietate şi insomnia.

Ascultaţi muzică de relaxare şi închideţi televizorul sau jocurile video ,cu o ora înainte de a merge la culcare.

Faceţi dragoste, nu război. Cercetările au arătat că sexul induce o stare de somnolenţă ,prin eliberarea de endorfine.

Încercaţi să respiraţi profund şi încet. Acest tip de respiraţie relaxează corpul ,oxigenează sângele şi reduce stresul.

3.Consumaţi alimente nutritive. Evitaţi cofeină, zahărul şi alimentele procesate. Evitaţi alcoolul. Mulţi cred că alcoolul îi ajută să se relaxeze şi să doarmă, însă alcoolul duce la un somn întrerup .

4. Bucuraţi-va de timpul personal. Planificaţi înainte ,timp personal ,indiferent dacă e vorba de o plimbare cu animalul de companie, prânzul cu un prieten, cititul unei cărţi bune.

5. Recunoaşteţi-va şi înţelegeţi-va emoţiile negative. Vină ,furia ,izolarea şi resentimentele sunt sentimente normale asociate procesului de îngrijire. Dacă va simţiţi astfel ,faceţi un pas înapoi şi amintiţi-va că toate acestea fac parte din procesul normal.

6.Râdeti! Bucuraţi-va de râsete. Râsul ajută la relaxarea organismului, oxigenează sângele ,produce endorfine ,stimulează organele interne şi îmbunătăţeşte funcţiile sistemului imunitar.

7. O mâna pe umăr. Nu faceţi asta pentru a câştigă un premiu ,dar în acelaşi timp, poate nu aţi realizat cât de istovitor este. Dacă persoană dragă bolnavă nu îşi arată aprecierea, nu o luaţi în mod personal. Apreciaţi-va singur eforturile şi cum îi ajutaţi.

8.Găsiţi sprijin. Indiferent dacă cereţi sprijin din partea bisericii ,din partea unui terapeut sau pur şi simplu discutaţi cu un prieten care va ridică moralul, sprijinul este esenţial. Conexiunea cu alte persoane care se află în situaţii similare. Grupurile de sprijin pot face minuni pentru moralul dumneavoastră.

9.Redefiniţi-va priorităţile. Având grijă de cineva cu bipolaritate, va poate lasă fără timp şi energie. Ajustaţi-va aşteptările şi explicaţi-le altor persoane de ce programul şi concentrarea dumneavoastră ar putea suferi schimbări .

10. Aranjaţi servicii de îngrijire temporară : www.caringtoday.com

11. Luaţi în considerare suplimentele. Nivelul de serotonină scăzut poate fi asociat stărilor de spirit scăzute. 400 micrograme de vitamina B ; 50 mg de B1, B2, B6; 400 unităţi de vitamina D în fiecare dimineaţă creşte nivelul de serotonină ,iar că rezultat, ameliorează starea şi energia .

12. Păstraţi-va speranţa. Amintiţi-va ,tulburarea bipolară este tratabilă şi în cele mai multe cazuri poate fi stabilizată. Pregătiţi-va pentru agravarea sau ameliorarea condiţiei. Noi nu vom renunţă la speranţa.

 

 

Visele mele pentru Courtland nu au dispărut ,doar s-au schimbat.

Îngrijitorul

de Muffy Walker

 

 

Să încui dulapurile de bucătărie pentru a îmi proteja copilul a fost o idee, dar să îmi ascund cuţitele de friptură, din cauza băiatului meu în vârstă de 7 ani, nu a fost ce mi-am imaginat vreodată că o să fac. De asemenea, nu am crezut vreodată că voi fi nevoită să îmi folosesc abilităţile de asistenţă psihiatrică,asupra propriului meu copil.

Atunci când copilul meu, Courtland, a împlinit vârstă de 4 ani, soţul meu şi cu mine am început să observăm comportamente străine nouă. Court devenise neobişnuit de agresiv; izbucnea în accese incontrolabile de furie, în mijlocul magazinului alimentar, aruncă jucăriile înspre fraţii lui, mă lovea la cel mai mic semn că aş încerca să îl ţin sub control. Un copil odată sociabil, jucăuş, devenise speriat, înspăimântat de ideea de a merge la şcoală; îi era frică să petreacă timp singur în camera să ,sau îi era frică să iasă afară la joacă. Court evita plajă, nisipul îl deranja la degete, iar în mijlocul verii purta haine de iarnă, plângându-se că îi este frig. Dacă observă o eticheta cusută pe un tricou sau o aţă descusută la şosetă ,îl înfuriau la culme.

Mi-era teamă că suferă ,că şi ceilalţi doi copii ai mei ,de ADHD, dar poate într-o formă foarte severă. În următorii trei ani şi jumătate, Court a vizitat cinci psihiatri, fiecare oferin un diagnostic diferit, incluzând Tulburare Obsesiv-Compulsivă, ADHD , ODD şi tulburare de stres post-traumatic. În final, după ce l-am tratat cu un antidepresiv ,prescris greşit, Court a experimentat un episod maniac, dus la extreme, şi atunci a fost diagnosticat cu tulburare bipolară ,cu debut precoce.

Chiar dacă aveam pregătire medicală ,şi eu ,şi soţul meu ,eram slab pregătiţi pentru frustrarea pe care am experimentat-o în încercarea de a găsi o cale în sistemul medical de sănătate mintală, frică de a nu ştii ce îi este rezervat în viitor ,fiului nostru mai mic, şi lipsa înţelegerii şi a sprijinului ,pe care le-am întâlnit în fiecare zi.

Vieţile noastre s-au schimbat dramatic. Am citit fiecare carte publicată, am căutat pe internet despre indicii care ofereau ajutor sau speranţa, am cerut opinii de la varii doctori şi am accesat fiecare site web disponibil.

Am renunţat la locul meu de muncă şi mi-am dedicat orele dimineţii ,în a învaţă mai mult ,pentru a îmi ajută fiul şi pentru a îmi susţine emoţional familia. Am căutat şcoli alternative şi l-am trimis ,în cele din urmă, la patru şcoli diferite. Am folosit grafice de stare, steluţe pentru comportamentul bun ,am pus în practică abordarea lui Ross Greene , ''3 basket approape'' şi am angajat un mentor ,aşa cum aflasem că a angajat Danielle Steele pentru fiul sau ,Nick Traină. Am fost la terapie de familie, terapie individuală ,grupuri de abilităţi sociale.

Primii 10 ani au fost ,în mod special ,dificuli. Mergeam prin casă ,că şi cum călcăm pe coji. Ne alegeam cuvintele cu grijă, pentru a nu îl supără pe Court, învăţasem să ascund pastilele în budincă; pentru a îi monitoriza somnul i-am permis să doarmă în camera noastră; am reparat ferestrele sparte ,i-am ţinut pe ceilalţi doi băieţi ai mei departe de profanitatea netemperată a lui Court.

Tulburarea bipolară nu afectează doar persoană diagnosticată. Mariajul este stresat până la punctul de rupere,fraţii lui se simţeau neglijaţi, prietenii se simţeau ignoraţi, iar părinţii pot resimţi sentimente de vină sau de disperare. Toate relaţiile sunt puse în dificultate, într-un fel sau altul.

În anul următor diagnosticării lui Court, am obţinut foarte puţin sprijin ,din partea mea şi a familiei mele. Am început să vorbesc cu alte mame ,de la terenul de joacă ,explicându-le că fiul meu e diferit şi despre comportamentul lui bizar. Voiam că fiul meu să crească fără să îi fie ruşine că suferă de această boală. Am vorbit deschis şi onest despre această tulburare şi l-am încurajat şi pe el să facă la fel.

În primii ani,  acest lucru s-a întors să ne bântuie. Părinţii şuşoteau despre el la meciurile de t-ball, nimeni nu îl invită la petreceri aniversare, la petreceri în pijamale sau la joacă. Copiii de la terenul de joacă, îl numeau psihopat,nebun ,etc. Băieţii îşi băteau joc de el şi îi ziceau să se ducă la ospiciu ( deşi chiar nu fusese vreodată la unu ). De fiecare dată când îl luăm de la şcoală ,intră în maşină ,cu capul plecat ,dându-mi un alt exemplu negativ .

Chiar voiam să se acomodeze, voiam că ceilalţi copii să îl înţeleagă şi să îl accepte pentru cine e.Până la urmă, copii cu diabet sau dizabilităţi fizice nu erau excluşi. Doar cei cu boli mintale.

Ca o leoaică, toate facem ce este necesar pentru a ne proteja puiul, dar simţeam că pierd lupta. Am învăţat că curriculum-ul de educaţie specială a profesorilor, în California, nu include un capitol despre tulburare bipolară ,dar include autismul ,sindromul Asperger, ADD şi ADHD . De aceea ,cum puteau să înţeleagă comportamentul copilului mei şi să îl ajute într-o manieră potrivită ? Nu puteau şi nu au făcut-o ,aşa că am oferit profesorilor lecţii pentru a îi educa în privinţa tulburării bipolare. Am lucrat cu Directorul şi directorul-adjunct al şcolii pentru a  institui dogme anti-hărţuire şi chiar am angajat un grup de sprijin specializat în vinietele anti-hărţuire. Nimic nu părea să fie de ajutor, dar nu ne-am lăsat descurajaţi.

Când fiul meu a împlinit 9 ani, am permis unei staţii de televiziune din Los Angeles să ne ia un interviu. După ce am povestit unei colege ,pentru ce mi-am dat acordul ,mi-a trimis o pagină şcolară despre copiii cu SIDA ,în care părinţii sunt rugaţi să nu vorbească public despre asta.

I-am înţeles grijă, dar am ales să nu stau neclintită în faţă stigmei negative ,nejustificată ,asociată cu tulburarea cerebrală biochimică, de care suferă copilul meu.

 

Pe măsură ce am continuat să vorbesc deschis despre boală lui ,persoanele pe care le cunoşteam de ani de zile, începeau să îmi spună,în secret, despre membri ai familiei lor care fuseseră diagnosticaţi cu tulburare bipolară. Străinii mă sunau sau îmi trimiteau e-mailuri ,spunându-mi că şi fiica ,mama ,unchiul suferă de afecţiune bipolară.

Toţi au împărtăşit poveştile de tristeţe, jale asupra unui viitor furat , a singurătăţii şi a răspunsurilor neprimite despre medicaţie, spitalizări ,conservare ,doctori- lista nu se mai termină.

Dacă citiţi acest capitol, probabil sunteţi familiarizaţi cu exemplul meu ,de a trăi alături de cineva care nu este stabil ,sau cu hărţuirea şi stigma negativă.

Că îngrijitor al unui copil bipolar, trebuie să fim conştienţi că ,la fel că multe alte boli ,simptomele bipolarităţii variază într-un spectru larg.  Deşi o persoană poate fi psihotică sau un pericol pentru propria persoană, altă poate funcţiona relativ normal, fiind înscris la o şcoală de succes sau cu o carieră productivă. Gândiţi-va la Rachmaninoff, Hemingway, Vincent van Gogh, Carrie Fisher .Toţi au fost oameni de succes ,oameni extrem de creativi ,toţi sufereau de tulburare bipolară. Îngrijirea unei persoane bipolare poate fi extrem de dificilă, dată fiind natură tulburării.

Nu doar că asigurarea medicală este mai limitată decât în cazul altor boli, dar şi obţinerea unui tratament poate fi dificilă,mai ales dacă el nu vrea să meargă la doctor. O persoană într-o faza maniacală ,poate refuză să caute ajutor sau poate întrerupe medicaţia. Medicamentele sunt puternice şi au efecte adverse neplăcute. O persoană aflată în faza depresivă se poate simţi atât de neajutorată şi de lipsită de valoare încât crede că nu merită să fie tratată. Mai mult, majoritatea medicamentelor folosite pentru a trata bipolaritatea sunt puternice şi pot distorsiona sentimentele ''înălţătoare''. Din cauza că nu există un leac pentru afecţiunea bipolară, aceste medicamente trebuiesc administrate pe viaţă, un prospect înfricoşător pentru mulţi oameni.

Pentru îngrijitori ,este foarte dificil să ai grijă de o persoană bipolară, e nevoie de o implicare emoţională strânsă şi înrădăcinează relaţia. O altă povara este stigma bolii mintale, care provoacă frică în cadrul familiilor ,care preferă să se izoleze ,fără să ştie câte familii împart aceeaşi experienţă.

Îngrijitorul este orice persoană care are responsabilitate principala asupra unei persoane afectată de tulburarea bipolară. Îngrijirea unui copil ,este mult diferită faţă de îngrijirea unui adult, asupra căruia nu ai drepturi legale. Tipul de îngrijire se schimbă odată cu vârstă, iar cursul bolii diferă de la copii la adulţi.

Deci ,ce putem face noi ,îngrijitorii pentru a ne ajută persoană dragă ce suferă de tulburare bipolară ?

* Educaţia - felicitări! sunteţi deja pe drumul corect ,dacă citiţi asta. Vizitaţi site-ul web pentru a descarcă broşurile educaţionale, video-urile ,link-uri şi cărţile sugerate .www.ibpf.org

*Căutaţi tratament de la un psihiatru certificat . Cereţi referinţe de la medicul pediatric, prieteni şi organizaţii ale sănătăţii mintale. Că îngrijitor al familiei ,puteţi stabili şedinţe, să monitorizaţi medicaţia şi administrarea acesteia ,şi să raportaţi orice schimbare ,medicului.

*Faceţi cunoştinţă cu medicul persoanei dragi. Deşi medicii sunt legaţi prin legea confidenţialităţii, puteţi cere unui membru al familiei să asiste la consultaţie.

*Stabiliţi o atmosfera unde simptomele ,medicaţia şi grijile pot fi discutate în mod liber. Înţelegerea fazelor timpurii ale bolii pot ajută pe oricine are nevoie de tratament. Câteodată ,cei cu bipolaritate nu sunt conştienţi de perioada în care sunt deprimaţi sau maniacali ,deşi îngrijitorul observă cu siguranţă. Ingrjijtorul trebuie să verifice şedinţele programate cu doctorul pentru a re-evalua medicaţia .Observaţi factorii de declanşare şi comportamentul pentru indicii ale unei schimbări de mod în progres. Sunteţi cea mai bună persoană pentru a recunoaşte aceste lucruri.

*Luaţi în considerare un contract cu care dumneavoastră şi persoană dragă ,cu tulburare bipolară,să fiţi de acord atunci când el/ea este lucidă, calmă, stabilă. Dacă persoană este majoră ,nu veţi putea află prea multe informaţii despre tratamentul acesteia, datorită HIPAA . Scrieţi o declaraţie descriind cele asupra cărora aţi căzut de acord , pentru a îl arată persoanei dragi atunci când el sau ea nu mai este într-o stare raţională sau refuză tratamentul.

*Pregătiţi o lista de resurse ,chiar dacă nu credeţi că aveţi nevoie de asistenţă , (exemplu) Echipa de Răspuns în cazul Urgenţelor Psihiatrice ( PERŢ ).

* Creaţi un grup de sprijin. Acest lucru este extrem de important, nu doar pentru a va ajută cu stresul cotidian şi pentru a va limita izolarea, dar şi pentru a învaţă ce este ''normal''.

*Interesaţi-va de un Fond al Nevoilor Speciale . Wikipedia l-a definit că pe o ''speranţa a nevoilor speciale ,creată pentru a îi asigura pe beneficiarii  dizabilităţi sau cu boli mintale,că se pot bucură de folosirea proprietăţii ,care este destinată pentru a fi menţinută în beneficiul acestora''. În adiţie cu motivele de planificare personală pentru un astfel de fond, există şi un avantaj în folosirea unui astfel de fond. Beneficiarii sunt scutiţi de la alte taxe ,dar evita pierderea beneficiilor oferite de guvern.

* Membrul familiei voastre trebuie să ştie că va pasă de el . Există anumite lucruri pe care le putem spune şi altele pe care NU le putem spune /;

* Te rugăm să NU spui:

1. Eşti nebun.

2.E doar vină ta.

3. Nu încerci.

4. Toţi avem perioade proaste.

5.Vei fi bine- nu ai motive să te îngrijorezi.

6.Nu vei avea o relaţie serioasă niciodată.

7.Ce-i în neregulă cu ţine ?

8.Nu te pot ajută.

9.Nu te descarcă pe mine- m-am săturat de ţine.

 

*Cele mai bune încurajări includ :

1. Este o boală medicală şi nu e vină ta.

2.Sunt aici. Vom face faţă împreună .

3.Tu şi viaţă ta sunteţi importanţi pentru mine.

4.Nu eşti singur.

5.Spune-mi cum pot să te ajut.

6.Poate că nu ştiu cum te simţi, dar sunt aici că să te susţin.

7.De fiecare dată când vrei să renunţi ,încearcă să mai rezişti un minut, o ora ,o zi .

8.Boală ta nu te defineşte. Eşti tot tu, cu speranţe şi vise pe care le poţi împlini.

 

* Acceptă diagnosticul, nu se va schimbă, şi e posibil să nu se îmbunătăţească.

Medicaţia o poate controla ,dar nu există încă un leac.

 

Poate fi istovitor să ai grijă de o persoană dragă,ce suferă de tulburare bipolară. Mai des că niciodată, vei trece cu vederea peste propriile nevoi personale fizice şi emoţionale. În primul rând trebuie să aveţi grijă de dumneavoastră. Dacă nu sunteţi destul de puternic psihic şi emoţional ,atunci nu puteţi ajută pe nimeni. Cum se spune în avion ,'' puneţi-va masca de oxigen înainte de a îi asista pe ceilalţi''.

Atunci când îţi asumi rolul de îngrijitor, adaugi mai mult decât o pălărie nouă în garderoba ta. Eşti ''infirmieră'', ''doctor'', avocat, mediator , plus rolurile anterioară de mama ,soţie, tată, frate. În privinţa îngrijirii medicale, este mult stres- acel sentiment care apare din cauza a prea multor cereri care îţi ocupă timpul. Tensiunea cronică îţi suprimă sistemul imunitar, făcându-va mai pasibil de o boală. Cercetările au demonstrat că nivelul de hormon al stresului, unui îngrijitor este cu un procent de 23% mai mare decât al celor care suferă de tulburare bipolară.La fel ,nivelul lor de anticorpi este mai scăzut. De aceea este crucial să găsim metode de îndepărta stresul.

 

Deci ,ce putem facem pentru a ne ajută pe noi înşine, în rolul de îngrijitor ?

1. Faceţi exerciţii zilnice, chiar dacă e pe o durata de 20-30 de minute/zi .

2. Odihniţi-va . Aderenţa la un program stabil de somn poate fi dificil, mai ales în această perioada. Acestea sunt câteva sfaturi utile pentru a obţine somnul necesar. Evitaţi să plătiţi facturi ,să va certaţi ,sau alte evenimente stresante ,pe parcursul serii. Încercaţi să le introduceţi în programul de zi.

Eliberaţi-va minte. Încercaţi să va imaginaţi o scenă care să implice toate cele cinci simţuri. Mergeţi pe plajă, ascultaţi valurile ,simţiţi mirosul de aer sărat, va lăsaţi încălzit de soare...

Faceţi o baie fierbinte, cu o ora înainte de a merge la culcare.

Folosiţi crema pe baza de lavandă . Cercetările au arătat că mireasma de lavandă ameliorează anxietate şi insomnia.

Ascultaţi muzică de relaxare şi închideţi televizorul sau jocurile video ,cu o ora înainte de a merge la culcare.

Faceţi dragoste, nu război. Cercetările au arătat că sexul induce o stare de somnolenţă ,prin eliberarea de endorfine.

Încercaţi să respiraţi profund şi încet. Acest tip de respiraţie relaxează corpul ,oxigenează sângele şi reduce stresul.

3.Consumaţi alimente nutritive. Evitaţi cofeină, zahărul şi alimentele procesate. Evitaţi alcoolul. Mulţi cred că alcoolul îi ajută să se relaxeze şi să doarmă, însă alcoolul duce la un somn întrerup .

4. Bucuraţi-va de timpul personal. Planificaţi înainte ,timp personal ,indiferent dacă e vorba de o plimbare cu animalul de companie, prânzul cu un prieten, cititul unei cărţi bune.

5. Recunoaşteţi-va şi înţelegeţi-va emoţiile negative. Vină ,furia ,izolarea şi resentimentele sunt sentimente normale asociate procesului de îngrijire. Dacă va simţiţi astfel ,faceţi un pas înapoi şi amintiţi-va că toate acestea fac parte din procesul normal.

6.Râdeti! Bucuraţi-va de râsete. Râsul ajută la relaxarea organismului, oxigenează sângele ,produce endorfine ,stimulează organele interne şi îmbunătăţeşte funcţiile sistemului imunitar.

7. O mâna pe umăr. Nu faceţi asta pentru a câştigă un premiu ,dar în acelaşi timp, poate nu aţi realizat cât de istovitor este. Dacă persoană dragă bolnavă nu îşi arată aprecierea, nu o luaţi în mod personal. Apreciaţi-va singur eforturile şi cum îi ajutaţi.

8.Găsiţi sprijin. Indiferent dacă cereţi sprijin din partea bisericii ,din partea unui terapeut sau pur şi simplu discutaţi cu un prieten care va ridică moralul, sprijinul este esenţial. Conexiunea cu alte persoane care se află în situaţii similare. Grupurile de sprijin pot face minuni pentru moralul dumneavoastră.

9.Redefiniţi-va priorităţile. Având grijă de cineva cu bipolaritate, va poate lasă fără timp şi energie. Ajustaţi-va aşteptările şi explicaţi-le altor persoane de ce programul şi concentrarea dumneavoastră ar putea suferi schimbări .

10. Aranjaţi servicii de îngrijire temporară : www.caringtoday.com

11. Luaţi în considerare suplimentele. Nivelul de serotonină scăzut poate fi asociat stărilor de spirit scăzute. 400 micrograme de vitamina B ; 50 mg de B1, B2, B6; 400 unităţi de vitamina D în fiecare dimineaţă creşte nivelul de serotonină ,iar că rezultat, ameliorează starea şi energia .

12. Păstraţi-va speranţa. Amintiţi-va ,tulburarea bipolară este tratabilă şi în cele mai multe cazuri poate fi stabilizată. Pregătiţi-va pentru agravarea sau ameliorarea condiţiei. Noi nu vom renunţă la speranţa.

 

 

Visele mele pentru Courtland nu au dispărut ,doar s-au schimbat.

Îngrijitorul

de Muffy Walker

 

 

Să încui dulapurile de bucătărie pentru a îmi proteja copilul a fost o idee, dar să îmi ascund cuţitele de friptură, din cauza băiatului meu în vârstă de 7 ani, nu a fost ce mi-am imaginat vreodată că o să fac. De asemenea, nu am crezut vreodată că voi fi nevoită să îmi folosesc abilităţile de asistenţă psihiatrică,asupra propriului meu copil.

Atunci când copilul meu, Courtland, a împlinit vârstă de 4 ani, soţul meu şi cu mine am început să observăm comportamente străine nouă. Court devenise neobişnuit de agresiv; izbucnea în accese incontrolabile de furie, în mijlocul magazinului alimentar, aruncă jucăriile înspre fraţii lui, mă lovea la cel mai mic semn că aş încerca să îl ţin sub control. Un copil odată sociabil, jucăuş, devenise speriat, înspăimântat de ideea de a merge la şcoală; îi era frică să petreacă timp singur în camera să ,sau îi era frică să iasă afară la joacă. Court evita plajă, nisipul îl deranja la degete, iar în mijlocul verii purta haine de iarnă, plângându-se că îi este frig. Dacă observă o eticheta cusută pe un tricou sau o aţă descusută la şosetă ,îl înfuriau la culme.

Mi-era teamă că suferă ,că şi ceilalţi doi copii ai mei ,de ADHD, dar poate într-o formă foarte severă. În următorii trei ani şi jumătate, Court a vizitat cinci psihiatri, fiecare oferin un diagnostic diferit, incluzând Tulburare Obsesiv-Compulsivă, ADHD , ODD şi tulburare de stres post-traumatic. În final, după ce l-am tratat cu un antidepresiv ,prescris greşit, Court a experimentat un episod maniac, dus la extreme, şi atunci a fost diagnosticat cu tulburare bipolară ,cu debut precoce.

Chiar dacă aveam pregătire medicală ,şi eu ,şi soţul meu ,eram slab pregătiţi pentru frustrarea pe care am experimentat-o în încercarea de a găsi o cale în sistemul medical de sănătate mintală, frică de a nu ştii ce îi este rezervat în viitor ,fiului nostru mai mic, şi lipsa înţelegerii şi a sprijinului ,pe care le-am întâlnit în fiecare zi.

Vieţile noastre s-au schimbat dramatic. Am citit fiecare carte publicată, am căutat pe internet despre indicii care ofereau ajutor sau speranţa, am cerut opinii de la varii doctori şi am accesat fiecare site web disponibil.

Am renunţat la locul meu de muncă şi mi-am dedicat orele dimineţii ,în a învaţă mai mult ,pentru a îmi ajută fiul şi pentru a îmi susţine emoţional familia. Am căutat şcoli alternative şi l-am trimis ,în cele din urmă, la patru şcoli diferite. Am folosit grafice de stare, steluţe pentru comportamentul bun ,am pus în practică abordarea lui Ross Greene , ''3 basket approape'' şi am angajat un mentor ,aşa cum aflasem că a angajat Danielle Steele pentru fiul sau ,Nick Traină. Am fost la terapie de familie, terapie individuală ,grupuri de abilităţi sociale.

Primii 10 ani au fost ,în mod special ,dificuli. Mergeam prin casă ,că şi cum călcăm pe coji. Ne alegeam cuvintele cu grijă, pentru a nu îl supără pe Court, învăţasem să ascund pastilele în budincă; pentru a îi monitoriza somnul i-am permis să doarmă în camera noastră; am reparat ferestrele sparte ,i-am ţinut pe ceilalţi doi băieţi ai mei departe de profanitatea netemperată a lui Court.

Tulburarea bipolară nu afectează doar persoană diagnosticată. Mariajul este stresat până la punctul de rupere,fraţii lui se simţeau neglijaţi, prietenii se simţeau ignoraţi, iar părinţii pot resimţi sentimente de vină sau de disperare. Toate relaţiile sunt puse în dificultate, într-un fel sau altul.

În anul următor diagnosticării lui Court, am obţinut foarte puţin sprijin ,din partea mea şi a familiei mele. Am început să vorbesc cu alte mame ,de la terenul de joacă ,explicându-le că fiul meu e diferit şi despre comportamentul lui bizar. Voiam că fiul meu să crească fără să îi fie ruşine că suferă de această boală. Am vorbit deschis şi onest despre această tulburare şi l-am încurajat şi pe el să facă la fel.

În primii ani,  acest lucru s-a întors să ne bântuie. Părinţii şuşoteau despre el la meciurile de t-ball, nimeni nu îl invită la petreceri aniversare, la petreceri în pijamale sau la joacă. Copiii de la terenul de joacă, îl numeau psihopat,nebun ,etc. Băieţii îşi băteau joc de el şi îi ziceau să se ducă la ospiciu ( deşi chiar nu fusese vreodată la unu ). De fiecare dată când îl luăm de la şcoală ,intră în maşină ,cu capul plecat ,dându-mi un alt exemplu negativ .

Chiar voiam să se acomodeze, voiam că ceilalţi copii să îl înţeleagă şi să îl accepte pentru cine e.Până la urmă, copii cu diabet sau dizabilităţi fizice nu erau excluşi. Doar cei cu boli mintale.

Ca o leoaică, toate facem ce este necesar pentru a ne proteja puiul, dar simţeam că pierd lupta. Am învăţat că curriculum-ul de educaţie specială a profesorilor, în California, nu include un capitol despre tulburare bipolară ,dar include autismul ,sindromul Asperger, ADD şi ADHD . De aceea ,cum puteau să înţeleagă comportamentul copilului mei şi să îl ajute într-o manieră potrivită ? Nu puteau şi nu au făcut-o ,aşa că am oferit profesorilor lecţii pentru a îi educa în privinţa tulburării bipolare. Am lucrat cu Directorul şi directorul-adjunct al şcolii pentru a  institui dogme anti-hărţuire şi chiar am angajat un grup de sprijin specializat în vinietele anti-hărţuire. Nimic nu părea să fie de ajutor, dar nu ne-am lăsat descurajaţi.

Când fiul meu a împlinit 9 ani, am permis unei staţii de televiziune din Los Angeles să ne ia un interviu. După ce am povestit unei colege ,pentru ce mi-am dat acordul ,mi-a trimis o pagină şcolară despre copiii cu SIDA ,în care părinţii sunt rugaţi să nu vorbească public despre asta.

I-am înţeles grijă, dar am ales să nu stau neclintită în faţă stigmei negative ,nejustificată ,asociată cu tulburarea cerebrală biochimică, de care suferă copilul meu.

 

Pe măsură ce am continuat să vorbesc deschis despre boală lui ,persoanele pe care le cunoşteam de ani de zile, începeau să îmi spună,în secret, despre membri ai familiei lor care fuseseră diagnosticaţi cu tulburare bipolară. Străinii mă sunau sau îmi trimiteau e-mailuri ,spunându-mi că şi fiica ,mama ,unchiul suferă de afecţiune bipolară.

Toţi au împărtăşit poveştile de tristeţe, jale asupra unui viitor furat , a singurătăţii şi a răspunsurilor neprimite despre medicaţie, spitalizări ,conservare ,doctori- lista nu se mai termină.

Dacă citiţi acest capitol, probabil sunteţi familiarizaţi cu exemplul meu ,de a trăi alături de cineva care nu este stabil ,sau cu hărţuirea şi stigma negativă.

Că îngrijitor al unui copil bipolar, trebuie să fim conştienţi că ,la fel că multe alte boli ,simptomele bipolarităţii variază într-un spectru larg.  Deşi o persoană poate fi psihotică sau un pericol pentru propria persoană, altă poate funcţiona relativ normal, fiind înscris la o şcoală de succes sau cu o carieră productivă. Gândiţi-va la Rachmaninoff, Hemingway, Vincent van Gogh, Carrie Fisher .Toţi au fost oameni de succes ,oameni extrem de creativi ,toţi sufereau de tulburare bipolară. Îngrijirea unei persoane bipolare poate fi extrem de dificilă, dată fiind natură tulburării.

Nu doar că asigurarea medicală este mai limitată decât în cazul altor boli, dar şi obţinerea unui tratament poate fi dificilă,mai ales dacă el nu vrea să meargă la doctor. O persoană într-o faza maniacală ,poate refuză să caute ajutor sau poate întrerupe medicaţia. Medicamentele sunt puternice şi au efecte adverse neplăcute. O persoană aflată în faza depresivă se poate simţi atât de neajutorată şi de lipsită de valoare încât crede că nu merită să fie tratată. Mai mult, majoritatea medicamentelor folosite pentru a trata bipolaritatea sunt puternice şi pot distorsiona sentimentele ''înălţătoare''. Din cauza că nu există un leac pentru afecţiunea bipolară, aceste medicamente trebuiesc administrate pe viaţă, un prospect înfricoşător pentru mulţi oameni.

Pentru îngrijitori ,este foarte dificil să ai grijă de o persoană bipolară, e nevoie de o implicare emoţională strânsă şi înrădăcinează relaţia. O altă povara este stigma bolii mintale, care provoacă frică în cadrul familiilor ,care preferă să se izoleze ,fără să ştie câte familii împart aceeaşi experienţă.

Îngrijitorul este orice persoană care are responsabilitate principala asupra unei persoane afectată de tulburarea bipolară. Îngrijirea unui copil ,este mult diferită faţă de îngrijirea unui adult, asupra căruia nu ai drepturi legale. Tipul de îngrijire se schimbă odată cu vârstă, iar cursul bolii diferă de la copii la adulţi.

Deci ,ce putem face noi ,îngrijitorii pentru a ne ajută persoană dragă ce suferă de tulburare bipolară ?

* Educaţia - felicitări! sunteţi deja pe drumul corect ,dacă citiţi asta. Vizitaţi site-ul web pentru a descarcă broşurile educaţionale, video-urile ,link-uri şi cărţile sugerate .www.ibpf.org

*Căutaţi tratament de la un psihiatru certificat . Cereţi referinţe de la medicul pediatric, prieteni şi organizaţii ale sănătăţii mintale. Că îngrijitor al familiei ,puteţi stabili şedinţe, să monitorizaţi medicaţia şi administrarea acesteia ,şi să raportaţi orice schimbare ,medicului.

*Faceţi cunoştinţă cu medicul persoanei dragi. Deşi medicii sunt legaţi prin legea confidenţialităţii, puteţi cere unui membru al familiei să asiste la consultaţie.

*Stabiliţi o atmosfera unde simptomele ,medicaţia şi grijile pot fi discutate în mod liber. Înţelegerea fazelor timpurii ale bolii pot ajută pe oricine are nevoie de tratament. Câteodată ,cei cu bipolaritate nu sunt conştienţi de perioada în care sunt deprimaţi sau maniacali ,deşi îngrijitorul observă cu siguranţă. Ingrjijtorul trebuie să verifice şedinţele programate cu doctorul pentru a re-evalua medicaţia .Observaţi factorii de declanşare şi comportamentul pentru indicii ale unei schimbări de mod în progres. Sunteţi cea mai bună persoană pentru a recunoaşte aceste lucruri.

*Luaţi în considerare un contract cu care dumneavoastră şi persoană dragă ,cu tulburare bipolară,să fiţi de acord atunci când el/ea este lucidă, calmă, stabilă. Dacă persoană este majoră ,nu veţi putea află prea multe informaţii despre tratamentul acesteia, datorită HIPAA . Scrieţi o declaraţie descriind cele asupra cărora aţi căzut de acord , pentru a îl arată persoanei dragi atunci când el sau ea nu mai este într-o stare raţională sau refuză tratamentul.

*Pregătiţi o lista de resurse ,chiar dacă nu credeţi că aveţi nevoie de asistenţă , (exemplu) Echipa de Răspuns în cazul Urgenţelor Psihiatrice ( PERŢ ).

* Creaţi un grup de sprijin. Acest lucru este extrem de important, nu doar pentru a va ajută cu stresul cotidian şi pentru a va limita izolarea, dar şi pentru a învaţă ce este ''normal''.

*Interesaţi-va de un Fond al Nevoilor Speciale . Wikipedia l-a definit că pe o ''speranţa a nevoilor speciale ,creată pentru a îi asigura pe beneficiarii  dizabilităţi sau cu boli mintale,că se pot bucură de folosirea proprietăţii ,care este destinată pentru a fi menţinută în beneficiul acestora''. În adiţie cu motivele de planificare personală pentru un astfel de fond, există şi un avantaj în folosirea unui astfel de fond. Beneficiarii sunt scutiţi de la alte taxe ,dar evita pierderea beneficiilor oferite de guvern.

* Membrul familiei voastre trebuie să ştie că va pasă de el . Există anumite lucruri pe care le putem spune şi altele pe care NU le putem spune /;

* Te rugăm să NU spui:

1. Eşti nebun.

2.E doar vină ta.

3. Nu încerci.

4. Toţi avem perioade proaste.

5.Vei fi bine- nu ai motive să te îngrijorezi.

6.Nu vei avea o relaţie serioasă niciodată.

7.Ce-i în neregulă cu ţine ?

8.Nu te pot ajută.

9.Nu te descarcă pe mine- m-am săturat de ţine.

 

*Cele mai bune încurajări includ :

1. Este o boală medicală şi nu e vină ta.

2.Sunt aici. Vom face faţă împreună .

3.Tu şi viaţă ta sunteţi importanţi pentru mine.

4.Nu eşti singur.

5.Spune-mi cum pot să te ajut.

6.Poate că nu ştiu cum te simţi, dar sunt aici că să te susţin.

7.De fiecare dată când vrei să renunţi ,încearcă să mai rezişti un minut, o ora ,o zi .

8.Boală ta nu te defineşte. Eşti tot tu, cu speranţe şi vise pe care le poţi împlini.

 

* Acceptă diagnosticul, nu se va schimbă, şi e posibil să nu se îmbunătăţească.

Medicaţia o poate controla ,dar nu există încă un leac.

 

Poate fi istovitor să ai grijă de o persoană dragă,ce suferă de tulburare bipolară. Mai des că niciodată, vei trece cu vederea peste propriile nevoi personale fizice şi emoţionale. În primul rând trebuie să aveţi grijă de dumneavoastră. Dacă nu sunteţi destul de puternic psihic şi emoţional ,atunci nu puteţi ajută pe nimeni. Cum se spune în avion ,'' puneţi-va masca de oxigen înainte de a îi asista pe ceilalţi''.

Atunci când îţi asumi rolul de îngrijitor, adaugi mai mult decât o pălărie nouă în garderoba ta. Eşti ''infirmieră'', ''doctor'', avocat, mediator , plus rolurile anterioară de mama ,soţie, tată, frate. În privinţa îngrijirii medicale, este mult stres- acel sentiment care apare din cauza a prea multor cereri care îţi ocupă timpul. Tensiunea cronică îţi suprimă sistemul imunitar, făcându-va mai pasibil de o boală. Cercetările au demonstrat că nivelul de hormon al stresului, unui îngrijitor este cu un procent de 23% mai mare decât al celor care suferă de tulburare bipolară.La fel ,nivelul lor de anticorpi este mai scăzut. De aceea este crucial să găsim metode de îndepărta stresul.

 

Deci ,ce putem facem pentru a ne ajută pe noi înşine, în rolul de îngrijitor ?

1. Faceţi exerciţii zilnice, chiar dacă e pe o durata de 20-30 de minute/zi .

2. Odihniţi-va . Aderenţa la un program stabil de somn poate fi dificil, mai ales în această perioada. Acestea sunt câteva sfaturi utile pentru a obţine somnul necesar. Evitaţi să plătiţi facturi ,să va certaţi ,sau alte evenimente stresante ,pe parcursul serii. Încercaţi să le introduceţi în programul de zi.

Eliberaţi-va minte. Încercaţi să va imaginaţi o scenă care să implice toate cele cinci simţuri. Mergeţi pe plajă, ascultaţi valurile ,simţiţi mirosul de aer sărat, va lăsaţi încălzit de soare...

Faceţi o baie fierbinte, cu o ora înainte de a merge la culcare.

Folosiţi crema pe baza de lavandă . Cercetările au arătat că mireasma de lavandă ameliorează anxietate şi insomnia.

Ascultaţi muzică de relaxare şi închideţi televizorul sau jocurile video ,cu o ora înainte de a merge la culcare.

Faceţi dragoste, nu război. Cercetările au arătat că sexul induce o stare de somnolenţă ,prin eliberarea de endorfine.

Încercaţi să respiraţi profund şi încet. Acest tip de respiraţie relaxează corpul ,oxigenează sângele şi reduce stresul.

3.Consumaţi alimente nutritive. Evitaţi cofeină, zahărul şi alimentele procesate. Evitaţi alcoolul. Mulţi cred că alcoolul îi ajută să se relaxeze şi să doarmă, însă alcoolul duce la un somn întrerup .

4. Bucuraţi-va de timpul personal. Planificaţi înainte ,timp personal ,indiferent dacă e vorba de o plimbare cu animalul de companie, prânzul cu un prieten, cititul unei cărţi bune.

5. Recunoaşteţi-va şi înţelegeţi-va emoţiile negative. Vină ,furia ,izolarea şi resentimentele sunt sentimente normale asociate procesului de îngrijire. Dacă va simţiţi astfel ,faceţi un pas înapoi şi amintiţi-va că toate acestea fac parte din procesul normal.

6.Râdeti! Bucuraţi-va de râsete. Râsul ajută la relaxarea organismului, oxigenează sângele ,produce endorfine ,stimulează organele interne şi îmbunătăţeşte funcţiile sistemului imunitar.

7. O mâna pe umăr. Nu faceţi asta pentru a câştigă un premiu ,dar în acelaşi timp, poate nu aţi realizat cât de istovitor este. Dacă persoană dragă bolnavă nu îşi arată aprecierea, nu o luaţi în mod personal. Apreciaţi-va singur eforturile şi cum îi ajutaţi.

8.Găsiţi sprijin. Indiferent dacă cereţi sprijin din partea bisericii ,din partea unui terapeut sau pur şi simplu discutaţi cu un prieten care va ridică moralul, sprijinul este esenţial. Conexiunea cu alte persoane care se află în situaţii similare. Grupurile de sprijin pot face minuni pentru moralul dumneavoastră.

9.Redefiniţi-va priorităţile. Având grijă de cineva cu bipolaritate, va poate lasă fără timp şi energie. Ajustaţi-va aşteptările şi explicaţi-le altor persoane de ce programul şi concentrarea dumneavoastră ar putea suferi schimbări .

10. Aranjaţi servicii de îngrijire temporară : www.caringtoday.com

11. Luaţi în considerare suplimentele. Nivelul de serotonină scăzut poate fi asociat stărilor de spirit scăzute. 400 micrograme de vitamina B ; 50 mg de B1, B2, B6; 400 unităţi de vitamina D în fiecare dimineaţă creşte nivelul de serotonină ,iar că rezultat, ameliorează starea şi energia .

12. Păstraţi-va speranţa. Amintiţi-va ,tulburarea bipolară este tratabilă şi în cele mai multe cazuri poate fi stabilizată. Pregătiţi-va pentru agravarea sau ameliorarea condiţiei. Noi nu vom renunţă la speranţa.

 

 

Visele mele pentru Courtland nu au dispărut ,doar s-au schimbat.

Îngrijitorul

de Muffy Walker

 

 

Să încui dulapurile de bucătărie pentru a îmi proteja copilul a fost o idee, dar să îmi ascund cuţitele de friptură, din cauza băiatului meu în vârstă de 7 ani, nu a fost ce mi-am imaginat vreodată că o să fac. De asemenea, nu am crezut vreodată că voi fi nevoită să îmi folosesc abilităţile de asistenţă psihiatrică,asupra propriului meu copil.

Atunci când copilul meu, Courtland, a împlinit vârstă de 4 ani, soţul meu şi cu mine am început să observăm comportamente străine nouă. Court devenise neobişnuit de agresiv; izbucnea în accese incontrolabile de furie, în mijlocul magazinului alimentar, aruncă jucăriile înspre fraţii lui, mă lovea la cel mai mic semn că aş încerca să îl ţin sub control. Un copil odată sociabil, jucăuş, devenise speriat, înspăimântat de ideea de a merge la şcoală; îi era frică să petreacă timp singur în camera să ,sau îi era frică să iasă afară la joacă. Court evita plajă, nisipul îl deranja la degete, iar în mijlocul verii purta haine de iarnă, plângându-se că îi este frig. Dacă observă o eticheta cusută pe un tricou sau o aţă descusută la şosetă ,îl înfuriau la culme.

Mi-era teamă că suferă ,că şi ceilalţi doi copii ai mei ,de ADHD, dar poate într-o formă foarte severă. În următorii trei ani şi jumătate, Court a vizitat cinci psihiatri, fiecare oferin un diagnostic diferit, incluzând Tulburare Obsesiv-Compulsivă, ADHD , ODD şi tulburare de stres post-traumatic. În final, după ce l-am tratat cu un antidepresiv ,prescris greşit, Court a experimentat un episod maniac, dus la extreme, şi atunci a fost diagnosticat cu tulburare bipolară ,cu debut precoce.

Chiar dacă aveam pregătire medicală ,şi eu ,şi soţul meu ,eram slab pregătiţi pentru frustrarea pe care am experimentat-o în încercarea de a găsi o cale în sistemul medical de sănătate mintală, frică de a nu ştii ce îi este rezervat în viitor ,fiului nostru mai mic, şi lipsa înţelegerii şi a sprijinului ,pe care le-am întâlnit în fiecare zi.

Vieţile noastre s-au schimbat dramatic. Am citit fiecare carte publicată, am căutat pe internet despre indicii care ofereau ajutor sau speranţa, am cerut opinii de la varii doctori şi am accesat fiecare site web disponibil.

Am renunţat la locul meu de muncă şi mi-am dedicat orele dimineţii ,în a învaţă mai mult ,pentru a îmi ajută fiul şi pentru a îmi susţine emoţional familia. Am căutat şcoli alternative şi l-am trimis ,în cele din urmă, la patru şcoli diferite. Am folosit grafice de stare, steluţe pentru comportamentul bun ,am pus în practică abordarea lui Ross Greene , ''3 basket approape'' şi am angajat un mentor ,aşa cum aflasem că a angajat Danielle Steele pentru fiul sau ,Nick Traină. Am fost la terapie de familie, terapie individuală ,grupuri de abilităţi sociale.

Primii 10 ani au fost ,în mod special ,dificuli. Mergeam prin casă ,că şi cum călcăm pe coji. Ne alegeam cuvintele cu grijă, pentru a nu îl supără pe Court, învăţasem să ascund pastilele în budincă; pentru a îi monitoriza somnul i-am permis să doarmă în camera noastră; am reparat ferestrele sparte ,i-am ţinut pe ceilalţi doi băieţi ai mei departe de profanitatea netemperată a lui Court.

Tulburarea bipolară nu afectează doar persoană diagnosticată. Mariajul este stresat până la punctul de rupere,fraţii lui se simţeau neglijaţi, prietenii se simţeau ignoraţi, iar părinţii pot resimţi sentimente de vină sau de disperare. Toate relaţiile sunt puse în dificultate, într-un fel sau altul.

În anul următor diagnosticării lui Court, am obţinut foarte puţin sprijin ,din partea mea şi a familiei mele. Am început să vorbesc cu alte mame ,de la terenul de joacă ,explicându-le că fiul meu e diferit şi despre comportamentul lui bizar. Voiam că fiul meu să crească fără să îi fie ruşine că suferă de această boală. Am vorbit deschis şi onest despre această tulburare şi l-am încurajat şi pe el să facă la fel.

În primii ani,  acest lucru s-a întors să ne bântuie. Părinţii şuşoteau despre el la meciurile de t-ball, nimeni nu îl invită la petreceri aniversare, la petreceri în pijamale sau la joacă. Copiii de la terenul de joacă, îl numeau psihopat,nebun ,etc. Băieţii îşi băteau joc de el şi îi ziceau să se ducă la ospiciu ( deşi chiar nu fusese vreodată la unu ). De fiecare dată când îl luăm de la şcoală ,intră în maşină ,cu capul plecat ,dându-mi un alt exemplu negativ .

Chiar voiam să se acomodeze, voiam că ceilalţi copii să îl înţeleagă şi să îl accepte pentru cine e.Până la urmă, copii cu diabet sau dizabilităţi fizice nu erau excluşi. Doar cei cu boli mintale.

Ca o leoaică, toate facem ce este necesar pentru a ne proteja puiul, dar simţeam că pierd lupta. Am învăţat că curriculum-ul de educaţie specială a profesorilor, în California, nu include un capitol despre tulburare bipolară ,dar include autismul ,sindromul Asperger, ADD şi ADHD . De aceea ,cum puteau să înţeleagă comportamentul copilului mei şi să îl ajute într-o manieră potrivită ? Nu puteau şi nu au făcut-o ,aşa că am oferit profesorilor lecţii pentru a îi educa în privinţa tulburării bipolare. Am lucrat cu Directorul şi directorul-adjunct al şcolii pentru a  institui dogme anti-hărţuire şi chiar am angajat un grup de sprijin specializat în vinietele anti-hărţuire. Nimic nu părea să fie de ajutor, dar nu ne-am lăsat descurajaţi.

Când fiul meu a împlinit 9 ani, am permis unei staţii de televiziune din Los Angeles să ne ia un interviu. După ce am povestit unei colege ,pentru ce mi-am dat acordul ,mi-a trimis o pagină şcolară despre copiii cu SIDA ,în care părinţii sunt rugaţi să nu vorbească public despre asta.

I-am înţeles grijă, dar am ales să nu stau neclintită în faţă stigmei negative ,nejustificată ,asociată cu tulburarea cerebrală biochimică, de care suferă copilul meu.

 

Pe măsură ce am continuat să vorbesc deschis despre boală lui ,persoanele pe care le cunoşteam de ani de zile, începeau să îmi spună,în secret, despre membri ai familiei lor care fuseseră diagnosticaţi cu tulburare bipolară. Străinii mă sunau sau îmi trimiteau e-mailuri ,spunându-mi că şi fiica ,mama ,unchiul suferă de afecţiune bipolară.

Toţi au împărtăşit poveştile de tristeţe, jale asupra unui viitor furat , a singurătăţii şi a răspunsurilor neprimite despre medicaţie, spitalizări ,conservare ,doctori- lista nu se mai termină.

Dacă citiţi acest capitol, probabil sunteţi familiarizaţi cu exemplul meu ,de a trăi alături de cineva care nu este stabil ,sau cu hărţuirea şi stigma negativă.

Că îngrijitor al unui copil bipolar, trebuie să fim conştienţi că ,la fel că multe alte boli ,simptomele bipolarităţii variază într-un spectru larg.  Deşi o persoană poate fi psihotică sau un pericol pentru propria persoană, altă poate funcţiona relativ normal, fiind înscris la o şcoală de succes sau cu o carieră productivă. Gândiţi-va la Rachmaninoff, Hemingway, Vincent van Gogh, Carrie Fisher .Toţi au fost oameni de succes ,oameni extrem de creativi ,toţi sufereau de tulburare bipolară. Îngrijirea unei persoane bipolare poate fi extrem de dificilă, dată fiind natură tulburării.

Nu doar că asigurarea medicală este mai limitată decât în cazul altor boli, dar şi obţinerea unui tratament poate fi dificilă,mai ales dacă el nu vrea să meargă la doctor. O persoană într-o faza maniacală ,poate refuză să caute ajutor sau poate întrerupe medicaţia. Medicamentele sunt puternice şi au efecte adverse neplăcute. O persoană aflată în faza depresivă se poate simţi atât de neajutorată şi de lipsită de valoare încât crede că nu merită să fie tratată. Mai mult, majoritatea medicamentelor folosite pentru a trata bipolaritatea sunt puternice şi pot distorsiona sentimentele ''înălţătoare''. Din cauza că nu există un leac pentru afecţiunea bipolară, aceste medicamente trebuiesc administrate pe viaţă, un prospect înfricoşător pentru mulţi oameni.

Pentru îngrijitori ,este foarte dificil să ai grijă de o persoană bipolară, e nevoie de o implicare emoţională strânsă şi înrădăcinează relaţia. O altă povara este stigma bolii mintale, care provoacă frică în cadrul familiilor ,care preferă să se izoleze ,fără să ştie câte familii împart aceeaşi experienţă.

Îngrijitorul este orice persoană care are responsabilitate principala asupra unei persoane afectată de tulburarea bipolară. Îngrijirea unui copil ,este mult diferită faţă de îngrijirea unui adult, asupra căruia nu ai drepturi legale. Tipul de îngrijire se schimbă odată cu vârstă, iar cursul bolii diferă de la copii la adulţi.

Deci ,ce putem face noi ,îngrijitorii pentru a ne ajută persoană dragă ce suferă de tulburare bipolară ?

* Educaţia - felicitări! sunteţi deja pe drumul corect ,dacă citiţi asta. Vizitaţi site-ul web pentru a descarcă broşurile educaţionale, video-urile ,link-uri şi cărţile sugerate .www.ibpf.org

*Căutaţi tratament de la un psihiatru certificat . Cereţi referinţe de la medicul pediatric, prieteni şi organizaţii ale sănătăţii mintale. Că îngrijitor al familiei ,puteţi stabili şedinţe, să monitorizaţi medicaţia şi administrarea acesteia ,şi să raportaţi orice schimbare ,medicului.

*Faceţi cunoştinţă cu medicul persoanei dragi. Deşi medicii sunt legaţi prin legea confidenţialităţii, puteţi cere unui membru al familiei să asiste la consultaţie.

*Stabiliţi o atmosfera unde simptomele ,medicaţia şi grijile pot fi discutate în mod liber. Înţelegerea fazelor timpurii ale bolii pot ajută pe oricine are nevoie de tratament. Câteodată ,cei cu bipolaritate nu sunt conştienţi de perioada în care sunt deprimaţi sau maniacali ,deşi îngrijitorul observă cu siguranţă. Ingrjijtorul trebuie să verifice şedinţele programate cu doctorul pentru a re-evalua medicaţia .Observaţi factorii de declanşare şi comportamentul pentru indicii ale unei schimbări de mod în progres. Sunteţi cea mai bună persoană pentru a recunoaşte aceste lucruri.

*Luaţi în considerare un contract cu care dumneavoastră şi persoană dragă ,cu tulburare bipolară,să fiţi de acord atunci când el/ea este lucidă, calmă, stabilă. Dacă persoană este majoră ,nu veţi putea află prea multe informaţii despre tratamentul acesteia, datorită HIPAA . Scrieţi o declaraţie descriind cele asupra cărora aţi căzut de acord , pentru a îl arată persoanei dragi atunci când el sau ea nu mai este într-o stare raţională sau refuză tratamentul.

*Pregătiţi o lista de resurse ,chiar dacă nu credeţi că aveţi nevoie de asistenţă , (exemplu) Echipa de Răspuns în cazul Urgenţelor Psihiatrice ( PERŢ ).

* Creaţi un grup de sprijin. Acest lucru este extrem de important, nu doar pentru a va ajută cu stresul cotidian şi pentru a va limita izolarea, dar şi pentru a învaţă ce este ''normal''.

*Interesaţi-va de un Fond al Nevoilor Speciale . Wikipedia l-a definit că pe o ''speranţa a nevoilor speciale ,creată pentru a îi asigura pe beneficiarii  dizabilităţi sau cu boli mintale,că se pot bucură de folosirea proprietăţii ,care este destinată pentru a fi menţinută în beneficiul acestora''. În adiţie cu motivele de planificare personală pentru un astfel de fond, există şi un avantaj în folosirea unui astfel de fond. Beneficiarii sunt scutiţi de la alte taxe ,dar evita pierderea beneficiilor oferite de guvern.

* Membrul familiei voastre trebuie să ştie că va pasă de el . Există anumite lucruri pe care le putem spune şi altele pe care NU le putem spune /;

* Te rugăm să NU spui:

1. Eşti nebun.

2.E doar vină ta.

3. Nu încerci.

4. Toţi avem perioade proaste.

5.Vei fi bine- nu ai motive să te îngrijorezi.

6.Nu vei avea o relaţie serioasă niciodată.

7.Ce-i în neregulă cu ţine ?

8.Nu te pot ajută.

9.Nu te descarcă pe mine- m-am săturat de ţine.

 

*Cele mai bune încurajări includ :

1. Este o boală medicală şi nu e vină ta.

2.Sunt aici. Vom face faţă împreună .

3.Tu şi viaţă ta sunteţi importanţi pentru mine.

4.Nu eşti singur.

5.Spune-mi cum pot să te ajut.

6.Poate că nu ştiu cum te simţi, dar sunt aici că să te susţin.

7.De fiecare dată când vrei să renunţi ,încearcă să mai rezişti un minut, o ora ,o zi .

8.Boală ta nu te defineşte. Eşti tot tu, cu speranţe şi vise pe care le poţi împlini.

 

* Acceptă diagnosticul, nu se va schimbă, şi e posibil să nu se îmbunătăţească.

Medicaţia o poate controla ,dar nu există încă un leac.

 

Poate fi istovitor să ai grijă de o persoană dragă,ce suferă de tulburare bipolară. Mai des că niciodată, vei trece cu vederea peste propriile nevoi personale fizice şi emoţionale. În primul rând trebuie să aveţi grijă de dumneavoastră. Dacă nu sunteţi destul de puternic psihic şi emoţional ,atunci nu puteţi ajută pe nimeni. Cum se spune în avion ,'' puneţi-va masca de oxigen înainte de a îi asista pe ceilalţi''.

Atunci când îţi asumi rolul de îngrijitor, adaugi mai mult decât o pălărie nouă în garderoba ta. Eşti ''infirmieră'', ''doctor'', avocat, mediator , plus rolurile anterioară de mama ,soţie, tată, frate. În privinţa îngrijirii medicale, este mult stres- acel sentiment care apare din cauza a prea multor cereri care îţi ocupă timpul. Tensiunea cronică îţi suprimă sistemul imunitar, făcându-va mai pasibil de o boală. Cercetările au demonstrat că nivelul de hormon al stresului, unui îngrijitor este cu un procent de 23% mai mare decât al celor care suferă de tulburare bipolară.La fel ,nivelul lor de anticorpi este mai scăzut. De aceea este crucial să găsim metode de îndepărta stresul.

 

Deci ,ce putem facem pentru a ne ajută pe noi înşine, în rolul de îngrijitor ?

1. Faceţi exerciţii zilnice, chiar dacă e pe o durata de 20-30 de minute/zi .

2. Odihniţi-va . Aderenţa la un program stabil de somn poate fi dificil, mai ales în această perioada. Acestea sunt câteva sfaturi utile pentru a obţine somnul necesar. Evitaţi să plătiţi facturi ,să va certaţi ,sau alte evenimente stresante ,pe parcursul serii. Încercaţi să le introduceţi în programul de zi.

Eliberaţi-va minte. Încercaţi să va imaginaţi o scenă care să implice toate cele cinci simţuri. Mergeţi pe plajă, ascultaţi valurile ,simţiţi mirosul de aer sărat, va lăsaţi încălzit de soare...

Faceţi o baie fierbinte, cu o ora înainte de a merge la culcare.

Folosiţi crema pe baza de lavandă . Cercetările au arătat că mireasma de lavandă ameliorează anxietate şi insomnia.

Ascultaţi muzică de relaxare şi închideţi televizorul sau jocurile video ,cu o ora înainte de a merge la culcare.

Faceţi dragoste, nu război. Cercetările au arătat că sexul induce o stare de somnolenţă ,prin eliberarea de endorfine.

Încercaţi să respiraţi profund şi încet. Acest tip de respiraţie relaxează corpul ,oxigenează sângele şi reduce stresul.

3.Consumaţi alimente nutritive. Evitaţi cofeină, zahărul şi alimentele procesate. Evitaţi alcoolul. Mulţi cred că alcoolul îi ajută să se relaxeze şi să doarmă, însă alcoolul duce la un somn întrerup .

4. Bucuraţi-va de timpul personal. Planificaţi înainte ,timp personal ,indiferent dacă e vorba de o plimbare cu animalul de companie, prânzul cu un prieten, cititul unei cărţi bune.

5. Recunoaşteţi-va şi înţelegeţi-va emoţiile negative. Vină ,furia ,izolarea şi resentimentele sunt sentimente normale asociate procesului de îngrijire. Dacă va simţiţi astfel ,faceţi un pas înapoi şi amintiţi-va că toate acestea fac parte din procesul normal.

6.Râdeti! Bucuraţi-va de râsete. Râsul ajută la relaxarea organismului, oxigenează sângele ,produce endorfine ,stimulează organele interne şi îmbunătăţeşte funcţiile sistemului imunitar.

7. O mâna pe umăr. Nu faceţi asta pentru a câştigă un premiu ,dar în acelaşi timp, poate nu aţi realizat cât de istovitor este. Dacă persoană dragă bolnavă nu îşi arată aprecierea, nu o luaţi în mod personal. Apreciaţi-va singur eforturile şi cum îi ajutaţi.

8.Găsiţi sprijin. Indiferent dacă cereţi sprijin din partea bisericii ,din partea unui terapeut sau pur şi simplu discutaţi cu un prieten care va ridică moralul, sprijinul este esenţial. Conexiunea cu alte persoane care se află în situaţii similare. Grupurile de sprijin pot face minuni pentru moralul dumneavoastră.

9.Redefiniţi-va priorităţile. Având grijă de cineva cu bipolaritate, va poate lasă fără timp şi energie. Ajustaţi-va aşteptările şi explicaţi-le altor persoane de ce programul şi concentrarea dumneavoastră ar putea suferi schimbări .

10. Aranjaţi servicii de îngrijire temporară : www.caringtoday.com

11. Luaţi în considerare suplimentele. Nivelul de serotonină scăzut poate fi asociat stărilor de spirit scăzute. 400 micrograme de vitamina B ; 50 mg de B1, B2, B6; 400 unităţi de vitamina D în fiecare dimineaţă creşte nivelul de serotonină ,iar că rezultat, ameliorează starea şi energia .

12. Păstraţi-va speranţa. Amintiţi-va ,tulburarea bipolară este tratabilă şi în cele mai multe cazuri poate fi stabilizată. Pregătiţi-va pentru agravarea sau ameliorarea condiţiei. Noi nu vom renunţă la speranţa.

 

 

Visele mele pentru Courtland nu au dispărut ,doar s-au schimbat.

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now